Sermon at the Lord’s Entry into Jerusalem [2025]
My beloveds[1],
it seems incredible, from our perspective, those of today, the blindness of Israil. How can you stand with God incarnate, next to you, and not see Him? How can He pass by you and not feel His presence? And yet, for many from Israil, the Lord was an absent presence. A presence that didn’t change them. And it didn’t change their interior, because He was asking them to believe in Him, to see ghostually, to see beyond His humanity. To feel His divinity[2].
For He humbled Himself and became incarnate for us so that He might come close to us and that we might know Him more fully. His coming to us was because we could not ascend to Him. And He came and always comes to us, so that we might know Him deeply, intimately, on the God of our salvation. And to know Him means to remain with Him. To be with Him always[3].
The Church of Israil had to be understood ghostually in order to see on Mașiah. The entire Temple of Israel was a ladder to Hristos, to His ghostual understanding. And the Mostpure Mistress Maria, Saint Simeon the God-Receiver, Saint Anna the Prophetess, Saint Iosif, the Betrothed of the Teotocos, prove the fact that the Church of Israil gave birth to Saints, if you lived ghostually in the faith of Israil. If there had been more people who could have ghostually seen the Lord, things would have been different. But Israil’s spiritual bankruptcy is due to their fixation on the formal aspects of the law to the detriment of ghostual living[4].
Only that, what happened to Israil 2000 years ago is also happening to us, today! Although we are born of God through Baptism, we do not feel Him in our daily lives. We do not feel Him, because we do not live with Him in ourselves. For if we had the glory of God within us, we would always feel His glory wherever we were and we would behave ghostually in every aspect of our lives. But we have become as blind as the Israil who did not see Hristos on the colt of a donkey[5].
The absent presence from Israil has transformed into the dead God of postmodernity. When people no longer felt Him within themselves, they declared God dead. The death of God is a ghostual experience, because He did not die for the world, but the world for Him. The world died for Him, because it had turned away from Him inwardly and no longer felt His glory within itself. And those who felt the living God dead were those who were no longer part of the Church of God from 1054[6].
The westerner without the Church no longer felt God, and this is his painful truth. Because he did not pretend to feel what he could no longer feel, as long as he is outside the Church of God. And he, when he declared God dead, spoke the truth about himself, about his ghostually dead soul. But the orthodox, the son of the Church, does not become a man without God because he does not have a Church, but because he does not want to have anything to do with the Church of God. And his sin is enormous. Because the heterodox looks for what he doesn’t have, while our orthodox kicks at what he has[7].
And an orthodox who does not come to Church is a jew who does not see the Lord walking on the roads of Israil. The Lord was fulfilling the Scriptures at every step, fulfilling what He had foretold through the Prophets, but Israil, who was reading the Scripture, did not see this. And he could not see, because he was sick of literalism. And in order to see beyond the letters, you must see ghostually. The orthodox believes that he sees, but he cannot prove his ghostual sight. He supposes that his imaginings of himself take the place of divine visions. But he who sees ghostually, he is with God, he lives with Him unceasingly, and his ghostual sight is the sign of his soul’s health[8].
Those who did not see then, do not see now either, because they do not see for the same reason: for the sinfulness of their life. They were jealous of God, they hated Him, they couldn’t stand His miracles, they couldn’t stand His mercy towards people, they didn’t want His forgiveness. Those who do not come to Church do not come for the same reason: because they are indifferent to Him, because they do not love Him, because they do not want His forgiveness, because they do not want to live eternally with Him[9].
But today’s feast, my beloveds, is full of light and holy beauty, because He announces to us the boundless love of God for us. For, although He knew that the Cross awaited Him in Ierușalaim, He entered the city humbly and meekly, in order to show us that true wealth is the life with God and not the passing honors. He was greeted with palm branches and asking for His salvation, for the Emperor of Israil [Ioannis 12, 13, BYZ] is Hristos the Lord. And we ask Him to always be with us and in us, together with the Father and the Holy Ghost, so that we may be alive and not ghostually dead. For the ghostual death is the Hell, into which we will descend for eternity, if we remain dead to God[10].
The Lord came to die for us, so that he might also rise for us. He rose from the dead for us, so that He might give us the power to rise from the death of sin. From the death that all sin brings within us. When we confess our sins, the Lord forgives us and takes us out of Hell and makes us alive into Him. We experience His resurrection every time, at every confession, because our exit from Hell is real. He forgives us and frees us from our sins, takes us out of Hell and we live into His joy. Therefore, the paschal joy is the joy that begins with the forgiveness of sins and the sharing with the Lord. And this week we are waiting for you to rejoice with Him, confessing and sharing with the Lord of glory. Amin[11]!
[1] Started at 7.43, in day of wednesday, on 2 april 2025. Cloudy sky, 10 degrees, wind of 16 km/h.
[2] Iubiții mei, pare incredibilă, din perspectiva noastră, a celor de azi, orbirea lui Israil. Cum să stai cu Dumnezeu întrupat, lângă tine, și să nu Îl vezi? Cum să treacă pe lângă tine și să nu simți prezența Lui? Și cu toate acestea, pentru mulți din Israil, Domnul era o prezență absentă. O prezență care nu i-a schimbat. Și nu i-a schimbat interior, pentru că El cerea de la ei credința în El, cerea să vadă duhovnicește, să vadă dincolo de umanitatea Lui. Să simtă dumnezeirea Lui.
[3] Căci El S-a smerit pe Sine și S-a întrupat pentru noi ca să vină în apropiere de noi și să Îl putem cunoaște și mai deplin pe El. Venirea Lui la noi a fost pentru că noi nu puteam să urcăm la El. Și El a venit și vine mereu la noi, pentru ca noi să Îl cunoaștem în mod profund, în mod intim pe El, pe Dumnezeul mântuirii noastre. Iar a-L cunoaște pe El înseamnă a rămâne cu El. A fi cu El mereu.
[4] Biserica lui Israil trebuia înțeleasă duhovnicește pentru ca să Îl vezi pe Mașiah. Tot Templul lui Israil era o scară spre Hristos, spre înțelegerea Lui duhovnicească. Iar Preacurata Stăpână Maria, Sfântul Simeon primitorul de Dumnezeu, Sfânta Profetesă Anna, Sfântul Iosif, Logodnicul Născătoarei de Dumnezeu, dovedesc faptul că Biserica lui Israil năștea Sfinți, dacă trăiai duhovnicește în credința lui Israil. Dacă ar fi fost mai mulți cei care L-ar fi putut vedea duhovnicește pe Domnul, altfel ar fi stat lucrurile. Dar falimentul spiritual al lui Israil se datorează fixării lor pe aspectele formale ale legii în detrimentul trăirii duhovnicești.
[5] Numai că, ce s-a petrecut cu Israil acum 2000 de ani se petrece și cu noi, astăzi! Deși suntem născuți din Dumnezeu prin Botez, noi nu Îl simțim pe El în viața de zi cu zi. Noi nu Îl simțim pe El, pentru că nu trăim cu El în noi înșine. Căci dacă am avea slava lui Dumnezeu în noi, am simți mereu slava Lui oriunde am fi și ne-am comporta duhovnicește în fiecare aspect al vieții noastre. Dar noi am ajuns la fel de orbi ca Israilul care nu L-a văzut pe Hristos pe mânzul asinei.
[6] Prezența absentă din Israil s-a transformat în Dumnezeul mort al postmodernității. Când oamenii nu L-au mai simțit în ei înșiși, L-au declarat mort pe Dumnezeu. Moartea lui Dumnezeu este o experiență duhovnicească, pentru că nu El a murit pentru lume, ci lumea pentru El. Lumea a murit pentru El, pentru că s-a îndepărtat interior de El și nu a mai simțit slava Lui în ea însăși. Și cei care L-au simțit mort pe Dumnezeul Cel viu au fost cei care nu mai făceau parte din Biserica lui Dumnezeu de la 1054.
[7] Occidentalul fără Biserică nu L-a mai simțit pe Dumnezeu și acesta e adevărul lui cel dureros. Pentru că el nu s-a prefăcut că simte ceea ce nu mai poate simți, atâta timp cât e în afara Bisericii lui Dumnezeu. Și el, când L-a declarat pe Dumnezeu mort, a spus adevărul despre el însuși, despre sufletul lui mort duhovnicește. Dar ortodoxul, fiul Bisericii, nu ajunge un om fără de Dumnezeu pentru că nu are Biserică, ci pentru că nu vrea să aibă nicidecum de-a face cu Biserica lui Dumnezeu. Și păcatul lui este enorm. Pentru că eterodoxul caută ceea ce n-are, pe când ortodoxul nostru dă cu piciorul la ceea ce are.
[8] Și un ortodox care nu vine la Biserică este un evreu care nu Îl vede pe Domnul mergând pe drumurile lui Israil. Domnul împlinea Scripturile la tot pasul, împlinea ceea ce prevestise prin Profeți, dar Israil, care citea Scriptura, nu vedea acest lucru. Și nu vedea, pentru că era bolnav de literalism. Și ca să vezi dincolo de litere, trebuie să vezi duhovnicește. Ortodoxul crede că vede, dar nu poate să dovedească vederea lui duhovnicească. El presupune că imaginațiile lui despre el însuși țin loc de vederi dumnezeiești. Dar cel care vede duhovnicește, acela este cu Dumnezeu, trăiește cu El neîncetat, și vederea lui duhovnicească e semnul sănătății sale sufletești.
[9] Cei care n-au văzut atunci, nu văd nici acum, pentru că nu văd din același motiv: pentru păcătoșenia vieții lor. Erau geloși pe Dumnezeu, Îl urau, nu Îi suportau minunile, nu Îi suportau mila Lui față de oameni, nu doreau iertarea Lui. Cei care nu vin la Biserică nu vin din același motiv: pentru că sunt indiferenți față de El, pentru că nu Îl iubesc, pentru că nu vor iertarea Lui, pentru că nu vor să trăiască veșnic cu El.
[10] Însă praznicul de azi, iubiții mei, e plin de lumină și de frumusețe sfântă, pentru că El ne vestește iubirea nețărmurită a lui Dumnezeu pentru noi. Căci, deși știa că Îl așteaptă Crucea în Ierușalaim, El intră în cetate smerit și blând, pentru ca să ne arate că adevărata avere e viața cu Dumnezeu și nu onorurile trecătoare. Cu ramuri de finici a fost întâmpinat și cerând mântuirea Lui, căci Împăratul lui Israil [Ioannis 12, 13, BYZ] este Hristos Domnul. Și noi pe Acesta Îl rugăm să fie mereu cu noi și în noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, pentru ca să fim vii și nu morți duhovnicește. Căci moartea sufletească este Iadul, în care vom coborî pentru veșnicie, dacă rămânem morți pentru Dumnezeu.
[11] Domnul a venit să moară pentru noi, pentru ca să și învie pentru noi. El a înviat pentru noi din morți, pentru ca să ne dea și nouă puterea să înviem din moartea păcatului. Din moartea pe care o aduce în noi tot păcatul. Când ne spovedim păcatele, Domnul ni le iartă și ne scoate pe noi din Iad și ne face vii întru El. Experimentăm învierea Lui de fiecare dată, la fiecare spovedanie, pentru că ieșirea noastră din Iad e reală. El ne iartă și ne dezleagă de păcatele noastre, ne scoate din Iad și trăim întru bucuria Lui. De aceea, bucuria pascală e bucuria care începe odată cu iertarea păcatelor și cu împărtășirea cu Domnul. Și săptămâna aceasta vă așteptăm să ne bucurăm împreună cu El, spovedindu-ne și împărtășindu-ne cu Domnul slavei. Amin!