Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [165] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
IX. Cartea a noua a Exaimeronului
Aceasta este cartea a noua a aceluiași autor
3. Mai degrabă, fără nicio umbră de îndoială, bărbatul este ajutorul femeii. El este capul ei[1], apărătorul ei, păzitorul ei[2].
Dacă femeia este ajutorul bărbatului, atunci de ce nu sunt așezate femeile în rândul dintâi la războaie? Mai degrabă, bărbații se luptă și traversează mările pentru femei. Bărbații muncesc pământul și în toate celelalte feluri, arată că le pasă. Mergând în căutarea oricăror moduri sau instrumente pentru a-și ajuta soțiile, ei se comportă bine cu femeile.
Dacă, totuși, fiind grosier și trupesc, tu zici că împreunarea cu ea înseamnă ajutorul dat bărbatului, atunci n-ar trebui să continue așa cum se întâmplă, și nu mai degrabă ca nevestele, culcându-se cu soții lor, să-i ucidă cu cuțite, pentru ca ele să-și poată aranja să se culce cu alții?
4. Și cățeaua, ursoaica, leoaica și rândunica: toate femelele din rândul animalelor, atunci, ar fi trebuit să fie numite ajutoare ale masculilor lor. Dar acestea nu sunt astfel; [căci] sunt cu neputință. Și atunci însăși Scriptura ar fi numit femela din fiecare rasă – fie pasăre, fiară sau reptilă/ târâtoare – ca ajutor al masculului; dar nu am auzit aceasta spusă nicăieri, cu privire la dobitoace, fiare, pești sau păsări. Aceasta s-a zis numai despre Adam. De fapt, animalele erau supuse și stăpânite de către om. Dacă aveau nevoie de ajutor, acest ajutor trebuia să vină de la om.
Dar aici auzim contrariul. Conducătorului[3], domnului, stăpânului, celui care a primit puterea peste toate cele de pe pământ, care au fost așezate sun picioarele sale[4], unui astfel de bărbat nu i s-a găsit un ajutor[5]: un ajutor duhovnicesc spre Dumnezeu, un ajutor pentru suflet, care să fie atent la bărbat. Și vorbesc despre bărbatul care odinioară a întâlnit tâlharii[6], care a fugit de la Dumnezeu, care a fost rănit și care a devenit un fiu risipitor[7].
5. Ereticul invidios care se împotrivește acestor spuse nu se luptă cu noi: mai degrabă, el se luptă împotriva Duhului Sfânt și a lui Iisus Hristos, care, prin gura lui Pavlos, raportează toate [cele ce sunt] despre Adam și Eva la Hristos și Biserică.
Dar poate că evreul zice că închinarea după lege[a mozaică] este ajutorul omului. Dar ce fel de ajutor este acesta, spune-mi? Un ajutor care îndată și fără niciun pogorământ pedepsește orice om care păcătuiește? Un ajutor care îl trimite pe el, nepocăit, în focul cel veșnic? Ajutorul bun al omului este Biserica lui Hristos, care oferă timp și prilej păcătoșilor ca să se pocăiască. Este îndeajuns de puternic ca să ia tâlhari[8], magi/ vrăjitori[9], necredincioși[10] și idolatri și să îi schimbe pe ei în cetățeni cerești[11], care au cheia Grădinii și a Împărăției Cerului[12].
[1] Cf. Ef. 5, 23; Col. 3, 18.
[2] Cf. Ef. 5: 25, 29.
[3] Cf. Is. 9, 5.
[4] Cf. Ps. 8, 7.
[5] Cf. Fac. 2, 20.
[6] Cf. Lc. 10, 30-34.
[7] Cf. Lc. 15, 13.
[8] Cf. Lc. 23, 39-43.
[9] Cf. Mt. 2, 1-12; Fapt. Ap. 8, 9, 24.
[10] Cf. Mt. 26, 69-75; Mc. 14, 66-72; Lc. 22, 54-62; In. 18: 16-18; 25-27.
[11] Cf. II Cor. 12, 2-4.
[12] Cf. Mt. 16, 19.