Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [160] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor
4. Privește, o, iudeule, și vezi în sfârșit! Nu rămâne orb până la capăt! „Fiarele”, intrând „sub umbră” [adăpost] (cum zice Iov)[1], au intrat și nu au mai ieșit. „Căci fiarele cele sălbatice” trăiesc „în pace” cu Dumnezeu[2], care zice: „Mă va binecuvânta [vor binecuvânta] pe Mine fiarele câmpului, sirenele [σειρῆνες] și fiicele vrăbiilor”[3], „că[ci] ale Mele sunt toate fiarele câmpului”[4] și „cunoscut-am toate păsările cerului”[5].
Destupă-ți urechile! Nu fi surd ca o aspidă, care nu ascultă glasul meu, în timp ce îți cânt[6]. Fiară sălbatică, spun acestea pentru tine. Fiară sălbatică, cânt imne pentru tine. Fiară sălbatică, vreau să te îmblânzesc pe tine pentru Dumnezeu și să te fac blând ca o oaie. Nu îți este rușine, spune-mi, că Dumnezeu a dus în Grădina Bisericii pe leu și pe leoaică, pe urs, pe leopard, pe balaur, aspida, lupul și măgarul sălbatic[7]? Acolo, ele sunt hrănite și desfătate întru bucuria fiecărui rod frumos. Sunt fericite și se satură din pomul vieții[8], pe când tu stai afară, tu, care ești una din oile lui Dumnezeu, care odinioară erai fiu adevărat, întâiul-născut. Fiarele sălbatice au fost îmblânzite și au intrat întru curtea Lui. Dar tu, care ar fi trebuit să fii păstorul lor, ai ajuns mai sălbatic decât o fiară.
Privește! Dumnezeu a dat un semn că ei, care au fost făcuți de El a doua oară și au fost duși în Grădină la Adam, sunt neamurile păgâne: i-a numit pe ei „fiare”. Dumnezeu a zis, prin povestitor: „Și încă a zidit Dumnezeu din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului și le-a adus pe ele la Adam”[9].
Nu e minunat să cugeți despre toate acestea? Dumnezeu nu poate fi văzut, înțeles, nici apropiat de Heruvimi și Serafimi[10]. Toate Puterile noetice/ cugetătoare, cu frică și cutremur, Îl slăvesc pe El[11]. Niciun om nu L-a văzut pe El[12]. Nimeni nu poate să vadă fața Sa și să trăiască[13]. El este mai presus de Ceruri și El este mai presus de orice orânduire și putere[14], pentru că El este foc mistuitor[15]. Și totuși El a luat rangul de slujitor, rândașul/ grăjdarul cailor. A dus de mână nu numai caii, ci și urșii, lupii și cămilele. Și, ca o slugă, le-a adus pe ele la Adam[16]. A vrut să vadă cum le va numi Adam. El care, ca Dumnezeu, cunoaște toate mai înainte de nașterea lor[17]. El care „numără mulțimile stelelor și tuturor dintre ele numele lor le cheamă”[18]. El care a dat tuturor făpturilor Sale numele lor, după vrerile Sale.
5. Evreii care sunt atenți numai la sensul literal al Scripturii sunt bolnavi în această privință și sunt uciși de literă[19]. Dar tu, o, preadumnezeiesc Paradis, Biserica lui Dumnezeu, sădită de Dumnezeu, mergi pe drumul cel bun și drept împreună cu Pavlos. El a privit în Paradis și este cetățean al Paradisului[20]. Ascultă-l pe el când zice: „toate cele [care sunt] în ceruri și cele de pe pământ”[21] Îl arată pe Hristos și Biserica[22].
Așadar, acestea fiind spuse, Dumnezeu nu a adus cele dintâi turme/cirezi vii [de animale], care au venit întru ființă prin poruncă[23], întru Paradis, la Adamul duhovnicesc, Hristos[24]. Căci ele erau un chip/ tip al poporului evreu. Ci mai degrabă ne-a adus pe noi, cel de-al doilea popor [al Lui]. Iar noi nu eram singuri: erau alături păsările cerului[25], credincioșii născuți din apă și din Duh[26].
[1] Iov 37, 8.
[2] Iov 5, 23.
[3] Is. 43, 20.
[4] În LXX: „crângului”.
[5] Ps. 49, 10-11.
[6] Cf. Ps. 57, 5-6.
[7] Cf. Fac. 2, 19.
[8] Cf. Fac. 2: 9, 16.
[9] Fac. 2, 19.
[10] Cf. Is. 6, 2; Iez. 10: 1, 18-20.
[11] Cf. Dan. (Teod.) 7, 10; Evr. 1, 14.
[12] Cf. I Tim. 6, 16.
[13] Cf. Ieș. 33, 20.
[14] Cf. Ps. 107, 5; Ef. 1, 21.
[15] Cf. Deut. 4, 24; 9, 3; Evr. 12, 29.
[16] Cf. Fac. 2, 19.
[17] Cf. Sus. 35a.
[18] Ps. 146, 4.
[19] Cf. II Cor. 3, 6.
[20] Cf. II Cor. 12, 2-4.
[21] Col. 1, 16.
[22] Cf. Ef. 5, 32.
[23] Cf. Fac. 1, 24-25.
[24] Cf. Fac. 2, 19; I Cor. 15, 45.
[25] Cf. Fac. 2, 19.
[26] Cf. Fac. 1, 20-21; In. 3, 5.