Sermon at the Life-bearing Spring [2025]
Hristos is risen!
My beloveds[1],
the spring of the Mostpure Mistress proved to be a miracle worker, but it speaks to us secretly about the source of grace within ourselves. For the Lord told us: „the water that I will give him will become in him a spring of water springing up into eternal life” [Ioannis, 4, 14, BYZ]. The spring of the Theotokos works miracles unceasingly, because she works all things with the glory of God, just as His eternal glory unceasingly springs up in us. And both sources, the historical and the interior, show the ceaseless work of God in the world. Because God works everything in a most wonderful way, with great power and divine purity[2].
Those who seek God’s wonders, but do not love Him, are ungrateful. Because they want gifts, but not the relationship. Only that God wants us to have a real relationship with Him, one in which we are eternal with Him and not something pas- senger. Because the spring of God’s glory within ourselves is one that eternalizes His relationship with us. He shows His glory in us, so that we may become fully intimate with Him and so that we may have total trust in God. Because He teaches us through His glory what kind of life we must live[3].
The Saints speak to us through their Holy Icons, just as the Mother of God works miracles through the water of her mercy. The matter is permeable to grace, the matter can be transfigured incessantly, because the fulfillment of matter is divine transfiguration. If the matter were not penetrated by grace, our body could not be ghostualized. But God works all things through His glory and deifies our soul and body, because His glory is our fulfillment[4].
We have sanctified the water today, because the glory of God remains in the water and keeps it full of holiness. And the sanctification of the water has universalized the wonderful spring of Constantinople, because the grace of God works there and here the same. The same grace is in all believers. Because the glory of God is the air of the Church, which we breathe incessantly in a mysterious way[5].
The spring of the Church is God Himself. His Church expands unceasingly in history, because all creation must be transfigured. What was begun in the Church will be completed at the second coming into the glory of the Lord. Because the whole creation will enter in eternity, it will be transfigured through His glory, because all must be filled with His eternal glory[6].
We must fill ourselves with His light, because all will be filled with light. Our purpose is deification. The real relationship with God means our filling with His glory, i.e. our continuous deification. And God’s glory from the Church is the leaven of the transfiguration of all matter, of all creation, because His glory is the light that transfigures everything[7].
This is how we understand why today’s feast is a paschal one: because it has in its depths the glory of God that transfigures all. Because we do not drink water, but water full of the glory of God, which cleanses us, enlightens us and sanctifies us. And if the water is holy, we can sanctify ourselves all the more, because we and all creation must be filled with His glory[8].
With this holy water we sanctify your homes, your things, your lives. The water goes away, but His grace remains in us. And we need His grace in order to live christianly, in order to sanctify ourselves without ceasing. Therefore, we cannot live without His Church and without His grace. Our reporting to the Church is ontological, because our real fulfillment depends on it. Without His glory we are dead. Therefore, under no circumstances can we exclude the Church from society, because it is the spring of life for the whole creation, not only for our human society[9].
The glory of God is the real life of man, and we receive it through the Servants of the Church, who are not all Saints. Often, we have the most temptations through the unholy people of the Church, who claim to be Saints. If we cannot abstract the sins of the Servants of God, we lose our relationship with God, with the Spring of our life. And this is a fatal error. Because we confuse the bucket of water with the Spring of life. The Hierarch or the Priest can deceive us, they can hurt us in our faith, but we must pursue our fundamental interest and namely: our sanctification. And just as we go to the doctor for medicines and not for his person, so we should come to the Church for God’s salvation[10].
In the Great Week I confessed and gave communion to a few people for the first time. And, after I gave communion to one man, his eyes were filled with divine light, with grace. And when they confessed their sins out loud, I rejoiced beyond words, because they were healing themselves internally with His grace. It is the same today: whoever drinks with faith from this water, rejoices divinely. He rejoices secretly. Because our joys are divine, they are mysterious, they are ontologically healing, because they truly strengthen our person[11].
Some go to the gym for muscles, while we need the grace of God to strengthen us in the face of life’s hardships. Muscles don’t help you when you’re going through hard times, but peace of mind is the greatest blessing. Because the grace of God strengthens our will, strengthens our mind, strengthens our heart, strengthens our life in our relationship with God[12].
The Mother of God holds the Lord in her arms, in the Icon of today’s feast, to show us that grace descends from Him. For the Mother never replaces Hristos, but teaches us to do everything He tells us [Ioannis 2, 5, BYZ]. Because Maria, the Mother of God, fulfills herself in her relationship with her Son and with the Father and with the Holy Ghost, in her relationship with our triune God. And we, her ghostual children, have the same holy fulfillment: with our triune God, Who always fills us with His eternal glory[13].
And the relationship with God, my beloveds, is our eternal fulfillment. With whomever we have real loving relationships, we have eternal relationships. Because to love means to fully assume the other. But the real love is the ghostual love, it is the love full of God’s glory, through which God gives us the power to truly love people. Therefore, we always need His glory, so that we can truly love people. Amin[14]!
[1] Started at 12.22, in the Great Thursday, on 16 april 2025. Sun, 17 degrees, wind of 6 km/h.
[2] Hristos a înviat! Iubiții mei, izvorul Preacuratei Stăpâne s-a dovedit a fi unul făcător de minuni, dar el ne vorbește tainic despre izvorul harului din noi înșine. Căci Domnul ne-a spus: „apa pe care i-o voi da lui se va face în el izvor de apă izvorând întru viață veșnică” [Ioannis 4, 14, BYZ]. Izvorul Născătoarei de Dumnezeu face minuni neîncetat, pentru că ea le lucrează pe toate cu slava lui Dumnezeu, după cum neîncetat izvorăște în noi slava Lui cea veșnică. Și ambele izvoare, cel istoric și cel interior, arată lucrarea neîncetată a lui Dumnezeu în lume. Pentru că Dumnezeu le lucrează pe toate în mod preaminunat, cu multă putere și curăție dumnezeiască.
[3] Cei care caută minunile lui Dumnezeu, dar nu Îl iubesc pe El, sunt nerecunoscători. Pentru că vor daruri, dar nu și relația. Numai că Dumnezeu voiește să avem o relație reală cu El, una în care să fim veșnic cu El și nu ceva pasager. Pentru că izvorul slavei lui Dumnezeu din noi înșine e unul care eternizează relația Lui cu noi. El Își arată slava Lui în noi, pentru ca să ne intimizăm la modul deplin cu El și pentru ca să avem totală încredere în Dumnezeu. Pentru că El ne învață prin slava Lui ce fel de viață trebuie să trăim.
[4] Sfinții ne vorbesc prin Sfintele lor Icoane, așa cum Maica lui Dumnezeu face minuni prin apa milei sale. Materia e permeabilă la har, materia poate fi transfigurată neîncetat, pentru că împlinirea materiei este transfigurarea dumnezeiască. Dacă materia nu ar fi penetrată de har, trupul nostru nu ar putea fi înduhovnicit. Dar Dumnezeu lucrează toate prin slava Lui și ne îndumnezeiește sufletul și trupul nostru, pentru că slava Lui e împlinirea noastră.
[5] Am sfințit astăzi apa, pentru că slava lui Dumnezeu rămâne în apă și o ține plină de sfințenie. Și sfințirea apei a universalizat izvorul minunat de la Constantinopol, pentru că harul lui Dumnezeu lucrează și acolo și aici la fel. Același har e în toți cei credincioși. Pentru că slava lui Dumnezeu e aerul Bisericii, pe care noi îl respirăm neîncetat în mod tainic.
[6] Izvorul Bisericii e Dumnezeu Însuși. Biserica Lui se extinde neîncetat în istorie, pentru că toată creația trebuie să se transfigureze. Ceea ce s-a început în Biserică se va desăvârși la a doua venire întru slavă a Domnului. Pentru că întreaga creație va intra în veșnicie, se va transfigura prin slava Lui, pentru că toate trebuie să fie pline de slava Lui cea veșnică.
[7] Trebuie să ne umplem de lumina Lui, pentru că toate vor fi umplute de lumină. Scopul nostru este îndumnezeirea. Relația reală cu Dumnezeu înseamnă umplerea noastră de slava Lui, adică continua noastră îndumnezeire. Și slava lui Dumnezeu din Biserică e drojdia transfigurării întregii materii, a întregii creații, pentru că slava Lui e lumina care transfigurează toate.
[8] Așa înțelegem de ce praznicul de azi e unul pascal: pentru că are în adâncul lui slava lui Dumnezeu care transfigurează toate. Pentru că noi nu bem apă, ci apă plină de slava lui Dumnezeu, care ne curățește, ne luminează și ne sfințește pe noi. Și dacă apa e sfântă, noi cu atât mai mult ne putem sfinți, pentru că noi și întreaga creație trebuie să fim plini de slava Lui.
[9] Cu această apă sfântă vă sfințim casele, lucrurile, viețile. Apa se duce, dar rămâne harul Lui în noi. Și noi avem nevoie de harul Lui pentru ca să trăim creștinește, pentru ca să ne sfințim neîncetat. De aceea nu putem trăi fără Biserica Lui și fără harul Său. Raportarea noastră la Biserică e una ontologică, pentru că de ea ține împlinirea noastră reală. Fără slava Lui noi suntem morți. De aceea, sub nicio formă nu putem exclude Biserica din societate, pentru că ea este izvorul de viață al întregii creații, nu numai al societății noastre umane.
[10] Slava lui Dumnezeu este reala viață a omului și pe ea o primim prin Slujitorii Bisericii, care nu sunt toți Sfinți. Adesea, cele mai multe ispite le avem prin oamenii nesfinți ai Bisericii, care pretind a fi Sfinți. Dacă nu putem face abstracție de păcatele Slujitorilor lui Dumnezeu, noi pierdem relația cu Dumnezeu, cu Izvorul vieții noastre. Și aceasta e o eroare fatală. Pentru că încurcăm găleata de apă cu Izvorul vieții. Ierarhul sau Preotul ne pot sminti, ne pot răni în credința noastră, dar noi trebuie să ne urmărim interesul fundamental și anume: sfințirea noastră. Și așa cum mergem la medic pentru medicamente și nu pentru persoana lui, tot la fel ar trebui să venim la Biserică pentru mântuirea lui Dumnezeu.
[11] În Săptămâna Mare am spovedit și împărtășit câteva persoane pentru prima oară. Și, unui bărbat, după ce l-am împărtășit, i s-au umplut ochii de lumină dumnezeiască, de har. Iar când își spovedeau păcatele în gura mare, eu mă bucuram nespus, pentru că se vindecau interior cu harul Lui. Tot așa și azi: cine bea cu credință din apa aceasta, acela se bucură dumnezeiește. Se bucură tainic. Pentru că bucuriile noastre sunt dumnezeiești, sunt tainice, sunt vindecătoare ontologic, pentru că ne întăresc cu adevărat persoana noastră.
[12] Unii se duc pentru mușchi la sală, pe când noi avem nevoie de harul lui Dumnezeu ca să ne întărească în fața greutăților vieții. Mușchii nu te ajută când ți-e greu, dar pacea sufletului e cea mai mare binefacere. Pentru că harul lui Dumnezeu ne întărește voința, ne întărește mintea, ne întărește inima, ne întărește viața în relația noastră cu Dumnezeu.
[13] Maica lui Dumnezeu Îl are, în Icoana praznicului de azi, în brațe pe Domnul, ca să ne arate că harul coboară de la El. Căci Maica nu-L înlocuiește pe Hristos niciodată, ci ne învață să facem tot ceea ce ne spune El [Ioannis 2, 5, BYZ]. Mariologia Bisericii are întotdeauna sens hristologic. Pentru că Maria, Maica lui Dumnezeu, se împlinește în relația sa cu Fiul Său și cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în relația cu Dumnezeul nostru treimic. Iar noi, fiii ei duhovnicești, avem aceeași împlinire sfântă: cu Dumnezeul nostru treimic, Care ne umple mereu de slava Lui cea veșnică.
[14] Și relația cu Dumnezeu, iubiții mei, este împlinirea noastră veșnică! Cu oricine avem relații reale de iubire, avem relații veșnice. Pentru că a iubi înseamnă a ți-l asuma pe celălalt în mod deplin. Dar iubirea reală e iubirea duhovnicească, e iubirea plină de slava lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu ne dă puterea să îi iubim cu adevărat pe oameni. De aceea, avem nevoie mereu de slava Lui, pentru ca să îi putem iubi cu adevărat pe oameni. Amin!