Hristos is risen!
My beloveds[1],
by commemorating today the Holy Myrrh-bearing Women, who helped the Lord in everything, we put in the foreground the christian woman, who is a virgin, is married, is a mother, is a servant of the Church, is a protector of life. Because in the life of the Church, the woman is never alone, is never minimized, does not arrogate to herself a haughty independence, but she is always a servant of God and of men, as, in fact, in his status, is the man. Because in the Church of God no one stands far away, no one is alone, but all are in communion, in communion of service, serving God and men. Because the Church is a community of faith and life, it is the community of salvation[2].
How does a woman become independent, even though she has her own family, who gave birth to her and raised her, most often with great difficulty? By moving away from her own family! She separates from her husband or does not marry, has her own salary, is on her own money and breaks off relations with her family. But why be alone, when the family was your support in life, was your home? In the life of the Church this will not happen, because a woman is integrated into the liturgical life of the Church, in the joy of communion. And relationships with family are normal, they are the natural part of life, and every woman can start her own family. Because in the life of the Church we learn to be proper to family life, to be proper to sacrifice, which is the foundation of Marriage. Because you put your husband before you, before your will, so that you can rest him. Then your children. And by fulfilling them, you fulfill yourself too[3].
The christian marriage is the great and fulfilling life of a man and a woman, because they create a paradise of peace and fulfillment in their family. The love between them, their living faith, their divine godliness, their fulfilling work are a living lesson of inner beauty. Because in the family you can grow ghostually in peace, you can enjoy love and understanding, you feel fulfilled, because you are into a realm of inner fulfillment, joy and peace. Because in the Sacrament of Marriage we have received the power to overcome all the obstacles in front of us, in front of our love, and to fulfill ourselves in our relationship with God and in the relationships between us, between the members of our family. And he who lives with holiness in the family, will live with holiness in the Church and in the Monastery, everywhere he goes, because his relationship with God is the fundamental relationship of his life[4].
Man is created by God and lives in relationship with Him. Man is dependent throughout his life and throughout his eternity on God, because He gives him life and keeps him in existence. Independence, in matters of life, means breaking the relationship with God and with His Church and with your family. Social autonomy is an individualistic construct, which denies the normality of the family. A woman who understands her life not in the communional project of the family, but as a sexual adventure, will end up alone and unfulfilled. Because, after you commit all the sins, your body withers, your brain deteriorates, but above all your soul suffers deeply. And after the years of debauchery come illnesses and bitter loneliness, that is, the real fruits of your singularization. Because you thought that autonomy was fulfillment, but you came to see that it was a failure, it is a great personal drama[5].
Contraception and abortion are part of the individualism of independence. Life without purpose is autonomous life, indifferent to the will of God. But man and woman are created by God to be together, to be fulfilled in their love, to help each other in everything, to be saved together. Why would you choose the independence of demons, of those who fell from their glory, to have nothing? Because the first fall from normality was of demons. When the Angels of God became proud and fell from their state of glory and became demons. And we, when we sin, follow them, the demons, who give up life with God for nothing. For Hell[6].
The Holy Women were always with the Lord, they helped Him in His earthly life, but they are called Myrrh-Bearers because they came to anoint His body in the tomb. They had come with myrrh for Him, but the Risen Lord appeared to them alive and full of His glory. In other words, they are not only Myrrh-Bearers, but Love-Bearers. Because they were full of love for the Lord and thus served Him. Because they made food for Him, they helped Him, they served Him and through their service they were fulfilled in their lives. And together with these or the first of them was the Birthgiver of God, the one who obeyed the Lord in everything because she loved Him inexpressibly. For everything in the Church is done for God, for His love, being filled with His love. And if there is no love for Him, there is nothing authentic in us[7].
Together with the Holy Myrrh-bearing Women, Saints Iosif [Ἰωσήφ] and Nicodimos [Νικόδημος] are also commemorated today. For the Holy Myrrh-bearing Women are the first witnesses of His Resurrection, while Saints Iosif and Nicodimos are those who buried the Lord[8]. Because both those who buried Him, and those who saw Him resurrected, saw the same Christ, our Lord, and are His witnesses. And the Holy Myrrh-bearing Women are Saint Maria Magdalini [Μαρία ἡ Μαγδαληνη], Saint Salomi [Σαλώμη], daughter of Saint Joseph the Betrothed, Saint Ioanna [Ἰωάννα], wife of Huza, Saint Maria [Μαρία] and Marta [Μάρθα], sisters of Saint Lazaros, Saint Maria [Μαρία] of Clopas [Κλωπᾶς] and Saint Susanna [Σουσάννα], among those known by name[9]. Because there were many more who served the Lord from their wealth [Lucas 8, 3, BYZ][10].
And when you help the service of the Church with your wealth, you become co-partner in God’s work with the world. Because God wants to save His world, to save it with peace, and the salvation of the world is done in His Church. Therefore, whoever helps the Church, helps God’s work with His world. But whoever helps the Church, helps himself first of all, because he becomes a man of communion, of brotherly love, a man concerned with the salvation of people. For when you look only at your own good, at your own selfish good, you lose the joy of communion. But when you think about the good of all, then you look towards a high goal, towards the goal of the general good, and this frees you from your selfishness[11].
If we, those present, had been aborted by our mothers, none of us would be here. But they gave birth to us, we grew up in a family, we became responsible people, because a lot of love and trust was invested in us. We are the life projects of our parents and grandparents. Our mothers and fathers assumed marriage as a way of being and we were born as fruits of their love. And if we want to give up the communion of the Church and marriage, then we want to give up our fulfillment. Because we are communional people, we are people who need love and understanding[12].
The Church is made up of families and christian communities, of people who assumes the life with God. Each of us has a role in the Church, because each of us can contribute to the life of the Church according to our calling. God enlightens us on what to do. He guides us in life, He shows us our personal path. But whatever our path in life is, it is a path of communion. Because God always guides us towards communion with all people, towards prayer for all, towards love for all. Indifference, selfishness, wasting time on sinful things have no- thing to do with God. Because God wants us to be full of grace and love, people of communion[13].
The Holy Myrrh-Bearing Women were the Disciples of the Lord. They followed Him in everything. Because they became His preachers throughout the world. For to be a disciple means to have a holy duty to God. Because you must tell others His will. And our ghostual Fathers, those who gave birth to us and raised us through the glory of God, put in us the zeal for the service of God and people. That is why we are obligated to serve with time and without time, to serve God and people unceasingly, because the joy of communion is the joy of our salvation. Amin[14]!
[1] Started at 8.22, in day of monday, on 20 april 2026. Sun, 12 degrees, wind of 3 km/h.
[2] Hristos a înviat! Iubiții mei, pomenindu-le azi pe Sfintele Femei Mironosițe, care L-au ajutat întru toate pe Domnul, noi punem în prim-plan femeia creștină, care e fecioară, e căsătorită, e mamă, e slujitoare a Bisericii, e ocrotitoare a vieții. Pentru că în viața Bisericii, femeia nu e niciodată singură, nu e niciodată minimalizată, nu își arogă o independență trufașă, ci ea e mereu slujitoare a lui Dumnezeu și a oamenilor, cum, de fapt, în statutul său, e și bărbatul. Pentru că în Biserica lui Dumnezeu nimeni nu stă departe, nimeni nu e singur, ci toți sunt în comuniune, în comuniune de slujire, slujind lui Dumnezeu și oamenilor. Pentru că Biserica e o comunitate de credință și de viață, e comunitatea mântuirii.
[3] Cum ajunge o femeie independentă, deși are o familie a ei, care a născut-o și a crescut-o, cel mai adesea cu multă greutate? Prin îndepărtarea de propria ei familie! Se desparte de soț sau nu se căsătorește, are propriul ei salariu, e pe banii ei și rupe relațiile cu familia. Dar de ce să fii singură, când familia ți-a fost sprijin în viață, a fost căminul tău? În viața Bisericii acest lucru nu se va petrece, pentru că o femeie e integrată în viața liturgică a Bisericii, în bucuria comuniunii. Și relațiile cu familia sunt normale, sunt firescul vieții, iar fiecare femeie își poate întemeia propria ei familie. Pentru că în viața Bisericii învățăm să fim proprii vieții de familie, să fim proprii jertfelniciei, care e fundamentul Căsătoriei. Pentru că îl pui pe soțul tău înaintea ta, înaintea voii tale, pentru ca să îl odihnești pe el. Apoi pe copiii tăi. Și prin împlinirea lor, te împlinești și pe tine.
[4] Căsătoria creștină este marea și împlinitoarea viață a bărbatului și a femeii, pentru că ei fac un paradis de pace și de împlinire în familia lor. Iubirea dintre ei, credința lor vie, evlavia lor dumnezeiască, munca lor împlinitoare sunt o lecție vie de frumusețe interioară. Pentru că în familie poți crește duhovnicește în pace, te poți bucura de iubire și de înțelegere, te simți împlinit, pentru că ești într-un tărâm al împlinirii interioare, al bucuriei și al păcii. Pentru că în Taina Nunții noi am primit puterea de a birui toate obstacolele din fața noastră, din fața iubirii noastre, și de a ne împlini în relația noastră cu Dumnezeu și în relațiile dintre noi, dintre membrii familiei noastre. Și cel ce trăiește cu sfințenie în familie, va trăi cu sfințenie în Biserică și în Mănăstire, peste tot unde va merge, pentru că relația lui cu Dumnezeu e relația fundamentală a vieții sale.
[5] Omul e creat de Dumnezeu și trăiește în relație cu El. Omul este dependent în toată viața sa și în toată veșnicia sa de Dumnezeu, pentru că El îi dăruie viața și îl ține în existență. Independența, în materie de viață, înseamnă ruperea relației cu Dumnezeu și cu Biserica Sa și cu familia ta. Autonomia socială e un construct individualist, care neagă normalitatea familiei. O femeie care își înțelege viața nu în proiectul comunional al familiei, ci ca pe o aventură sexuală, va sfârși singură și neîmplinită. Căci, după ce faci toate păcatele, trupul tău se ofilește, creierul ți se strică, dar mai ales sufletul tău suferă profund. Și după anii de dezmăț vin bolile și singurătatea amară, adică roadele reale ale singularizării tale. Pentru că ai crezut că autonomia e împlinire, dar ai ajuns să vezi că e un eșec, e o mare dramă personală.
[6] Contracepția și avortul fac parte din individualismul independenței. Viața fără scop e viața autonomă, indiferentă față de voia lui Dumnezeu. Numai că bărbatul și femeia sunt creați de Dumnezeu pentru a fi împreună, pentru a se împlini în dragostea lor, pentru a se ajuta în toate, pentru a se mântui împreună. De ce ai alege independența demonilor, a celor care au căzut din slava lor, pentru a nu avea nimic? Căci prima cădere din normalitate a fost a demonilor. Când Îngerii lui Dumnezeu s-au mândrit și au căzut din starea lor de slavă și au devenit demoni. Și noi, când păcătuim, le urmăm lor, demonilor, care renunțăm la viața cu Dumnezeu pentru nimic. Pentru Iad.
[7] Sfintele Femei au fost mereu cu Domnul, L-au ajutat în viața Lui pământească, dar ele sunt numite Purtătoare de mir pentru că au venit ca să ungă trupul Lui în mormânt. Veniseră cu miruri pentru El, dar Domnul Cel înviat li S-a arătat lor ca viu și plin de slava Lui. Cu alte cuvinte, ele nu sunt doar Purtătoare de mir, ci Purtătoare de dragoste. Pentru că erau pline de iubire pentru Domnul și așa Îi slujeau Lui. Pentru că ele Îi făceau mâncare, ele Îl ajutau, ele Îl slujeau și prin slujirea lor se împlineau în viața lor. Și împreună cu acestea sau prima dintre ele era Născătoarea de Dumnezeu, cea care Îl asculta în toate pe Domnul pentru că Îl iubea inexprimabil. Căci toate în Biserică se fac pentru Dumnezeu, pentru dragostea Lui, fiind plini de dragostea Lui. Iar dacă nu există dragostea pentru El, nu există nimic autentic în noi.
[8] Penticostar, ed. a 6-a, Ed. IBMO, București, 1973, p. 115.
[9] Idem, p. 115-116.
[10] Dimpreună cu Sfintele Femei Mironosițe sunt pomeniți azi și Sfinții Iosif [Ἰωσήφ] și Nicodimos [Νικόδημος]. Căci Sfintele Femei Mironosițe sunt primele martore ale Învierii Sale, pe când Sfinții Iosif și Nicodimos sunt cei care L-au înmormântat pe Domnul. Pentru că atât cei care L-au îngropat, cât și cei care L-au văzut înviat, L-au văzut pe același Hristos, pe Domnul nostru și sunt martorii Lui. Iar Sfintele Femei Mironosițe sunt Sfânta Maria Magdalini [Μαρία ἡ Μαγδαληνη], Sfânta Salomi [Σαλώμη], fiica Sfântului Iosif Logodnicul, Sfânta Ioanna [Ἰωάννα], femeia lui Huza, Sfintele Maria [Μαρία] și Marta [Μάρθα], surorile Sfântului Lazaros, Sfânta Maria [Μαρία] lui Clopas [Κλωπᾶς] și Sfânta Susanna [Σουσάννα], din cele cunoscute cu numele. Pentru că au fost mult mai multe, care Îi slujeau Domnului din avutul lor [Lucas 8, 3, BYZ].
[11] Și când ajuți slujirea Bisericii cu avutul tău, tu devii copărtaș la lucrarea lui Dumnezeu cu lumea. Pentru că Dumnezeu voiește să mântuie lumea Sa, să o mântuie cu pace, iar mântuirea lumii se face în Biserica Lui. De aceea, cine ajută Biserica, ajută lucrarea lui Dumnezeu cu lumea Sa. Dar cine ajută Biserica, se ajută în primul rând pe sine, pentru că devine un om al comuniunii, al iubirii frățești, un om cu grija mântuirii oamenilor. Căci atunci când te uiți doar la binele tău, la binele tău egoist, pierzi bucuria comuniunii. Dar când te gândești la binele tuturor, atunci privești spre un scop înalt, spre scopul binelui general, și acesta te eliberează de egoismul tău.
[12] Dacă noi, cei de față, am fi fost avortați de către mamele noastre, n-am fi fost niciunul aici. Dar ele ne-au născut, am crescut în familie, am ajuns oameni responsabili, pentru că s-a investit multă iubire și încredere în noi înșine. Suntem proiectele de viață ale părinților și bunicilor noștri. Mamele și tații noștri și-au asumat căsătoria ca pe un mod de-a fi și noi ne-am născut ca roduri ale iubirii lor. Și dacă vrem să renunțăm la comuniunea Bisericii și a căsătoriei, atunci vrem să renunțăm la împlinirea noastră. Pentru că noi suntem oameni comunionali, suntem oameni care avem nevoie de iubire și de înțelegere.
[13] Biserica e formată din familii și din comunități creștine, din oameni care își asumă viața cu Dumnezeu. Fiecare dintre noi avem un rol în Biserică, pentru că fiecare putem contribui la viața Bisericii potrivit chemării noastre. Dumnezeu ne luminează ce să facem. El ne îndrumă în viață, El ne indică drumul nostru personal. Dar oricare ar fi drumul nostru în viață, el e un drum al comuniunii. Pentru că Dumnezeu ne călăuzește mereu spre comuniunea cu toți oamenii, spre rugăciunea pentru toți, spre iubirea tuturor. Indiferența, egoismul, pierderea timpului în lucruri păcătoase n-au de-a face cu Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ne voiește plini de har și de iubire, oameni ai comuniunii.
[14] Sfintele Femei Mironosițe au fost Ucenicele Domnului. I-au urmat Lui întru toate. Pentru că au devenit propovăduitoarele Lui în toată lumea. Căci a fi ucenic înseamnă a avea o datorie sfântă față de Dumnezeu. Pentru că trebuie să spui și altora voia Lui. Iar Părinții noștri duhovnicești, cei care ne-au născut și ne-au crescut prin slava lui Dumnezeu, au pus în noi râvna pentru slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor. De aceea suntem datori să slujim cu timp și fără timp, să slujim neîncetat lui Dumnezeu și oamenilor, pentru că bucuria comuniunii e bucuria mântuirii noastre. Amin!