Epistola a II-a către Corintiini, cap. 7, cf. BYZ
1. Așadar, aceste făgăduințe având, iubiților [ἀγαπητοί], să ne curățim pe noi înșine de toată pângărirea trupului și a duhului [καθαρίσωμεν ἑαυτοὺς ἀπὸ παντὸς μολυσμοῦ σαρκὸς καὶ πνεύματος], desăvârșind sfințenia în frica lui Dumnezeu [ἐπιτελοῦντες ἁγιωσύνην ἐν φόβῳ Θεοῦ].
2. Faceți-ne nouă loc [Χωρήσατε ἡμᾶς][în inimile voastre]! Pe nimeni [nu] am nedreptățit, pe nimeni [n-]am vătămat, pe nimeni [n-]am înșelat.
3. Nu spre osândirea voastră vă zic [aceasta]; căci v-am zis mai înainte că în inimile noastre sunteți, pentru [ca] împreună să murim și împreună să trăim.
4. Multă îmi este îndrăzneala către voi, multă îmi este lauda pentru voi; am fost umplut [cu] mângâiere [πεπλήρωμαι τῇ παρακλήσει][1], prisosesc [în] bucurie cu tot necazul nostru [ὑπερπερισσεύομαι τῇ χαρᾷ ἐπὶ πάσῃ τῇ θλίψει ἡμῶν].
5. Căci am venit noi și întru Machedonia [și] nicio odihnă [ἄνεσιν][nu] a avut trupul nostru, ci în[tru] totul fiind asupriți: din afară lupte [ἔξωθεν μάχαι], dinăuntru frici [ἔσωθεν φόβοι].
6. Dar Dumnezeu, Cel care îi mângâie pe cei smeriți, ne-a mângâiat pe noi prin venirea lui Titos;
7. dar nu numai prin venirea sa, ci și prin mângâierea [cu] care a fost mângâiat la voi, vestindu-ne nouă dorul [ἐπιπόθησιν] vostru, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, astfel încât să mă bucur [și] mai mult [ὥστε με μᾶλλον χαρῆναι].
8. Că[ci] și dacă v-am întristat pe voi prin epistolă, nu îmi pare rău, deși îmi părea rău; căci văd că epistola aceea, deși pentru un ceas, v-a întristat pe voi.
9. Acum mă bucur, nu [pentru] că ați fost întristați, ci [pentru] că ați fost întristați spre pocăință [ἀλλ᾽ ὅτι ἐλυπήθητε εἰς μετάνοιαν]; căci ați fost întristați după Dumnezeu [ἐλυπήθητε γὰρ κατὰ Θεόν][2], pentru ca în[tru] nimic să nu fiți păgubiți de către noi.
10. Căci întristarea după Dumnezeu lucrează pocăință spre mântuire [Ἡ γὰρ κατὰ Θεὸν λύπη μετάνοιαν εἰς σωτηρίαν κατεργάζεται], fără părere de rău [ἀμεταμέλητον]; dar întristarea lumii lucrează moarte [ἡ δὲ τοῦ κόσμου λύπη θάνατον κατεργάζεται].
11. Căci iată, însăși aceasta, [că ați ajuns] voi să vă întristați după Dumnezeu, cât de multă sârguință v-a lucrat vouă, dar [și] apărare, dar [și] indignare [ἀγανάκτησιν], dar [și] frică, dar [și] dor, dar [și] râvnă, dar [și] răzbunare [ἐκδίκησιν]! În[tru] totul v-ați arătat pe voi înșivă a fi curați [ἁγνοὺς] în [acest] lucru.
12. Așadar, și dacă v-am scris vouă, [aceasta] nu [a fost] pentru cel care a nedreptățit, nici pentru cel care a fost nedreptățit, ci pentru [ca] să se arate sârguința voastră cea pentru noi la voi înaintea lui Dumnezeu [ἀλλ᾽ εἵνεκεν τοῦ φανερωθῆναι τὴν σπουδὴν ὑμῶν τὴν ὑπὲρ ἡμῶν πρὸς ὑμᾶς ἐνώπιον τοῦ Θεοῦ].
13. Pentru aceea am fost mângâiați. Dar în[tru] mângâierea voastră, mai ales am fost bucurați mai degrabă de bucuria lui Titos, că[ci] a fost odihnit duhul său de către voi toți [ὅτι ἀναπέπαυται τὸ πνεῦμα αὐτοῦ ἀπὸ πάντων ὑμῶν].
14. Că[ci] dacă [cu] ceva m-am lăudat lui pentru voi, nu am fost rușinat; ci precum pe toate în[tru] adevăr vi le-am grăit vouă, așa și lauda noastră cea pentru Titos a fost făcută adevăr.
15. Și cele dinlăuntru ale sale [τὰ σπλάγχνα αὐτοῦ[3]] mai ales spre voi este [sunt], amintindu-și de ascultarea voastră, a tuturor, cum cu frică și [cu cu]tremur l-ați primit pe el.
16. Mă bucur că în[tru] totul sunt încrezător în[tru] voi [Χαίρω ὅτι ἐν παντὶ θαρρῶ ἐν ὑμῖν].
[1] Dumnezeu m-a umplut cu mângâierea slavei Sale.
[2] După cum e voia lui Dumnezeu cu noi. Căci El ne cere să ne pocăim continuu pentru păcatele noastre.
[3] Gândurile și sentimentele sale și râvna sa.