Cuptorul sărăciei

Sintagma apare la Sfântul Profet Isaias, în Is. 48, 10, LXX, unde Domnul spune: „te-am izbăvit pe tine din cuptorul sărăciei [ἐξειλάμην σε ἐκ καμίνου πτωχείας]”. Din sărăcia care te-a istovit, te-a îmbolnăvit, te-a secătuit de viață.

Ce înseamnă să faci mâncare afară, la cuptor de lemne? Să faci mâncarea la foc mic, pe îndelete, dar pentru mult timp. Foc îndelungat, unde te coci și tu, cel care stai pe lângă mâncare. Și sărăcia e ca focul ce topește carnea, untura, care face mâncarea: te topește în timp, te face să n-ai de niciunele. Te face din om neom, pentru că n-ai bani pentru viața de zi cu zi. Mori de foame, mori cu zile.

Și de aceea, când Dumnezeu ne scoate din cuptorul sărăciei, când ne dă loc de muncă, când ne dă să trăim bine, ne izbăvește din sărăcia care ne duce la moarte, care ne omoară cu zile. Și e o mare binecuvântare a lui Dumnezeu să ne scoată din sărăcie.

Fapt pentru care, noi, mulțumitori fiindu-I pentru acest mare dar, trebuie să ajutăm la rândul nostru pe cei în nevoi, în neputințe, în boli și necazuri. Pentru că am trecut pe acolo! Pentru că știm cum arată sărăcia și această sărăcie ne dezumanizează.