Epistola I catolică a Sfântului Apostol Petros, cap. 2, ed. BYZ
1. Așadar, am lepădat [lepădând] toată răutatea și toată viclenia și fățărniciile [ὑποκρίσεις] și invidiile [φθόνους] și toate clevetirile [καταλαλιάς],
2. precum pruncii cei nou-născuți [ὡς ἀρτιγέννητα βρέφη], să doriți laptele cel rațional [și] nealterat [τὸ λογικὸν ἄδολον γάλα ἐπιποθήσατε], ca prin el să creșteți,
3. de ați gustat că bun [este] Domnul [εἴπερ ἐγεύσασθε ὅτι χρηστὸς ὁ Κύριος]!
4. Către Care apropiindu-vă, [către] piatra cea vie, [însă] de oameni lepădată, dar lângă Dumnezeu aleasă, de preț,
5. și voi înșivă ca pietre vii fiind zidiți casă duhovnicească [καὶ αὐτοὶ ὡς λίθοι ζῶντες οἰκοδομεῖσθε οἶκος πνευματικός], preoție sfântă [ἱεράτευμα ἅγιον], [ca] să aduceți jertfe duhovnicești [ἀνενέγκαι πνευματικὰς θυσίας], bineplăcute lui Dumnezeu [εὐπροσδέκτους τῷ Θεῷ], prin Iisus Hristos [διὰ Ἰησοῦ Χριστοῦ].
6. Fiindcă este cuprins în Scriptură: „Iată, pun în Sion piatra cea din capul unghiului [λίθον ἀκρογωνιαῖον], cea aleasă, cea de preț! Și cel care crede în ea nu are să fie rușinat”.
7. Așadar, vouă, celor care credeți [în ea, aceasta este] cinstea [voastră]; dar celor neascultători [este] „piatra pe care au lepădat-o ziditorii [și] aceasta a fost făcută în capul unghiului [οὗτος ἐγενήθη εἰς κεφαλὴν γωνίας]”,
8. și „piatră de poticnire și piatră de sminteală”; care leapădă cuvântul, neascultându-l; spre care au și fost puși.
9. Iar voi [sunteți] seminția cea aleasă [γένος ἐκλεκτόν], preoția cea împărătească [βασίλειον ἱεράτευμα], neamul cel sfânt [ἔθνος ἅγιον], poporul întru stăpânire [λαὸς εἰς περιποίησιν][1], pentru ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat pe voi din întuneric spre lumina Sa cea minunată [ὅπως τὰς ἀρετὰς ἐξαγγείλητε τοῦ ἐκ σκότους ὑμᾶς καλέσαντος εἰς τὸ θαυμαστὸν Αὐτοῦ φῶς];
10. cei [care] odinioară nu [erați] poporul [οἱ ποτὲ οὐ λαός][Lui], dar acum [sunteți] poporul lui Dumnezeu [νῦν δὲ λαὸς Θεοῦ]; cei [care] nu erați miluiți, dar acum ați fost miluiți.
11. Iubiților, vă îndemn ca pe cei pribegi și străini, a sta departe de poftele cele trupești [ἀπέχεσθαι τῶν σαρκικῶν ἐπιθυμιῶν] care se războiesc împotriva sufletului [αἵτινες στρατεύονται κατὰ τῆς ψυχῆς]!
12. Purtarea voastră având-o bună în[tre] neamuri, pentru ca, în[tru] care vă clevetesc pe voi ca pe cei făcători de rele, din faptele [voastre] cele bune, le-au văzut [văzându-le], să-L slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării [δοξάσωσιν τὸν Θεὸν ἐν ἡμέρᾳ ἐπισκοπῆς][2].
13. Așadar, supuneți-vă [la] toată zidirea cea omenească pentru Domnul [ὑποτάγητε πάσῃ ἀνθρωπίνῃ κτίσει διὰ τὸν Κύριον]! Fie împăratului, ca fiind în stăpânire deasupra;
14. fie ighemonilor, ca prin el trimiși spre pedepsirea celor făcători de rele, dar [spre] lauda celor făcători de bine.
15. Că așa este voia lui Dumnezeu, [ca], făcând faptele cele bune, a amuți neștiința oamenilor celor nebuni [φιμοῦν τὴν τῶν ἀφρόνων ἀνθρώπων ἀγνωσίαν];
16. ca cei liberi [ὡς ἐλεύθεροι][trăind] și nu având libertatea ca acoperământ al răutății [καὶ μὴ ὡς ἐπικάλυμμα ἔχοντες τῆς κακίας τὴν ἐλευθερίαν], ci [trăind] ca robii lui Dumnezeu [ἀλλ᾽ ὡς δοῦλοι Θεοῦ].
17. Pe toți cinstiți-i [Πάντας τιμήσατε]! Iubiți frăția [Τὴν ἀδελφότητα ἀγαπήσατε]! Temeți-vă de Dumnezeu [Τὸν Θεὸν φοβεῖσθε]! Cinstiți-l pe împărat [Τὸν βασιλέα τιμᾶτε]!
18. Slujitorilor, fiți supuși în toată frica stăpânilor [voștri], nu numai celor buni și blânzi, ci și celor necinstiți!
19. Căci acesta [este] harul [Τοῦτο γὰρ χάρις], dacă pentru conștiința lui Dumnezeu rabdă cineva întristări [εἰ διὰ συνείδησιν Θεοῦ ὑποφέρει τις λύπας][3], pătimind în mod nedrept [πάσχων ἀδίκως].
20. Căci ce laudă [este], dacă, păcătuind, și, fiind bătuți, veți răbda? Dar dacă, făcând binele, [dar] și pătimind, veți răbda, acesta [este] harul lângă Dumnezeu.
21. Căci spre aceasta ați fost chemați, că și Hristos a pătimit pentru noi, vouă lăsându-vă exemplu [ὑπογραμμόν], pentru ca să urmați urmelor Sale [ἵνα ἐπακολουθήσητε τοῖς ἴχνεσιν Αὐτοῦ];
22. Care păcat nu a făcut [Ὃς ἁμαρτίαν οὐκ ἐποίησεν], nici [nu] a fost aflată viclenie în gura Sa [οὐδὲ εὑρέθη δόλος ἐν τῷ στόματι Αὐτοῦ];
23. Care, fiind ocărât, nu ocăra, pătimind, nu amenința [ἠπείλει[4]], ci Se da Celui judecând cu dreptate [παρεδίδου δὲ τῷ κρίνοντι δικαίως];
24. Care păcatele noastre El le-a ridicat în trupul Său pe lemn [Ὃς τὰς ἁμαρτίας ἡμῶν Αὐτὸς ἀνήνεγκεν ἐν τῷ σώματι Αὐτοῦ ἐπὶ τὸ ξύλον][5], pentru ca, cei care am murit păcatelor, să trăim dreptății; care, [cu] rana Sa, ați fost vindecați.
25. Căci erați ca oile rătăcite; dar ați fost întorși acum la Păstorul și Episcopul sufletelor voastre [ἀλλ᾽ ἐπεστράφητε νῦν ἐπὶ τὸν Ποιμένα καὶ Ἐπίσκοπον τῶν ψυχῶν ὑμῶν].
[1] Poporul aflat în stăpânirea lui Dumnezeu.
[2] În ziua când, luminați de către El, vor crede în El.
[3] Dacă, având conștiința că e slujitorul lui Dumnezeu, primește să pătimească pe cele nedrepte.
[4] Formă unică în BYZ.
[5] Pe lemnul Crucii.