Mireasmă [50]
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Mireasmă
(roman)
*
Sunt cu două capitole înainte de a termina de tradus Noul Testament! Dar nu am tradus toate cărțile noutestamentare din ediția BYZ, fapt pentru care, pe unele, le voi retraduce, pentru ca să am ediția bizantină completă. Și ce împlinire, ce pace, ce bucurie sfântă, Dumnezeul meu! Pentru că atunci când am început să traduc, aveam nevoie de cărți pentru a-mi scrie Dogmatica, dar acum traducerea Dumnezeieștii Scripturi a devenit un proiect în sine, un proiect fundamental al vieții mele, care mă împlinește enorm. Și binefacerile intrării ei în viața mea sunt uluitor de mari, pentru că m-am afundat în simplitatea și firescul vorbirii, în vorbirea de taină a lui Dumnezeu cu noi, în frumusețea nemărginită a sfințeniei Sale.
Dar, ca să pun noua chiuvetă pe perete, am cumpărat ce trebuie pentru fixare, plus baterie și supapă de scurgere, dar am uitat să cumpăr sifon flexibil. Și cel vechi e bun, l-aș putea folosi pe ăla, dar o să mă duc din nou la doamna blondă, la cea din apropiere, care mă ajută cu magazinul ei la tot felul de reparații, pentru a cumpăra așa ceva. Că trebuie ca supapa să fie mână în mână cu sifonul ca totul să se scurgă bine. Dar mușchii mă dor, am febră musculară, amestecată cu răceală, plus un sinulan înainte să dorm, anti-durere de cap. Și tocmai adormisem de aproape o oră, că am primit prima alertă ro! Un incendiu departe de noi, dar ni se spunea să facem loc echipajelor de intervenție, când eu eram în pat, dorind să dorm, să mă odihnesc. Și au mai trimis încă o alertă, la scurt timp! Că atunci când nu ai nevoie de ele, ți le trimit, dar numai când ai nevoie, nu vin niciodată. Eram la Predeal și am primit alertă de urs. Ieșise și el după mâncare, un urs, ca tot ursul, duminica, fiind înfometat…Și noi ne îndreptam spre Biserică, pe o vreme plăcută, și am văzut un tomberon răsturnat. Și ne-am spus că e urma ursului, că el trebuie să fie, dar nu ne-am făcut griji de niciun fel. Că ursul ieșise după mâncare, după cum și noi, creștinii, mergeam la Biserică pentru ca să fim puși la Masa Stăpânului și să ne împărtășim cu El Însuși. Foamea te face vizibil. Foamea duhovnicească e pe măsura râvnei pentru Dumnezeu. Vii, râvnești, te nevoiești, te bucuri, pentru că te apropii mereu de Dumnezeul slavei. Dar când te caracterizează marasmul, deși ești sfâșiat interior și ai nevoie de liniștea ta, nu privești deasupra, ci ești pironit cu ochii în patimile tale. Și pentru că, încă, nu ai nevoie de mila și iertarea Lui, nu faci lucrul normal, cel al pocăinței și al cererii de ajutor la Dumnezeu, ci crezi că ești tare, că poți să duci munții în spate pe mai departe, în chinuri nespuse. Dar asta dovedește că ești necopt, că lipsa ta de experiență te face să suferi în mod gratuit.
Ceapa era…ceapă, credeam că o știm, pentru că n-am privit-o niciodată de aproape, la modul serios. Dar când a pus o minusculă parte a ei pe lamelă și am văzut câtă viață era în ceapă, deodată ceapa a devenit un univers, o lume nebănuit de vie. Luam ochiul din microscop și nu mai vedeam înăuntru. Dar când intram înăuntrul cepei, vedeam diverse forme de viață în ea, vedeam că e vie și nu statică, iar lumea subatomică începea să mă uimească, să mă țină treaz. Pentru că îmi promitea o cunoaștere extinsă a ei. Când am intrat în online, am intrat în mințile lumii. Oriunde mă duceam, aveam ce să văd, ce să citesc, ce să aud, pentru că fiecare oferea ceva. Plecam din lumea mea peste tot, în orașele și în țările altor oameni, dar și în viețile lor. Și citeai pe măsura la ce primeai. Iar dacă vrei să stai lipit de un om, de creația lui online, o poți face fără să îl stresezi: fiind un bun receptor a tot ceea ce el prezintă. A urmări, în online, înseamnă a-l cunoaște pe un om zilnic. Și, fără doar și poate, multe din nevoile lui sunt și ale tale, iar peripețiile lui le vei găsi prietene. Căci, într-un anume fel, le trăiești și tu, te lovești de ele, te-au grefat deja.
Cei de aproape ai tăi tac, nu vorbesc la modul serios despre ei înșiși, sau, dacă zic ceva, ți se pare nesemnificativ, dar cei de departe, pe care nu îi cunoști, care nu știai că există, te uimesc prin câte spun și fac. Și de aceea onlineul te prinde cu totul în mrejele lui, te face să fii curios, te face să îți placă hoinăreala continuă, pentru că îți oferă un spațiu ce pare nesfârșit, deși are limitele lui. Copiii sunt vrăjiți de oferta onlineului, de multul lui, de diversitatea lui, și de aceea trebuie să îi scufunzi în realitate, într-o experiență directă, pentru ca să îi scoți din online. Și dacă îi faci să simtă viața în ei înșiși, să vadă diferența dintre a privi și a dialoga, atunci îi tragi spre tine pe copiii tăi, pe nepoții tăi, pentru că noi trăim în familie, trăim lângă oameni și nu în mijlocul computerelor. Ele, divaisurile[1], sunt instrumentele de comunicare și nu comunicarea însăși, sunt microscopul care ne face să vorbim despre lucrurile din noi înșine. Dar noi suntem viața din ceapă! Suntem cei care putem vorbi despre câte avem în noi și pe care ochiul nu le poate vedea, ci numai noi putem vorbi despre ele.
[1] Aparatele electronice.