Sermon on the Sunday after the Baptism of the Lord [2026]
My beloveds[1],
when the Lord found out that Saint Ioannis the Baptist had been arrested [Mt. 4, 12, BYZ] and, through this, he had finished his public preaching, the Lord began to preach [Mt. 4, 17, BYZ]. And when He began to preach, the Lord said to them: „Repent [Μετανοεῖτε]! For the Emperordom of heavens has drawn near [ἤγγικεν γὰρ ἡ Βασιλεία τῶν οὐρανῶν]” [Ibidem]. And the Lord began to preach like Saint Ioannis the Baptist, so that everyone would understand that he, Ioannis [Ἰωάννης], preached repentance from God, if God Himself called us and calls us all to repentance. And the repentance to which the Lord calls us is the life of holiness, it is the life of continuous renunciation of all sin and of every sinful thought and intention[2].
Saint Ioannis the Baptist baptized people in Iordanis, immersing them completely in the water, after they confessed their sins. But the Lord called people to inner repentance, to change their life, to their radical change, to their change from sinners to Saints, because He, the Emperor of all, called everyone to be members of the Emperordom of heavens. This is what He asks of us. Because we too are called to Him, to an eternal relationship with Him, to be heirs of His Emperordom. A Emperordom that will have no end. For we, with all, want not to die, to exist forever. And God calls us to this very thing, to our eternal fulfillment: to be with Him for eternity[3].
But to live with Him forever you must be filled here, on earth, with His life, with His eternal glory and live in the rhythm of His holiness, in order to live forever with Him. And the rhythm of His holiness is the rhythm of His divine Church. And to live as His Church you must be permanently here, to be connected to the life of the Church, to serve, to pray, to fast, to watch, to work daily together with His entire Church for your sanctification and that of the entire world. For the daily work of a christian is the holiness. We live in the holiness of God and we preach it to everyone, we recommend it as the authentic life of man, because this leads to the Emperordom of God, to eternal joy with God and with all His Saints and Angels[4].
The life of the Church is communional. We live together the holiness and purity of God. We are constantly filled with His eternal glory and speak about God to everyone from the midst of our relationship with Him. Because He is in our midst and in ourselves at the same time. He is in our midst, of all, as the One who shares Himself with all through His Holy Mysteries, but, receiving Him, we each have Him within ourselves. Hristos the Lord is for all, but also for each one individually, because we are all filled with our Hristos, the One who saves us, sinners. And if we know that Hristos is for all, then we take great care of the unity of the Church, of our christian brotherhood, because Hristos is for all, but also for each one individually. And we all need our Hristos and the Father and the Holy Ghost, our triune God, so that we may be one in His Church[5].
Why don’t we talk only about the Father or only about Hristos or only about the Holy Ghost? Because the divine persons are commu- nional, they are eternally together. And where the Father is, there is also the Son and the Holy Ghost. And when we talk about Hristos and His iconomy for us, we can only talk about Him in relation to the Father and the Holy Ghost. And at Pentecost, again, we cannot only talk about the presence of the Holy Ghost in the Church, because the Holy Ghost, who proceeds from the Father, rests eternally in the Son. And the Church is communional, because God is communional. The unity of the Church springs from the inner unity of our triune God. And because our triune God has one being, because the three divine persons have one being perichoretically, He calls all humanity, which has one being, to unity with Him in His Church and to our inner unity, of all. And that is why, if you love God and you love His Church, then you love the salvation of the whole world. Because you love all people and you pray for the salvation of all[6].
And it is certain that the love of God fills you with the love of all. When you truly love God, then you are also filled with love for people. For all people. And this love for people is manifested as a constant prayer for their salvation and as kindness always poured out towards all. Because God, the source of love for people and for all His creation, is the One who fills us with this divine love that embraces the whole of existence. I know, I know it very well, the carnal man does not believe that there is such a thing on earth! But the ghostual man lives like this all the time: loving everyone and praying for all people and for all of God’s creation! Therefore, in order to live love for all, you must, first of all, love the only One worthy of being loved, the God of our salvation[7].
But, my beloveds, the love for God begins with the repentance and with the fear of Him! From the fear of Him all virtues are born and the flower of all virtues is love for God. So that the Lord spoke to us in His first sermon about the beginning of the relationship with Himself: about the repentance for our sins, about the repentance that saves us. And that is why confessing our sins immediately, as soon as we have committed them, shows that we are in a living relationship with God, with the One who hates all sin and all passion. Because He teaches us to confess without ceasing, so that we may be with Him forever. Amin[8]!
[1] Started at 8.00, in day of monday, on 5 january 2026. Cloudy sky, 3 degrees, wind of 16 km/h.
[2] Iubiții mei, când Domnul a aflat că Sfântul Ioannis Botezătorul a fost arestat [Mt. 4, 12, BYZ] și, prin aceasta, el și-a încheiat propovăduirea sa publică, Domnul a început să propovăduiască [Mt. 4, 17, BYZ]. Și când a început să propovăduiască, Domnul le-a spus: „Pocăiți-vă [Μετανοεῖτε]! Căci s-a apropiat Împărăția cerurilor [ἤγγικεν γὰρ ἡ Βασιλεία τῶν οὐρανῶν]” [Ibidem]. Și Domnul a început să propovăduiască aidoma Sfântului Ioannis Botezătorul, pentru ca toți să înțeleagă că acela, Ioannis, de la Dumnezeu a propovăduit pocăința, dacă Însuși Dumnezeu ne-a chemat și ne cheamă pe toți la pocăință. Iar pocăința la care ne cheamă Domnul este viața de sfințenie, e viața de continuă renunțare la orice păcat și la orice gând și intenție păcătoasă.
[3] Sfântul Ioannis Botezătorul îi boteza pe oameni în Iordanis, îi afunda cu totul în apă, după ce aceia își mărturiseau păcatele lor. Însă Domnul îi chema pe oameni la pocăința interioară, la schimbarea vieții lor, la schimbarea lor radicală, la schimbarea lor de la păcătoși la Sfinți, pentru că El, Împăratul tuturor, îi chema pe toți să fie membri ai Împărăției cerurilor. Lucru acesta fiind acela pe care ni-l cere și nouă. Pentru că și noi suntem chemați la El, la relația veșnică cu El, pentru ca să fim moștenitorii Împărăției Sale. Împărăție care nu va avea sfârșit. Că noi, cu toții, vrem ca să nu murim, să existăm veșnic. Iar Dumnezeu tocmai la acest lucru ne cheamă, la împlinirea noastră veșnică: ca să fim cu El pentru veșnicie.
[4] Dar ca să trăiești cu El veșnic trebuie să te umpli aici, pe pământ, de viața Lui, de slava Lui cea veșnică și să trăiești în ritmul sfințeniei Sale, pentru ca să trăiești veșnic cu El. Iar ritmul sfințeniei Sale e ritmul Bisericii Sale celei dumnezeiești. Și ca să trăiești ca Biserica Lui trebuie să fii permanent aici, să fii conectat la viața Bisericii, să slujești, să te rogi, să postești, să priveghezi, să muncești zilnic împreună cu toată Biserica Lui la sfințirea ta și a întregii lumi. Căci munca zilnică a creștinului e sfințenia. Trăim în sfințenia lui Dumnezeu și o propovăduim tuturor, o recomandăm ca viața autentică a omului, pentru că aceasta duce la Împărăția lui Dumnezeu, la bucuria veșnică cu Dumnezeu și cu toți Sfinții și Îngerii Lui.
[5] Viața Bisericii e comunională. Trăim împreună sfințenia și curăția lui Dumnezeu. Ne umplem neîncetat de slava Lui cea veșnică și vorbim despre Dumnezeu tuturor din mijlocul relației cu El. Pentru că El este în mijlocul nostru și în noi înșine în același timp. El e în mijlocul nostru, al tuturor, ca Cel ce Se împărtășește pe Sine tuturor prin Sfintele Sale Taine, dar, primindu-L pe El, Îl avem fiecare în noi înșine. Hristos Domnul e al tuturor, dar și al fiecăruia în parte, pentru că toți suntem plini de Hristosul nostru, de Cel care ne mântuie pe noi, păcătoșii. Și dacă știm că Hristos e al tuturor, atunci avem mare grijă de unitatea Bisericii, de frățietatea noastră creștină, pentru că Hristos e al tuturor, dar și al fiecăruia în parte. Și toți avem nevoie de Hristosul nostru și de Tatăl și de Duhul Sfânt, de Dumnezeul nostru treimic, pentru ca să fim una în Biserica Lui.
[6] De ce nu vorbim doar despre Tatăl sau doar despre Hristos sau doar despre Duhul Sfânt? Pentru că persoanele dumnezeiești sunt comunionale, sunt veșnic împreună. Și unde e Tatăl, acolo e și Fiul și Duhul Sfânt. Și când vorbim despre Hristos și despre iconomia Sa cea pentru noi, nu putem vorbi despre El decât în relație cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Și la Cincizecime, iarăși, nu putem vorbi doar despre prezența Duhului Sfânt în Biserică, pentru că Duhul Sfânt, Cel care purcede din Tatăl, Se odihnește veșnic în Fiul. Și Biserica e comunională, pentru că Dumnezeu e comunional. Unitatea Bisericii izvorăște din unitatea interioară a Dumnezeului nostru treimic. Și pentru că Dumnezeul nostru treimic are o singură ființă, pentru că cele trei persoane dumnezeiești au o singură ființă în mod perihoretic, El cheamă întreaga umanitate, care are o singură ființă, la unitatea cu El în Biserica Sa și la unitatea noastră interioară, a tuturor. Și de aceea, dacă Îl iubești pe Dumnezeu și iubești Biserica Lui, atunci iubești mântuirea întregii lumi. Pentru că îl iubești pe tot omul și te rogi pentru mântuirea tuturor.
[7] Și e sigur faptul că iubirea lui Dumnezeu te umple de iubirea tuturor. Când Îl iubești pe Dumnezeu cu adevărat, atunci te umpli și de iubirea față de oameni. Față de toți oamenii. Și această iubire față de oameni se manifestă ca rugăciune statornică pentru mântuirea lor și ca bunătate revărsată mereu față de toți. Pentru că Dumnezeu, izvorul iubirii față de oameni și față de întreaga Lui creație, este Cel care ne umple pe noi de această iubire dumnezeiască ce îmbrățișează întreaga existență. Știu, o știu prea bine, omul trupesc nu crede că există așa ceva pe pământ! Dar omul duhovnicesc așa trăiește tot timpul: iubindu-i pe toți și rugându-se pentru toți oamenii și pentru întreaga creație a lui Dumnezeu! De aceea, ca să trăiești iubirea pentru toți trebuie, mai întâi de toate, să Îl iubești pe Cel singur vrednic de a fi iubit, pe Dumnezeul mântuirii noastre.
[8] Dar, iubiții mei, iubirea de Dumnezeu începe cu pocăința și cu frica de El! Din frica de El se nasc toate virtuțile și floarea tuturor virtuților e iubirea de Dumnezeu. Așa că Domnul ne-a vorbit în prima Sa predică despre începutul relației cu Sine: despre pocăința de păcatele noastre, despre pocăința care ne mântuie. Și tocmai de aceea a ne spovedi imediat păcatele noastre, imediat ce le-am săvârșit, arată că noi suntem în relație vie cu Dumnezeu, cu Cel care urăște tot păcatul și toată patima. Pentru că El ne învață să ne spovedim neîncetat, ca să fim veșnic cu El. Amin!