Epistola a II-a către Corintiini, cap. 3, cf. BYZ

1. Iarăși începem pe noi înșine a ne prezenta? Oare nu avem nevoie, precum alții, de epistole de recomandări [συστατικῶν ἐπιστολῶν] către voi sau de recomandări de la voi?

2. Epistola noastră voi sunteți [Ἡ ἐπιστολὴ ἡμῶν ὑμεῖς ἐστέ], scrisă în inimile noastre [ἐγγεγραμμένη ἐν ταῖς καρδίαις ἡμῶν], fiind cunoscută și fiind citită de către toți oamenii [γινωσκομένη καὶ ἀναγινωσκομένη ὑπὸ πάντων ἀνθρώπων];

3. fiind arătați că sunteți epistola lui Hristos cea care a fost slujită de către noi, scrisă [nu] cu cerneală, ci [cu] Duhul Dumnezeului Celui viu, nu pe tablele cele de pietre [οὐκ ἐν πλαξὶν λιθίναις], ci pe tablele trupeștilor inimi [ἀλλ᾽ ἐν πλαξὶν καρδίαις σαρκίναις].

4. Și o astfel de nădejde avem, prin Hristos, către Dumnezeu;

5. nu că suntem vrednici de la noi înșine să socotim ceva ca de la noi înșine, ci vrednicia noastră [este] de la Dumnezeu [ἀλλ᾽ ἡ ἱκανότης ἡμῶν ἐκ τοῦ Θεοῦ];

6. Care ne-a și învrednicit pe noi [a fi] slujitorii făgăduinței celei noi [διακόνους καινῆς διαθήκης], [dar] nu ai literei [οὐ γράμματος], ci ai Duhului [ἀλλὰ Πνεύματος]; căci litera ucide [τὸ γὰρ γράμμα ἀποκτένει], dar Duhul face viu [τὸ δὲ Πνεῦμα ζῳοποιει].

7. Iar dacă slujirea morții în litere, săpată în pietre, a fost făcută în[tru] slavă, astfel încât să nu poată să privească fiii lui Israil spre fața lui Moisis, pentru slava feței sale, cea fiind trecătoare,

8. cum nu va fi mai degrabă slujirea Duhului în[tru] slavă?

9. Căci dacă slujirea osândei [are] slavă, [cu] mult mai mult prisosește în[tru] slavă slujirea dreptății [ἡ διακονία τῆς δικαιοσύνης].

10. Căci și [nici] nu a fost slăvită cea care a fost slăvită în aceasta [în] parte, pentru slava cea care prisosește.

11. Căci dacă este trecând [cea] prin slavă, [cu] mult mai mult rămâne [cea] în[tru] slavă.

12. Așadar, având o astfel de nădejde, lucrăm [cu] multă îndrăzneală [πολλῇ παρρησίᾳ];

13. și nu precum Moisis își punea văl [κάλυμμα] pe fața sa, [ca] să nu privească fiii lui Israil către [el], spre sfârșitul a ceea ce este trecător;

14. dar a fost învârtoșată [au fost învârtoșate] mințile lor [ἀλλ᾽ ἐπωρώθη τὰ νοήματα αὐτῶν]; căci până astăzi rămâne același văl [μένει τὸ αὐτὸ κάλυμμα] la citirea făgăduinței celei vechi, fiind nedezvelit, [acel] ceva care în Hristos este desființat.

15. Dar până astăzi, când este citit Moisis, stă vălul pe inima lor [κάλυμμα ἐπὶ τὴν καρδίαν αὐτῶν κεῖται].

16. Dar când are să se întoarcă către Domnul, [atunci] este ridicat vălul.

17. Iar Domnul Duh este; și unde [este] Duhul Domnului, acolo [este] libertatea [ἐλευθερία].

18. Iar noi toți, cu fața dezvelită slava Domnului văzând-o ca în oglindă [ἀνακεκαλυμμένῳ προσώπῳ τὴν δόξαν Κυρίου κατοπτριζόμενοι], [în] același chip suntem transfigurați din slavă întru slavă [τὴν αὐτὴν εἰκόνα μεταμορφούμεθα ἀπὸ δόξης εἰς δόξαν], ca de la Duhul Domnului.