Mireasmă [47]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Mireasmă
(roman)

*

Când ești invidios ai nervi, sigur că ai, și ei te îmbolnăvesc. Te umpli de draci, de nervi, de cocleală. Ai vrea să îi scuipi afară, în ochii celui pe care îl invidiezi, și poate adesea chiar o faci. Dar scuipatul tău ajunge mărgăritare pe chipul lui! Nu pentru că scuipatul tău este de preț, ci pentru că Dumnezeu întoarce nesimțirea ta în multă slavă dumnezeiască în sufletul lui. Tu scuipi, dar Dumnezeu varsă și mai mult har! Tu minți despre el tot timpul, dar el e cu Dumnezeu și nu cu neorânduiala din tine însuți! Știu, e ca în Stan și Bran, dar tot răul tău devine binele lui și tu te afunzi în răul tău. În singurătatea cu care ți-ai început răfuiala interioară. Că toate se petrec în tine și nu în celălalt! Și tu o știi prea bine…

Cel mai mult mă bucur de muțenia orașului. Când orașul începe să doarmă, măcar parțial, și eu mă umplu de pace, de o imensă pace. Și ascult tăcerea ca pe o bucurie tainică, ca pe o mare descoperire de sine, căci toate marile descoperiri de sine le înveți în tăcerea din tine însuți. Și vine și la mine somnul, și adorm, și mă odihnesc, și mă trezesc ca și când ieri ar fi fost acum multe mii de ani, deși au trecut doar câteva ore, doar câteva…Dar depărtarea mea de ziua de ieri, de ceea ce numesc, deja, trecut, este uluitor de rapidă, și asta mă ajută să încep de la zero. Căci dacă nu știu când, cândva, am făcut unele lucruri, acum, azi, neapărat trebuie să fac ceva! Și astfel reîncep fără să mă odihnesc suficient de mult, uit repede greul ca să încep imediat, căci azi trebuie neapărat să scriu ceva, trebuie să scriu, pentru că a scrie înseamnă a trăi. Și eu scriu, pentru că experiența mea e la fel de multiplă ca și a ta. Scriu despre toate lucrurile. Și tu te bucuri de asta și îmi mulțumești în inima ta. Iar eu îți mulțumesc că și azi stăm de vorbă, că ne cunoaștem atât de bine…

Instalatorul va veni! Are simțul banului, îl miroase, nu mai poate de dragul tău. Te tocmești cu el, se șterge de transpirație, mai grăpiș cu munca, dar o duce la capăt. Capătul sunt banii. Trebuie să îl supraveghezi, să nu îl lași singur, pentru că nu poate să fie serios. El lucrează bine doar sub presiune. Dacă îl scoți de sub presiunea momentului începe să telefoneze, să fumeze, să piardă timpul. Niciun meseriaș nu se laudă cu maistrul său. Fiecare a învățat de când se știe, n-a furat niciunul meserie. Dacă îți spune, totuși, de cineva, înseamnă că e nostalgic. Că și-a ieșit din mână. Iar instalatorul, ca și electricianul, știe ce trebuie…Știe meserie ca pe mână. Are mână inclusivă. Unde se duc 600 sute, se mai duce și-a șaptea. O atrage mâna lui de meseriaș, de îmbârligător. Cioc-cioc, intră, vede starea de spirit a cetățeanului român, cum e, cine e, ce are, și face prețul! Un preț personalizat, unul pentru fiecare. Dacă e drăguță, mai scade, mai pune o prăjitură. Dacă e cu învârtire, cere mai mult, ca să vadă ce i se zice. Nu poți să te târgui cu el, că n-are în memorie treaba asta. El vrea un preț dinainte de a face lucrurile, dinainte de a te vedea, dinainte de orice propunere. Nu e oriental, nu lasă de la el, nu știe să te facă client. El îți ia acum, o dată, pentru ca să nu îl mai chemi vreodată. Scriam la predică, eram la final, și mi-a dat SMS că îmi pot ridica ramele pentru tablouri. I le-a făcut altul, el a fost intermediarul. De aceea, cu el nu am putut să schimb nimic, să vreau ceva în plus, pentru că nu le făcea el. Și când pui în ramă, trebuie să pui perspectiva ta, modul tău de a vedea lucrurile, că d-aia ești scriitor, nu grătaragiu. Deși, când te-ntorci nemâncat acasă și sfârâie la grasul ăla toate pe grătar, îți vine să zici că mirosul îți face bine, că te saturi din miros ca din câteva fraze bine zise.