My beloveds[1],
today, at march 1, in the first day of spring, the Orthodoxy Sunday is always a spring of theology, a plenary joy. Because the Triumph of Orthodoxy means the victory of the Incarnation of the Lord over the iconoclasm[2]. The victory of His love for us. And when you deny the fact that the Lord became incarnate, that He took our image, you also deny the persons of your brothers, their eternal importance. Because someone’s face does not matter, if you do not see in his face an eternal destination of man. But when the Lord becomes incarnate, He calls man to an eternal relationship with Himself and with his fellow men, so that they may remain eternally in communion with Him. And if His face preserves our eternal face, then the iconoclasm is a denial of the person, as well as of its eternalization[3].
The iconoclasm dreamed of churches without iconography, of empty churches, vacuumed of iconographic theology. Just as many heterodox faiths today preach a salvation without the Church and a theology without the Church and a ministry without the Church. But the Church of God is the Church of Pentecost, it is the Church of the Ecumenical Councils, it is the Church in which the Triumph of Orthodoxy was celebrated in 843[4] and which has reached us as the Church of our salvation, of all. Because the Church has reached us, over the centuries, as true life with God, as His presence in us, through every person who has been baptized orthodox. And any heterodox group, smaller or larger, that stands outside the Church of God, is a group parallel to the Church, it is a group opposed to the Church of God, because it does not want the life with God[5].
In the Old Testament, the Church of Israil was the Church of God, because He founded it. Anyone who said otherwise was telling a lie. Likewise, the Church of Pentecost is the Church of God, and whoever invents another has nothing to do with His Church. Because it is not men who establish the Church, but God through men. And the Church of God is full of life, because He fills us with His life. And the cult of the Church is that through which we receive the life of God, because only His life saves us. And in all the Lives of the Saints of the Church we see how they were full of the life of God and holiness, because their relationship with God was real, continuous, deifying[6].
The Holy Icons tell us about real people, about the Saints of God, about those who have become deified in their relationship of service with God. The iconography of the Church is not utopian, it is not an invention, but it is a transfigured view of His Saints, a view of them from eternity to history. The iconography of the Church is a theological view of the Saints, a view of those in the Emperordom of God, so that we may rise, through their painting in the Church, to a living relationship with them. The Holy Icons are windows to eternal communion with the Lord, with the Mostpure Mistress, with His Saints and Angels. That is precisely why a Church full of theological iconography is a Church full of Saints and Angels, who always serve God. And whoever wants to erase the Emperordom of God from the walls does not, in fact, want us to go to them, to the members of His Kingdom, and be eternally with them and with the God of our salvation[7].
The painting speaks to us about this world, while the Icon speaks to us theologically about the Emperordom of God. The Church is our life with God, it is the place of our sanctification, therefore all the Saints of the Emperordom are also Saints of His Church. And when we speak about the Sunday of Orthodoxy, we speak about the Church of God that has overcome heresies and remained in the true faith of God. Because the heresy means separation from the Church, it means denying its truth and its holiness. But when you remain in the Church and rejoice and sanctify yourself unceasingly, then you are a servant together with the Saints and Angels of God and walk on the eternal path of His Emperordom. Because all His Saints lived ecclesiastically and were sanctified ecclesiastically. And, in the Emperordom of God, they are together with all the Saints of the Church of God[8].
From today’s Evangel [Ioannis 1, 43-51, BYZ] we see that the choice for the apostolate was nominal and that the experience is personal. The Lord chooses Saint Filippos as Apostle [v. 43], but Saint Filippos calls Saint Natanail to direct experience. Because he says to him: „Come and see [Ἔρχου καὶ ἴδε]!” [v. 46]. Come and see the Lord, to be truly convinced of Him! Because each of us is baptized in order to experience the life with God. For we do not want to remain at the stage of hearing about Him, but we want to know Him from our relationship with Him. And through Baptism, entering His Church, becoming His sons, we know Him as our Father, as the One who nourishes us with His eternal glory[9].
The gold of the Holy Icons is the glory of God. Which the Saints of God have in themselves. Through His glory we become His sons through Baptism, through His glory everything in the Church is sanctified, because we are full of His glory. And His glory guides us to His eternal Emperordom, which is full of His glory, because His glory is our life and joy and eternal food. Because the Saints live from His glory and are sanctified unceasingly, both here and in eternity, be- cause His glory is the eternal life of God, which springs eternally from Him for our salvation and sanctification. And the iconography of the Church is what God’s glory has made of us, how it has made us from fleshly people into divine people, how it has made us His Saints[10].
And our fasting is to fill us with His glory. For our fasting is His unceasing desire. And tomorrow and the day after tomorrow we will come with the baptism to your homes, in order to sanctify them and fill you with the joy of God. Because He, through His glory, makes us all rejoice in heaven and on earth, for we are all His. Amin[11]!
[1] Started at 15.33, in day of wednesday, on 18 february 2026. Sun, after snowing during the night and day, two degrees, wind of 5 km/h.
[2] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Duminica_Dreptei_Credințe.
[3] Iubiții mei, astăzi, la 1 martie, în prima zi a primăverii, Duminica Ortodoxiei este mereu o primăvară a teologiei, o bucurie plenară. Pentru că Triumful Ortodoxiei înseamnă biruința Întrupării Domnului asupra iconoclasmului. Biruința iubirii Sale pentru noi. Iar când negi faptul că Domnul S-a întrupat, că a luat chipul nostru, negi și persoanele confraților tăi, importanța lor veșnică. Pentru că nu contează chipul cuiva, dacă nu vezi în chipul lui o destinație veșnică a omului. Dar când Domnul Se întrupează, El îl cheamă pe om la o veșnică relație cu Sine și cu semenii săi, pentru ca ei să rămână veșnic în comuniune cu El. Și dacă chipul Lui păstrează chipul nostru veșnic, atunci iconoclasmul e o negare a persoanei, cât și a înveșnicirii ei.
[4] Cf. https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/mesaje-si-cuvantari/duminica-ortodoxiei-este-sarbatoarea-credintei-dreptmaritoare-196132.html.
[5] Iconoclasmul visa la biserici fără iconografie, la biserici goale, vidate de teologie iconografică. Așa după cum multe credințe eterodoxe propovăduiesc astăzi o mântuire fără Biserică și o teologie fără Biserică și o slujire fără Biserică. Însă Biserica lui Dumnezeu e Biserica Cincizecimii, e Biserica Sinoadelor Ecumenice, e Biserica în care Triumful Ortodoxiei a fost sărbătorit în 843 și care a ajuns până la noi ca Biserica mântuirii noastre, a tuturor. Pentru că Biserica s-a întins, peste veacuri, până la noi, ca viața adevărată cu Dumnezeu, ca prezența Lui în noi, prin fiecare om care a fost botezat ortodox. Și orice grupare eterodoxă, mai mică sau mai mare, care stă în afara Bisericii lui Dumnezeu, este o grupare paralelă cu Biserica, este o grupare potrivnică Bisericii lui Dumnezeu, pentru că nu dorește viața cu Dumnezeu.
[6] În Vechiul Testament, Biserica lui Israil era Biserica lui Dumnezeu, pentru că El a întemeiat-o. Oricine spunea altceva spunea o minciună. Tot la fel, Biserica Cincizecimii e Biserica lui Dumnezeu și cine inventează o alta nu are nimic de-a face cu Biserica Lui. Pentru că nu oamenii înființează Biserica, ci Dumnezeu prin oameni. Și Biserica lui Dumnezeu e plină de viață, pentru că El ne umple pe noi de viața Lui. Și cultul Bisericii e cel prin care primim viața lui Dumnezeu, pentru că numai viața Lui ne mântuie pe noi. Și în toate Viețile Sfinților Bisericii noi vedem cum ei erau plini de viața lui Dumnezeu și de sfințenie, pentru că relația lor cu Dumnezeu era reală, continuă, îndumnezeitoare.
[7] Sfintele Icoane ne vorbesc despre persoane reale, despre Sfinții lui Dumnezeu, despre cei care s-au îndumnezeit în relația lor de slujire cu Dumnezeu. Iconografia Bisericii nu este utopică, nu e o invenție, ci e o vedere transfigurată a Sfinților Lui, o vedere a lor din veșnicie spre istorie. Iconografia Bisericii e o vedere teologică a Sfinților, o vedere a celor din Împărăția lui Dumnezeu, pentru ca noi să ne ridicăm, prin pictarea lor în Biserică, la relația vie cu ei. Sfintele Icoane sunt ferestre spre comuniunea veșnică cu Domnul, cu Preacurata Stăpână, cu Sfinții și cu Îngerii Lui. Tocmai de aceea, o Biserică plină de iconografie teologică e o Biserică plină de Sfinți și de Îngeri, care Îi slujesc mereu lui Dumnezeu. Și cine vrea să șteargă Împărăția lui Dumnezeu de pe pereți, nu dorește, de fapt, ca noi să mergem la ei, la membrii Împărăției Sale și să fim veșnic cu ei și cu Dumnezeul mântuirii noastre.
[8] Tabloul ne vorbește despre lumea aceasta, pe când Icoana ne vorbește în mod teologic despre Împărăția lui Dumnezeu. Biserica e viața noastră cu Dumnezeu, e locul sfințirii noastre, de aceea toți Sfinții Împărăției sunt și Sfinții Bisericii Sale. Și când vorbim despre Duminica Ortodoxiei, noi vorbim despre Biserica lui Dumnezeu care a biruit ereziile și a rămas în credința cea dreaptă a lui Dumnezeu. Pentru că erezia înseamnă despărțire de Biserică, înseamnă negarea adevărului ei și a sfințeniei ei. Dar când rămâi în Biserică și te bucuri și te sfințești neîncetat, atunci ești împreună slujitor cu Sfinții și cu Îngerii lui Dumnezeu și mergi pe calea cea veșnică a Împărăției Sale. Pentru că toți Sfinții Lui au trăit bisericește și s-au sfințit bisericește. Și, în Împărăția lui Dumnezeu, ei sunt împreună cu toți Sfinții Bisericii lui Dumnezeu.
[9] Din Evanghelia zilei [Ioannis 1, 43-51, BYZ] vedem că alegerea pentru apostolat era nominală și că experiența e personală. Domnul îl alege Apostol pe Sfântul Filippos [v. 43], dar Sfântul Filippos îl cheamă pe Sfântul Natanail la experiența directă. Pentru că îi spune: „Vino și vezi [Ἔρχου καὶ ἴδε]!” [v. 46]. Vino să Îl vezi pe Domnul, să te convingi cu adevărat despre El! Pentru că fiecare dintre noi ne botezăm pentru ca să facem experiența vieții cu Dumnezeu. Căci nu vrem să rămânem la stadiul de a auzi despre El, ci vrem să-L cunoaștem pe El din relația noastră cu El. Și prin Botez, intrând în Biserica Sa, devenind fiii Săi, noi Îl cunoaștem pe El ca Tatăl nostru, ca Cel ce ne hrănește pe noi cu slava Lui cea veșnică.
[10] Aurul Sfintelor Icoane este slava lui Dumnezeu. Pe care Sfinții lui Dumnezeu o au în ei înșiși. Prin slava Lui devenim fiii Săi prin Botez, prin slava Lui se sfințesc toate în Biserică, pentru că suntem plini de slava Lui. Și slava Lui ne călăuzește pe noi spre Împărăția Sa cea veșnică, care e plină de slava Lui, pentru că slava Lui e viața și bucuria și hrana noastră cea veșnică. Pentru că Sfinții trăiesc din slava Lui și se sfințesc neîncetat, și aici, și în veșnicie, pentru că slava Lui e viața veșnică a lui Dumnezeu, care izvorăște veșnic din El pentru mântuirea și sfințirea noastră. Și iconografia Bisericii e ce a făcut slava lui Dumnezeu din noi, cum ne-a făcut din oameni trupești oameni dumnezeiești, cum ne-a făcut Sfinți ai Lui.
[11] Și postul nostru este pentru a ne umple de slava Lui. Căci postul nostru e dorirea neîncetată a Lui. Iar mâine și poimâine vom veni cu botezul în casele dumneavoastră, pentru ca să le sfințim și să vă umplem de bucuria lui Dumnezeu. Pentru că El, prin slava Lui, ne bucură pe toți în cer și pe pământ, căci toți suntem ai Lui. Amin!
