Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [157] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor
5. Câte astfel de ajutoare au fost? Numărătoarea ar fi lungă și nu am avea timp destul și nici papirus și nici moduri de a descrie câte și ce fel de lucruri s-au întâmplat prin spița femeiască în lume, dintru început și până la sfârșitul vremurilor: în vremea Patriarhilor, a Profeților, iudeilor, împăraților, a celor credincioși, și asemenea la elini, haldei, egipteni, troieni, eroi, romani, și la dușmanii lor.
Dacă femeia devine ajutor, atunci de ce Scriptura zice: Vinul și femeile despart [pe om] de Dumnezeu[1]? Și câți, spune-mi, nu au părăsit pe Dumnezeu pentru o femeie? Pentru aceasta chiar Salomon, după ce a cunoscut răutatea femeiască[2], a zis că între mii de bărbați vei găsi unul credincios, dar între femei nu vei găsi niciuna[3].
6. Nu spunem acestea pentru a acuza firea sau creația lui Dumnezeu. Toate cele zidite de Dumnezeu sunt bune[4]. Dar ne mirăm de acest ajutor, despre care Dumnezeu a zis: „Nu [este] bine a fi omul singur. Să-i facem lui ajutor ca el”[5].
Dacă nu era bine să fie omul singur, de ce El – Dumnezeu fiind – a creat ceva ce nu era bine? De ce s-a zis doar puțin mai înainte: „Și a văzut Dumnezeu toate câte a făcut și, iată, [erau] bune foarte!”[6]. De ce nu era bun omul singur?
7. Și de ce zice acum că omul era cu totul singur? Când a fost plăsmuit, îl auzim pe povestitor spunând: „Și l-a făcut Dumnezeu pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el, [parte] bărbătească și [parte] femeiască [i-]a făcut pe ei. Și i-a binecuvântat pe ei Dumnezeu, zicându-le: «Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul»”[7]. Deja îi făcuse pe ei bărbat și femeie împreună și El i-a binecuvântat pe ei amândoi și i-a așezat pe ei stăpânitori a toate de pe pământ[8]. Și iarăși, după toate acestea, El le-a dat lor poruncă în Paradis ca să mănânce din orice pom[9]. „Dar din pomul”, a zis El, „cel [pentru] a cunoaște binele și răul nu veți mânca din el”, ca să nu muriți[10]. Deci cum se face că, după toate acestea, El a zis: „Nu [este] bine a fi omul singur. Să-i facem lui ajutor ca el”[11]?
Cu siguranță îmi vei spune că acesta a fost un rezumat sau un sinopsis al evenimentelor anterioare, iar apoi a venit o descriere mai amănunțită a lui Adam și a Evei, care deja veniseră întru ființă după chipul lui Dumnezeu. Adevărul lucrurilor este încă și mai minunat. Susțin și întăresc că este despre Hristos și despre Biserică[12]. Este nevoie să luăm seama cu grijă și adâncă pătrundere la faptul că Dumnezeu nu vorbește despre o singură persoană atunci când spune: „Nu [este] bine a fi omul singur”[13]. El vorbește despre firea tuturor ființelor umane, la singular și pe scurt. El nu spune numele unui singur individ sau persoane, pentru că indică toată umanitatea când zice: „Nu [este] bine a fi omul singur. Să-i facem lui ajutor ca el”[14]. Adică: pentru toți oamenii, pentru tot neamul, pentru întreaga fire umană.
Acest lucru este evident din următoarele. Când Dumnezeu a vrut să facă potopul, auzim Scriptura că zice: „Și a fost gândind Dumnezeu că l-a făcut pe om”[15]. Adică: întregul neam [omenesc]. Și iarăși: „Îl voi șterge pe omul pe care l-am făcut”[16]. Și iarăși: „zace mintea omului cu grijă în cele rele din tinerețe[a sa]”[17]. Așa după cum acele afirmații sunt despre întregul neam omenesc, la fel și cuvântul „Nu [este] bine a fi omul singur”[18] a fost zis despre fiecare ființă umană.
[1] Cf. Eccl. 19, 2; Înț. lui Sal. 1, 3.
[2] Cf. I Împ. 11, 1-10.
[3] Eccl. 7, 28; cf. Par. 20, 6.
[4] Cf. Fac. 1: 4, 8, 10, 12, 18, 21, 31.
[5] Fac. 2, 18.
[6] Fac. 1, 31.
[7] Fac. 1, 27-28.
[8] Cf. Fac. 1, 28.
[9] Cf. Fac. 2, 16.
[10] Fac. 2, 17.
[11] Fac. 2, 18.
[12] Cf. II Cor. 5, 20.
[13] Fac. 2, 18.
[14] Fac. 2, 18.
[15] Fac. 6, 6.
[16] Fac. 6, 7.
[17] Fac. 8, 21.
[18] Fac. 2, 18.