Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Mireasmă
(roman)
*
Loja la teatru[1] am cumpărat-o după vizualizatorul premium pentru cărți[2]. În care am început povestea lui Marinică și a generozității sale debordante pe timp de ger. Căci, în orașul acela, bărbatul care avea soba aprinsă pe timp de iarnă era o atracție nestăvilită pentru femei. Până când, în pagina a 28-a intră Mura, și inima începe „să-i bată cu altfel de zvâcnitură”[3], cea a dragostei. Și pentru care trebuie să citești mai departe, ca să vezi ce-i scris în carte. Așa după cum, cândva, un cititor al nostru, intempestiv, a vrut un rezumat la Cănuță om sucit[4], când în fața lui avea un comentariu fin, teologic, la nuvelă. Și pentru că nu totdeauna e bine să pierzi timpul cu oameni care pierd timpul, incluzi chestia la spam sau o tai degrabă și îți vezi de treabă.
Ce s-a petrecut cu Manole, când s-a întors în Penitenciarul Rahova pentru încă o altă bucată de vreme? A sculptat în gheață, deși, la 50 de grade, nu e cazul. Inelul contraceptiv n-a mai fost de niciun „ajutor”, pentru că doamna deja nu mai putea să facă copii. Banca, scrijelită cu love pe ea, poate fi la București, la New York, la Singapore. Pereții mânjiți cu diverse culori s-au mondializat și îi poți găsi pe oriunde, căci sprayurile pentru graffiti se vând pe emag. Deși, noaptea, un tânăr cutezător, pe proprii săi bani, repictează oamenilor pereții vandalizați de diverși autori stradali. Americanii, săracii, încă degustă mitul Parisului plin de iubire, fac și filme pentru a ne spune asta, dar eu am în minte șobolanii aceia drăgălași, mai lungi ca palma de bărbat, care scoteau capul chiar lângă Turnul Eiffel. Dar, pentru că turnul a fost făcut „cu oțel românesc”[5], nu poți să mai zici ceva, doar că dragostea nu se naște doar acolo, la Paris, ci oriunde el și ea se întâlnesc. Iar pe prietenul tău din școala primară, pe cel care era gluma clasei, fiindcă tu erai deșteptul clasei, îl poți revaloriza mai târziu, și asta la modul foarte serios, când devine al doilea soț al fostei tale soții, pentru că el este tatăl propriilor tăi copii. Pe care tu îi vezi rar, din cauza tinerei tale soții, și el, zi de zi, îi educă, îi sprijină, le este aproape, când tu ești tatăl lor de departe. Și când copiii tăi îl vor iubi pe el și nu pe tine, căci pe tine te-au văzut rar, nu te vei mira, chiar dacă îți vei spune adesea, cu stupoare, cu enervare, cu sarcasm, cum tocmai el, clovnul casei, a știut să tragă lozul câștigător și să o iubească pe femeia pe care tu nu ai știut să o prețuiești. Mama copiilor tăi e fosta, dar ți-e greu să spui acest lucru. El, Costeluș ochi de pluș, burtos, prostălău, fără viitor, și-a făcut viitor în propriul tău viitor. Și pentru ca și el să râdă în propriul tău râs, tu nu mai râzi cu râsul tău, conașule, nu mai râzi, ci îți plângi de milă, pentru că ți-ai dat seama că ți-ai bătut joc de familia ta. Și, între două femei, tu nu ești al niciuneia, pentru că ai făcut copii doar cu una, cu nevasta ta, și aceea nu mai e lângă tine.
De ce autorii vor să facă lucrurile să vorbească? Vor să reîntoarcă lumea la păgânism, ca cei care se închină elefantului, apoi îl scufundă în mare[6]? Dacă ne-ar vorbi cana cu lapte sau pisica, ar fi un fel de inteligență artificială mai la îndemână? Și dacă roboții femeie, din ce în ce mai „apetisanți”, or să intre peste noapte în viața noastră, o să preferăm „o iubire cu ele” în locul propriei noastre soții? Și copiii noștri, roboți și ei, vor fi ca niște copii sau ca niște câini care vin după noi și ne ascultă întru toate, în locul năzdrăvăniilor pe care le fac copiii de obicei? Experimentul artificializarea mâncării ne-a făcut să vedem ce înseamnă naturalețea mâncării. Cât de mult ne lipsește. Mărul mic, viermănat, adică cu vierme în el, e normalitatea. Cele care nu se strică după câteva zile sunt altceva, nu mâncare. Sunt non-mâncare. Și când vom zbura pe deasupra, cu propriile noastre mașini, și nu doar pe străzi, ca acum, văzduhul nostru va fi la fel de tamponabil. Și unii, indiscutabil, o vor lua pe arătură, adică prin văzduh, și vor tampona alte turnuri gemene, alte parlamente, alte simboluri ale umanității, dacă umanitatea își va mai zice așa și nu altcumva. Căci dacă transumanizezi omul, dacă introduci în el tehnologie în exces, el devine un om tehnologizat, o caricaturizare a îndumnezeirii. În loc să se îndumnezeiască în toată ființa sa și să fie cu totul frumos și sfânt, el se tehnologizează la nivelul trupului și devine o mașină, adică ceva mult prea impropriu pentru un om.
[1] Piciordeplay.ro.
[2] ReadEra Premium.
[3] Radu Tudoran, Orașul cu fete sărace, prefață de Alex. Ștefănescu, Ed. Jurnalul Național, București, 2011, p. 28.
[4] Aici pentru tot textul: https://ro.wikisource.org/wiki/Cănuță_om_sucit.
[5] Cosmin Pătrașcu Zamfirache, Turnul Eiffel, simbolul Parisului, a fost construit cu oțel românesc și cu ajutorul unei tehnologii revoluționare a unui inginer român, în ziarul Adevărul, 12 noiembrie 2015, ora 2.07, cf. https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/turnul-eiffel-simbolul-parisului-a-fost-1665883.html.
[6] Cf.https://www.mediafax.ro/cultura-media/pe-31-august-incepe-festivalul-dedicat-lui-ganesha-zeul-cu-cap-de-elefant-si-cu-patru-brate-21113337.
