Sermon on the second Sunday of Great Lent [2026]
My beloveds[1],
the Divine hesychast Fathers, those who attained to unceasing prayer in their continuous ascesis, shared in the uncreated light of God, suffering the brightness of God [λαμπρότητα Θεοῦ][2], the ecstatic sight of God. Therefore, they spoke knowingly about seeing and feeling Him, because they were filled with His holy glory. And Saint Grigorios Palamas, our Father, remembered today as the defender of the sight of God, tells us that „the highest knowledge of God [is] the sight of God [θεογνωσίας τὸ ἀκρότατον θεοπτία]”[3]. And His sight is His gift to those who love Him and unceasingly purify themselves from their passions[4].
Our fast is filled with much prayer, much attention, worships and metanias, vigils, confessions of our sins and impartations with the Lord, because we love Him through our entire ascetic life. And our continuous prayer is continuous conversation with God, it is a cry to Him, it is His calling in us through His glory, it is joy in Him, because we feel Him and see Him in us, it is joy in all the gifts that He gives to us and to His entire world. And from talking with Him we learn to talk about Him[5]. For talking about God is born from His real knowledge, from His boundless love, from His unceasing service[6].
For this reason, before being cheirotoned, the true Servants of God are disciples of ascesis and divine obedience. Because they obey their ghostual Fathers and are filled with much struggle with their passions and with many good deeds, purifying and enlightening and sanctifying themselves in the service of God in the Church. And when they come to be filled with His glory, through His holy vision, they become the pure eyes of the Church and its God-speaking mouth. And, knowingly, they are cheirotoned by Bishops and placed in the service of the Church, because they have known the secret ones of God, without which no one can preach in His Church[7].
But what are the secret, the hidden, the divine things of God? They are the sights of God, His feelings, His daily knowledge, the knowledge of His miracles, of His commandments, of His will with us in His Church. The intimate knowledge of God means His secret knowledge. And without this, without being filled with His love and knowledge, you cannot truly serve God. Because you are not truly doing His things, as long as you do not feel His glory working in you and sanctifying you unceasingly. And your sermon must be about the sights, the feelings, the miracles that God does in your life and in the entire Church and the entire world. Because your sermon must be the life and the work of God with us[8].
The good Shepherd, tells us the Evangel of the Hierarch, knows his own, because his own also know him [Ioannis 10, 14, BYZ]. How do we know the believers we shepherd? From talking to them, from visiting them, from our constant attention to their life. Because they also teach us from our sermons and from our words with them. And we carry each other in our heart and pray for each other, so that we may be together in the Emperordom of God. Because to know is to love, because only when you love the other do you know him from your love for him. But if you exclude him, if you distance yourself from him, you do not know your neighbor, because you know him only from love and communion with him[9].
This year’s Synodal Pastoral told us that the philanthropy is not primarily a social gesture, but a work of the Ghost[10]. Of the Holy Ghost in us. Because God is the One who fills us with His love for all. And when we give alms, we give His love to people and we do not just fulfill a real need of some people. Because the food is first and foremost love. Without love, without attention to people, the food is boring, it is meaningless, because we are sad for our loneliness. And when you love people, you believe in them, in the fact that they can do good, that they can be saved, you believe in their fulfillment. And if you believe in their fulfillment, you also believe in your fulfillment through love, because our eternal fulfillment is the life in the eternal communion of the Emperordom of God[11].
Much prayer leads to silence of the mind[12]. When it becomes unitary through much prayer. And when God shows Himself to us in His glory, He unites with us in an unspeakable way, filling us with His eternal glory. Because we love Him completely and He fills us completely with His love. And His love, which we know in His sight and in His feeling, is the love that we preach in the Church and with which we serve Him and which we give to everyone through alms. Because beyond what is seen is His divine and mysterious love, which descends into us unceasingly[13].
Thank you beautifully for your gifts and prayers! Because you have welcomed us with joy into your homes in this ghostual spring. May God make you rejoice in every good thing! Amin[14]!
[1] Started at 8.56, in day of thursday, on 26 february 2026. Cloudy sky, two degrees, wind of 11 km/h.
[2] Sfântul Grigorie Palama, Opere complete, vol. II, Antiepigrafii. Epistolele către Achindin și Varlaam, cu introd., trad. și note de Cristian Chivu, Cornel Coman, Adrian Tănăsescu, Caliopie Papacioc, Cristina-Costena Rogobete, coord. Cristian Chivu, Ed. Gândul Aprins, București, 2013, p. 166.
[3] Idem, p. 170.
[4] Iubiții mei, Dumnezeieștii Părinți isihaști, cei care au ajuns la rugăciunea neîncetată în asceza lor continuă, s-au împărtășit de lumina necreată a lui Dumnezeu, pătimind strălucirea lui Dumnezeu [λαμπρότητα Θεοῦ], vederea extatică a lui Dumnezeu. De aceea, ei au vorbit în cunoștință de cauză despre vederea și simțirea Lui, pentru că s-au umplut de slava Lui cea sfântă. Iar Sfântul Grigorios Palamas, Părintele nostru, pomenit astăzi ca apărător al vederii lui Dumnezeu, ne spune că „cea mai înaltă cunoaștere a lui Dumnezeu [este] vederea lui Dumnezeu [θεογνωσίας τὸ ἀκρότατον θεοπτία]”. Și vederea Lui este darul Său față de cei care Îl iubesc pe El și se curățesc neîncetat de patimile lor.
[5] Idem, p. 174.
[6] Postul nostru se umple de multă rugăciune, de multă atenție, de închinări și metanii, de privegheri, de mărturisiri ale păcatelor noastre și de împărtășiri cu Domnul, pentru că noi Îl iubim pe El prin toată viața noastră ascetică. Și rugăciunea noastră continuă e vorbire continuă cu Dumnezeu, e strigare către El, e chemare a Lui în noi prin slava Sa, e bucurie de El, pentru că Îl simțim și Îl vedem în noi, e bucurie de toate darurile pe care El ni le dă nouă și întregii Sale lumi. Și din vorbirea cu El învățăm să vorbim despre El. Căci vorbirea despre Dumnezeu se naște din cunoașterea Lui reală, din iubirea Lui fără margini, din slujirea Lui neîncetată.
[7] Din acest motiv, mai înainte de a fi fost hirotoniți, adevărații Slujitori ai lui Dumnezeu sunt ucenici ai ascezei și ai ascultării dumnezeiești. Pentru că ei ascultă de Părinții lor duhovnicești și se umplu de multă luptă cu patimile lor și de multe fapte bune, curățindu-se și luminându-se și sfințindu-se în slujirea lui Dumnezeu în Biserică. Și când ajung să se umple de slava Lui, prin vederea Lui cea sfântă, ei devin ochii curați ai Bisericii și gura cuvântătoare de Dumnezeu a ei. Și, în cunoștință de cauză, ei sunt hirotoniți de Episcopi și puși în slujirea Bisericii, pentru că au cunoscut cele de taină ale lui Dumnezeu, fără de care nimeni nu poate să propovăduiască în Biserica Lui.
[8] Însă care sunt cele de taină, cele ascunse, cele dumnezeiești ale lui Dumnezeu? Sunt vederile lui Dumnezeu, simțirile Lui, cunoașterea Lui zilnică, cunoașterea minunilor Sale, a poruncilor Sale, a voii Lui cu noi în Biserica Sa. Cunoașterea intimă a lui Dumnezeu înseamnă cunoașterea Lui tainică. Și fără aceasta, fără a fi plin de iubirea și de cunoașterea Lui, nu poți să Îi slujești cu adevărat lui Dumnezeu. Pentru că nu le faci pe ale Sale cu adevărat, atâta timp cât nu simți slava Lui lucrând în tine și sfințindu-te neîncetat. Iar predica ta trebuie să fie despre vederile, simțirile, minunile pe care Dumnezeu le face în viața ta și a întregii Biserici și a întregii lumi. Pentru că predica ta trebuie să fie viața și lucrarea lui Dumnezeu cu noi.
[9] Păstorul cel bun, ne spune Evanghelia Ierarhului, le cunoaște pe ale sale, pentru că și ale sale îl cunosc pe el [Ioannis 10, 14, BYZ]. De unde ne cunoaștem noi credincioșii pe care îi păstorim? Din vorbirea cu ei, din vizitarea lor, din atenția continuă la viața lor. Pentru că și ei ne învață din predicile și din vorbele noastre cu ei. Și ne purtăm unii pe alții în inima noastră și ne rugăm unii pentru alții, pentru ca să fim împreună în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că a cunoaște înseamnă a iubi, pentru că numai când îl iubești pe celălalt îl cunoști din iubirea ta față de el. Dar dacă îl excluzi, dacă te îndepărtezi de el, nu îl cunoști pe aproapele tău, pentru că pe el îl cunoști numai din iubirea și din comuniunea cu el.
[10] Cf. https://basilica.ro/pastorala-sf-sinod-duminica-ortodoxiei-2026/.
[11] Pastorala Sinodală din acest an ne-a spus că filantropia nu e în primul rând un gest social, ci o lucrare a Duhului. A Duhului Sfânt în noi. Pentru că Dumnezeu e Cel care ne umple de iubirea Lui pentru toți. Și când noi dăm milostenie, dăm iubirea Lui față de oameni și nu împlinim doar o nevoie reală a unor oameni. Pentru că mâncarea e în primul rând iubire. Fără iubire, fără atenția la om, mâncarea e plictiseală, e lipsă de sens, pentru că suntem triști pentru singurătatea noastră. Și când îi iubești pe oameni, tu crezi în ei, în faptul că pot face cele bune, că se pot mântui, crezi în împlinirea lor. Și dacă crezi în împlinirea lor, crezi și în împlinirea ta prin iubire, pentru că împlinirea cea veșnică a noastră este viața în comuniunea veșnică a Împărăției lui Dumnezeu.
[12] Sfântul Grigorie Palama, Opere complete, vol. II, ed. cit., p. 176.
[13] Multa rugăciune duce la tăcerea minții. Când ea devine unitară prin multa rugăciune. Și când Dumnezeu ni Se arată în slava Lui, El Se unește cu noi în mod negrăit, umplându-ne pe noi de slava Lui cea veșnică. Pentru că noi Îl iubim cu totul pe El și El ne umple cu totul de iubirea Lui. Și iubirea Lui, pe care o cunoaștem în vederea și în simțirea Lui, e iubirea pe care o predicăm în Biserică și cu care Îi slujim Lui și pe care o dăruim tuturor prin milostenie. Pentru că dincolo de ceea ce se vede e iubirea Lui cea dumnezeiască și tainică, care se coboară în noi neîncetat.
[14] Vă mulțumesc frumos pentru darurile și rugăciunile dumneavoastră! Pentru că ne-ați primit cu bucurie în casele dumneavoastră în această primăvară duhovnicească. Dumnezeu să vă bucure în tot lucrul cel bun! Amin!