Moștenirea [7]

Preot Constantin Coman, Moștenirea sau cum mi-am însușit rădăcinile duhovnicești, Ed. Bizantină, București, 2024, 607 p.

*

Sfântul Cuvios Petroniu Tănase era discret și smerit, p. 344; „a fost un pustnic în obște”, p. 344; deși adus de spate, el făcea necontenit închinăciuni și metanii, p. 344; în tinerețe făcea câteva mii de metanii pe zi, p. 345. Era „smerit la față, dar închegat și robust în duh[ul său]”, p. 345.

La Prodromu se trăiește un monahism „aplecat spre pocăință și nevoință”, p. 346; „monahismul grecesc [atonit] …are o evidentă orientare eshatologică”, p. 346; diversitatea etnică este fundamentul întâlnirii și al îmbogățirii reciproce, p. 348; Părintele Coman a cunoscut Prodromu în 1979, p. 352; Sfântul Petroniu a fost 27 de ani Stareț, p. 353; „cred în personalitatea fiecărui popor”, p. 369.

Sfântul Cuvios Dionisie de la Colciu nu avea porniri de judecată și reproșuri la adresa grecilor, p. 388; autorul l-a cunoscut pentru prima oară în iulie 1993, pe când avea 84 de ani, p. 389; a venit în Athos la 17 ani, p. 389.

„Și pentru că Biblia este scrisă sub inspirație dumnezeiască, ea ne servește drept model dumnezeiesc de lectură și de înțelegere a istoriei”, p. 396; mântuirea e la timpul prezent, p. 410; exodul românesc creează ortodocși occidentali, p. 412-413.

Pe Părintele Συμεών Κραγιόπουλος l-a cunoscut în anii 80, p. 416; avea simplitate și îndrăzneală sfântă, p. 416; Părintele Simeon l-a învățat să depășească definițiile și instituțiile, p. 419.

„Dumnezeu Tatăl este izvorul și temeiul continuu al Arhieriei lui Hristos, iar Hristos funcționează ca Arhiereu într-o continuă raportare sau referire la voia Tatălui. Din această perspectivă, Arhieria lui Hristos nu este autonomă și cu atât mai puțin absolută, ci este relativă, în sensul că se desfășoară în relație cu Tatăl, prin raportare continuă la voia Tatălui”, p. 423.

Părintele Simeon Craghiopulos „se transmitea pe sine însuși, nu transmitea valori și noțiuni teoretice și abstracte”, p. 427; el era „biblic și evanghelic”, p. 428; „Cel mai sigur lucru este păcatul. Conștiința nepăcătoșeniei, atunci când apare la om, este satanică. Nu trebuie să ne ascundem păcatele, ci să-L slăvim pe Dumnezeu și să-I mulțumim când ni le descoperă”, p. 435.

„Exercițiul ascultării are drept finalitate așezarea în ascultare față de voia lui Dumnezeu”, p. 440; „voia lui Dumnezeu stă la temelia adevărului vieții” noastre, p. 440; „Ascultarea este mișcarea liberă a cuiva de a-și tăia voia proprie și a se supune altcuiva. Ascultarea nu poate fi impusă de cel față de care se face ascultare. Ascultarea impusă este un nonsens, este chiar o aberație”, p. 442; „unde nu este libertate și ascultare, nu este dragoste”, p. 445; „acceptarea nedreptății cu plus de măsură”, p. 447.

„primii beneficiari ai Jertfei Fiului lui Dumnezeu sunt cei care L-au răstignit”, p. 447; „când cauți soluția în tine, atunci ești liber. Și chiar poți fi soluția în relația cu cineva rău, neputincios, agresiv etc. Poți fi o soluție și pentru tine, și pentru celălalt”, p. 448.

Starețul Grigorios Dohiaritul a adormit pe 23 octombrie 2018, după miezul nopții și a fost îngropat în aceeași zi, la ora 9, după voia sa, p. 453. A fost ucenicul Sfântului Cuvios Amfilohios Macris, p. 454, dar și apropiat al Sfântului Filoteos Zervacos, p. 454. Și Fericitul Grigorios Dohiaritul trăia cu încredințarea că „osteneala trupului aduce odihna sufletului”, p. 456. „Părintele nu cânta, ci striga din inimă”, p. 457.

I-a spus autorului la un moment dat: „îi iubesc pe români pentru că sunt smeriți”, p. 459; semna ca Grigorios Arhipelaghitul, p. 460.

Nu l-a întâlnit în timpul vieții pe Sfântul Cuvios Paisios Aghioritul, p. 469; „eshatologia niptică”, p. 470; dar eu „propun completarea din perspectivă teologică a eshatologiei euharistice cu eshatologia niptică”, p. 470; autorul îi vede pe Părinții duhovnicești ca un corelativ al Sfinților Profeți, p. 475; „Dumnezeu Tatăl exprimă voia dumnezeiască ce stă la temelia tuturor lucrurilor, iar Dumnezeu Fiul Își împlinește lucrarea supunându-Se și ascultând desăvârșit de voia Tatălui”, p. 481.

„Întărirea instituțională a Bisericii se face în detrimentul întăririi componentei duhovnicești și aduce cu sine îndepărtarea de chipul eshatologic al Bisericii și apropierea de chipul acestei lumi”, p. 482.