Confesiunea din autobuz
Aveau 35 de ani de Căsătorie, se luaseră din dragoste, deși el avea gradul 3 de invaliditate pe foaie, nu în realitate. În realitate, nu îi plăcea munca. Dar a luat bani de la Stat pe foaia asta falsă și încă ia. Însă, după ce i-a ars casa luʼ mă-sa, că el e un mămos, și i-a ars casa în zi de Crăciun, de la o împărțanie primită, a adus-o pe soacră-mea la noi în casă. În apartamentul nostru de trei camere în formă de L. Și el dormea cu ea în pat, iar eu în sufrageria mare. Și după o ceartă între noi, pe seama mă-sii, eu i-am spus să aleagă între mine și mă-sa, că eu nu mai suport așa ceva. Și el mi-a spus: „Femei sunt multe, dar mama-i numai una!”. Și asta a pus capac pe oală, doamnă, pentru că imediat am intentat divorț. În 2019.
Însă, când eu eram friptă de nervi și eram dezamăgită de bărbatul meu, că nu mă așteptam să îmi facă una ca asta, el, doamnă, a găsit pe una pe Facebook! Și a adus-o la mine în casă, prezentându-mi-o ca pe invitata lui. Asta la sfârșitul anului, și am făcut revelionul cu amanta în casă. Că așa e familia modernă: una deschisă, cu brațele largi deschise și poți să te culci cu ea lângă nevastă, că asta nu se supără. Am răbdat și am câștigat! Eram în ultimul an de Facultate, că până atunci fusesem Învățătoare. Dar când am fost la o întâlnire cu colegii, m-am ambiționat și am făcut și Facultate, pentru că eu eram singura ce nu aveam studii superioare. Și în 2023 am făcut partajul la Judecător, am primit apartamentul și cele din el, iar el a primit garsoniera noastră, dar toate economiile noastre și aurul le-a primit fostul soț, că știuse să le sustragă din casă. Și iată, doamnă, că acum e la a 7-a sau la a 8-a femeie cu care umblă, dar tot pe mine mă acuză unii. Că eu aș fi fost neatentă cu el, delăsătoare. Dar eu am ținut casa, doamnă, am făcut toate din casă!
Mă-sa era la 25 de km de București, mă duceam și acolo și munceam, dar plecam cu mâna în sân. Că zicea soacră mea că o să primesc de la tata. Și, e adevărat, el tăia vițelul și mie îmi dădea jumate, tăia porcul, la fel. Dar de la mă-sa nu primeam nimic. Și tatăl lui era un om echilibrat, imparțial, cât a trăit ne-am avut bine. Dar ea, cutra, ne-a stricat casa, pentru că voia să fie văzută mai bine decât mine.
Să mă împac?! Cum să mă împac?!! Ce sunt eu: vece public? După ce a fost cu altele să mă duc din nou la el? Eu nu concep așa ceva! Și nu m-am mai lipit de nimeni, am ajuns la pensie, dar tot predau, pentru că pot preda la plata cu ora. Nu am pensie mare, ci medie, dar îmi văd de viața mea. Pentru că m-am spovedit și Preotul m-a întrebat dacă mi-am iertat soțul, soacra…Și i-am spus că da, dar n-am uitat. Și el mi-a zis că iertarea înseamnă și uitare, mergere mai departe. Și eu i-am zis că nu pot fi amnezică, pentru că toate se uită în timp, dacă le uiți, dar nu de pe o zi pe alta.
Femeia de lângă ea îi dădea dreptate, autobuzul mergea lin, cu răcoare bună. Căci ziua de azi, o zi de vineri, a fost cu vânt răcoros de dimineață, de când am deschis fereastra și i-am auzit pe gălăgioșii muncitori de vizavi. Și care se laudă că muncesc pentru afaceriștii suspecți ai tranziției, cei care nu știi de unde vin și nici ce vor. Însă, călătorii ascultă și pleacă. Rămân cu ce vor, fac ce vor cu ce ascultă.