Sermon at the 3rd Sunday after the Resurrection of the Lord [2025]
Hristos is risen!
My beloveds[1],
the Holy Myrrh-bearing Women, commemorated today, are not primarily bearers of myrrh, but bearers of love. Because they had within themselves great love for the Lord. That is why, facing every danger, they come to the tomb to anoint His body, but, first of all, to show their great love for Him. That is why the Lord also appeared to them first and said to them: „Rejoice [Χαίρετε]!” [Mat. 28, 9, BYZ]. „And they came near [and] embraced His feet and worshipped Him [καὶ προσεκύνησαν Αὐτῷ]” [Ibidem]. And this was the first ghostual worship and full of holy joy brought to the Lord by the people. Brought to Hristos the crucified and risen[2].
To be someone’s lover, you must carry within you the love for your lover. When you marry him and become pregnant, then you carry the love for him in your womb, because the baby in the womb is your love. When the child is born and you raise him, he is your love, both of you, and this love is your fulfillment. Therefore, carrying someone in your soul means loving them always, thinking about them, praying for them, being with them. Because carrying someone means loving them with great longing[3].
The Lord responds to their love with His love and fills the Holy Women with the joy of His resurrection. He makes His resurrection an overwhelming joy for those who loved Him and makes them His ghostual worshipers. Because they will report from here on to the Lord of glory with a ghostual report, praying to Him as the One who ascended with the body in the Trinity, as the One who is of the same being [ὁμοούσιος][4] with the Father and the Holy Ghost[5].
But, with all the ghostual perspective that we have towards the Lord, and which is pregnant in the prayer of the heart, where we pray to Him without images, without thoughts, the Churches of God are full of iconography, of theological images. Theological images, which, with precedence, are divine visions transposed into theological painting. Because, when we come out of prayer, we need the painted prayer of the Church, the painted visions of the Church, to fill us even more with prayer. Because the Holy Icons do not stop us on earth, but elevate our minds to the Emperordom of God and its inhabitants[6].
The protestant world accuses the Church of its excess of materiality. I find the architecture of the Church, its services, its vestments, its vessels, and its Holy Icons useless. But when they denied the materiality of the Church, protestants gave up the deification of the body, imagining that they were only souls. Protestant rationalist theology, however, led to the current nihilism, because the unspiritualized man cannot save himself, but ends up denying every dogma, every value, God and himself, because nothing matters when you do not truly sanctify yourself. Because the true sanctification of man is his real fulfillment[7].
On monday, april 28, 2025, the Holy Relics of the Pious Saints Cleopa Ilie and Paisie Olaru were taken out of the graves. And when their Holy Relics were removed, the Cemetery was filled with a sweet fragrance, according to the testimony of those present[8]. Because the real holiness also has Holy Relics. And the Holy Relics attest to the fact that just as God’s grace is in the soul from the Emperordom of God, so it is in the deified body that remains in the tomb. And when you take the Holy Relics out of the tomb and see them bearing grace and working miracles, then you understand that the theology is not a discourse, but is quotidian life, it is unceasing life with God[9].
Breaking the theological discourse from the life of the Church attests to the fact that the one in question is a charlatan. Because he says one thing and does another. But when you take on the entire theology and life of the Church and make them your own life, then you are a bearer of God, you are full of His glory and are with Him always, because you are one with the will of God. Because you are living out His will as your own will and fulfillment[10].
Saint Maria Magdalini [Μαρία ἡ Μαγδαληνη] [Ioannis 20, 18, BYZ] was weeping at the Tomb of the Lord on the day of His resurrection from the dead. She was weeping because she did not see the body of the Lord in the tomb [In. 20, 11, BYZ]. She saw two Angels [In. 20, 12, BYZ], she also saw the Lord, but she did not recognize Him [In. 20, 14-15, BYZ], because His body was transfigured, but when He called her by name, then Saint Maria was pierced to the heart with joy and immediately answered Him, saying: Ῥαββουνί [Rabbuni], i.e.: Teacher [Διδάσκαλε] [Didascale]! [In. 20, 16, BYZ]. And she answered Him with love, with all her love, because she was looking for Him[11].
When we go to the graves of our grandparents, parents, children, we do not go as to any other graves, but as to their graves, as to themselves. We go to their graves to meet with them, to talk to them, to pray for them. For we know that their bodies are there, but we pray for their salvation, so that their souls may go to the Emperordom of God. And their graves are places of love, they are the places of our hearts, because those who loved us and love us are there with their bodies[12].
It is unthinkable that, instead of burying my loved ones with reverence, I would burn them or leave them unburied. It is unthinkable for us, christians. Because those bodies, when united with their souls, were the most beloved beings on earth. And how could I burn what I have loved all my life and still love? How could I be an iconoclast, when I have loved people? Because that is why we take thousands of photographs into a year: so that not only people, but also the places we loved may remain forever[13].
The Holy Myrrh-Bearing Women did not find His body, but they found Him Himself! And they rejoiced with unspeakable joy and worshipped Him. Because He was and is alive, forever alive, to show us all that death does not reign over the world, but eternal Life, our triune God Himself. At every Divine Liturgy we encounter the Lord of glory, the crucified and risen One, and we commune with Him with unspeakable joy, because He is alive and makes us alive through the power of His eternal glory. The joy of His Resurrection is unceasing ghostual joy, because He is always a liturgical and ghostual presence for us. And He is at the center of our service, and together with the Lord we unite with the Father and the Holy Ghost, through Their glory, so that we may be alive, ever alive, as our God is eternally alive[14].
Therefore, my beloveds, we live in the joy of the Resurrection of the Lord, we share with the Lord, we are with Him, because He is our Life. And He is our Life, because from His person flows His glory that fills us with eternal life. Therefore, we do not relate to Him as a theological idea, but as a person, as our source of life. And we do not see His services for us separated from each other, nor from His person, because He is our Savior and Redeemer through all that He has done and is doing for us[15].
Our unceasing prayer to the Lord is a prayer filled with all our love for Him. We always call upon Him to save us, to sanctify us, to beautify us unceasingly, and His glory does this with us: it makes us His Saints. And His Saints are not a theological slogan, but an ontological reality. Because their entire being is sanctified by the glory of God. And the Church has Holy Icons, but also deified bodies, because the deified becomes an Icon for all, a holy Book. And all of us, from Holy Baptism, have this holy destination: to become Holy Icons of God and to leave behind us the treasure of our Holy Relics, as a clear, fundamental testimony of the holiness of our life. Amin[16]!
[1] Started at 8. 26, in day of tuesday, on 29 april 2025. Sun, 8 degrees, wind of 3 km/h.
[2] Hristos a înviat! Iubiții mei, Sfintele Femei Mironosițe, pomenite astăzi, nu sunt în primul rând purtătoare de miruri, ci purtătoare de iubire. Pentru că ele aveau în ele însele iubire multă pentru Domnul. Tocmai de aceea, înfruntând orice primejdie, ele vin la mormânt ca să ungă trupul Lui, dar, mai întâi de toate, pentru a-și arăta dragostea lor cea multă pentru El. De aceea și Domnul li s-a arătat lor mai întâi și le-a spus: „Bucurați-vă [Χαίρετε]!” [Mat. 28, 9, BYZ]. „Iar ele s-au apropiat [și] au cuprins picioarele Sale și I s-au închinat Lui” [Ibidem]. Și aceasta a fost prima închinare duhovnicească și plină de bucurie sfântă adusă Domnului de către oameni. Adusă lui Hristos Cel răstignit și înviat.
[3] Ca să fii iubita cuiva trebuie să porți în tine iubirea pentru iubitul tău. Când te căsătorești cu el și rămâi însărcinată, atunci porți iubirea pentru el în pântecele tău, pentru că pruncul din pântece este iubirea voastră. Când se naște copilul și îl crești, el este iubirea voastră, a amândurora, și iubirea aceasta e împlinirea voastră. De aceea, a purta în suflet pe cineva înseamnă a-l iubi mereu, a te gândi la el, a te ruga pentru el, a fi cu el. Pentru că purtarea cuiva înseamnă iubirea lui cu mult dor.
[4] To be seen: https://en.wikipedia.org/wiki/Consubstantiality.
[5] Domnul răspunde iubirii lor cu iubirea Lui și le umple pe Sfintele Femei de bucuria învierii Sale. El face din învierea Lui o bucurie copleșitoare pentru cei care Îl iubeau pe El și îi face închinătorii duhovnicești ai Lui. Pentru că ei se vor raporta de aici încolo la Domnul slavei cu raportare duhovnicească, rugându-Se Lui ca Celui înălțat cu trupul în Treime, ca Celui deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.
[6] Dar, cu toată perspectiva duhovnicească pe care noi o avem față de Domnul și care e pregnantă în rugăciunea inimii, unde ne rugăm Lui fără imagini, fără gânduri, Bisericile lui Dumnezeu sunt pline de iconografie, de imagini teologice. Imagini teologice, care, cu precădere, sunt vederi dumnezeiești transpuse în pictură teologică. Pentru că, atunci când ieșim din rugăciune avem nevoie de rugăciunea pictată a Bisericii, de vedeniile pictate ale Bisericii, pentru a ne umple și mai mult de rugăciune. Pentru că Sfintele Icoane nu ne opresc pe pământ, ci ne înalță mintea la Împărăția lui Dumnezeu și la locuitorii ei.
[7] Lumea protestantă acuză Biserica de excesul ei de materialitate. Arhitectura Bisericii, Slujbele ei, veșmintele ei, vasele ei, Sfintele Icoane le găsesc inutile. Dar când au negat materialitatea Bisericii, protestanții au renunțat la îndumnezeirea trupului, imaginându-și că ei sunt doar suflete. Teologia raționalistă protestantă, însă, a dus la nihilismul actual, pentru că omul neînduhovnicit nu poate să se mântuie, ci ajunge să nege orice dogmă, orice valoare, pe Dumnezeu și pe el însuși, pentru că nimic nu contează când nu te sfințești cu adevărat. Pentru că adevărata sfințire a omului este împlinirea lui reală.
[8] Cf.
https://doxologia.ro/buna-mireasma-la-deshumarea-moastelor-sfintilor-cleopa-paisie-ps-nichifor-bucuria-aceasta-se-cere.
[9] Luni, pe 28 aprilie 2025, au fost scoase din morminte Sfintele Moaște ale Sfinților Cuvioși Cleopa Ilie și Paisie Olaru. Și, când au fost scoase Sfintele lor Moaște, s-a umplut Cimitirul de bună mireasmă, după mărturia celor prezenți. Pentru că sfințenia reală are și Sfinte Moaște. Și Sfintele Moaște atestă faptul că așa cum harul lui Dumnezeu e în sufletul din Împărăția lui Dumnezeu, așa este și în trupul îndumnezeit care rămâne în mormânt. Și când scoți din mormânt Sfintele Moaște și le vezi purtătoare de har și făcătoare de minuni, atunci înțelegi că teologia nu e discurs, ci e viață cotidiană, e viață neîncetată cu Dumnezeu.
[10] Ruperea discursului teologic de viața Bisericii atestă faptul că cel în cauză e un șarlatan. Pentru că una zice și alta face. Dar când îți asumi întreaga teologie și viață a Bisericii și faci din ele propria ta viață, atunci tu ești un purtător de Dumnezeu, ești plin de slava Lui și ești cu El mereu, pentru că tu ești una cu voința lui Dumnezeu. Pentru că trăiești voia Lui ca pe propria ta voie și împlinire.
[11] Sfânta Maria Magdalini [Μαρία ἡ Μαγδαληνη] [In. 20, 18, BYZ] plângea la Mormântul Domnului în ziua învierii Sale din morți. Plângea, pentru că nu vedea în mormânt trupul Domnului [In. 20, 11, BYZ]. Vede doi Îngeri [In 20, 12, BYZ], Îl vede și pe Domnul, dar nu Îl recunoaște [In. 20, 14-15, BYZ], pentru că trupul Lui era transfigurat, dar când i-a spus pe nume, atunci Sfânta Maria s-a străpuns la inimă de bucurie și I-a răspuns imediat, spunându-I: Ῥαββουνί [Rabbuni], adică: Învățătorule [Διδάσκαλε][Didascale][In. 20, 16, BYZ]! Și I-a răspuns cu dragoste, cu toată dragostea ei, pentru că pe El Îl căuta.
[12] Când mergem la mormintele bunicilor, părinților, copiilor noștri, nu mergem ca la niște morminte oarecare, ci ca la mormintele lor, ca la ei înșiși. Mergem la mormintele lor ca să ne întâlnim cu ei, pentru ca să le vorbim, pentru ca să ne rugăm pentru ei. Căci știm că acolo sunt trupurile lor, dar noi ne rugăm pentru mântuirea lor, pentru ca sufletele lor să meargă în Împărăția lui Dumnezeu. Și mormintele lor sunt locuri de iubire, sunt locurile inimii noastre, pentru că cei care ne-au iubit și ne iubesc sunt acolo cu trupurile lor.
[13] Este de neconceput ca, în loc să îmi îngrop cu evlavie pe cei iubiți, eu să îi ard sau să îi las neîngropați. Este de neconceput pentru noi, creștinii. Pentru că trupurile acelea, pe când erau unite cu sufletele lor, erau cele mai iubite ființe de pe pământ. Și cum aș putea să ard ceea ce am iubit toată viața și încă iubesc? Cum aș putea să fiu un iconoclast, când eu am iubit oamenii? Căci de aceea și facem mii de fotografii într-un an: ca nu numai oamenii, ci și locurile care ne-au plăcut să rămână pentru totdeauna.
[14] Sfintele Femei Mironosițe n-au găsit trupul Lui, dar L-au găsit pe El Însuși! Și ele s-au bucurat cu bucurie negrăită și I s-au închinat Lui. Pentru că El era și este viu, pururea viu, pentru ca să ne arate tuturor că nu moartea împărățește peste lume, ci Viața cea veșnică, Însuși Dumnezeul nostru treimic. La fiecare Dumnezeiască Liturghie noi Îl întâlnim pe Domnul slavei, pe Cel răstignit și înviat, și cu El ne împărtășim cu bucurie negrăită, pentru că El este viu și ne face și pe noi vii prin puterea slavei Sale celei veșnice. Bucuria Învierii Lui este bucurie duhovnicească neîncetată, pentru că El e mereu o prezență liturgică și duhovnicească pentru noi. Și El e în centrul slujirii noastre și împreună cu Domnul ne unim și cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, prin slava Lor, pentru ca să fim vii, pururea vii, după cum Dumnezeul nostru este veșnic viu.
[15] Așadar, iubiții mei, trăim în bucuria Învierii Domnului, ne împărtășim cu Domnul, suntem cu El, pentru că El e Viața noastră. Și e Viața noastră, pentru că din persoana Sa izvorăște slava Lui care ne umple pe noi de viață veșnică. De aceea, noi nu ne raportăm la El ca la o idee teologică, ci ca la o persoană, ca la sursa noastră de viață. Și slujirile Sale pentru noi nu le vedem separate una de alta și nici separate de persoana Lui, pentru că El e Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru prin tot ceea ce a făcut și face pentru noi.
[16] Rugăciunea noastră neîncetată către Domnul e o rugăciune plină de toată iubirea noastră pentru El. Noi Îl chemăm mereu să ne mântuie, să ne sfințească, să ne înfrumusețeze neîncetat și slava Lui asta face cu noi: ne face Sfinții Lui. Și Sfinții Lui nu sunt o lozincă teologică, ci o realitate ontologică. Pentru că întreaga lor ființă se sfințește prin slava lui Dumnezeu. Și Biserica are Sfinte Icoane, dar și trupuri îndumnezeite, pentru că cel îndumnezeit devine o Icoană pentru toți, o Carte sfântă. Și toți, de la Sfântul Botez, avem această destinație sfântă: de a deveni Sfinte Icoane ale lui Dumnezeu și de a lăsa în urma noastră comoara Sfintelor noatre Moaște, ca mărturie clară, fundamentală, a sfințeniei vieții noastre. Amin!