Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [173] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
5. Nu numai în înțelesul său, dar și în felul în care este construit cuvântul acesta, putem să cunoaștem că, atunci când Dumnezeiasca Scriptură îi unește pe Adam și Eva și îi face ca un singur om, este o preînchipuire a lui Hristos și a Bisericii. Zice: „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră”[1]. Iată: zicând despre om ca o singură persoană, adaugă: „și [ei] să stăpânească peștii mării [etc]”[2]. Acest „și [ei] să stăpânească”, [cu verbul] la plural [ἀρχέτωσαν] îi unește pe ei și așază pe unul singur în doi și pe doi în unul.
Și iarăși zice: „Și l-a făcut Dumnezeu pe om [καὶ ἐποίησεν ὁ Θεὸς τὸν ἄνθρωπον], după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el [κατ᾽ εἰκόνα Θεοῦ ἐποίησεν αὐτόν]”[3]. Adică: cel unul singur ca și cum ar fi fost doi. Aceasta este limpede din cuvintele adăugate: „[parte] bărbătească și [parte] femeiască i-a făcut pe ei [ἄρσεν καὶ θῆλυ ἐποίησεν αὐτούς]”[4]. Iată, de vreme ce cei doi sunt un singur trup, îi numește om[5].
Și în relatarea poruncii despre mâncare, putem auzi asemenea. Dumnezeu numește cele două ființe om. „Din tot pomul cel din Paradis [cu] mâncare vei mânca”: aceasta i se spune unei singure persoane [φάγῃ]. „Dar din pomul cel [pentru] a cunoaște binele și răul nu veți mânca din el” (plural). „Iar [în] care zi aveți să mâncați [plural] din el [cu] moarte veți muri”[6]. Aici vezi iarăși că persoane deosebite sunt numite om. Adică: singurul în doime și doimea în unul singur sunt arătate, prin firea lor cea asemenea.
6. De aici, Biserica este învățată o lecție și își primește dogma, o armură tare și o mare biruință împotriva iudeilor care se luptă cu Treimea noastră și împotriva barbarilor care ne zic nouă: Dacă Fiul este Dumnezeu din Dumnezeu, cum este posibil ca cei doi să fie un singur Dumnezeu? Cineva le poate răspunde cu dreptate printr-o lovitură directă și bine țintită: Dacă Eva din Adam este om din om, atunci cum Dumnezeu îi numește pe ei un singur om?
Și dacă mă cercetezi pe mine cum Cei trei sunt Unul, atunci spune-mi cum cei doi, care au fost creați primii, sunt numiți doi într-unul[7]? Zice: „Și l-a făcut Dumnezeu pe om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el”: acesta este un singur om. „[Parte] bărbătească și [parte] femeiască i-a făcut pe ei”[8]: iată, zice că acesta unul este alcătuit din două persoane. Eva purcede/ iese din Adam și i s-a grăit de către Dumnezeu ca unui singur om cu el[9]. La fel și Fiul – care iese din Tatăl[10] –, împreună cu Tatăl sunt numiți – și sunt – un singur Dumnezeu și nu doi[11].
7. Am vorbit despre acestea mai pe larg în comentariile noastre despre chip/ icoană[12]. Acolo, am adus multe locuri din Dumnezeiasca Scriptură, unde Dumnezeu a numit mii de persoane om – precum acolo unde zice: „Îl voi șterge pe omul pe care l-am făcut de pe fața pământului”[13]. Dacă nenumărate persoane cu fire umană se poate să fie numite om din cauza identității de esență, nu e cu atât mai mult cu putință ca cele trei persoane ale Treimii să fie considerate și vestite un singur Dumnezeu, datorită identității desăvârșite a firii Lor?
Israil, cu 600 000 de oameni, este numit ca o singură persoană, Israil[14]. Și la fel Asirianul[15], Persanul și Arabul[16], cu miile lor nenumărate de persoane, sunt numite ca un singur om. Deși sunt multe persoane, sunt numite ca un singur om: mă refer la Persan, Sirian[17], Asirian și Ismailit. În felul acesta, credința creștină nu poate fi criticată când numește cele trei persoane având aceeași fire a Dumnezeirii ca Unul și singurul Dumnezeu, iar nu trei dumnezei.
IV. 1. Până aici, ne-am întărit argumentul împotriva triteiștilor. Dar să ne întoarcem la pasul următor și să vedem care este intenția poruncii care zice: „Din tot pomul cel din Paradis [cu] mâncare vei mânca”[18]. Aici, cred, îl numește pe Adam însuși un paradis, întru care Dumnezeu merge împrejur, prin participare.
Pomii paradisului sunt Puterile duhovnicești și dătătoare de viață sădite în el. [Dumnezeu] Cuvântul poruncește să se folosească de acestea – dar așa după cum sunt date ție și după firea pe care o au acești pomi. Căci alcătuirea lor este de neatins și de nemișcat de orice voință pătimașă. Însă din lucrurile sensibile, care au fost împărțite între acesta și acela, ca între bine și rău, și care au fost împărțite animalelor: din acestea să nu mănânci[19].
Aceasta a fost porunca e care Cuvântul i-a dat-o lui, care să îl ajute ca să se îndrepte spre Dumnezeu. Dar vorbește, pe lângă om, despre mâncăruri diferite și împărțite pe potriva animalelor.
[1] Fac. 1, 26.
[2] Ibidem.
[3] Fac. 1, 27.
[4] Ibidem.
[5] Cf. Fac. 2, 24; Ef. 5, 31.
[6] Fac. 2, 16-17.
[7] Cf. Fac. 2, 7.
[8] Fac. 1, 27.
[9] Cf. Fac. 2, 21-22.
[10] Cf. In. 16, 27-28.
[11] Cf. In. 10, 30; 17, 11.
[12] Cf. CPG 7748, 9.
[13] Fac. 6, 7.
[14] Cf. Ieș. 12, 37; Num. 11, 21; I Sam. 11, 8.
[15] Cf. Mih. 5, 4; Înț. lui Sal. 2, 13.
[16] Cf. Fac. 17, 20.
[17] Cf. II Sam. 8, 5-6; I Cron 18, 5; 19, 10; 12, 16-19.
[18] Fac. 2, 16.
[19] Cf. Fac. 2, 17.