Prezența lor în viața mea

Vineri, spre dimineață, am visat o colegă de Gimnaziu: pe Mariana Nagea. Era obosită, venită de la muncă, pe care am primit-o în patul meu să se odihnească. Și o priveam cu tandrețe cum doarme, o priveam ca pe o soră a mea, protejând-o să se odihnească cum trebuie, pentru că vedeam că are nevoie de somn.  Mă interesa doar odihna ei.

Azi-noapte m-am trezit pe la două, nu mai aveam somn și m-am gândit la visul de ieri. La cum o priveam ca pe o soră. Și mi-am dat seama că așa îi privesc pe toți colegii mei din Gimnaziu: ca pe frați și surori cu care am în comun copilăria mea. Și mă gândeam ce aș spune la o eventuală întâlnire a noastră, la o întâlnire solemnă. Și ideea de fond era aceasta: că pe atunci erau altercații, rivalități, neînțelegeri între noi, dar acum îmi dau seama că mă bazez pe ei, pe toți colegii mei, pentru că ei fac parte din viața mea. Chiar dacă nu ne-am mai întâlnit cu toții, îi am în mine și în rugăciunile mele, pentru că mă bazez pe ei.

Tot la fel mă bazez pe colegii mei din Seminar, din Facultate, de la Master și Doctorat, pe parohienii mei, pe cunoștințele și prietenii mei din online, pe familia și rudele mele, pentru că am o relație cu ei. Una interioară. Și când spun că mă bazez pe ei, spun că îi am la fundamentul vieții mele interioare, că fac parte din mine. Și că relația mea interioară cu ei îmi arată că sunt un om social, care m-am clădit în societate și care mă bazez pe societate în viața mea interioară.

M-am culcat la loc și m-am trezit la 4. 30 dintr-un vis predicatorial: Patriarhul Daniel vorbea unei imense asistențe, erau mulți tineri, predica pe un câmp și eram și eu acolo. Și acel câmp devenise unul eclesial, pentru că oriunde se predică devine un loc bisericesc. Și când și-a terminat predica mi-am dat seama că erau familii întregi de tineri acolo, unii veniți și cu copiii lor, și că mulți se cunoșteau între ei. Pentru că viața Bisericii e viață comunională, e o viață în care ne cunoaștem și ne asumăm unii pe alții.

Sermon on the 7th Sunday after the Resurrection of the Lord [2026]

Hristos has ascended!

My beloveds[1],

 

1. the moments of temptation are full of oppressions from the demons. Because they want to put us down in those moments, to throw us into great sins, knowing that after temptations come our ghostual increases, our fillings of grace. Because God fills us with His glory according to our ascetic efforts, our striving for holiness. For He expects from us total adhesion to His will, total attachment to Him. And the demons fight precisely against this fact: our obedience to the will of God. Because they want babylonie in us, they want us to be in constant inner agitation, in blaseness and not in holy joy[2].

1. Αγαπητοί μου, οι στιγμές του πειρασμού είναι γεμάτες καταπίεση από τους δαίμονες. Επειδή θέλουν να μας καταβάλουν σε αυτές τις στιγμές, να μας ρίξουν σε μεγάλες αμαρτίες, γνωρίζοντας ότι μετά τους πειρασμούς έρχονται οι πνευματικές μας αυξήσεις, τα γεμίσματά μας με χάρη. Επειδή ο Θεός μας γεμίζει με τη δόξα Του σύμφωνα με τις ασκητικές μας προσπάθειες, την προσπάθειά μας για αγιότητα. Διότι περιμένει από εμάς πλήρη προσήλωση στο θέλημά Του, πλήρη προσκόλλησή Του σε Αυτόν. Και οι δαίμονες αγωνίζονται ακριβώς ενάντια σε αυτό το γεγονός: την υπακοή μας στο θέλημα του Θεού. Επειδή θέλουν τη βαβυλωνία μέσα μας, θέλουν να βρισκόμαστε σε συνεχή εσωτερική αναταραχή, σε αδιαφορία και όχι σε αγία χαρά.

2. The man decays because of evil, demonic thoughts, which he considers good things and lives them as such. It is enough to believe a demonic thought, one full of malice and unbelief, and all our deeds begin to smell of Hell. Because we put demonic thought at the foundation of our life and it ruins our life. To get rid of the demonic imprint on our life, we must no longer believe in that thought, no longer work it in our life. And, confessing our demonic deceptions and sins, we regain our inner beauty, because we begin to do the will of God. But the evil thought, with which we consent, is the will of the demons[3].

2. L’uomo decade a causa di pensieri malvagi e demoniaci, che egli scambia per cose buone e vive come tali. Basta credere a un pensiero demoniaco, pieno di malizia e incredulità, e tutte le nostre azioni cominciano a puzzare d’Inferno. Perché poniamo il pensiero demoniaco alla base della nostra vita ed esso la rovina. Per liberarci dall’impronta demoniaca sulla nostra vita, non dobbiamo più credere a quel pensiero, non dobbiamo più metterlo in pratica nella nostra vita. E, confessando i nostri inganni e peccati demoniaci, ritroviamo la nostra bellezza interiore, perché iniziamo a fare la volontà di Dio. Ma il pensiero malvagio, a cui acconsentiamo, è la volontà dei demoni.

3. The theological books of the Holy Fathers are enlightenments on the theological and ghostual problems of our life. We must read them as our deparasitation from demonic thoughts. The dogmatic and canonical decisions of the Ecumenical and Local Synods have the same role: to separate truth from falsehood, to radically separate the will of God from the will of demons. Because we must know the will of God and live it in our lives. And, reading the truth of God, we receive it as our true enlightenment and through it we are healed of our ghostual and bodily illnesses[4].

3. Libri theologici Sanctorum Patrum sunt illuminationes de quaestionibus theologicis et spiritualibus vitae nostrae. Eos legere debemus tamquam detoxificationem nostram a cogitationibus daemonicis. Decisiones dogmaticae et canonicae Conciliorum Oecumenicorum et Localium idem munus habent: veritatem a falsitate separare, voluntatem Dei a voluntate daemonum radicaliter separare. Quia voluntatem Dei cognoscere et in vita nostra vivere debemus. Et, veritatem Dei legendam, eam tamquam veram illuminationem accipimus et per eam a morbis nostris spiritualibus et corporalibus sanamus.

4. By commemorating the Holy Fathers of the First Ecumenical Synod, we foreground God’s enlightenment. Because the Holy Fathers of the Church were enlightened by God on the christological truth of the Church. For they confessed the Lord Iisus Hristos as the incarnate Son of God, the One who is of one essence with the Father and the Holy Ghost. But in order to be enlightened by God, you must receive His glory within you at Baptism. And the Church received the glory of the Trinity starting with Pentecost, for which we are preparing today. For next sunday, 50 days after the Resurrection of the Lord, the Church relives the reception of the Holy Ghost by the Holy Apostles. For each one of them, in fraternal communion, received the glory of the Ghost within themselves[5].

4. Sanctorum Patrum Concilii Oecumenici Primi commemorando, illuminationem Dei in primo plano ponitur. Quia Sancti Patres Ecclesiae a Deo illuminati sunt de veritate christologica Ecclesiae. Dominum enim Iesum Christum ut Filium Dei incarnatum, unius essentiae cum Patre et Spiritu Sancto, confessi sunt. Sed ut a Deo illuminari possitis, gloriam eius intra vos ipsos in Baptismo accipere debetis. Et Ecclesia gloriam Trinitatis a Pentecoste accepit, ad quam hodie nos praeparamus. Proxima dominica, quinquaginta diebus post Resurrectionem Domini, Ecclesia receptionem Spiritus Sancti a Sanctis Apostolis reviviscit. Nam unusquisque eorum, in communione fraterna, gloriam Spiritus intra se accepit.

5. At Pentecost the Holy Apostles were together, and so were the Holy Fathers, at the Synods of the Church, they were together. For where everything is thought of communionally, it is thought of for the good of the Church and of the whole world. Because the Ecumenical Synod deals with the truth that saves us. With the truth of the whole world. And that is why the synodal decisions of the Church are the light of the world, because they defended the truth of God from distortion, from falsification. For demons want the truth to be lost, for the truth not to be believed by people. But the Church of God guards the truth of God for the salvation of people. Because we live and are continually strengthened in holiness through the truth of God and through His entire service[6].

6. The Holy Fathers of the Church were profound theologians, but also attentive philologists, full of poetry and philosophical subtleties in their discourses. They were walking libraries of holiness and theological knowledge. They knew the theology and life of the Church, but also the life and mentality of the people of their time. Therefore, they spoke in a way that people could understand, but with the linguistic accuracy of great theologians, because they were interested in a clear understanding of the will of God. The theology was their life and it is our light and salvation. Because they taught us the theology of the Church as a most holy gift, as the gift of our salvation. And whoever wants to be orthodox, must be full of the theology and godliness of our Holy Fathers, who wrote for our salva- tion[7].

7. In Nicaea [Νικαία], today İznik[8], the nicene Creed was formulated. And in the year 325, God was confessed as one, the Pantocrator Father being the Maker of all things seen and unseen. And the Lord Iisus Hristos is the only-begotten Son of the Father and of one substance with the Father [ὁμοούσιον τῷ Πατρί], and the Father through the Son made all things. And the Lord, for our salvation, became incarnate, died and rose again, and ascended into heaven, but will come to judge the living and the dead. And the Holy synodal Fathers confessed that they also believe in the Holy Ghost[9], thus confessing the 3 persons of our triune God, but without insisting on the pneumatology of the Church. Because the issue under discussion was the divinity of the Son and His consubstantiality with the Father. Because the heretic Arios [Ἄρειος][10] had denied the person of the Son, had minimized it, speaking unecclesiastically about it[11].

8. Rewriting history means falsifying people’s lives. Lying about the past means lying about the present. Because people of the present, receiving a falsified past, live in error. Theological lying is heresy. Whoever falsifies the truth transmits to us a false theology. And the Church completely disavows the false teachings of people, the corruption of the truth, because she teaches us the whole truth of God. And His truth is the one that saves us. Because whoever lives in the truth of God also lives in His holiness. The glory of the Ghost descended in the Holy Apostles, in those who lived in His truth and filled them with His holiness. Because the truth is lived in the communion of the Church and those who sanctify themselves, sanctify themselves in the Church of God[12].

8. Réécrire l’histoire, c’est falsifier la vie des gens. Mentir sur le passé, c’est mentir sur le présent. Car ceux qui, aujourd’hui, reçoivent un passé falsifié vivent dans l’erreur. Le mensonge théologique est une hérésie. Quiconque falsifie la vérité nous transmet une fausse théologie. L’Église rejette catégoriquement les faux enseignements des hommes, la corruption de la vérité, car elle nous enseigne toute la vérité de Dieu. Et c’est sa vérité qui nous sauve. Car celui qui demeure dans la vérité de Dieu demeure aussi dans Sa sainteté. La gloire de l’Esprit est descendue dans les Saints Apôtres, dans ceux qui vivaient dans Sa vérité, et les a remplis de Sa sainteté. Car la vérité se vit dans la communion de l’Église et ceux qui se sanctifient, se sanctifient dans l’Église de Dieu.

8. Historiam rescribere significat vitas hominum falsificare. De praeteritis mentiri significat de praesenti mentiri. Quia homines praesentis, praeteritum falsificatum accipientes, in errore vivunt. Mendacium theologicum haeresis est. Qui veritatem falsificat, falsam theologiam nobis transmittit. Et Ecclesia omnino falsas doctrinas hominum, corruptionem veritatis, abnegat, quia totam Dei veritatem nos docet. Et eius veritas est quae nos salvat. Quia qui in veritate Dei vivit, etiam in sanctitate Eius vivit. Gloria Spiritus in Sanctos Apostolos descendit, in eos qui in veritate Eius vixerunt et Eos sanctitate eius implevit. Quia veritas in communione Ecclesiae vivitur et qui se sanctificant, se in Ecclesia Dei sanctificant.

9. The fight for truth is also the fight for holiness. It is our continuous inner fight, because defending the truth means living it. And whoever defends the truth of the Church, that one fights for the peace of the Church. Because His truth is lived in the communion of the Church, in the ascesis of continuous life, in our attention to the godliness and teaching of the Church. Whoever, in his fight for truth, is indifferent to the peace of the Church, that one does not fight the good fight. For the man of holiness fights for the truth, but always taking care of the peace and salvation of all, of the good of the Church[13].

9. Pugna pro veritate est etiam pugna pro sanctitate. Est continua nostra pugna interna, quia veritatem defendere est eam vivere. Et quicumque veritatem Ecclesiae defendit, is pro pace Ecclesiae pugnat. Quia veritas eius in communione Ecclesiae, in ascetica vitae continuae, in attentione nostra ad pietatem et doctrinam Ecclesiae vivitur. Quicumque, in pugna sua pro veritate, paci Ecclesiae indifferens est, is bonum certamen non pugnat. Nam vir sanctitatis proverita te pugnat, sed semper curans pacem et salutem omnium, bonum Ecclesiae.

10. Therefore, my beloveds, the theological life of the Church is the life full of God’s truth. Because in all the prayer and singing of the Church we find out the will of God. Being present at the Church Services means learning the life and theology of the Church. Because in all the service of the Church we have the will of God with us, we have His wealth of truth, which saves us. Amin[14]!


[1] Started at 9.53, in day of monday, on 18 may 2026. Sun, 17 degrees, wind of 16 km/h.

[2] Hristos S-a înălțat! Iubiții mei, momentele de ispită sunt pline de asupriri din partea demonilor. Pentru că ei vor să ne pună la pământ în acele clipe, să ne arunce în mari păcate, știind că după ispite vin și sporirile noastre duhovnicești, umplerile noastre de har. Pentru că Dumnezeu ne umple de slava Lui pe măsura eforturilor noastre ascetice, a străduinței noastre după sfințenie. Căci El așteaptă din partea noastră totala adeziune la voia Lui, totala alipire de El. Și demonii luptă tocmai împotriva acestui fapt: a ascultării noastre de voia lui Dumnezeu. Pentru că ei vor babilonie în noi, vor să fim în continuă agitație interioară, în blazare și nu în bucurie sfântă.

[3] Omul decade datorită gândurilor rele, demonice, pe care le consideră lucruri bune și le trăiește ca atare. E de ajuns să crezi un gând demonic, unul plin de răutate și de necredință, și toate faptele noastre încep să miroasă a Iad. Pentru că punem la fundamentul vieții noastre gândul demonic și el ne strică viața. Ca să scăpăm de amprenta demonică asupra vieții noastre trebuie să nu mai credem în acel gând, să nu îl mai lucrăm în viața noastră. Și, spovedindu-ne înșelările demonice și păcatele, noi ne recăpătăm frumusețea interioară, pentru că începem să facem voia lui Dumnezeu. Dar gândul rău, cu care consimțim, e voia demonilor.

[4] Cărțile de teologie ale Sfinților Părinți sunt luminări asupra problemelor teologice și duhovnicești ale vieții noastre. Noi trebuie să le citim ca deparazitări ale noastre de gândurile demonice. Hotărârile dogmatice și canonice ale Sinoadelor Ecumenice și Locale au același rol: de a separa adevărul de minciună, de a separa la modul radical voia lui Dumnezeu de voia demonilor. Pentru că noi trebuie să cunoaștem voia lui Dumnezeu și să o trăim în viața noastră. Și, citind adevărul lui Dumnezeu, noi îl primim ca pe adevărata noastră luminare și prin el ne vindecăm de bolile noastre sufletești și trupești.

[5] Pomenindu-i pe Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic, noi punem în prim-plan luminarea lui Dumnezeu. Pentru că Sfinții Părinți ai Bisericii au fost luminați de Dumnezeu asupra adevărului hristologic al Bisericii. Căci ei L-au mărturisit pe Domnul Iisus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu întrupat, Cel care este deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Dar ca să fii luminat de Dumnezeu trebuie să primești în tine slava Lui la Botez. Și slava Treimii Biserica a primit-o începând cu Cincizecimea, pentru care ne pregătim și azi. Căci duminica viitoare, la 50 de zile după Învierea Domnului, Biserica retrăiește primirea Sfântului Duh de către Sfinții Apostoli. Căci fiecare în parte, în comuniune frățească, au primit slava Duhului în ei înșiși.

[6] La Cincizecime Sfinții Apostoli au fost împreună, la fel și Sfinții Părinți, la Sinoadele Bisericii, au fost împreună. Căci acolo unde totul se gândește comunional, se gândește spre binele Bisericii și al întregii lumi. Pentru că Sinodul Ecumenic se ocupă de adevărul care ne mântuie. De adevărul întregii lumi. Și de aceea hotărârile sinodale ale Bisericii sunt lumina lumii, pentru că au apărat adevărul lui Dumnezeu de răstălmăcire, de falsificare. Căci demonii doresc ca adevărul să se piardă, ca adevărul să nu fie crezut de către oameni. Însă Biserica lui Dumnezeu păzește adevărul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Pentru că noi trăim și ne întărim continuu în sfințenie prin adevărul lui Dumnezeu și prin întreaga slujire a Lui.

[7] Sfinții Părinți ai Bisericii erau profunzi teologi, dar și atenți filologi, plini de poezie și de subtilități filosofice în discursurile lor. Erau biblioteci ambulante de sfințenie și de cunoaștere teologică. Cunoșteau teologia și viața Bisericii, dar și viața și mentalitatea oamenilor din timpul lor. De aceea, ei vorbeau pe înțelesul oamenilor, dar cu acuratețea lingvistică a unor mari teologi, pentru că erau interesați de înțelegerea clară a voii lui Dumnezeu. Teologia era viața lor și ea este lumina și mântuirea noastră. Pentru că ne-au predat teologia Bisericii ca pe un dar preasfânt, ca pe darul mântuirii noastre. Și cine dorește să fie ortodox, trebuie să fie plin de teologia și de evlavia Sfinților noștri Părinți, care au scris pentru mântuirea noastră.

[8] Cf.https://en.wikipedia.org/wiki/First_Council_of_Nicaea, https://en.wikipedia.org/wiki/Nicaea, https://en.wikipedia.org/wiki/İznik.

[9] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Nicene_Creed.

[10] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Arius.

[11] La Nicea [Νικαία], astăzi İznik, s-a formulat Crezul nicean. Și în anul 325, Dumnezeu a fost mărturisit ca fiind unul, Tatăl Atotțiitorul fiind Făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute. Iar Domnul Iisus Hristos este Fiul Cel unul-născut al Tatălui și deoființă cu Tatăl [ὁμοούσιον τῷ Πατρί] și Tatăl prin Fiul a făcut toate. Iar Domnul, pentru mântuirea noastră, S-a întrupat, a murit și a înviat și S-a înălțat la cer, dar va veni să judece viii și morții. Și Sfinții Părinții sinodali au mărturisit că ei cred și în Duhul Sfânt, mărturisind astfel cele 3 persoane ale Dumnezeului nostru treimic, dar fără să insiste asupra pnevmatologiei Bisericii. Pentru că problema luată în discuție era dumnezeirea Fiului și deoființimea Lui cu Tatăl. Pentru că ereticul Arios [Ἄρειος] negase persoana Fiului, o minimalizase, vorbind neeclesial despre ea.

[12] Rescrierea istoriei înseamnă falsificarea vieților oamenilor. A minți despre trecut înseamnă a minți și despre prezent. Pentru că oamenii prezentului, primind un trecut falsificat, trăiesc în eroare. Minciuna teologică este erezie. Cine falsifică adevărul ne transmite o teologie falsă. Și Biserica se dezice cu totul de falsele învățături ale oamenilor, de coruperea adevărului, pentru că ea ne predă tot adevărul lui Dumnezeu. Și adevărul Lui e cel care ne mântuie. Pentru că cine trăiește în adevărul lui Dumnezeu, trăiește și în sfințenia Lui. Slava Duhului a coborât în Sfinții Apostoli, în cei care trăiau în adevărul Lui și i-a umplut de sfințenia Sa. Pentru că adevărul se trăiește în comuniunea Bisericii și cei care se sfințesc, se sfințesc în Biserica lui Dumnezeu.

[13] Lupta pentru adevăr este deopotrivă lupta pentru sfințenie. E lupta noastră interioară continuă, pentru că apărarea adevărului înseamnă trăirea lui. Și cine apără adevărul Bisericii, acela luptă pentru pacea Bisericii. Pentru că adevărul Lui e trăit în comuniunea Bisericii, în asceza vieții continue, în atenția noastră la evlavia și învățătura Bisericii. Cine, în lupta lui pentru adevăr, e indiferent față de pacea Bisericii, acela nu luptă lupta cea bună. Căci omul sfințeniei luptă pentru adevăr, dar având mereu grijă de pacea și de mântuirea tuturor, de binele Bisericii.

[14] Așadar, iubiții mei, viața teologică a Bisericii e viața plină de adevărul lui Dumnezeu. Pentru că în toată rugăciunea și cântarea Bisericii noi aflăm voia lui Dumnezeu. A fi prezent la Slujbele Bisericii înseamnă a învăța viața și teologia Bisericii. Pentru că în toată slujirea Bisericii noi avem voia lui Dumnezeu cu noi, avem bogăția Sa de adevăr, care ne mântuie pe noi. Amin!