Teologia predicatorială a Episcopului Sebastian Pașcanu [2]

† Sebastian [Pașcanu], Episcopul Slatinei și Romanaților, Predici la duminicile de peste an, Slatina, 2011, 342 p.

*

Mărinimia sutașului față de sluga sa, p. 85; „a arătat o uimitoare smerenie. Nu a dorit cinste…ci a preferat mai degrabă să îmbrățișeze smerenia și cu aceasta L-a cucerit pe Domnul”, p. 86; când Domnul este incomod pentru oameni, p. 90. „Pe Hristos trebuie să-L poftim să intre, nu să iasă din viața noastră!”, p. 91.

Domnul a venit la noi și S-a întrupat pentru „ca să locuiască în sufletele noastre și să rămână acolo”, p. 91, în noi înșine; „putem să purtăm în sufletele noastre pe cei dragi ai noștri, vii sau adormiți, și să-i ducem măcar în felul acesta la altar, cerând Bisericii să se roage pentru ei: pentru cei care nu pot, pentru cei care nu știu și pentru cei care nu vor să se roage”, p. 95; pentru că Domnul nu caută numai la faptele noastre, ci și la gândul nostru cel bun și la intențiile noastre frumoase, iubitoare, p. 95.

Domnul cere discreție de la cei doi orbi vindecați de către El, p. 100; Domnul „săvârșea minuni la solicitarea celor care sufereau sau Îl rugau”, p. 101; Domnul nu a vrut să fie considerat un lider politic, p. 101; discreția binelui, p. 102; „credința este ea însăși o minune, iar viața în Dumnezeu nu este spectacol”, p. 102; minunea pe care trebuie să o așteptăm e cea care ne schimbă interior, p. 103.

Avem nevoie de „cumințenia credinței”, p. 104; „viața în Hristos trebuie să fie slujire întru discreție, întru prudență, în cumințenie, în sfințenie, în smerenie”, p. 104; Domnul nu a folosit tehnici de cucerire a publicului și nici nu a avut un interes predicatorial populist, p. 105; entuziasmul de moment al oamenilor, p. 109; fericirea triumfalistă, p. 111; păcatul de a-L căuta pe Dumnezeu din interes și nu din iubire și recunoștință vie, p. 113; clipele grele ale vieții sunt valurile înspumate ale mării, p. 116; Domnul e mereu aproape de noi și ne întinde mâna mântuirii Sale, p. 117.

Sfântul Petros care se scufundă în valuri ne învață să fim luptători, p. 118, prin rugăciune și prin încrederea noastră în Dumnezeu, în mântuirea Lui; „trebuie să știm să cerem ajutor[ul lui Dumnezeu]”, p. 118; dacă Domnul a fost aspru cu cei din vremea Lui, e aspru și cu noi, p. 125; „ne năpădește formalismul; ne pustiește secularismul; practicăm un Creștinism din ce în ce mai teoretic; vorbim frumos despre el, dar nu postim și nu ne rugăm după cum ne-a cerut-o Mântuitorul Hristos”, p. 125.

„adevărata rugăciune înseamnă permanenta comuniune cu Dumnezeu”, p. 125; datoriile noastre față de Dumnezeu sunt păcatele noastre pe care El ni le iartă atunci când ne spovedim, p. 131; iertarea aproapelui este absolut obligatorie, p. 132; Domnul unește porunca iubirii lui Dumnezeu cu porunca iubirii aproapelui, așa „după cum a unit întru Sine firea divină cu cea omenească; le-a făcut pe acestea una, deși [sunt] două, după cum a unit cele două firi ale Sale într-un singur ipostas”, p. 143, într-o singură persoană.

„Nu suntem înzestrați în mod egal de către Dumnezeu”, p. 149, pentru că El „a considerat diversitatea mai frumoasă și mai interesantă decât uniformitatea”, p. 149; Dumnezeu nu ne-a programat ca pe niște roboți, ci ne-a dăruit talanții după puterea și râvna noastră, p. 149; Dumnezeu ne-a creat pentru împreună lucrarea cu El, p. 149.