Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [171] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
3. Dacă iudeii se împotrivesc, cei care sunt cu noi trebuie să înțeleagă acest argument. Ei aud în Lege cum Dumnezeu neîncetat a numit sinagoga femeia Sa, dar acum îi spune: „fața de curvă ți s-a făcut ție, [căci] te-ai nerușinat cu toți”[1]. Adică: Te-ai întors de la mine și te-ai unit cu toți zeii-idoli. Te-ai culcat și ai desfrânat cu toate creaturile. Din această cauză, iarăși îi zice ei: Nu mai sunt bărbatul tău și tu nu mai ești femeia Mea[2], pentru că desfrânarea ta a întrecut-o pe a surorii tale, Sodoma[3]. Și mii de alte asemenea, ca împotriva unei desfrânate, Dumnezeu zice sinagogii, în Lege, în mod limpede.
4. Dacă iudeul va suporta cu răbdare și mă va asculta, îi voi arăta lui că chiar femeia Sa, sinagoga, a fost făcută din trup, precum Biserica. La fel cum Biserica li Hristos s-a ivit din carnea/ trupul coastei lui Adam, la fel și sinagoga s-a ivit din tăierea-împrejur a prepuțului lui Avraam, strămoșul iudeilor[4]. Dar când carnea a fost tăiată – zic despre prepuțul lui Avraam – a fost îndată lepădată și călcată la pământ. Aceasta a fost o profeție a respingerii și a despărțirii neamului israelit al lui Avraam. Dar carnea coastei, cinstită de Dumnezeu ca viață din viață[5], nu a fost aruncată. A fost îndată plăsmuită de către mâna lui Dumnezeu întru femeie desăvârșită, Biserica lui Dumnezeu[6].
Ca urmare, la fel cum carnea și sămânța tăierii-împrejur a primit două nume printr-o femeie – zic de Sara, apoi Sarra[7] –, la fel și Biserica, Eva, a primit două nume. Al doilea a fost cu neasemănare mai bun decât primul. La început, ea a fost numită „femeie”[8]; mai târziu, a fost numită „viață”[9]. Soția lui Avraam era, de asemenea, un chip al acesteia. La început a fost numită Sara – adică „stăpâna sau călăuzitoarea”. Apoi a fost numită Sarra – adică „cea care are mulți urmași”. Aceasta deoarece Biserica, născând mulți credincioși, a fost stăpâna tuturor[10].
II. 1. „Aceasta va fi numită femeia, că[ci] din bărbatul ei a fost luată aceasta. Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său și pe maica sa și va fi lipit cu femeia sa”[11].
„Pentru aceasta”: pentru care aceasta? Adică: pentru că ceea ce a fost luat din bărbat, prin coasta lui[12], era trup și os și mădular și o parte a lui[13]. Cu adevărat, era ca un copil, ca o născută, ca un vlăstar. Și pentru aceasta, adevăratul și unul Dumnezeu-om Și-a lăsat tatăl și mama[14]. El a zis: Maica Mea și frații Mei aceștia sunt, care fac voia Mea[15]. Și El S-a lipit de femeia Lui. Femeia Lui, zic, era cea care a ieșit din El și din coasta Lui, din însuși trupul și oasele Lui[16]. Aceasta este singura femeie a Adamului duhovnicesc[17]. Nicio altă femeie nu a ieșit din bărbatul ei, în afară numai de aceasta.
Toate celelalte femei din lume ies – cu adevărat, sunt născute – din femeie. Și astfel, ca femei, sunt însoțite cu bărbații, care sunt străini din alte familii. Dar nu sunt [, nu au nevoie să fie] lipite cu ei. Căci ceea ce este însoțit și legat nu îngăduie despărțire sau separare de celălalt, în niciun loc sau mod. Odată ce a fost legat astfel, este unit ca aerul cu lumina, ca fierul cu focul, ca porfira cu veșmântul și așa precum sufletul este lipit în mod nedespărțit cu trupul.
2. Vei înțelege, prin această femeie și legătura bărbatului cu ea[18], că persoana lui Dumnezeu Cuvântul este legată în mod esențial cu firea noastră, care este mama Bisericii: „Căci suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui”[19], așa cum grăiește Pavlos. Așadar, Adam, într-un fel, era tatăl și soțul soției sale, așa cum Hristos este al Bisericii. El este Tatăl ei, pentru că El i-a dat naștere prin apă și prin Duh[20]. El este Soțul ei, pentru că a sădit în ea sămânța cuvântului[21], prin care ea a purtat, negrăit, mulți copii pentru El[22] (zic de copiii neamurilor). Iar ea i-a hrănit și i-a întărit și le-a sporit numărul.
Astfel, Biserica este numită, de asemenea, ajutorul lui Hristos. De la Înălțarea Lui, ea a născut, a învățat, a luminat, a întărit și a întors neamurile la Dumnezeu. Fiindcă prima femeie, sinagoga, a devenit o desfrânată[23], iar fiii ei, pe care i-a născut și crescut Dumnezeu, au rupt legământul cu El[24]. Datorită acestor întâmplări, Hristos Și-a lăsat tatăl (poporul evreu) și pe mama sa (sinagoga) și S-a lipit de femeia Sa din neamuri. Și cei doi au devenit un trup, un popor[25].
[1] Ier. 3, 3.
[2] Cf. Os. 2, 4.
[3] Cf. Iez. 23, 11.
[4] Cf. Fac 17, 23-24.
[5] Cf. Fac. 3, 20; In. 14, 6.
[6] Cf. Fac. 2, 22.
[7] Cf. Fac. 17, 15.
[8] Cf. Fac. 2, 23.
[9] Cf. Fac. 3, 20.
[10] Cf. Is. 54, 1; Gal. 4, 27.
[11] Fac. 2, 23-24.
[12] Cf. Fac. 2, 21.
[13] Cf. Fac. 2, 23; I Cor. 12, 27.
[14] Cf. Lc. 9, 23; 14, 26.
[15] Cf. Lc. 8, 21; Mt. 12, 50; Mc. 3, 35.
[16] Cf. Fac. 2, 21-22.
[17] Cf. I Cor. 15, 45.
[18] Cf. Fac. 2, 24.
[19] Ef. 5, 30
[20] Cf. In. 3, 5; I In. 5, 6
[21] Cf. Mc. 4, 14; Lc. 8, 11.
[22] Cf. Is. 54, 1; Gal. 4, 27.
[23] Cf. Ier. 3, 1-10; Iez. 16, 8-43; Os. 2, 1-13; 4, 13-14.
[24] Cf. Is. 1, 2.
[25] Cf. Fac. 2, 24.