Teologia predicatorială a Episcopului Sebastian Pașcanu [3]
† Sebastian [Pașcanu], Episcopul Slatinei și Romanaților, Predici la duminicile de peste an, Slatina, 2011, 342 p.
*
Prin tăcerea Sa în fața femeii, Domnul a demontat perspectiva egoistă asupra mântuirii, p. 153; Și Domnul a scos în evidență credința, stăruința ei și multa ei înțelepciune, p. 154; „iubirea jertfelnică alungă mândria”, p. 155; „nu avem voie să ne supărăm pe El atunci când nu ne ascultă sau întârzie să ne împlinească cererea, ci [trebuie] doar să insistăm”, p. 156, în rugăciunea noastră, în credința noastră nețărmurită în El; Dumnezeu ne încearcă credința noastră, p. 157, așteptarea noastră.
Domnul le-a dat Ucenicilor pește mult, mai mult decât le trebuia, pentru ascultarea lor. Pentru ca să le arate că bunătatea Lui este nemăsurată, p. 160. Domnul ne cere să trăim „un Creștinism pozitiv și lucrător, săvârșind mai întâi noi…ceea ce am dori să primim de la cei din jurul nostru”, p. 162; viața creștină nu e „o viață convenabilă, comodă și la îndemâna oricui”, p. 163.
„Cunosc persoane care tocesc zilnic pragul Bisericii…dar care n-au înțeles încă taina iubirii”, p. 165; compasiunea e premisa iubirii, p. 168; creștinii nu trebuie să dea în judecată, chiar dacă sunt nedreptățiți, p. 170-171; „după moarte urmează învierea”, p. 173, noastră; „Hristos ridiculizează moartea”, p. 174, o banalizează, p. 174; „viața este un dar”, p. 175, de la Dumnezeu; de avorturile făcute vor răspunde și femeile, cât și bărbații lor, pentru că au consimțit omorârea lor, p. 176.
Noi naștem copilul, dar Dumnezeu îl creează, p. 176; nu putem pune stăpânire pe viața noastră, pentru că astfel uzurpăm puterea Lui asupra noastră, p. 177; El sădește sămânța cuvântului Său în sufletul nostru, p. 180; „bălăriile păcatului”, p. 182; „Iadul este veșnic și definitiv”, p. 185; „noi înșine ni-l pregătim”, se referă la Iad, „prin faptul că nu înțelegem să ducem viață bineplăcută Lui”, p. 187.
În anul al 3-lea de Seminar, autorul s-a îndoit cu privire la bunătatea lui Dumnezeu datorită Iadului. Și Sfântul Dumitru Stăniloae i-a dat răspunsul mântuitor: Iadul nu e opera lui Dumnezeu, ci e creația noastră, p. 187-188. De aceea, „în Rai se merge pregătit, iar nu din greșeală ori prin bunăvoință”, p. 188.
La Judecata Lui, Dumnezeu nu este subiectiv, dar nici discreționar, p. 189; avem informații teologice, dar nu avem voința de a împlini voia lui Dumnezeu, n-avem conștiință creștină, p. 190; îngrijorarea că UE nu a inclus în constituția ei cultura creștină, p. 197; și în timp ce Creștinismul e respins, imoralitatea e promovată, p. 198; trebuie să ne asumăm râsul cu care suntem tratați noi, oamenii creștini, p. 199.
„am cerut Preoților în mod expres să monitorizeze atent cazurile sociale din Parohii, căci nu este îngăduit să sufere cineva lângă necunoașterea ori nepăsarea noastră. Nu îi este îngăduit niciunui creștin ca, știind că alături își duce cu greu zilele un bătrân ori un bolnav singur, să nu caute zilnic prilej să-i slujească”, p. 203; „tâlhăriți de nedreptățile vieții”, p. 204; faceți milă cu cei sărmani, dar nu cu cerșetorii de profesie, p. 204.
Sufletul nostru se odihnește în lucrarea binelui, p. 208-209; planurile noastre fără Dumnezeu în centrul lor, p. 209; bunurile pe care le dăm aproapelui sunt cele care ne trec vămile văzduhului, p. 210; „lipsa iubirii aduce fie necredință, fie formalism”, p. 214, în viața noastră bisericească; „Să punem iubirea lui Dumnezeu mai presus de orice faptă bună și ne va pune și El pe noi mai presus de orice!”, p. 215.
„Biblia nu este un manual de istorie, ci un manual al vieții. Al vieții acesteia și al vieții celeilalte, veșnice”, p. 217; cele 5 perechi de boi sunt simțurile noastre cele trupești, 218; cele 3 categorii de oameni care s-au lepădat de Împărăția lui Dumnezeu erau bolnave de alipirea de materie, de iraționalitate, de poftele trupești, p. 219; Slujitorii Lui sunt Îngerii și Sfinții Săi, p. 220; pretextele fals religioase, p. 220.
Toți cei 10 leproși, ne spune autorul, au avut credință și de aceea au fost mântuiți. Însă al 10-lea a arătat recunoștință și a dat slavă lui Dumnezeu, pe când ceilalți 9 „au rămas în credința lor egoistă, individualistă, refuzând comuniunea” cu Dumnezeu, p. 223; însă „credința se va împlini, nădejdea se va sfârși, iar ceea ce va rămâne în veci va fi numai dragostea și comuniunea cu Dumnezeu și cu aproapele”, p. 224; „adevăratul Creștinism nu ne cere doar să fugim de rău, ci să și căutăm binele și să-l săvârșim pe el cu toată ființa noastră”, p. 230.