Traduceri poetice (vol. 1) [13]

9 aprilie, 2026 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș Leave a comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Traduceri poetice

(vol. 1)

Melvin Dixon[1], Bătăi ale inimii

Antrenează-te! Zece ture!
Tracțiuni la bărbie! Arată bine!

Baie de aburi! Îmbracă-te călduros!
Sună acasă! Aer curat.

Mănâncă sănătos! Odihnește-te bine!
O iubită. Sex protejat.

Durere în gât. Gripă prelungită.
Noduli tari. Atenție!

Test de sânge. Numără celule!
Roșii subțiri. Albe puține.

Îmbracă-te călduros! Mănâncă bine!
Respirație scurtă. Oboseală.

Transpirații nocturne. Tuse seacă.
Scaune moi. Pierdere în greutate.

Enervează-te! Ripostează!
Sună acasă! Odihnește-te bine!

Nu plânge! Preia controlul!
Fără sex! Mănâncă sănătos!

Sună acasă! Vorbește încet!
Bărbia sus! Fără aer!

Brațele desfăcute! Noduli tari!
Tuse uscată! Ține-te bine!

Gura largă! Bea asta!
Inspiră! Expiră!

Fără aer! Inspiră!
Inspiră! Fără aer!

Întuneric. Camere albe.
Cap fierbinte. Picioare reci.

Fără muncă! Mănâncă sănătos!
Scanare CT[2]. Bărbia sus!

Inspiră! Expiră!
Fără aer! Fără aer!

Sânge subțire. Durere de plămâni.
Gură uscată. Minte pierdută.

Șase luni? Trei săptămâni?
Nu pot mânca. Nu am aer.

Azi? În seara asta?
Mă așteaptă. Pentru mine.

O iubită. Nu te opri!
Inspiră! Expiră!

Linda Gregg[3], Stând după

Am crescut cu cai și poezii
când era vremea pentru asta.
Apoi Ginsberg și Orlovsky
în Fillmore West,
când toată lumea dansa.
Stăteam pe balcon cu picioarele
împinse prin balustradă,
privind-o pe Janis Joplin cântând.
Femeile au acum case și copii.
Trăiesc singură într-un fel de lux.
Mă trezesc când am chef,
citesc ce i-a scris Rilke Țvetaevei.
Noaptea privesc apartamentele
ale căror ferestre sunt încă luminate
după miezul nopții. M-am îndrăgostit.
I-am crezut pe oameni. Și chiar și acum
iubesc lumina galbenă
care strălucește pe peretele
murdar de cărămidă.

Allen Ginsberg[4], Un supermarket în California

Ce gânduri am despre tine în seara asta,
Walt Whitman, căci am mers pe străzi,
pe sub copaci, cu o durere de cap,
conștient de mine însumi,
privind la luna plină.
În oboseala mea flămândă,
și cumpărând pentru imagini,
am intrat în neonul supermarketului de fructe,
visând la enumerațiile tale!
Ce piersici și ce penumbre!
Familii întregi la cumpărături noaptea!
Culoare pline de soți!
Soții în avocado, bebeluși în roșii!
Și tu, Garcia Lorca,
ce făceai jos lângă pepeni?
Te-am văzut, Walt Whitman,
fără copii, bătrân mâncău singuratic,
scotocind prin carnea din frigider
și uitându-te la băieții de la băcănie.
Te-am auzit punând întrebări fiecăruia:
Cine a tăiat cotletele de porc?
Cât costă bananele? Tu ești Îngerul meu?
Am intrat și am ieșit printre teancurile
strălucitoare de cutii de conserve,
urmându-te,
și am fost urmărit, în imaginația mea,
de detectivul magazinului.
Am pășit împreună
pe coridoarele deschise,
în singuraticele noastre anghinare gustoase,
posedând toate delicatesele congelate
și fără să trec pe lângă casier.
Unde mergem, Walt Whitman?
Ușile se închid într-o oră.
În ce direcție este îndreptată
barba ta în seara asta?
(Îți ating cartea și
visez la odiseea noastră din supermarket
și mă simt absurd.)
Vom merge toată noaptea
pe străzi singuratice?
Copacii adaugă umbră peste umbră,
luminile se sting în case,
amândoi vom fi singuri.
Ne vom plimba,
visând la America pierdută a iubirii,
pe lângă mașini albastre pe alei,
spre acasă, spre căsuța noastră tăcută?
Ah, dragă tată, barbă grizonată,
bătrân și singuratic profesor de curaj,
ce Americă aveai când Charon[5] a încetat
să-și mai manevreze barca
și ai ieșit pe un mal fumegând
și ai stat privind barca dispărând
pe apele negre ale Lethei[6]?