Frumoșii nebuni ai marilor orașe [3]
Fănuș Neagu, Frumoșii nebuni ai marilor orașe. Fals tratat despre iubire (roman, ediție definitivă ne varietur), Ed. Eminescu, București, 1991, 192 p.
*
Femeia vede în el „mult întuneric parșiv”, p. 99, pe când, despre sufletul ei, spune că „miroase a migdale din nopțile de demult ale Florenței”, p. 99. „Bunătatea orașului Brăila e să primească totul zâmbind, ca un cardinal al otrăvurilor”, p. 99. Hulele romanului mi-l fac nesuferit. Nu vreau să le mai reproduc. Dar sunt la p. 104, 105, 109, 120, 123, 131, 132, 139, 144, 149, 151, 152, 154, 155, 156, 158, 163, 168, 169, 177, 178, 182, 184, 186, 190. Bărbatul refuză să se culce cu tânăra Zara de 18 ani, în timp ce tânăra e rănită în orgoliul ei. Ar fi preferat să fie bătută, p. 122-125.
„steaua pisicilor e o coadă de pește și…femeile din mahalale nu trebuie sărutate pe gură”, p. 130. Se referă la cele care se prostituau. „Tabernacolele zăpezii însămânțate cu amenințare”, p. 130. „Mă simt bătut în tâmple și în suflet de aromele Dunării și ale ploii. Și sunt fericit și trist în norocul și [în] durerea vieții, ca o virgulă într-un vers de Eminescu”, p. 133.
L-a văzut pe diavol „atârnat [toată noaptea] de coada a două vaci, chiuia și vacile sunau din coarne ca din goarnă, m-a trecut udul și n-am mai știut să fac nici semnul Crucii”, p. 134. Vindeau sângele țăranilor la Spitale, mințindu-i că au fost respinși la vizita medicală, p. 135. Peșterile Lavrei Sofia din Kiev, p. 136. Crucea cu limba în cerul gurii, p. 145.
„Bucureștii au 365 de biserici, ca și orașul San-Salvador, fiecare biserică cu hramul ei, cei bătrâni le țineau”, p. 155. Bunicul lui credea că toate apele pământului izvorăsc dintr-un măr, iar iarba pleacă din inima Crucii, p. 163. Se cântă Steaua sus răsare…, p. 164.
I-a îngrozit pe Preoți cu ordine false de percheziție și le-a luat Sfintele Icoane din Biserici, p. 168; „le așeza pe ochi o noapte mică, întâlnită, de altfel, în toate bisericile ortodoxe”, p. 190. Titlul romanului apare în ultima pagină a sa, p. 192. Și Milițienii au arestat și biserica de gheață, p. 192. Și în ultima pagină ninsoarea e văzută ca o recuperare a Bisericilor demolate de către comunism: „Ninge sau cad din cer pereți de mănăstire?! Când ninge, clipa e atât de măreață, rotundă și fermecătoare, încât o văd plângând că trebuie să piară. Iar în sângele meu dă bob albastru setea de-a schimba totul pe o dragoste amară. Știind că pierd! Blestemat să nu uit!”, p. 192. Și autorul a scris romanul la Mogoșoaia, între 1970-1975, p. 192.