Sermon on the 5th Sunday of Great Lent [2025]
My beloveds[1],
we find the truth about man in the great theological library of the Church. Only here is the man created by God from soul and body, and the coexistence of soul and body is according to God’s will and for the continuous deification of man. Because in the treatises of medicine, psychology, psychiatry, the man is only matter, and the soul does not exist. And the materialistic man of science is an evolutionary, instinctual being, who gains ground to the extent that he is violent, rapacious, and selfish. Fact for which, for materialistic science, Saint Maria of Egypt is plausible in her sinful life, but is completely inexplicable in her deified, spiritual life[2].
Considering the sexuality an implacable instinct, not an act of will, scientific materialism considers man an „evolved” animal. With other words, from the point of view of science, Saint Maria’s life as a prostitute is „normal”, if she needed to feel good about her sexuality. For science, the fornication is not a sin, but „a physiological necessity”. For theology, the fornication is a sin in the very body of man, which destroys him ontologically, because the theology of the Church sees man as a son of God, as a Saint, as one who always lives with God. For theology, the sin affects both the soul and the body of man, and to heal yourself interiorly, ontologically, means to be filled with the glory of God and to live God’s commandments as our daily life[3].
After 17 years of living in fornication, Saint Maria Egiptia [Μαρία ἡ Αἰγυπτία][4] lived 47 years of a godly life[5]. Her divine life shows that the man has a soul and that man, in his entirety, can deify himself to quotas unimaginable to us. If the man were only body, only matter, man’s deification cannot be explained. Because the deified life is a conscious, daily life, lived with God, in which man is truly deified. The sin is real, it is made by man and destroys man, but the virtue is also real and cleanses, enlightens and sanctifies him ceaselessly. If the sin were instinctual, it would not ruin our ontology, because we would do it of our own accord, without our will. But the sin is a choice, not an instinct! We choose to sin and, by way of consequence, to die continuously. But if we repent and break away from the life of sin, we live ghostually, because we choose to live Godʼs will as our will[6].
The materialist ontology is instinctual, not speaking of the reality of free choice. For there to be choice there must be a soul. And the materialism, vehemently denying the soul, cannot speak of man’s freedom, nor of his deification. To do God’s will, you must freely choose to live christianly. And the life with God in the Church is the full life of man, it is his fulfillment, because it deifies man and does not just make him a „moral” or „educated” man. The institutional education does not necessarily make you a moral person, but the life with God makes you God’s Saint. It is not simply coming to Church that makes you Holy, but the life with God that truly sanctifies you. And God’s Saints are those who live with Him in a real way, because His glory, which they are fully aware of, is what constantly sanctifies them[7].
The materialism explains human excellence as an anomaly. The geniuses of the world are considered people with serious problems, with hereditary diseases, and therefore they see things „exceptionally”. For the „normal” man for materialists is the banal, erased, instinctual man, who only wants to survive and not to revolutionize the world. For theology, each person is un unique and each has special gifts from God. And the man is fulfilled in his relationship with God, because he freely and lovingly chooses to continually multiply his ghostual gifts. Therefore, the Heroes, the Geniuses, the Saints are normalities of the life of the Church, because they choose to continually surpass themselves in their relationship with God and with people. They choose to sacrifice themselves for creation, for the country, for their neighbor, for God, for things of value[8].
The materialist believes he only has a belly and instincts to satisfy. He doesn’t read books, he doesn’t have a God, he doesn’t seek more than the materialistic capitalism of his time offers him. He is a docile shopper and an observer of banalities. The theological man, however, has values, he has tastes, he has aspirations, he is not satisfied with a little. The theological man chooses what he loves, believes what is true, lives not to die, but for eternal communion with God and His Saints and Angels. For him, the life is not full of lightness, but of ascesis, and his fulfillment is the holiness and not the pharisaism[9].
The conversion of the Holy Pious Maria Egiptia was through the feeling of the glory of God in her being. She gave up her passions because she felt God’s will with her. And she denied herself, because she wanted to be constantly enlightened and led by God in her life. And from here we see the sincerity of her life. Because Saint Maria was sincere even when she sinned, but even more so when she sanctified her life. Because she did not seek to earn money from her sins, just as she was no longer interested in anything other than the will of God. And God loves this total sincerity, without rest, when you let yourself be led entirely by Him[10].
The man of materialistic medicine is a corpse during life. And this, because he does not have a soul. And treating us like a corpse has inhumane consequences, because it doesn’t matter what we feel and what we think during medical operations. The doctor cuts, takes out the organs, treats us like a mass of meat, and our soul suffers enormously because of this barbaric, inhumane medicine. And the soul suffers, because it is ontologically linked to its body. The suffering of the soul during „the vegetative death” is inexpressible, because everyone treats that person as „a social reject”, not as a person in suffering. And the suffering in Hospitals will not stop until we change the ontological paradigm of current medicine. Until we see the patient as a complete human being, made up of body and soul, and the doctor is called to take care of both, not just the materiality of the person[11].
The young man is full of his hormones, of his unknowing, of his lack of experience. He believes that the pleasure is the solution to his life, because it attracts him the most. But the pleasures and the wasting time, you will find out in a short time, are your greatest unfulfillments in life, because the youth is the time to specialize and not for to cut leaves for dogs. Without a specialization, without a job or more, you starve to death. But, even more, you find that the true life is the holiness, that only it is about hunger, because the man is eternal and not transient. He is eternal through your soul and you, the real you, you are what you are and have in your soul[12].
And the Church’s message is full of optimism at any age: you can change no matter how old you are. You can change at 10, at 20, at 40, at 120. You can change at any time, because change happens in your soul. That’s where good decisions, the renewal of your life, begin. And the good decision is made in an instant. Now you believe and you begin to be another! And you can be another, because God is the One who changes you internally[13].
The theology speaks about the real change of man, about his change for the better, and proves it practically. The change is not a slogan, but a reality of life. We are unceasingly changing in the life with God, because He changes us through His eternal glory. And our change is our ghostualization, is our likeness to God. And for this we thank God unceasingly, because He is alive and wonderful into us. Amin[14]!
[1] Started at 15. 12, in day of wednesday, on 26 march 2025. Cloudy sky, 18 degrees, wind of 10 km/h.
[2] Iubiții mei, adevărul despre om îl găsim în marea bibliotecă teologică a Bisericii. Numai aici omul e creat de Dumnezeu din suflet și trup, iar coexistența sufletului cu trupul e după voia lui Dumnezeu și pentru îndumnezeirea continuă a omului. Pentru că în tratatele de medicină, de psihologie, de psihiatrie, omul e numai materie, iar suflet nu există. Și omul materialist al științei e o ființă evolutivă, instinctuală, care câștigă teren în măsura în care e violent, e rapace, e egoist. Fapt pentru care, pentru știința materialistă, Sfânta Maria Egipteanca este plauzibilă în viața ei păcătoasă, dar e cu totul inexplicabilă în viața ei îndumnezeită, duhovnicească.
[3] Considerând sexualitatea un instinct implacabil, nu un act de voință, materialismul științific îl consideră pe om un animal „evoluat”. Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al științei, e „normală” viața de prostituată a Sfintei Maria, dacă ea a avut nevoie de a se simți bine cu sexualitatea ei. Pentru știință, curvia nu e un păcat, ci „o necesitate fiziologică”. Pentru teologie, curvia e un păcat în însuși trupul omului, care îl distruge ontologic, pentru că teologia Bisericii îl vede pe om ca un fiu al lui Dumnezeu, ca un Sfânt, ca cel care trăiește mereu cu Dumnezeu. Pentru teologie, păcatul afectează deopotrivă sufletul și trupul omului, iar ca să te vindeci interior, ontologic, înseamnă a te umple de slava lui Dumnezeu și a trăi poruncile lui Dumnezeu ca viața noastră de zi cu zi.
[4] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/2509/sxsaintinfo.aspx.
[5] Cf. https://doxologia.ro/viata-sfintei-cuvioase-maria-egipteanca-0.
[6] După 17 ani de viață în curvie, Sfânta Maria Egiptia [Μαρία ἡ Αἰγυπτία] a trăit 47 de ani de viață dumnezeiască. Viața ei dumnezeiască arată că omul are suflet și că omul, în integralitatea lui, se poate îndumnezei la cote inimaginabile pentru noi. Dacă omul ar fi doar trup, doar materie, nu poate fi explicabilă îndumnezeirea omului. Pentru că viața îndumnezeită e o viață conștientă, zilnică, trăită cu Dumnezeu, în care omul se îndumnezeiește în mod real. Păcatul e real, e făcut de către om și îl distruge pe om, dar și virtutea e reală și îl curățește, îl luminează și îl sfințește neîncetat. Dacă păcatul ar fi instinctual, el nu ne-ar strica ontologia, pentru că l-am face de la sine, fără voia noastră. Însă păcatul e alegere, nu instinct! Alegem să păcătuim și, pe cale de consecință, să murim în mod continuu. Dar dacă ne pocăim și ne rupem de viața păcatului, noi trăim duhovnicește, pentru că alegem să trăim voia lui Dumnezeu ca voia noastră.
[7] Ontologia materialistă e instinctuală, nevorbind de realitatea alegerii libere. Ca să existe alegere trebuie să existe suflet. Iar materialismul negând vehement sufletul, nu poate vorbi despre libertatea omului și nici despre îndumnezeirea lui. Ca să faci voia lui Dumnezeu trebuie să alegi în mod liber să trăiești creștinește. Iar viața cu Dumnezeu în Biserică e viața deplină a omului, e împlinirea lui, pentru că îl îndumnezeiește pe om și nu doar îl face un om „moral” sau „educat”. Educația instituțională nu te face neapărat un om moral, dar viața cu Dumnezeu te face Sfântul lui Dumnezeu. Nu simpla venire la Biserică te face Sfânt, ci viața cu Dumnezeu te sfințește cu adevărat. Și Sfinții lui Dumnezeu sunt cei care trăiesc cu El în mod real, pentru că slava Lui, pe care o conștientizează în mod plenar, e cea care îi sfințește neîncetat.
[8] Materialismul explică excelența umană ca pe o anomalie. Geniile lumii sunt considerate niște oameni cu probleme grele, cu boli ereditare, și de aceea văd „excepțional” lucrurile. Căci omul „normal” pentru materialiști e omul banal, șters, instinctual, care nu vrea decât să supraviețuiască și nu să revoluționeze lumea. Pentru teologie, omul e fiecare un unicat și fiecare are de la Dumnezeu daruri speciale. Și omul se împlinește în relația lui cu Dumnezeu, pentru că alege în mod liber și iubitor să își înmulțească neîncetat darurile sale duhovnicești. De aceea, Eroii, Geniile, Sfinții sunt normalități ale vieții Bisericii, pentru că ei aleg să se depășească continuu în relația lor cu Dumnezeu și cu oamenii. Ei aleg să se jertfească pe ei înșiși pentru creație, pentru țară, pentru aproapele, pentru Dumnezeu, pentru lucruri valorice.
[9] Materialistul crede că are doar burtă și instincte de satisfăcut. El nu citește cărți, nu are un Dumnezeu, nu caută mai mult decât îi oferă capitalismul materialist al vremii lui. E un cumpărător docil și un privitor la banalități. Omul teologic, însă, are valori, are gusturi, are aspirații, nu se mulțumește cu puțin. Omul teologic alege ceea ce iubește, crede ceea ce e adevărat, trăiește nu pentru a muri, ci pentru comuniunea veșnică cu Dumnezeu și cu Sfinții și cu Îngerii Lui. Pentru el viața nu e plină de lejeritate, ci de asceză, și împlinirea lui este sfințenia și nu fariseismul.
[10] Convertirea Sfintei Cuvioase Maria Egiptia a fost prin simțirea slavei lui Dumnezeu în ființa ei. Ea a renunțat la patimile sale pentru că a simțit voia lui Dumnezeu cu ea. Și s-a lepădat de sine, pentru că a dorit să fie luminată și condusă neîncetat de Dumnezeu în viața ei. Și de aici vedem sinceritatea vieții ei. Pentru că Sfânta Maria a fost sinceră și când a păcătuit, dar și mai mult când și-a sfințit viața ei. Pentru că ea nu a căutat să câștige bani din păcatele ei, după cum n-a mai interesat-o mai apoi decât voia lui Dumnezeu. Și Dumnezeu iubește această sinceritate totală, fără rest, când te lași condus cu totul de către El.
[11] Omul medicinei materialiste e un cadavru din timpul vieții. Și aceasta, pentru că el nu are suflet. Și raportarea la noi ca la un cadavru are consecințe inumane, pentru că nu contează ce simțim și ce credem noi în timpul operațiilor medicale. Medicul taie, scoate organele afară, se comportă față de noi ca față de o masă de carne, iar sufletul nostru suferă enorm din cauza acestei medicine barbare, inumane. Și sufletul suferă, pentru că este legat ontologic de trupul său. Suferința sufletului în timpul „morții vegetative” este inexprimabilă, pentru că toți îl tratează pe acel om ca pe „un rebut social”, nu ca pe un om în suferință. Și suferința din Spitale nu va înceta până când nu schimbăm paradigma ontologică a medicinei actuale. Până când nu îl vedem pe pacient ca om deplin, format din trup și suflet, iar medicul e chemat să aibă grijă de ambele, nu doar de materialitatea omului.
[12] Tânărul e plin de hormonii lui, de neștiința lui, de lipsa lui de experiență. El crede că plăcerea e soluția pentru viața lui, pentru că aceasta îl atrage cel mai mult. Însă plăcerile și pierderea timpului, afli în scurt timp, sunt marile tale neîmpliniri în viață, pentru că tinerețea e timpul pentru a te specializa și nu pentru a tăia frunză la câini. Fără o specializare, fără o meserie sau mai multe, mori de foame. Dar, și mai mult, afli că adevărata viață e sfințenia, că doar ea ține de foame, pentru că omul e veșnic și nu trecător. El e veșnic prin sufletul tău și tu, cel adevărat, ești ceea ce ești și ai în sufletul tău.
[13] Și mesajul Bisericii e plin de optimism la orice vârstă: te poți schimba oricâți ani ai. Te poți schimba la 10 ani, la 20, la 40, la 120 de ani. Te poți schimba oricând, pentru că schimbarea se face în sufletul tău. De acolo încep deciziile bune, înnoirile vieții tale. Și decizia bună se ia într-o clipă. Acum crezi și începi să fii altul! Și poți fi altul, pentru că Dumnezeu e Cel care te schimbă interior.
[14] Teologia vorbește despre schimbarea reală a omului, despre schimbarea lui în bine și o dovedește practic. Schimbarea nu e un slogan, ci o realitate de viață. Ne schimbăm neîncetat în viața cu Dumnezeu, pentru că El ne schimbă prin slava Lui cea veșnică. Și schimbarea noastră e înduhovnicirea noastră, este asemănarea noastră cu Dumnezeu. Și pentru aceasta Îi mulțumim neîncetat lui Dumnezeu, pentru că El e viu și minunat întru noi. Amin!