Sermon at the commemoration of Saint Ilie the seer of God [May 4, 2025]

Hristos is risen!

My beloveds[1],

today marks 20 years since the death of Saint Ilie, our Father, and I am working on his extended Life, because I have already published his Life of Synaxarion in his Service[2]. And it is a great fulfillment for me to be able to write and speak about my ghostual Father, because, speaking about him, I am speaking about the miracles of God with His Saints. Because God builds His Saints with great meticulousness, with great attention, beautifying them divinely through many virtues, charisms, and divine miracles[3].

On february 4, 2025, the Church of Romania canonized several Holy Martyrs and Confessors of communist prisons[4]. These and many others were the ones imprisoned together, unjustly, with Saint Ilie, our Father, whom we commemorate today with reverence. And they were imprisoned because they did not agree with the political ideology of their time. Ideology that denied the reality of God and His Church, although it used the Church in a propagandistic way. However, by assuming unjust suffering and through continuous prayer, Saint Ilie built himself ghostually in prison and was filled with the glory of God, deifying himself to the point that he lived in divine light for days on end[5].

And until the end of his life, he referred to the days of his purification, enlightenment, and deification in prison as the greatest and holiest days of his life, although he lived in prison under inhuman conditions. But he did not tell us about his torments, he did not tell us about the humiliations he experienced there, but he always told us about the miracles of God with him, about how he was helped by God, by His Saints and Angels and about how he overcame everything in himself. Because the victory of the Saints is in their soul and in their body, sanctifying themselves unceasingly[6].

In his adolescence he went through a moment of unbelief and was on the verge of committing suicide. During the war, in Russia, a bullet went through him, he walked 1-2 km with blood flowing, but God saved him again. In prison he was about to die several times, but God healed him each time. He did not die in prison, he did not die during communism either, he saw how the communist regime fell, which he had prophesied would fall, and I got to know him when I was 17 and he was 76, and living unspeakable miracles next to him[7].

Because the Saints are the living dwellings of God, they are the ones through whom He performs overwhelming miracles, and we, those who receive the gift from God to know them or to share by their prayer, are the ones blessed by God through them. Because the Saints of God pray unceasingly for us, because they want our eternal good. And if we go to them for our eternal good, for our salvation, then we go well, we go ghostually, because they want us to be with them for eternity[8].

I knew him divinely before he spoke to me. Because God showed him to me full of His glory, He showed him to me as a divine man. And although he was a seer before and ghostually knew man, looking into his depths, he never minimalized me for my youth and my passions, but looked at me from the future to the present, from what I will do to what I was doing then. And that is precisely why I grew ghostually next to him in a harmonious way, without constraints, loving communion between people, the real dialogue, the deification of people in the Church and never extremes. Because I understood that only in the Church can one ascend endlessly into life with God despite all temptations and troubles[9].

In their ghostual life, the Holy Apostles passed from the incarnate Christ to the risen Christ, full of glory, Who appeared to them from time to time until His Ascension, after which, from Pentecost, they perceived the Lord within themselves, together with the Father and the Holy Ghost, through Their glory. They passed, therefore, from Hristos in front of them to Hristos within themselves. Likewise I: I perceived him alive, ghostually, before me, so that, after his sleep, I could feel him in myself ceaselessly. Because Saint Ilie is always with me, he helps me, strengthens me, enlightens me, rejoicing in all that I do for him and for the Church of God and for the whole world. Because he rejoices divinely in the glory of God, he rejoices together with God in ourselves, wishing us all eternal good[10].

In his life, Saint Ilie was a Teacher of the Romanian Language, but also of the English Language. He was a poet, writer, meditator of the English Language, he had a family, he had ghostual disciples, but he suffered in the communist prisons for 12 years and 6 months, and there he became the great, the wonderful, the Saint of God, the Hesychast, the Seer of God, our Father. And now I realize that for the first time I am preaching in english about him, about the one who went to children’s homes and taught them english. So that these romanian children could have an even wider horizon of knowledge, reading in english[11].

I did not learn english with Saint Ilie, I did not have him as a meditator, but he divinely enlightens me ceaselessly in understanding the english language. Because I am trying, as you notice, an orthodoxization of the english language, an ecclesiasticalization of it, a return of it to the scriptural and liturgical sources of the Church. That is why I am forced to construct words or correct them, in order to convey the theology of the Church more properly. Because in another language you have to convey yourself in a personal and not edulcorated way[12].

Saint Ilie put into words his divine visions, but he forgot many of them, although it seems to us that divine visions cannot be forgotten. But everything is forgotten, if they are not written! And we need to constantly write down the words and miracles of the Saints, to paint their Holy Icons and to write their Lives as an antidote against forgetting. For the forgetfulness steals from our minds great and holy things, if we do not put them in writing, if we do not put them in color, if we do not put them to music. Because to thesaured is to keep for after-ages, for those who will come after us and need them[13].

I rediscovered with joy and humbleness his prophecy, that I would publish his books after his death. Because he knew what would happen and that is why he gave me his work with all confidence for publication. A second edition of his opera is in the works, with the grace of God. For, along with all the Saints of God, Saint Ilie the seer of God is part of the Church’s patrimony. And everyone must know the Lives and Operas of the Saints for their salvation[14].

I knew his great holiness, but also his immense humbleness. And in both, Saint Ilie was overwhelming. The glory of God flowed out of him like a fountain and entered into you, and there was no need for words of explanation. The words were to confess to each other and not to confide in me about his holiness, because his holiness completely overwhelmed me. For this reason, the outpouring of grace from him to me has remained for me the paradigm of the encounter between people. Because, if you are full of His glory, it irradiates all who meet you. You don’t must tell them that you are ghostual, that you are a man of God, because they will experience this overwhelmingly, if they, in turn, are His servants[15].

But the ghostual people know other ghostual people first from their writing. By the time they meet them in person, they read them before they know them, i.e. they understand them deeply. For our encounter with the Saints of old is primarily through reading about them. We read about them in order to draw closer to them. And when we draw closer to them it is as if we had known them forever, although we have never seen them physically, but we have seen them ghostually enough[16].

So now, my beloveds, although you have not known Saint Ilie as I do, my sermon is an open door towards him. To reading him, to praying to him, to loving him. Because he likes honest, upright people, who give themselves completely to God and their neighbor. And he fell asleep on the feast of the Lord’s Resurrection, believing perfectly in the resurrection of the dead, because he had already experienced the transfiguration of his entire person. Moreover, in a divine vision, he saw how he would live in the Emperordom of God. For God reveals to His Saints all things for their salvation[17].

The demons and the people always fought with Saint Ilie and wanted him dead, but God always made him alive through his effort and through His glory. God will beautify us too, if we do His will. For God unceasingly sanctifies those who do His will and glorify Him through all that they do. Amin[18]!

---

[1] Started at 7. 11, in day of monday, on 28 april 2025. Sun, 4 degrees, wind of 3 km/h.

[2] The Service of Saint Ilie the seer of God († May 4), written by his spiritual son, Rev. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Theology for Today, Bucharest, 2025, 73 p. In romanian, for download: https://www.teologiepentruazi.ro/wp-content/uploads/2025/01/Slujba-Sfantului-Ilie-vazatorul-de-Dumnezeu.pdf.

[3] Hristos a înviat! Iubiții mei, s-au împlinit astăzi 20 de ani de la adormirea Sfântului Ilie, Părintele nostru, și am în lucru Viața sa extinsă, pentru că Viața sa de Sinaxar am publicat-o deja în Slujba sa. Și e o mare împlinire pentru mine ca să pot scrie și să pot vorbi despre Părintele meu duhovnicesc, pentru că, vorbind despre el, vorbesc despre minunile lui Dumnezeu cu Sfinții Lui. Pentru că Dumnezeu Își zidește Sfinții Lui cu multă meticulozitate, cu multă atenție, înfrumusețându-i dumnezeiește prin multe virtuți, harisme și minuni dumnezeiești.

[4] To be seen: https://basilica.ro/tomosul-sinodal-pentru-proclamarea-canonizarii-noilor-sfinti-romani-document-integral/.

[5] Pe 4 februarie 2025, Biserica României i-a canonizat pe câțiva Sfinți Mucenici și Mărturisitori ai închisorilor comuniste. Aceștia și mulți alții au fost cei împreună-închiși, în mod nedrept, cu Sfântul Ilie, Părintele nostru, pe care azi îl pomenim cu evlavie. Și au fost închiși pentru că nu erau de acord cu ideologia politică a vremii lor. Ideologie care nega realitatea lui Dumnezeu și a Bisericii Sale, deși se folosea de Biserică în mod propagandistic. Însă, prin asumarea suferinței nedrepte și prin continua rugăciune, Sfântul Ilie s-a construit duhovnicește în închisoare și s-a umplut de slava lui Dumnezeu, îndumnezeindu-se până acolo încât a trăit în lumina dumnezeiască zile în șir.

[6] Și până la sfârșitul vieții sale, el s-a raportat la zilele curățirii, ale luminării și ale îndumnezeirii sale din închisoare ca la zilele cele mai mari și mai sfinte ale vieții sale, deși trăia în închisoare în condiții inumane. Dar el nu ne-a vorbit despre chinurile sale, nu ne-a vorbit despre umilințele trăite acolo, ci ne-a vorbit mereu despre minunile lui Dumnezeu cu el, despre cum era ajutat de Dumnezeu, de Sfinții și de Îngerii Lui și despre cum a biruit toate în el însuși. Pentru că biruința Sfinților e în sufletul și în trupul lor, sfințindu-se neîncetat.

[7] În adolescența sa a trecut printr-un moment de necredință și era pe punctul de a se sinucide. În timpul războiului, în Rusia, un glonț a trecut prin el, a mers 1-2 km cu sângele șiroind, dar Dumnezeu l-a mântuit din nou. În închisoare era să moară de mai multe ori, dar Dumnezeu l-a vindecat de fiecare dată. N-a murit în închisoare, n-a murit nici în timpul comunismului, a văzut cum a căzut regimul comunist, despre care profețise că va cădea, și am ajuns să îl cunosc pe când eu aveam 17 ani, iar el 76, și trăind lângă el minuni negrăite.

[8] Pentru că Sfinții sunt locașurile cele vii ale lui Dumnezeu, sunt cei prin care El săvârșește minuni copleșitoare, iar noi, cei care primim darul de la Dumnezeu de a-i cunoaște sau de a ne împărtăși de rugăciunea lor, suntem cei binecuvântați de Dumnezeu prin intermediul lor. Pentru că Sfinții lui Dumnezeu se roagă neîncetat pentru noi, pentru că ne vor binele cel veșnic. Și dacă mergem la ei pentru binele cel veșnic, pentru mântuirea noastră, atunci mergem bine, mergem duhovnicește, pentru că ei voiesc să fim împreună cu ei pentru veșnicie.

[9] L-am cunoscut dumnezeiește înainte ca să îmi vorbească. Pentru că Dumnezeu mi l-a arătat plin de slava Lui, mi l-a arătat om dumnezeiesc. Și cu toate că era văzător înainte și cunoștea duhovnicește omul, privind în adâncul lui, el nu m-a minimalizat niciodată pentru tinerețea mea și pentru patimile mele, ci m-a privit din viitor spre prezent, de la ce voi face spre ceea ce făceam atunci. Și tocmai de aceea am crescut duhovnicește lângă el în mod armonios, fără constrângeri, iubind comuniunea între oameni, dialogul real, îndumnezeirea oamenilor în Biserică și niciodată extremele. Pentru că am înțeles că numai în Biserică se poate urca la nesfârșit în viața cu Dumnezeu în ciuda tuturor ispitelor și a necazurilor.

[10] În viața lor duhovnicească, Sfinții Apostoli au trecut de la Hristos Cel întrupat la Hristos Cel înviat, plin de slavă, Care li se arăta din când în când până la Înălțarea Sa, după care, de la Cincizecime, L-au perceput pe Domnul în ei înșiși, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, prin slava Lor. Au trecut, așadar, de la Hristos din fața lor la Hristos din ei înșiși. La fel și eu: l-am perceput pe el viu, duhovnicește, înaintea mea, pentru ca, după adormirea lui, să îl simt în mine însumi neîncetat. Pentru că Sfântul Ilie e cu mine mereu, mă ajută, mă întărește, mă luminează, bucurându-se de toate cele pe care le fac pentru el și pentru Biserica lui Dumnezeu și pentru întreaga lume. Pentru că se bucură dumnezeiește din slava lui Dumnezeu, se bucură dimpreună cu Dumnezeu de noi înșine, dorindu-ne tot binele cel veșnic.

[11] În viața sa, Sfântul Ilie a fost Profesor de Limba Română, dar și de Limba Engleză. A fost poet, scriitor, meditator de Limbă Engleză, a avut familie, a avut ucenici duhovnicești, dar a suferit în închisorile comuniste 12 ani și 6 luni, iar acolo a devenit cel mare, cel minunat, Sfântul lui Dumnezeu, Isihastul, Văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru. Și acum îmi dau seama că predic pentru prima oară și în limba engleză despre el, despre cel care se ducea acasă la copii și îi învăța limba engleză. Pentru ca acești copii români să aibă un orizont și mai mare de cunoaștere, citind în limba engleză.

[12] Nu am învățat limba engleză cu Sfântul Ilie, nu l-am avut meditator, dar mă luminează dumnezeiește neîncetat în înțelegerea limbii engleze. Pentru că încerc, după cum observați, o ortodoxizare a limbii engleze, o îmbisericire a ei, o întoarcere a ei la izvoarele scripturale și liturgice ale Bisericii. De aceea sunt nevoit să construiesc cuvinte sau să le corectez, pentru ca să transmit mult mai propriu teologia Bisericii. Căci într-o altă limbă trebuie să te transmiți pe tine la modul personal și nu edulcorat.

[13] Sfântul Ilie a pus în cuvinte vederile sale dumnezeiești, dar pe multe dintre ele le-a uitat, deși nouă ni se pare că nu se pot uita vedeniile dumnezeiești. Însă toate se uită, dacă nu sunt scrise! Și e nevoie să scriem neîncetat cuvintele și minunile Sfinților, să le pictăm Sfintele Icoane și să le scriem Viețile ca antidot contra uitării. Căci uitarea ne fură din minte lucruri mari și sfinte, dacă nu le punem în scris, dacă nu le punem în culoare, dacă nu le punem pe muzică. Pentru că a tezauriza înseamnă a păstra pentru viitorime, pentru cei care vor veni după noi și vor avea nevoie de ele.

[14] Am redescoperit cu bucurie și cu smerenie profeția sa, aceea că voi publica cărțile sale după adormirea sa. Pentru că el știa ce va fi și de aceea mi-a dăruit cu toată încrederea opera sa spre publicare. O a doua ediție a operei sale e în lucru, cu harul lui Dumnezeu. Căci, alături de toți Sfinții lui Dumnezeu, Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu face parte din patrimoniul Bisericii. Și toți trebuie să cunoască Viețile și Operele Sfinților pentru mântuirea lor.

[15] Am cunoscut marea lui sfințenie, dar și imensa lui smerenie. Și în amândouă, Sfântul Ilie era copleșitor. Slava lui Dumnezeu ieșea din el ca un izvor și intra în tine și nu mai era nevoie de cuvinte explicative. Cuvintele erau pentru a ne confesa unul altuia și nu pentru a mă încredința despre sfințenia lui, pentru că sfințenia lui mă copleșea cu totul. Din acest motiv, revărsarea de har din el spre mine a rămas pentru mine paradigma întâlnirii dintre oameni. Pentru că, dacă ești plin de slava Lui, ea iradiază pe toți cei care te întâlnesc. Nu trebuie să le spui tu că ești duhovnicesc, că ești omul lui Dumnezeu, pentru că ei vor trăi acest lucru la modul copleșitor, dacă și ei, la rândul lor, sunt slujitorii Lui.

[16] Însă, oamenii duhovnicești îi cunosc pe alți oameni duhovnicești mai întâi din scrisul lor. Până îi întâlnesc personal, îi citesc înainte de a-i cunoaște, adică îi înțeleg în mod profund. Căci întâlnirea noastră cu Sfinții din vechime e în primul rând prin citirea despre ei. Citim despre ei, pentru ca să ne apropiem de ei. Și când ne apropiem de ei este ca și când i-am cunoaște dintotdeauna, deși noi nu i-am văzut trupește niciodată, dar i-am văzut duhovnicește din destul.

[17] Așa și acum, iubiții mei, deși nu l-ați cunoscut pe Sfântul Ilie așa cum îl cunosc eu, predica mea e o ușă deschisă spre el. Spre citirea lui, spre rugăciunea către el, spre iubirea lui. Pentru că lui îi plac oamenii onești, verticali, care se dăruie cu totul lui Dumnezeu și aproapelui lor. Și el a adormit în praznicul Învierii Domnului, crezând în mod desăvârșit în învierea morților, pentru că a experimentat încă de aici transfigurarea întregii sale persoane. Ba, mai mult, într-o vedenie dumnezeiască, a văzut cum va trăi în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu le descoperă Sfinților Lui toate cele spre mântuirea lor.

[18] Demonii și oamenii s-au războit mereu cu Sfântul Ilie și l-au vrut mort, dar Dumnezeu l-a făcut pururea viu prin nevoința lui și prin slava Sa. Și pe noi ne va înfrumuseța Dumnezeu, dacă voim voia Lui. Căci Dumnezeu îi sfințește neîncetat pe cei care fac voia Lui și Îl slăvesc pe El prin tot ceea fac. Amin!