Mireasmă [42]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mireasmă
(roman)

*

Mașina, mult prea plină de fierătanii, consumă excesiv, e mișcată de tine și poți greși, îți face felul când tu vrei să te bucuri, când tu vrei să ajungi mai repede acasă. Noi spunem, că dracul își bagă coada și îți fărâmă mașina de praznic. Și nu este o exagerare! Că el, ca duh, nu e văzut de noi cu ochii. Îți trebuie vedere duhovnicească pentru el, așa cum ai nevoie de microscop pentru cele dinăuntru. Și mașina nu se oprește când vrea, ci când e oprită! După cum lumina nu se ia când se ia, ci se ia când trebuie să fii enervat. Și, după vreo două ore de nervi, hai 3, vine și lumina, jucăușă, buclucașă, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar tu ești cu nervii pe ceas, ești cu spumele pe tine ca armăsarul, nu mai ești cel care ai fost. Pentru că așteptarea te-a excedat. Așteptarea te-a făcut un om cu toate mințile acasă, dar cu mâinile pe butoane. De parcă Gică, după ce-a băut ieri, azi nu mai vrea vodcă, ci apă minerală, pentru că s-a scumpit motorina.

Și Marioara noastră ce-a zis, că n-am mai văzut-o de-un car de vreme? A zis că pământul trebuie vândut, dar mai întâi trebuie împărțit. Și că ea se duce pă la tribunal, se zbate, și își face acte, ca să-l vândă. Ce, să-l mănânce ăia de la asociație, iar ea să stea degeaba?! Că deja l-au mâncat 35 de ani cu fulgi cu tot, de parcă erau fazanii lui Angheluș, că nici nu știu când a mai murit și ăsta. Trăgea în ciori, trăgea în fazani, trăgea în iepuri, avea pușca lui, era sau nu vânător. Dar dacă ai port armă, tragi în ce îți vine pe chelie. Și când un câine, spre exemplu, începea să mănânce rațe, nu oriunde, ci la tine în curte, rațele tale crescute cu grijă, îl chemai pe Angheluș și exemplul negativ lua sfârșit. Câinele nu mai lătra, sta, se descompunea lângă prun, i se vedeau dinții, oasele, sternul, ca în filmul Jana nu e formă, ci ea se transformă. Și nu în fundul curții, ci al viei, că toamna se culeg viile și nu păpădiile.

Pământul, problemă dezbătută în romane, peste gard, în public, ocărându-te frate cu frate, soră cu soră. Pentru o fâșie de, pentru că gardul ei e mai încoace și nu mai încolo, pentru că tata trebuia să îmi lase și mie, nu doar ție, că și eu sunt fata lui, nu doar tu băiatul lui. Dacă Ion pupa pământul la propriu, alții îl pupă în gând. Sau se pupă pe cont. Contul stă în Bancă, Banca e o metaforă pentru exces, de acolo poți să iei sau să furi, cei care iau se împrumută și dau mai mult decât dublu, cei care fură iau și nu apar la nicio știre, pentru că nici nu-și dau seama când s-a petrecut. Sau dacă s-a petrecut, asta e, că și Banca e o metaforă, nu un algoritm. Vă dăm un împrumut pe 30 de ani, cât să îți treacă cheful de casă, cât și de familie, cât și de serviciu, cât și de mâncare. Diferența dintre unul și altul e că cel care are o idee fixă, obsesivă, are o idee a lui, deși pare normal și chiar merge în vacanță, cât și la serviciu, dar nu-și uită deloc ideea, pentru că cineva îl urmărește, pe când cel care e pus să golească o cadă cu lingura sau cu găleata, nu se gândește și să tragă dopul. Dopul e în apă! E la fundul căzii. Și tu, care ai primit ordin să scoți apa din cadă, ai doar două metode, că așa a zis doctorul. Dacă nu te grăbești sau graba nu are prioritate în viața ta, iei lingura. Ce îți spui? Odată și-odată, cândva, o să termin. Tot ce se începe se și termină. Și mergi încet, cu metodă, bătrânește, și o termini pe cadă, că totul se termină. Dacă ești mai grăbit din fire, iei găleata, fiecare găleată o duci în primul șanț, chiar dacă e la 10 kilometri primul șanț, apoi te întorci pentru a doua găleată. Pe același principiu: totul se termină. Dar doctorul, la a 3-a găleată, după cei 45 de kilometri de dus și de-ntors, te întreabă: Te privești gol în fața oglinzii? Tu spui: Nu! Niciodată!! Pentru că eu, din fire, nu mă uit gol în fața oglinzii, pentru ca să nu îmi pierd dantura. Și el te întreabă, dezamăgit: Tu chiar mai crezi în mitul cu dinții, cu căzutul dinților?! Și tu îi spui că da, pentru că bunicul tău te-a învățat acest mit fundamental. Când lui i-au căzut dinții nu a mai vrut să se uite în oglindă. Și eu am înțeles că cea mai mare problemă a omului e să nu se uite în oglindă, pentru ca să nu fie aruncat în eroare. Dar doctorul, fără să se sinchisească, ca și când nu ar fi vorbit cu un pacient, ci cu un nebun de legat, îți spune: Marea problemă e privitul în ochi! Dacă îl privești pe om în ochi îi dai impresia că îl înțelegi, că îl placi, că ai vrea să îi fii prieten. Și de ce ai dori să fii prieten cu cineva care ar putea să îți facă bine, dar și mult rău?! Binele ca binele, că binele e bun de mâncare, dar cât de mult rău ți-ar putea face?!!