Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [155] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor
III. 1. „Și a zis Domnul Dumnezeu: «Nu [este] bine a fi omul singur»” pe pământ. „«Să-i facem lui ajutor ca el!»”[1].
Când a ajuns la acest fragment, Manis, blestematul conducător al maniheilor, a înțeles aceste cuvinte literal. Și a murit din cauza literei – după mărturia lui Pavlos[2] – pentru că l-a numit pe Dumnezeu mincinos. Asemenea, Achilas, necredinciosul păgân, a vrut să-L lovească pe Dumnezeu. În locul cuvântului „Să-i facem” omului un „ajutor ca el!”, el zice: Să-i facem lui un ajutor opus lui. Adică: un împotrivitor sau dușman.
Și ce, acum, o, evreule? Spune-mi: Oare minte adevăratul Dumnezeu? Dumnezeiasca gură a Domnului, Atotputernicul Savaot[3], în mijlocul întunericului, al pâclei, al focului, furtunii, trâmbițărilor și al Îngerilor, a grăit aceste cuvinte lui Moisis. Iar degetul dumnezeiesc le-a scris pe table[4]. Dumnezeu a zis: „Nu [este] bine a fi omul singur. Să-i facem lui ajutor ca el”[5]. Oare mâna, gura și limba lui Dumnezeu grăiesc și scriu minciuni? Depărtează-te de această aberație. Cuvântul lui Dumnezeu este veșnic[6] și el rămâne adevărat acum și pururea[7].
2. Și, deci, cum acea femeie, ajutorul lui Adam, nu a devenit un ajutor, ci mai degrabă un vrăjmaș[8], o cursă, o uneltitoare, o ucigașă[9], o izgonitoare[10] și gazda a mii de rele pentru el și pentru toată lumea?[11]. Femeia a venit întru ființă sub mâna lui Dumnezeu anume pentru acest lucru: să fie un ajutor pentru bărbat. O soție nu va putea niciodată să ajungă un vrăjmaș pentru soțul ei, ci fiecare soție, după legea dumnezeiască, se află pentru a fi un ajutor și o protectoare pentru soțul ei.
Fiecare lucru împlinește scopul pentru care Dumnezeu l-a făcut pe el. Lumina luminează și nu se odihnește. Pâinea hrănește. Soarele aleargă, iar pământul înflorește datorită lui. Mamiferele dau naștere [urmașilor lor]. Peștii înoată. Păsările zboară. Pe scurt: până la sfârșitul vremurilor[12], fiecare creatură și împlinește scopul pentru care Dumnezeu a creat-o – și vorbesc deopotrivă despre firile însuflețite și neînsuflețite. Așadar, cum femeia, după ce a venit întru ființă pentru a-l ajuta pe bărbat, nu a devenit un ajutor? Și cum poate ea să fie ajutorul lui, de vreme ce este mai slabă decât bărbatul?
[1] Fac. 2, 18.
[2] Cf. II Cor. 3, 6.
[3] Cf. I Esdr. 9, 46.
[4] Cf. Deut. 4, 11-13; 5, 22; Evr. 12, 18-19.
[5] Fac. 2, 18.
[6] Cf. Ps. 118, 89.
[7] Cf. Ps. 9: 6, 37; 20, 5; 44, 18; 47, 16; 51, 10; 71, 19; 118, 44; 144, 2.
[8] Cf. Fac. 3: 6, 12, 17-19.
[9] Cf, Fac. 2, 17; 5, 5.
[10] Cf. Fac. 3, 23-24.
[11] Cf. Fac. 3, 17-18.
[12] Cf. Mt. 28, 20.