Zi: 1 mai 2026

Veniți la noi,
e pe gratis,
e social media!
Vii și creezi lucruri valorice,
pui produsele tale pe rafturile lor goale,
le umpli de valoarea ta,
ca, într-o zi cu soare,
sa te anunțe ca ești de vânzare,
că platforma lor e cu bani de aici încolo,
când eu, tu, el, noi am pus mâncare pe raft.
Iar eu, din principiu,
plec de acolo de unde
gratuitatea noastră începe
să devină meschina lor afacere.
Pentru că nu mai e social media,
ci e market media,
iar eu, cel care produc valoare,
sunt vândut dimpreună cu cărțile,
fotografiile, filele mele video.
Sunt vândut la întâmplare.
Și de aceea mă întorc pe platforma mea,
acolo unde toate sunt ale mele
și, mai ales, unde sunt eu însumi
și nu o marfă.
Nu ai respect față de tine?
Poți să rămâi pe mai departe o marfă.
Eu sunt o conștiință,
un creator de teologie,
de literatură,
de artă.
Nu sunt de vânzare,
ci de contemplare.
Iar social media începe
și se termină cu gratuitatea,
cu venirea liberă și
benefică spre ceilalți.

*

Come to us,
it’s free,
it’s social media!
You come and create value things,
put your products on their empty shelves,
fill them with your value,
as, on a sunny day,
they announce that you are for sale,
that their platform is making money from here on out,
when I, you, he, we put food on the shelf.
And, on principle, I’m leaving there
from where our gratuitousness
begins to become their petty business.
Because it’s no longer social media,
it’s market media,
and I, the one who produces value,
am sold along with my books,
photos, and video clips.
I am sold at random.
And that’s why I’m returning to my platform,
where everything is mine and,
above all, where I am myself
and not a commodity.
Don’t you have any respect for yourself?
You can continue to be a commodity.
I am a conscience,
a creator of theology,
of literature,
of art.
I am not for sale,
but for contemplation.
And social media begins
and ends with the gratuitousness,
with the free and the beneficial
coming towards others.

*

În Săptămâna Mare merg acasă,
la oamenii în vârstă,
pentru ca să îi spovedesc și să îi împărtășesc,
iar ei mă așteaptă ca pe o bucurie prietenă.
Pentru că, mai presus de cuvintele și de înțelegerea lor,
mai presus de iubirea lor, mai presus de așteptarea lor,
au nevoie de Domnul nostru, al tuturor,
de Care toți avem nevoie.
Nu se mai pot ridica de la pat sau fac
doar pași mărunți, acolo,
în casa lor, în mica lor cămăruță.
Și singurătatea le e prietenă,
trăind din amintiri și din mici
fapte ale prezentului.
Îmi vorbesc despre ei,
despre moarte și viață,
despre viață și moarte,
despre așteptare,
despre ce bine era cândva și
despre ce nu mai pot să facă acum.
Gesturi evlavioase,
lipsă de putere fizică, dar cu așteptări interioare,
în camerele lor care seamănă cu ei,
cu cei care trăiesc acolo.
Le spun unde am fost,
la cine mă mai duc,
aflând că și alții sunt în aceeași situație cu ei.
O pregătire pentru clipa aceea,
pentru acea zi.
Căci fiecare ne trăim
singurătatea sfârșitului.
Fiecare ne pregătim îndelung
pentru a ne smeri cu adevărat.
Și trebuie să recunoști toate înaintea Lui,
că vrei să vii la El.
Trebuie să vrei să faci pasul
dintre moarte și viață.
Pentru că El, Viața lumii,
ne cheamă la Sine pe toți.

*

In the Great Week I go home,
at older people,
to confess and receive communion,
and they await me as a joyful friend.
Because, beyond their words and understanding,
beyond their love, beyond their expectation,
they need our Lord, of all, Whom we all need.
They can no longer get out of bed
or only take small steps,
there, in their house, in their little room.
And loneliness is their friend,
living from memories and
small deeds of the present.
They talk to me about them,
about death and life,
about life and death,
about waiting,
about how good it once was
and what they can’t do now.
Godly gestures,
lack of physical strength,
but with inner expectations,
in their rooms that resemble them,
those who live there.
I tell them where I’ve been,
who I’m going to,
finding out that others are
in the same situation as them.
A preparation for that moment,
for that day.
Because we each experience
the loneliness of the end.
We each prepare ourselves
for a long time to truly humble ourselves.
And you must confess all
before Him,
that you want to come to Him.
You must want to take
the step between death and life.
Because He, the Life of the world,
calls us all to Himself.

*

Am fost pe picioarele mele la pelerinaj,
m-am împărtășit cu Domnul,
apoi am sărutat sfântul cap
al Sfântului Mare Mucenic Gheorghios,
adus la Pantocrator,
și pentru prima oară în România.
Soarele a fost cu noi,
aerul a fost cu noi,
păsărelele ciripind au fost cu noi.
Și am trăit binecuvântarea
aceasta cu bucurie,
pentru că orice pelerinaj
e împlinire sfântă.
Cum să nu fim recunoscători
pentru viața noastră eclesială?!
Cei 30 de ani de Episcopat
n-au trecut degeaba.
Iar rolul Preotesei în Biserică
trebuie regândit,
pentru că ea poate fi hirotesită ca Cititoare
sau hirotonită ca Diaconiță.
Altfel, oricât de capabilă ar fi,
Preoteasa e mută în Biserică,
pentru că nu are rol liturgic.
Fiecare întrebare are timpul ei.
Pentru că nu doar de răspunsuri avem nevoie,
ci și de întrebările care ne mântuie.
Descoperi peste tot prieteni.
Cei mai buni prieteni ai noștri
sunt dușmanii noștri,
pe care noi îi iubim.
O teologie politizată
e o teologie revanșardă.
Dar cum să scuipi în fața cuiva,
dacă tu trebuie să întorci și celălalt obraz?!
Masca mortuară a lui Mihail
și geamantanul lui de manuscrise.
Încremenirile în aer ale lui Aftene.
Și când te lași surprins de evenimente,
te lași dus de Dumnezeu spre înțelegeri fine,
spre atmosfera aceea familiară de la subsol,
unde casa țărănească
era realitatea noastră pașnică.
Dar vai, subsolul României
e satul care rămâne tot mai singur!
Tot la subsol ne ținem istoria,
literatura, credința, tradițiile,
pentru că n-avem timp să scriem despre ele.
Cine va mai citi cărți?,
m-a întrebat el,
ca și când orice cuvânt ar fi fost ultimul.
Dar salata de primăvară,
care ajunsese 4 lei la Alexandria,
mi-a amintit că iarba răsare
unde vrea Dumnezeu.
Și că, dacă porți în tine boli,
le porți tot timpul,
chiar dacă nu te întreabă
nimeni cum te mai simți.
După ce te uiți la prognoza meteo,
ți se spune că vei avea o zi bună.
Dar mai înainte de vreme,
războiul era undeva departe,
dar îți scumpește ție viața.
Benzina e o creștere
a tensiunii miocardice.
Și mieii nu s-au vândut
din același dezgust financiar
pentru care nu s-au vândut nici brazii,
pentru că nu e „bine” să ai praznice cu pace.
Căștile din urechi te lasă în lumea ta,
ce vezi în telefon te duce departe,
dar nu știi că a murit vecinul tău Ion de trei zile.
Dumnezeu să-l ierte,
că și așa nu vorbeam cu el!
Dezgustul e o proză,
dar delicatețea e poezia vieții.
Îmi duc predicile spre cei care nu mă caută,
spre cei care nu mă cunosc,
a căror limbă nu e limba mea maternă.
Ca să afle și ei că îmi pasă de toată lumea.
2026 înseamnă 20 de ani de online.
Intri la alții în casă,
îi îmbrățișezi cu scrisul tău,
dar asta nu înseamnă că te pun la masă.
Mult deșert,
dar puțin aur,
iar măreția reală îți taie respirația.
De ce să dai un telefon,
dacă n-ai iubiri reale?!
Înțelegerile dintre cei doi parteneri
sunt un câine care dă din coadă.

*

I went on my own feet on the pilgrimage,
I communed with the Lord,
then I kissed the holy head
of the Holy Great Martyr Gheorghios,
brought to the Pantocrator,
and for the first time in Romania.
The sun was with us,
the air was with us,
the chirping birds were with us.
And I experienced this blessing with joy,
because every pilgrimage is a holy fulfillment.
How can we not be grateful
for our ecclesial life?!
The 30 years of Episcopate
have not been in vain.
And the role of the Priestess
in the Church must be rethought,
because she can be cheirothesed as a Reader
or cheirotoned as a Deaconess.
Otherwise,
no matter how capable she is,
the Priestess is mute in the Church,
because she has no liturgical role.
Every question has its time.
Because we don’t just need answers,
we also need the questions that save us.
You find friends everywhere.
Our best friends are our enemies,
whom we love.
A politicized theology
is a revanchist theology.
But how can you spit in someone’s face
if you must turn the other cheek too?!
Mihail’s death mask and the portmanteau
of his manuscripts.
The dumbfounded in the air of Aftene.
And when you let yourself
be surprised by events,
you let yourself be led by God
towards fine understandings,
towards that familiar atmosphere
from the basement,
where the peasant house
was our peaceful reality.
But alas, the romanian basement
is the village that remains increasingly lonely!
We also keep our history,
literature, faith, traditions in the basement,
because we don’t have time
to write about them.
Who will read books anymore?,
he asked me,
as if every word were the last.
But the spring salad,
which had reached 4 lei at Alexandria,
reminded me that grass grows
where God wants it.
And that, if you carry diseases within you,
you carry them all the time,
even if no one asks you
how you’re feeling.
After looking at the weather forecast,
you are told that you will have a good day.
But ahead of weather,
the war was somewhere far away,
but it is making your life more expensive.
Gasoline is an increase
in myocardial tension.
And the lambs weren’t sold out
of the same financial disgust
that the trees weren’t sold for,
because it’s not „good”
to have feasts with peace.
The headphones in your ears
leave you in your own world,
what you see on your phone
takes you far away,
but you don’t know that
your neighbor Ion died three days ago.
God forgive him,
because I wasn’t talking to him anyway!
Disgust is a prose,
but delicacy is the poetry of life.
I take my sermons to those who do not seek me,
to those who do not know me,
whose language is not my maternal tongue.
So that they know
that I care about everyone.
2026 means 20 years of online.
You enter other people’s homes,
you embrace them with your writing,
but that doesn’t mean
they put you at the table.
Lots of desert,
but little gold,
and the real greatness
takes your breath away.
Why make a phone call,
if you don’t have real loves?!
The understandings between
the two partners are
a dog wagging its tail.