Traducerea Filocaliei [2]
Pr. Răzvan Perșa, Părintele Dumitru Stăniloae și traducerea Filocaliei grecești. Surse, colaboratori și receptare, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2024, 391 p.
*
Lidia Stăniloae a subliniat faptul că Sfântul Arsenie Boca i-a fost ucenic Sfântului Dumitru Stăniloae, p. 167. Și că el a scris pe foaie ceea ce Sfântul Dumitru traducea din Filocalie, p. 168. Apoi a ajutat la popularizarea Filocaliei în zonă, p. 169. Duhovnicul Sfântului Arsenie Boca a fost Arhim. Antipa Dinescu, p. 172. Sfântul Arsenie Boca a fost tuns în Monahism pe 3 mai 1940 de către ÎPS Nicolae Bălan la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, p. 172-173. Pe 28 martie 1942 cere hirotonia întru Ieromonah și e hirotonit pe 10 aprilie 1942, p. 173.
Numele său întreg: Zian Vălean Boca, p. 174; Sfântul Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, pe lângă Brad, p. 174; a fost coleg de bancă la Facultate, la Sibiu, pentru 4 ani cu Părintele Teodor Bodogae p. 174; știa limba franceză, p. 175; a iubit de mic desenul, sculptura, pictura, știa să cânte la flaut, p. 175; Profesorul lui la Arte Frumoase a fost Costin Petrescu, p. 175; pe când era student la Arte Frumoase, în București, Sfântul Arsenie Boca traduce Scara, p. 175. A tradus-o în 5 luni și ea l-a ajutat să devină Monah, p. 175.
A tradus și o carte a lui Daniélou, p. 179; Sfântul Arsenie Boca a fost hirotonit Diacon pe 11 septembrie 1936 pe seama Catedralei din Sibiu, p. 187; spre sfârșitul anului 1936 se mută la București și slujește la Radu Vodă, p. 187.
Coperta primei ediții, a primului volum din Filocalie, e opera Sfântului Arsenie Boca, p. 187; dar și coperta pentru ediția a doua a primului volum din Filocalie, p. 187. Cărarea Împărăției Sfântul Arsenie Boca a scris-o între 1945-1947, p. 198-199.
Nichifor Crainic îl considera pe Sfântul Dumitru Teologul prietenul său, p. 215; Crainic l-a cunoscut pe Sfântul Arsenie Boca în 1934 sau 1935, p. 216. Iar Sfântul Arsenie a spus că l-a cunoscut pe Crainic în perioada 1935-1939, p. 219. Zorica Lațcu a corespondat cu Sfântul Arsenie Boca între 8 iunie 1944-27 octombrie 1948, p. 226. Zorica traduce din Sfântul Isaac Sirul și Sfântul Simeon Noul Teolog, p. 231; l-a cunoscut și pe Sfântul Dumitru, p. 232; în toamna lui 1948 Sfântul Dumitru Teologul a fost de mai multe ori la Mănăstirea Vladimirești, p. 236.
Zorica Lațcu intră în Monahism și primește numele de Teodosia, p. 236; Maica Teodosia traduce al 2-lea Cuvânt al Sfântului Simeon Noul Teolog și Imnele sale versificate, p. 236.
Primul volum din Filocalie apare în iarna lui 1945, p. 242, și costa 12.000 de lei, p. 243. Sfântul Dumitru Teologul e percheziționat la domiciliu în 4 septembrie 1958, de la 1. 30 la 6. 30 dimineața, și e judecat pe 29 octombrie 1958 de către Tribunalul Militar, p. 278. Pe 8 noiembrie 1958, Sfântul Dumitru își primește condamnarea: 5 ani de muncă silnică și 5 ani de degradare socială, confiscarea totală a averii personale, plus 300 de lei cheltuieli de judecată, p. 279. Sfântul Dumitru e încarcerat la Jilava pe 3 noiembrie 1958, apoi transferat la Aiud. Este eliberat pe 15 ianuarie 1963, p. 279. Iar pe 15 februarie 1968, Tribunalul Militar admite „nevinovăția totală” a sa, p. 279-280.
În primăvara lui 1963 Sfântul Dumitru Teologul primea 1000 de lei salariu pe lună de la Cancelaria Patriarhală, p. 281. Paul Goma a fost arestat la 1 aprilie 1977 și exilat, împreună cu familia, pe 20 noiembrie 1977, retrăgându-i-se cetățenia română, p. 286. Volumul al 5-lea din Filocalie a fost tipărit la începutul lui 1976, p. 291. În câteva luni al 5-lea volum din Filocalie a fost vândut în peste 12.000 de exemplare, p. 293. Al 6-lea volum a fost publicat în 1977, p. 301. Al 7-lea volum al Filocaliei apare spre finalul anului 1977, p. 321. În 1979 publică vol. al 8-lea, p. 339. În 1978 publicase Dogmatica, p. 339.
Cele 5 texte excluse din vol. 8, p. 346. „Marele teolog român a avut o abordare critică și selectivă în ceea ce privește textele incluse în Filocalia românească, demonstrând un echilibru între respectarea tradiției și aplicarea criteriilor teologice și filologice”, p. 357.