Epistola a II-a către Corintiini, cap. 10, cf. BYZ
1. Iar eu însumi, Pavlos, vă îndemn pe voi prin blândețea și bunăvoința lui Hristos [διὰ τῆς πρᾳότητος καὶ ἐπιεικείας τοῦ Χριστοῦ] – care, pe de o parte, [fiind] de față, [sunt] smerit în[tre] voi, dar, nefiind acolo, îndrăznesc spre voi –,
2. [și] vă rog, dar, să nu îndrăznesc [cu] încredere, fiind de față, [cu] care socotesc să îndrăznesc spre vreunii care ne socotesc pe noi ca după trup umblând[1].
3. Căci, în trup umblând, [dar] nu după trup ne oștim [στρατευόμεθα]/ ne războim[2] –
4. căci armele luptei noastre nu [sunt] trupești [τὰ γὰρ ὅπλα τῆς στρατείας ἡμῶν οὐ σαρκικά], ci Îi [sunt] puternice lui Dumnezeu spre doborârea fortărețelor[3] [ἀλλὰ δυνατὰ τῷ Θεῷ πρὸς καθαίρεσιν ὀχυρωμάτων] –
5. gândurile[4] dărâmându-le și toată înălțarea[5] ridicându-se [care se ridică] împotriva cunoașterii lui Dumnezeu [λογισμοὺς καθαιροῦντες καὶ πᾶν ὕψωμα ἐπαιρόμενον κατὰ τῆς γνώσεως τοῦ Θεοῦ] și robind [robim] tot gândul spre ascultarea lui Hristos [καὶ αἰχμαλωτίζοντες πᾶν νόημα εἰς τὴν ὑπακοὴν τοῦ Χριστοῦ]
6. și fiind gata să pedepsim toată neascultarea, [atunci] când are să fie împlinită ascultarea voastră.
7. Pe cele după față le vedeți? Dacă cineva a nădăjduit [în] sine însuși a fi al lui Hristos, aceasta iarăși să socotească de la sine, că precum el [este] al lui Hristos, așa și noi [suntem] ai lui Hristos!
8. Și chiar dacă și mai mult am să mă laud [cu] ce[va] cu puterea noastră – pe care Domnul ne-a dat-o nouă spre zidire și nu spre dărâmarea voastră [καὶ οὐκ εἰς καθαίρεσιν ὑμῶν] – nu voi fi rușinat;
9. pentru ca să nu pară ca și [cum] a vă înfricoșa [v-aș înfricoșa] pe voi prin epistole.
10. Că[ci], pe de o parte, zice [el], „Epistolele [sunt] grele și tari [βαρεῖαι καὶ ἰσχυραί]”, iar venirea trupului [este] slabă, iar cuvântul disprețuit.
11. Aceasta să socotească unul ca acesta, că [în] ce fel suntem [cu] cuvântul, prin epistole, nefiind de față, asemenea și [suntem cu] lucrul fiind de față!
12. Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm pe noi înșine [cu] unii [care] pe ei înșiși se recomandă; ci aceia, pe ei înșiși cu ei înșiși măsurându-se și asemănându-se pe ei înșiși [cu] ei înșiși, nu înțeleg.
13. Dar noi nu întru cele fără de măsură ne vom lăuda [Ἡμεῖς δὲ οὐχὶ εἰς τὰ ἄμετρα καυχησόμεθα], ci după măsura canonului pe care ne-a împărțit-o nouă Dumnezeu [ἀλλὰ κατὰ τὸ μέτρον τοῦ κανόνος οὗ ἐμέρισεν ἡμῖν ὁ Θεός], a măsurii [acesteia], [pentru ca] să ajungem până și la voi.
14. Căci nu ca neajungând la voi, ne întindem pe noi înșine; căci și până la voi am ajuns cu Evanghelia lui Hristos;
15. [și] nu întru cele fără de măsură lăudându-ne, în ostenelile cele străine [ἐν ἀλλοτρίοις κόποις], ci având nădejde, crescând credința voastră, în voi să fim măriți, după canonul vostru, întru prisosire,
16. întru cele de dincolo de voi să bine-vestim [εἰς τὰ ὑπερέκεινα ὑμῶν εὐαγγελίσασθαι], [dar] nu în canonul cel străin [οὐκ ἐν ἀλλοτρίῳ κανόνι], [ca] să ne lăudăm întru cele [deja] gata [εἰς τὰ ἕτοιμα καυχήσασθαι].
17. Dar cel care se laudă, în Domnul să se laude!
18. Căci nu cel care se recomandă pe sine, acela este adevărat, ci [cel] pe care îl recomandă Domnul [ἀλλ᾽ ὃν ὁ Κύριος συνίστησιν].
[1] Vă rog să nu mă faceți să vă cert ca pe niște oameni trupești!
[2] Cu demonii și cu patimile nu ne războim trupește, ci duhovnicește.
[3] A fortărețelor demonilor.
[4] Se referă la gândurile demonice, păcătoase.
[5] Înălțarea păcătoasă a omului, a gândurilor omului.