Prezența lor în viața mea

Vineri, spre dimineață, am visat o colegă de Gimnaziu: pe Mariana Nagea. Era obosită, venită de la muncă, pe care am primit-o în patul meu să se odihnească. Și o priveam cu tandrețe cum doarme, o priveam ca pe o soră a mea, protejând-o să se odihnească cum trebuie, pentru că vedeam că are nevoie de somn.  Mă interesa doar odihna ei.

Azi-noapte m-am trezit pe la două, nu mai aveam somn și m-am gândit la visul de ieri. La cum o priveam ca pe o soră. Și mi-am dat seama că așa îi privesc pe toți colegii mei din Gimnaziu: ca pe frați și surori cu care am în comun copilăria mea. Și mă gândeam ce aș spune la o eventuală întâlnire a noastră, la o întâlnire solemnă. Și ideea de fond era aceasta: că pe atunci erau altercații, rivalități, neînțelegeri între noi, dar acum îmi dau seama că mă bazez pe ei, pe toți colegii mei, pentru că ei fac parte din viața mea. Chiar dacă nu ne-am mai întâlnit cu toții, îi am în mine și în rugăciunile mele, pentru că mă bazez pe ei.

Tot la fel mă bazez pe colegii mei din Seminar, din Facultate, de la Master și Doctorat, pe parohienii mei, pe cunoștințele și prietenii mei din online, pe familia și rudele mele, pentru că am o relație cu ei. Una interioară. Și când spun că mă bazez pe ei, spun că îi am la fundamentul vieții mele interioare, că fac parte din mine. Și că relația mea interioară cu ei îmi arată că sunt un om social, care m-am clădit în societate și care mă bazez pe societate în viața mea interioară.

M-am culcat la loc și m-am trezit la 4. 30 dintr-un vis predicatorial: Patriarhul Daniel vorbea unei imense asistențe, erau mulți tineri, predica pe un câmp și eram și eu acolo. Și acel câmp devenise unul eclesial, pentru că oriunde se predică devine un loc bisericesc. Și când și-a terminat predica mi-am dat seama că erau familii întregi de tineri acolo, unii veniți și cu copiii lor, și că mulți se cunoșteau între ei. Pentru că viața Bisericii e viață comunională, e o viață în care ne cunoaștem și ne asumăm unii pe alții.