Lună: iunie 2025

My beloveds[1],

Saint Petros [Πέτρος[2]] the Apostle was martyred in Rome, being crucified on the Cross, but with his head down, as he requested. Into a day of june 29[3]. On the same day of june 29, but in a different year, the Holy Apostle Pavlos [Παῦλος[4]] was also martyred. And because he was a Roman citizen, he was martyred by cutting off his head with the sword. But when they cut off his head blood and milk flowed out of his body[5]. And both of them are connected by the preaching of the Lord, but also the day they were martyred. Because both were martyred because they served the Lord in everything, preaching the Evangel of salvation to all[6].

But their preaching has also reached us! For their writings speak to us with power and teach us what to do in our christian life. Therefore, learning from them means making ourselves their disciples, disciples of their holy preaching. Saint Petros exhorts us to be „Holy in all conduct [ἅγιοι ἐν πάσῃ ἀναστροφη]” [I Petr. 1, 15, BYZ] of our life. Thing on which Saint Pavlos asks of us with the words: „to cleanse ourselves from all defilement of body and of ghost [καθαρίσωμεν ἑαυτοὺς ἀπὸ παντὸς μολισμοῦ σαρκὸς καὶ πνεύματος], perfecting holiness in the fear of God [ἐπιτελοῦντες ἁγιωσύνην ἐν φόβῳ Θεοῦ]”[II Cor. 7, 1, BYZ][7].

Because the holiness, for them, as well as for us, is internal, it is the presence of God’s glory in us and of all the divine charisma and virtue. Therefore, we can always perfect the holiness, we can always grow in holiness, because we can always grow in the divine virtues. And we perfect our holiness in the fear of God, because through His fear we keep ourselves from all sin. For our defilement is brought about by our sins and not by a particular dirtiness of the body[8].

Manic concern for the cleanliness of the house and wardrobe and for physical beauty hides our indifference to the health of our soul. If nails, makeup, hair, leg waxing, exercise exhaust you, when can you still pray and when can you still read? But those who focus on the body are the ones who run away from the soul, from what their soul looks like, because they are not interested in cleansing themselves of passions. And they do not care about their soul, because they think that no one can see it, if they paint stridently the fence of the body[9].

But our passions are like the dirt put in show-window! For they are seen by the ghostual eye, by the eye cleansed of sins, and that is the real filth of the world: their sins. For which Saint Petros asks us to renounce „all malice and all cunning and hypocrisy [ὑποκρίσεις] and envy and all slander” [I Petr. 2, 1, BYZ], i.e. all the sins that truly defile us. Because the greatest ugliness is internal and not external[10]!

Why did he use the plural form hypocrisy? Because we are hypocritical in many ways and in many of our words. Because we behave unnaturally and tell lies about ourselves to astonish those before us. The exaggerations, the rewritings of our lives are our pharisaism. And we need imaginary deeds and imaginary friends and imaginary virtues to impress the public, but we are empty. Because the pharisaism is formed of words and not of deeds[11].

Speaking to those from Corintos, Saint Pavlos said: „And my word and my preaching [were] not in the persuasive words of human wisdom [οὐκ ἐν πειθοῖς ἀνθρωπίνης σοφίας λόγοις], but in the evidence of the Ghost and of power [ἀλλ᾽ ἐν ἀποδείκες Πνεύματα καὶ δυνάμεως]; so that your faith may not be in the wisdom of men [ἵνα ἡ πίστις ὑμῶν μὴ ᾖ ἐν σοφίᾳ ἀνθρώπων], but in the power of God [ἀλλ᾽ ἐν δυνάμει Θεοῦ]” [I Cor. 2, 4-5, BYZ]. And the proof of the Ghost in him were his divine charismas. And his power was ghostual and not carnal. That is precisely why he did not teach them philosophy, but divine theology, and the theology is full of God’s power, holiness and His truth, because it is divine[12].

What does it mean that the theology is divine? That it is the saving truth and, believing it, the glory of God descends into us, the one in which we are saved every day. The theology is the abode of the Ghost. Because the Holy Ghost descends into the theological, into the one filled with the theology of God, into the one who believes in all of God’s revelation preserved by His Church[13].

In I Cor. 11, 2, BYZ, Saint Pavlos praised them for keeping the traditions [παραδόσεις] which he had given them. And the traditions, i.e. the theological advice and the practical ordinances of all kinds, are what the Teacher gives to his disciples. For they saw Pavlos serving the Divine Liturgy, they saw him cheirotoning, they saw him baptizing, they saw him preaching in various places, and everything they saw and heard from him was their discipleship, his tradition for them[14].

If we loved our grandparents and parents, then we have family traditions. We know how of ours made the wine, how they butchered the pig, how a Wedding or Baptism was held, how it was spent in the family. The traditions of family are grateful loves. Likewise, the Great and Holy Tradition of the Church represents the centuries-old testimony of the life and experience of the Church, fundamental data about what it means to be christian. Because the life of the Church cannot fit into one book, but into many books, but each one is a description of the life of the Church and not its life as such. Because we live the life of the Church every day, as people of faith, as those who are saved in the Church of God[15].

Everything our Holy Fathers said and did is our saving heritage. Because their advice and their lives are a continuous guide for us. Therefore, we learn from each Saint commemorated by the Church about the life with God, we learn the details of our salvation, because each one teaches us His will. And for this motive, no day passes in vain, because every day is a day of learning, of joy, of our salvation. For we experience ghostual changes in us every day, sign that we are different every day[16].

Saint Pavlos always sought the benefit of the many [I Cor. 10, 33, BYZ]. He sought to save as many as possible. While Saint Petros reminded us that we need „a pure mind [τὴν εἰλικρινῆ διάνοιαν]” [II Pet. 3, 1, BYZ] in order to understand those of the Holy Prophets and the Holy Apostles, who speak to us about the commandment of our Lord and Savior [II Pet. 3, 2, BYZ]. Everything must be understood purely, in divine purity, because that is how it must be believed. And what we believe, that we must live and confess, so that what we confess may be for the salvation of all[17].

For, my beloveds, the life with God is the real fulfillment, it is the life that fulfills us completely, because the glory of God seals it. The life with God is the one we learn from the Holy Apostles commemorated today and which we have in common with them. For the glory of God is within us and keeps us in living connection with all His Saints and Angels, but also with all people, because it teaches us to pray for the salvation of all. Because God wants to be all in all, i.e. the fulfillment of all. Amin[18]!

---

[1] Started at 11.37, in day of thursday, on 19 june 2025. Sun, 30 degrees, wind of 5 km/h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/4018/sxsaintinfo.aspx.

[3] Cf. Viețile Sfinților pe luna iunie [Lives of the Saints on the month of june], ed. a II-a, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 1997, p. 487.

[4] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/4017/sxsaintinfo.aspx.

[5] Cf. Viețile Sfinților pe luna iunie [Lives of the Saints on the month of june], ed. cit., p. 502.

[6] Iubiții mei, Sfântul Apostol Petros a fost martirizat la Roma, fiind răstignit pe Cruce, dar cu capul în jos, așa după cum a cerut el. Într-o zi de 29 iunie. Tot în aceeași zi de 29 iunie, dar în alt an, a fost martirizat și Sfântul Apostol Pavlos. Și pentru că era cetățean roman a fost martirizat prin tăierea capului cu sabia. Dar când i-au tăiat capul a curs sânge și lapte din trupul său. Și pe amândoi îi leagă propovăduirea Domnului, dar și ziua în care au fost martirizați. Pentru că amândoi au fost martirizați pentru că I-au slujit Domnului întru toate, propovăduind Evanghelia mântuirii tuturor.

[7] Dar propovăduirea lor a ajuns și la noi! Căci scrierile lor ne vorbesc cu putere și ne învață ce să facem în viața noastră creștină. De aceea, a învăța de la ei înseamnă a ne face și noi ucenicii lor, ucenicii propovăduirii lor celei sfinte. Sfântul Petros ne îndeamnă să fim „Sfinți în toată purtarea [Ἅγιοι ἐν πάσῃ ἀναστροφη]” [I Petr. 1, 15, BYZ] vieții noastre. Lucru pe care Sfântul Pavlos ni-l cere prin cuvintele: „să ne curățim pe noi înșine de toată pângărirea trupului și a duhului [καθαρίσωμεν ἑαυτοὺς ἀπὸ παντὸς μολυσμοῦ σαρκὸς καὶ πνεύματος], desăvârșind sfințenia în frica lui Dumnezeu [ἐπιτελοῦντες ἁγιωσύνην ἐν φόβῳ Θεοῦ]” [II Cor. 7, 1, BYZ].

[8] Pentru că sfințenia, pentru ei, cât și pentru noi, este interioară, e prezența slavei lui Dumnezeu în noi și a toată harisma și virtutea dumnezeiască. De aceea, noi putem desăvârși mereu sfințenia, putem crește mereu în sfințenie, pentru că putem crește mereu în virtuțile cele dumnezeiești. Și desăvârșim sfințenia noastră în frica lui Dumnezeu, pentru că prin frica Lui ne ferim de tot păcatul. Căci pângărirea noastră e adusă de păcatele noastre și nu de o murdărie anume a trupului.

[9] Grija maniacală pentru curățenia casei și a garderobei și pentru frumusețea fizică ascunde indiferența noastră față de sănătatea sufletului nostru. Dacă unghiile, machiajul, părul, epilarea picioarelor, exercițiile fizice te epuizează, când te mai poți ruga și când mai poți citi? Dar cei care se concentrează asupra trupului sunt cei care fug de suflet, de cum arată sufletul lor, pentru că nu îi interesează să se curățească de patimi. Și nu îi interesează de sufletul lor, pentru că ei cred că nimeni nu îl vede, dacă ei vopsesc strident gardul trupului.

[10] Dar patimile noastre sunt ca murdăria pusă în vitrină! Căci ele se văd de către ochiul duhovnicesc, de către ochiul curățit de păcate, și aceea e reala murdărie a lumii: păcatele lor. Fapt pentru care Sfântul Petros ne cere să lepădăm „toată răutatea și toată viclenia și fățărniciile și invidiile și toate clevetirile” [I Petr. 2, 1, BYZ], adică toate păcatele care ne pângăresc cu adevărat. Pentru că marea urâțenie este interioară și nu exterioară!

[11] De ce a folosit pluralul de la ipocrizie? Pentru că suntem ipocriți în multe feluri și în multe cuvinte ale noastre. Pentru că ne comportăm nefiresc și spunem minciuni despre noi înșine pentru a ului pe cei din fața noastră. Exagerările, rescrierile vieții noastre sunt fariseismul nostru. Și noi avem nevoie de fapte închipuite și de prieteni închipuiți și de virtuți închipuite pentru a impresiona publicul, dar noi suntem goi. Pentru că fariseismul e format din vorbe și nu din fapte.

[12] Vorbindu-le celor din Corintos, Sfântul Pavlos le-a spus: „Și cuvântul meu și propovăduirea mea nu [au fost] în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii omenești [οὐκ ἐν πειθοῖς ἀνθρωπίνης σοφίας λόγοις], ci în dovada Duhului și a puterii [ἀλλ᾽ ἐν ἀποδείξει Πνεύματος καὶ δυνάμεως]; pentru ca credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor [ἵνα ἡ πίστις ὑμῶν μὴ ᾖ ἐν σοφίᾳ ἀνθρώπων], ci în puterea lui Dumnezeu [ἀλλ᾽ ἐν δυνάμει Θεοῦ]” [I Cor. 2, 4-5, BYZ]. Și dovada Duhului în el erau harismele sale cele dumnezeiești. Iar puterea lui era duhovnicească și nu trupească. Tocmai de aceea, el nu i-a învățat filosofie, ci teologie dumnezeiască, iar teologia este plină de puterea lui Dumnezeu, de sfințenia și de adevărul Său, pentru că e dumnezeiască.

[13] Ce înseamnă că teologia e dumnezeiască? Că ea e adevărul cel mântuitor și, crezând-o, coboară în noi slava lui Dumnezeu, cea întru care ne mântuim în fiecare zi. Teologia e locașul Duhului. Pentru că Duhul Sfânt coboară în cel teologic, în cel plin de teologia lui Dumnezeu, în cel care crede în toată revelarea lui Dumnezeu păstrată de Biserica Sa.

[14] În I Cor. 11, 2, BYZ, Sfântul Pavlos îi lăuda pentru că țin tradițiile [παραδόσεις] pe care el li le-a dat lor. Și tradițiile, adică sfaturile teologice și rânduielile practice de tot felul, sunt cele pe care Învățătorul le dăruie ucenicilor săi. Căci ei l-au văzut pe Pavlos slujind Dumnezeiasca Liturghie, l-au văzut hirotonind, l-au văzut botezând, l-au văzut propovăduind în diverse părți și tot ceea ce au văzut și au auzit de la el a fost ucenicia lor, tradiția lui pentru ei.

[15] Dacă ne-am iubit bunicii și părinții, atunci avem tradiții de familie. Știm cum făceau ai noștri vinul, cum tăiau porcul, cum se făcea o Nuntă sau un Botez, cum se petrecea în familie. Tradițiile de familie sunt iubiri recunoscătoare. Tot la fel, Marea și Sfânta Tradiție a Bisericii reprezintă mărturia de veacuri a vieții și a experienței Bisericii, date fundamentale despre ce înseamnă a fi creștin. Pentru că viața Bisericii nu poate încăpea într-o carte, ci în multe cărți, dar fiecare în parte e o descriere a vieții Bisericii și nu viața ei ca atare. Pentru că viața Bisericii o trăim zi de zi, ca oameni ai credinței, ca cei care ne mântuim în Biserica lui Dumnezeu.

[16] Tot ce au spus și au făcut Sfinții noștri Părinți este moștenirea noastră cea mântuitoare. Pentru că sfaturile lor și viața lor sunt un îndreptar continuu pentru noi. De aceea, noi învățăm de la fiecare Sfânt pomenit de Biserică viața cu Dumnezeu, învățăm amănuntele mântuirii noastre, pentru că fiecare ne învață voia Lui. Și din acest motiv, nicio zi nu trece degeaba, pentru că fiecare zi e o zi a învățării, a bucuriei, a mântuirii noastre. Căci trăim zilnic schimbări duhovnicești în noi, semn că pe fiecare zi suntem alții.

[17] Sfântul Pavlos căuta mereu folosul celor mulți [I Cor. 10, 33, BYZ]. Căuta să îi mântuie pe cât mai mulți. Pe când Sfântul Petros ne amintea că avem nevoie de „minte curată [τὴν εἰλικρινῆ διάνοιαν]” [II Petr. 3, 1, BYZ] pentru ca să le înțelegem pe cele ale Sfinților Profeți și ale Sfinților Apostoli, care ne vorbesc despre porunca Domnului și a Mântuitorului nostru [II Petr. 3, 2, BYZ]. Toate trebuie înțelese curat, în curăție dumnezeiască, pentru că astfel trebuie crezute. Și ceea ce credem, aceea trebuie să trăim și să mărturisim, pentru ca ceea ce mărturisim să fie spre mântuirea tuturor.

[18] Căci, iubiții mei, viața cu Dumnezeu este împlinire reală, este viața care ne împlinește deplin, pentru că slava lui Dumnezeu o pecetluiește. Viața cu Dumnezeu e cea pe care o învățăm de la Sfinții Apostoli pomeniți azi și pe care o avem în comun cu ei. Căci slava lui Dumnezeu este întru noi și ne ține în legătură vie cu toți Sfinții și Îngerii Lui, dar și cu toți oamenii, pentru că ne învață să ne rugăm pentru mântuirea tuturor. Pentru că Dumnezeu voiește să fie toate în toți, adică împlinirea tuturor. Amin!