Ioan Alexandru: istoria României esențializată în imne [74]
De asemenea, multe alte poeme ilustrează subiecte biblice. Spre exemplu, orbul din naștere vindecat de Domnul este hărțuit de iudei pentru a fi intimidat. El însă Îl mărturisește pe Hristos în fața lor, deși nu Îl văzuse încă, sfidându-i pe fariseii care îl dau afară din sinagogă. „Și cum umbla prin temple cu prinosul/ În lacrimă îi apăru Hristosul” (Vindecat). Îl zărește pe El pentru prima dată, printre lacrimile durerii lui de sărman hăituit de toți. Pentru că Mesia, Mântuitorul apare în lacrimile celor care plâng după El.
La Botezul Domnului, „Astăzi apele și columba/ Și degetele prodromului [înaintemergătorului Ioannis] în flăcări/ Aprind luminări de la dânsul” (Teofania), de la Hristos care Se lasă botezat în Iordanis. Luminări ale minții și inimii multor oameni. Luminări, de la luminaria…
În poezia Tabor, Hristos „Schimbatu-S-a la față pe muntele Tabor/ În mijlocul verii”. Pentru că Schimbarea la față a Domnului se prăznuiește pe 6 august. Dar „mijlocul verii” poate fi și o aluzie la strălucirea negrăită a slavei dumnezeiești, la care, și în alte poezii, autorul s-a referit ca la „amiaza” luminii (ca și Sfântul Ilie Văzătorul de Dumnezeu, pentru că anumite metafore sunt dictate de realitatea copleșitoare a vederii duhovnicești – un alt amănunt extatic comun se referă la „urcușul în spirale”, despre care, în acest volum, amintește în poemul Monahul: „sub stâlp de nor urcușul în spirale”).
Începutul poeziei parafrazează începutul troparului: „Schimbatu-Te-ai la față în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea”…
Iar la Schimbarea la față sau la Transfigurarea Domnului[1], veșmintele Sale s-au făcut strălucitoare și albe ca zăpada (cf. Mc. 9, 3). De aceea și poetul zice: „Schimbatu-S-a la față pe muntele Tabor/ În mijlocul verii” și „începură să ardă nerăbdătoare pe trupul Său/ Giulgiurile-nvierii”. Asociind strălucirea veșmintelor Sale de pe Tabor cu slava cu care avea să învie din giulgiurile cu care a fost învelit și înmormântat, fiind aceeași lumină dumnezeiască, din veci, a lui Dumnezeu-Cuvântul. Căci Cel transfigurat pe Tabor este Cel care va muri peste puțin timp și va fi înfășurat în giulgiuri, dar apoi va învia.
„Moise și Ilie răpiți pe care de foc/ În tenebrele de lumină/ Lasă Horeburi cerești/ Pentru ștearsa colină”: oximoronul tenebre de lumină indică taina luminii dumnezeiești, numită „întuneric supraluminos” de Sfântul Dionisios Areopaghitis (ilustrat prin „mandorla” din Icoana Praznicului). Pe muntele Horib au văzut Sfântul Profet Moisis (cf. Ieș. 3, 1-6) și Sfântul Profet Iliu (cf. I. Împ. 19, 11-12) pe Domnul în lumina dumnezeiască. De aceea spune Alexandru că ei, acum, „lasă Horeburi cerești”, deși numai Sfântul Iliu este adus din Paradis, unde se afla împreună cu Sfântul Enoh. Sfinții Moisis și Iliu Îl văzuseră pe Domnul în lumina dumnezeiască, pe Horib, pe când erau încă pe pământ. Iar acum Îl vedeau pe El întrupat, pe Tabor, ca împlinire a tuturor profețiilor despre întruparea/ înomenirea, pătimirea și învierea Lui pentru noi. Iar Sfântul Moisis avea să se pogoare înapoi în Șeol, așa cum se pogorâse odinioară din munte, și să vestească apropiata Lui venire la Iad și Învierea, în vreme ce Sfântul Iliu i-a vestit Sfântului Enoh că Raiul se va reumple în curând cu Sfinții lui Dumnezeu, începând de la Protopărinții Adam și Eva.
Și cei doi, „ei de care lumea nu era/ Vrednică să le dezlege sandaua” (cf. Evr. 11, 38; Mc. 1, 7), au fost „fericiți să vadă slava” lui Hristos pe Tabor, căci „văd chip de rob luând tărâmul făgăduinței” (cf. Filip. 2, 7-11). Adică pe Fiul lui Dumnezeu întrupat recâștigând Raiul pentru noi. După cum, odinioară, Iisus Navi a intrat profetic în pământul făgăduinței, conducând poporul lui Israil.
Praznicul Schimbării la față, al Transfigurării Domnului, este în mod deosebit cinstit de către isihaști, pentru că ne cheamă la transfigurarea noastră lăuntrică și la vederea luminii dumnezeiești.
„Trebuia să ia păcatele” noastre Domnul, „cel asupra căruia/ Nu pot rămâne/ Împreună cu pedeapsa izvorâtă din ele/ Să le distrugă prin compasiune” (Agnus Dei), prin împreună-pătimire cu noi și prin răstignire pentru noi. Căci „săvârșind păcatul ajung robit de dânsul/ Să mă răscumpăr nu pot oricât de-amar mi-e plânsul” și „prin agonia mea aștept să treacă Mielul la junghiere”.
Iar junghierea a fost una inimaginabil de fioroasă, căci, pe El, „după ce i-au pus cununa de spini/ Începură să-l bată peste cap cu trestia/ Repezindu-se asupra Lui fiecare pe cât/ Își dezlănțuia bestia/ Începând cu sărutul din grădina măslinilor/ Există o ierarhie a hulelor/ Până-i otrăviră buzele cu salpetru/ Nu numai biciuirea și scuipatul/ Cu aceste tărâțe humide năclăite în greață/ Cu smirnă pisată-n oțet îl văruiră”… (Vineri). Și dincolo de răstignire, „în trupul Său [se află] strânse până la/ Sfârșitul veacurilor/ Lacrimile planetei neplânse”.
Pentru oameni, însă, „nu-i cu putință viețuire fără El[,] fără Logosul/ Miel junghiat de la începutul lumilor”, pentru că morbul păcatului lucrează în noi: „Oricât aș fi de frumos [încât] să-și strângă [cerul] stelele la apariția/ Mea pâlpâitul/ [Totuși] viermele cel neadormit din mărul cel arătos/ Își poate începe îmblătitul de cum văzui lumina”, de când s-a născut. De aceea trebuie „pustietățile ochilor înrourate/ Numai de albăstrimile milei”. Iar poetul se roagă: „Din pântecele maicii mele sătul de zile profane/ Hrănește-mă Părinte cu lacrima focului din/ Icoane” (Imn).
Poetul era decis să nu renunțe niciodată la pocăință și la asceză: „până pieri-mi-va urma în noaptea cu furtuna/ Pâlpâi între lacrimi ca printre stele luna” (Ruah). Pentru că lacrimile pocăinței ne aprind candela sufletului în așteptarea Mirelui ceresc. Pe care Ioan Alexandru L-a iubit și a riscat publicarea a șapte volume de imne creștin-ortodoxe în plină epocă neagră de ateism comunist, în decenii în care simpla mărturie ortodoxă sau participarea la Slujbe sau orice gest public de mărturisire putea fi calificat ca ofensator și putea atrage repercusiuni.
[1] A se vedea: Predică la Transfigurarea Domnului [2023], de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2023/08/05/predica-la-transfigurarea-domnului-2023/.