Mireasmă [48]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Mireasmă
(roman)
*
Aștept! Ce atâta grabă?!…Se grăbește să arunce gunoiul, se grăbește să prindă tramvaiul, se grăbește să ajungă la serviciu, viața ei este un poem pe repede înainte. Se grăbește cât ai zice pește. Și ce face?! Că noaptea doarme, se odihnește, iar a doua zi tot obosită este. Și are nevoie să o creadă cineva, să o sprijine, pentru că e totul obositor. Zgomote obositoare prin persistența lor. Rămâneri în trafic enervante. Trebuie să îi repeți, pentru că n-a înțeles. Și dacă n-a înțeles și nu știe ce să facă sau ce să spună, îi mai repeți ca să găsească, totuși, o soluție. Dar soluția lui a fost Școala! Pe care n-a trăit-o cum trebuie. S-a grăbit să ajungă adult, s-a grăbit să facă bani, iar acum are goluri de memorie sau sindromul minte goală. Mărinică pune răsaduri! Bravo lui! Sau soră-sa, parcă. Moartea în vacanță era din România, dar a murit în Grecia. Și vecina, legalista, a ajuns vedetă din prea multă rigoare, că, bravo lui, să facă și el bani! Dai din taste de mic și ajungi să-ți faci oraș. Tătuțu simulează bine că vorbește chineză, miliardarii au stat în buncăr până când unul a ieșit afară îmbrăcat în cosmonaut, producția germano-turcă a adus opulența de Istanbul pe ecranul din camera ta, intercalată în intrigi feminine. Bestia, ca de fiecare dată, îl ia pe Cena pe după umăr și dă cu el de asfalt. Și ăla stă ca un miel, stă chitic, că așa e regia, până când nu se mai ridică de jos. Prompterista se mai uită și în telefon, cât și pe laptop, tu trebuie să îți continui vorba, chiar dacă ea nu se uită la tine, că, poate, se vor uita telespectatorii. În pauza publicitară trebuie să fii online, să vezi ce mai zice invitatul, că se vorbește și când se tace la TV. Cartea, făcută în regim multiplex, se scrie față în față cu computerul, cu onlineul, cu telefonul, cu biblioteca, cu geamul deschis, pe care intră soare și zgomote diverse, cu tot universul. Dar, întâi de toate, se scrie cu Dumnezeu și cu tine însuți. Cititorii, neamule, cititorii se scriu cu ce scriem noi. Că dacă n-am fi, nu s-ar mai pomeni. Nu ar fi existat date. Nicio dată. Și ar fi fost mult prea multe spații virane în istorie, că d-aia se știe, că s-a scris la pălărie.
Romanul ăsta, paradoxal, mi-a adus o întinerire, o poftă de viață, o bucurie de-a scrie, pe care nu pot să spun că o uitasem, ci pe care n-o lăsam să mă inunde. A venit la timpul oportun, a venit când trebuia. Și m-am lăsat dus de valurile lui, m-am lăsat dus și îmbăiat, și de aceea mă simt bine, povestitor, gânditor, rugător, bucuros, omenos. A dat pachetele de carne imediat, pe care le-am fiert din destul. Porcul, animalul cel râmător, dar un întreg inventar de praznic, se face o masă de bucurie pentru mulți. Numai să-i găsești! Să-ți iasă repede în cale și să primească milostenia ta. Aștept, da, vă aștept! Și când aștepți treci de la una la alta, îți aduci aminte tot felul de amănunte. Cum o chema pe?!…Ce-o mai face?! S-o fi măritat?! N-are cum să nu se mărite, pentru că era o fată de treabă. Și dacă n-am mai văzut-o eu, asta nu înseamnă că nu s-a măritat. O avea și nepoți, de ce nu?! Și dacă nu vine până la 12, eu trebuie să plec în oraș. Trebuie să vină, nu?! Am de cumpărat pâine, ceapă, ouă, hârtie igienică, saci menajeri nu, pentru că am mai cumpărat, și ce mai văd. Că dacă te duci, cumperi mai multe decât vrei. Și o să transpir ceva, mă schimb, apoi plec la librărie. Și trec și pe la DVDuri, plus câteva pânze, și am două seturi de pioneze pentru rame. Dacă sunt proaste, pun și cuișoare, că așa fac pictorii: pun ceva solid. Trebuie ca pânza să stea pe ramă, să stea întinsă, să o vezi cu plăcere.