Frumoșii nebuni ai marilor orașe [2]
Fănuș Neagu, Frumoșii nebuni ai marilor orașe. Fals tratat despre iubire (roman, ediție definitivă ne varietur), Ed. Eminescu, București, 1991, 192 p.
*
Îl contesta pe Dumnezeu dimineața, dar nu și noaptea, pentru că noaptea „e periculos să nu fii prieten cu Dumnezeu”, p. 48; „Ramințki tăcu moale”, p. 50, fără să mai argumenteze. „Soarele, uscățiv ca sternul unui cocoș descărnat, dădea în pragul nebuniei pe pereții albaștri ai vilei de lângă podul de lemn”, p. 51.
Autorul declară încheietura mâinii „patul de aur al feminității…unde sângele e totdeauna verde și trufaș”, p. 54. Vitele sunt ale Domnului, p. 55, ca întreaga creație. „Un clopot sfânt își rupe suferința sub arc de curcubeu”, p. 56, se aude un clopot de Biserică bătând după ce a încetat să plouă.
„La noi, pământul era un altar jupuit de sfinți, peste apă era făgăduința”, p. 56; el „prelungea clipa de echivoc”, p. 62; „o câmpie fără nechezat de cal e o câmpie ieșită din uz”, p. 65. Căci comuniștii omorâseră caii oamenilor, îi înlocuiseră cu tractoare. Bărbatul trage cu pușca în Crucea Domnului, în Troiță, iar o femeie îl numește păgân și îi spune să îl mănânce viermii neadormiți, p. 63, ai Iadului. După care a înfipt brațul Crucii în tort, p. 67, și a pus furnici pe spinarea porcului copt în cuptor, dar și peste rațele sălbatice, p. 66-68.
Luna, în octombrie, „dincolo de Dunăre, seamănă cu un preot decapitat umblând pe cer cu o icoană în brațe”, p. 72; „pe buzele Astei Dragomirescu dansa umbra unui fluture”, p. 72; O hulă fără rost în p. 73: „Dumnezeu e omul care umblă cu mâna pe țâțele reginei Angliei”, p. 73. Iar „departe, în fundul zării, unde Dunărea își desparte apele în două haite”, p. 73, în două părți.
Pădurarul Toma Taliverde „le dărui o oală cu miere de salcâm și un pui de prepeliță cu aripa frântă”, p. 74-75; pădurarul, împătimit de jocul de cărți, s-ar sinucide dacă ar ști că pe lumea cealaltă se joacă în continuu cărți, p. 75; o altă hulă nesimțită, care „reinterpretează” semnul Sfintei Cruci, p. 75. După ce Domnul e văzut ca un om care poartă un miel în spinare, autorul spune că „lumina era verde și nesătulă, [o] lumină nimfomană”, p. 76.
Nevasta de graur stă toată ziua și face nazuri, p. 78. Și cineva spuse: „Comunismul ne va ucide”, p. 82. „Peste jumătate de oră începu o ploaie violentă de parcă cineva tăiase beregata nopții”, p. 87; „vântul fiind totdeauna în glorie pe marginea Dunării”, p. 87; Pădurarul spune ceva genial: „Lângă tine și lumina face viermi”, p. 89, arătând starea de păcătoșenie a omului.
„Toamna, Brăila e tristă și cu părul fluturând”, p. 91. La bordelul clandestin au dat 25 de lei, p. 93; „pușcăriașii par să fie mai visători decât fotbaliștii”, p. 94; altă hulă: „Probabil că Dumnezeul de deasupra stadioanelor e mai bătrân decât cel din Biserica lacrimilor și se înduioșează mai ușor”, p. 94. La care celălalt îi răspunde cu o alta: „Dumnezeul meu de la Brăila e întotdeauna tânăr și, dac-ar vrea, m-aș înhăma cu el la o căruță”, p. 95. Îmi repugnă excesul de blasfemie, deși hulele romanului au multă poeticitate.
„fiecare oraș are o bunătate a lui”, p. 95; „Brăila e oraș bun, toamna, când e cotropit de struguri și de coacăze roșii”, p. 95; „sub luna scormonind sublimul”, p. 96; „cântau cocoșii, sute sau mii de glasuri, ca și cum Dunărea și-ar fi schimbat apele în cocoși și i-ar fi aruncat în noaptea orașului Brăila ca s-o umple cu mici biserici sonore”, p. 97; taie cocoșii, apoi găinile din curte, crezând că au înghițit un zar, p. 98. Ce spune bărbatul care iubește părul lung al femeilor: „Eu, când văd o femeie tunsă, îmi vine să rup o armă pe genunchi și să[-i] beau gloanțele”, p. 99.