Teologia predicatorială a Episcopului Sebastian Pașcanu [1]

† Sebastian [Pașcanu], Episcopul Slatinei și Romanaților, Predici la duminicile de peste an, Slatina, 2011, 342 p.

*

„învierea lui Hristos se vrea și învierea noastră”, p. 18; „slujirea Lui…[este] angajament, luptă și, în cele din urmă, biruință”, p. 19; după învierea Sa, Domnul Se arată „doar celor apropiați…dovedind astfel că s-a făcut cernerea sau alegerea” oamenilor, p. 20-21. Căci Hristos Cel înviat a vrut să „îi încredințeze nu pe toți, ci pe cei aleși, pe prietenii Săi, de faptul că El cu adevărat a înviat din morți”, p. 22.

Autorul vorbește despre „justificata mâhnire” a Sfântului Apostol Tomas că nu i Se arătase și lui, p. 24. Sfintele Femei Mironosițe veniseră la mormânt pentru ca „să desăvârșească ritualul ungerii cu mir” al trupului Domnului, p. 27. Autorul susține că nimeni n-a crezut inițial că Domnul a înviat din morți, p. 27.

„în Hristos moartea este înviere, căci prin învierea Sa Hristos a prefăcut moartea în viață”, p. 28, în viață dumnezeiască veșnică. Iar Domnul întrupat nu a problematizat realitatea politică a lumii Sale, ci mesajul Său a fost „pregătirea pentru lumea și viața de dincolo de moarte, pentru Împărăția cerurilor”, p. 29. Fapt pentru care și viața noastră religioasă are aceeași dimensiune eshatologică. Căci pe noi ne interesează împlinirea veșnică, cea în relație cu El, și nu doar cea conjuncturală, istorică.

Episcopul Sebastian consideră că democrația nu e alegerea lui Dumnezeu pentru viața noastră socială, ci teocrația, potrivit Vechiului Testament, p. 30. Căci democrația îl pune în prim-plan pe om și nu pe Dumnezeu, pe Cel care este Stăpânul lumii, p. 30. Însă perspectiva evanghelică asupra omului pune în prim-plan omul duhovnicesc, cât și omul care se află în nevoie și trebuie ajutat. Biserica este viața oamenilor cu Dumnezeu și oamenii Lui trebuie să fie oameni pentru toți oamenii, adică să aibă perspectivă soteriologică în tot ceea ce fac. Din punctul meu de vedere, viața teocratică e viața Bisericii, pentru că Dumnezeu ne conduce pe mai departe, așa cum i-a condus pe Sfinții noștri Părinți în Vechiul Testament. Dar Biserica își asumă mântuirea întregii lumi și nu doar a ei. Ea nu se închide în sine, ci se deschide față de toți pentru mântuirea tuturor.

Autorul consideră că omul nu a devenit mai înțelept, p. 30, de-a lungul istoriei. Însă fiecare om ia totul de la început în materie de cunoaștere. Nu se naște învățat, ci devine. Omul devine înțelept pe cât voiește să devină. Dar umanitatea, în materie de experiență globală, a devenit tot mai înțeleaptă de-a lungul secolelor, pentru că experiența ei a devenit tot mai mare. Fiecare dintre noi ne raportăm la cuantumul total de cunoaștere al lumii și nu la cunoașterea unui secol anume. De aceea, fiecare generație sporește cunoașterea lumii și aportul fiecărei generații în parte e neprețuit.

„formalismul bolnav”, p. 32, adică raportarea exterioară la legea lui Dumnezeu în detrimentul omului; „obsesia iudeilor pentru sâmbătă era și o maladie, dar și un pretext. Maladie, pentru degenerarea stupidă [a legii, pentru deformarea ei]…și pretext, pentru răutatea și invidia” lor față de Domnul, p. 33. Se foloseau de legea lui Dumnezeu pentru ca să Îl urască pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, dar și să îi disprețuiască pe cei vindecați de El în zi de sabat.

Își deghizau răutatea și invidia în pretinsa „dragoste” față de legea lui Dumnezeu, p. 33; invidia vecinilor noștri pentru bucuria din casa noastră, p. 35; cei care întunecă cu răutatea și invidia lor frumosul și binele din viața noastră, p. 35; „formalismul îngust și bolnav”, p. 35; „formalismul și neputința de a ne bucura de binele aproapelui. Formalismul merge mână în mână cu bigotismul, cu misticismul bolnav și bolnăvicios, cu semidoctismul, cu superstițiile și cu dragostea de litera lipsită de Duh, în timp ce neputința de a ne bucura alături de aproapele nostru ascunde răutate, invidie, complexe și competiție neconstructivă”, p. 36.

După învierea Sa din morți, Domnul „a întemeiat Sfintele Taine și a consolidat și întărit învățătura Sa dumnezeiască”, p. 38; Domnul a șocat și scandalizat prin „universalitatea mesajului și a învățăturii Sale”, p. 39. Pentru că El nu S-a referit numai la iudei, la poporul Său, ci la toți oamenii. Mașiah nu este naționalist, ci al tuturor,  p. 40, iar Domnul „Își pregătea învățătura Sa despre universalitatea Creștinismului, despre Biserică”, p. 41. Pentru că Hristos venise pentru toți, nu doar pentru Israil.

Sfânta Fotini „a stat de vorbă cu El cu adevărat spre deosebire de farisei și cărturari care doar Îl pândeau pe la colțuri”, p. 41; ea nu s-a scandalizat de noile Lui învățături, ci a luat aminte la profunzimea lor, p. 41. Căci contează impactul interior al propovăduirii asupra ta. Și nu noutatea evanghelică te scandalizează, ci te îndurerează duplicitatea predicatorului atunci când ea există. Pentru că cel care vine să te învețe, te învață lucruri noi pentru tine, dar dacă ele au legătură interioară, dacă ele te odihnesc, atunci sunt de la Dumnezeu. Sunt pentru binele tău veșnic.

Domnul vine și „desăvârșește ființa orbului” din naștere, p. 44, pentru că îi dăruie ochi sănătoși, ochi care văd.  Dar, pe când orbul a fost vindecat, „i-a apucat orbirea pe ceilalți”, p. 48. Orbirea spirituală. Pentru că nu s-au bucurat de vindecarea lui. Nu s-au bucurat de mila Domnului față de el.

Anticultura, p. 49, lumii noastre e o expresie vie a patimilor noastre.  Și observă cum se proliferează „un anticreștinism din ce în ce mai orb”, p. 49. Trebuie să avem răspunsuri ferme, dar nu violente, împotriva mistificărilor credinței noastre, p. 50. Și prin atitudinea noastră evlavioasă, dar tranșantă, noi trebuie să spunem: „Nu vă jucați cu sentimentele noastre religioase! Nu vă jucați cu credința noastră! Nu vă jucați cu Dumnezeul nostru! Respectați-ne pe Hristos, fără de Care de Europa se va alege praful!”, p. 50.

Drepturile omului nu trebuie să lezeze drepturile lui Dumnezeu în lume, p. 50; Sfinții sunt învățătorii noștri, p. 50-51; Sfinții sunt cei care ne fac să ne unim duhovnicește, p. 55; sfințenia e vocația tuturor oamenilor, p. 61; astăzi „nu mai există neam ales, rasă privilegiată ori categorie de oameni preferată de Dumnezeu. Cu toții suntem preferați”, p. 64, de către El, pentru că toți suntem chemați la sfințenie de către El, p. 64.

Teologia „este învățătura despre Dumnezeu, dar și despre cum să-I plăcem Lui”, p. 76; grijile deșarte se transformă în noi în niște falși dumnezei care vor „să se substituie adevăratului Dumnezeu în sufletele noastre”, p. 82. Pentru că demonii fricilor deșarte vor să ne facă oameni fricoși, oameni care uităm de prezența lui Dumnezeu în viața noastră, și ne gândim tot timpul în mod obsesiv la viața noastră. Ca și când noi ne-am conduce viața și nu Dumnezeu.

Perspectiva fals deistă asupra lui Dumnezeu, p. 82. Când Dumnezeul nostru nu e departe de noi, ci aproape de noi, cu noi și în noi prin slava Lui.