Recenzia Prof. Ioan St. Lazăr la Teza Doctorală a Prof. Gianina Maria-Cristina Picioruș

Valentin Fusulan mi-a spus despre ea, iar când am fost împreună la Râmnicu Vâlcea am cumpărat cartea în care este inserată: Ioan St. Lazăr, Perspective antimiene, Ed. Praxis, Râmnicu-Vâlcea, 2023, 468 p.

Recenzia Prof. Ioan St. Lazăr se numește Gianina Picioruș: un demers monumental, la anul 2010, fiind între p. 60-62 ale cărții citate. Și autorul consideră că textul online este o formă extinsă a lucrării, însă eu, soțul și editorul ei, i-am publicat teza așa cum este. Lucru pe care l-am făcut cu toate tezele sale și ale mele. Pentru ca oamenii să vadă cum arătam noi atunci și nu o formă remaniată.

Profesorul Lazăr a primit textul cărții în 2017 de la Părintele Ștefan Zară. Și găsește că este cu totul remarcabilă partea privitoare la Opera Sfântului Antim și la Didahii. Remarcă anvergura profesională a autoarei și accentele interpretative curajoase, demonstrate pertinent. Multă documentare, o remarcabilă capacitate de sinteză, aducând reale contribuții.

Și sfârșește prin a spune: „Cartea Gianinei Picioruș satisface principiile docere, persuadere, delectare, însușite și din cercetarea operei marelui orator creștin Antim Ivireanul, fiind în același timp o bornă, de la anul 2010, în exegeza antimiană” (p. 62).

Multă sănătate și împlinire, Domnul Profesor Ioan St. Lazăr, și vă mulțumim frumos pentru prietenia dumneavoastră de conștiință!

Despre autorul recenziei:

Prof. Ioan St. Lazăr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *