Epistola I către Tessalonichiini, cap. 3, ed. BYZ
1. De aceea, nemairăbdând, am binevoit să rămânem singuri în ale Atinelor[1],
2. și l-am trimis pe Timoteos, fratele nostru și slujitorul lui Dumnezeu și împreună-lucrător al nostru în[tru] Evanghelia lui Hristos, spre [ca] să vă întărească pe voi și să vă mângâie pe voi pentru credința voastră,
3. [ca] nimeni să nu vă clatine în necazurile acestea; căci voi înșivă ați cunoscut că spre aceasta suntem puși[2].
4. Căci, și când eram către voi, vouă vă ziceam mai înainte că o să fim asupriți, precum s-a și făcut și ați cunoscut.
5. Pentru aceasta și eu, nemairăbdând [μηκέτι στέγων], am trimis spre [ca] să cunosc credința voastră, ca nu cumva să vă ispitească pe voi cel care ispitește [μήπως ἐπείρασεν ὑμᾶς ὁ πειράζων] și întru deșert să facă osteneala noastră [καὶ εἰς κενὸν γένηται ὁ κόπος ἡμῶν].
6. Iar acum, [când] a venit Timoteos de la voi către noi și ne-a binevestit nouă credința și iubirea voastră și că aveți pomenirea noastră bună pururea, dorind să ne vedeți pe noi, precum și noi pe voi,
7. pentru aceea am fost mângâiați, fraților, de către voi, în tot necazul și nevoia noastră, prin credința voastră.
8. Că[ci] acum trăim, dacă voi stați în[tru] Domnul [ἐὰν ὑμεῖς στήκετε ἐν Κυρίῳ].
9. Căci ce mulțumire putem să-I răsplătim lui Dumnezeu pentru voi, pe[ntru] toată bucuria [cu] care ne bucurăm pentru voi înaintea Dumnezeului nostru,
10. noaptea și ziua [cu] mult mai mult rugându-ne spre [ca] să vedem fața voastră și să împlinim lipsurile credinței voastre [καὶ καταρτίσαι τὰ ὑστερήματα τῆς πίστεως ὑμῶν]?
11. Dar Însuși Dumnezeu și Tatăl nostru, și Domnul nostru Iisus Hristos, să îndrepte calea noastră spre voi!
12. Iar pe voi Domnul să vă înmulțească și să prisosiți [în] dragoste unii spre alții și spre toți, precum și noi spre voi,
13. spre [ca] să vă întărească vouă inimile cele nevinovate în sfințenie [εἰς τὸ στηρίξαι ὑμῶν τὰς καρδίας ἀμέμπτους ἐν ἁγιωσύνῃ], înaintea lui Dumnezeu și a Tatălui nostru, la venirea Domnului nostru Iisus Hristos împreună cu toți Sfinții Săi!
[1] Se referă la cetatea Atena.
[2] Suntem puși de către Dumnezeu.
