Mărturii III. 10
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Mărturii ortodoxe contemporane
(vol. 3)
*
Părintele Patriarh Daniel Ciobotea: „Duhul Sfânt nu mai este un vizavi al Ucenicilor [de la Înălțarea Sa], ci El va locui înăuntrul sufletului și al inimii celor care cred în Hristos. Fiindcă Duhul Sfânt nu Îl concurează pe Fiul, ci Îl confirmă și Îl comunică”[1] [oamenilor credincioși Lui].
*
Părintele Thomas Frisby a fost predicator baptist, iar acum este Preot ortodox în America. Însă când era baptist simțea că îi lipsește ceva. A început să discute îndelung cu Părintele John Peek și discuțiile cu el le-a simțit ca pe un aer curat. A început să citească teologie ortodoxă și a văzut că există o alternativă teologică. Și toate sfaturile Părintelui John Peek le-a resimțit ca pe un mare ajutor în convertirea sa. Și când a înțeles că Biserica este depozitara adevărului a fost pentru el o mare ușurare interioară. Și pentru că, atunci când era baptist, era anti mariologic, și-a dat seama mai apoi că cine o minimalizează pe Născătoarea de Dumnezeu, Îl minimalizează și pe Domnul. Nu avea probleme cu Sfintele Icoane, dar avea cu cinstirea Sfinților. În 2007 a început drumul său spre Ortodoxie și Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru online, căci acesta a fost mediul său de informare. Și a descoperit frumusețea Bisericii în comuniunea eclesială, căci credința ortodoxă este plinătatea credinței. Mântuirea înțeleasă ca sinergie exclude ideea de mântuire prin credință din protestantism. Căci mântuirea este un proces și nu doar o primire a credinței. Și mama lui, deși neoprotestantă, se ruga pentru cei din familie care muriseră, pentru ca ei să fie cu Dumnezeu. Și când citești Scriptura în Tradiție vezi imaginea de ansamblu a Bisericii. Și aceasta pentru că memoria Bisericii e mai mare decât cea a Scripturii. Și un neoprotestant, dacă vine în Biserică, vede în Slujbele Bisericii peste tot Dumnezeiasca Scriptură, pentru că în slujirea Bisericii sunt incluse multe locuri scripturale[2].
*
Părintele Episcop Samuel Cristea: „Nu sabia a biruit lumea, ci Crucea lui Hristos! Nu puterea armelor, ci puterea Duhului Sfânt! De aceea, noi îl cinstim pe Sfântul Împărat Constantin [cel Mare] nu pentru puterea sa politică și militară, nici pentru bogăția sa lumească, ci pentru că a înțeles că împărățiile pământești sunt trecătoare, iar adevărata biruință vine de la Hristos Cel înălțat întru slavă”[3].
*
Părintele Timothy Pavlatos: „Când ne concentrăm pe a fi recunoscători, frica și îngrijorarea dispar pentru că recunoaștem de câte ori Dumnezeu ne-a dovedit credincioșia și dragostea Sa pentru noi iar și iar. Recunoștința este antidotul la multe lucruri. Dacă am alege să ne gândim la toate momentele în care Dumnezeu ne-a binecuvântat și a avut grijă de noi, nu ne-am îngrijora niciodată. Nu ne-am simți niciodată amenințați de schimbare, pentru că am avea încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu”[4].
*
Părintele George Remete: „Providența se identifică cu existența lui Dumnezeu. […] Iar Dumnezeu există ca persoană și, existând ca persoană creatoare, El poartă de grijă la ceea ce a creat. Este de neimaginat ca Dumnezeu să fi creat din hazard, dintr-un moft, după cum au formulat niște gânditori, niște filosofi. Dar acestea sunt idei, imaginații meschine de neluat în seamă. Și n-are rost să piardă cineva vremea cu asemenea formulări. Căci dacă Dumnezeu e persoană, sigur ne poartă de grijă. Și ne poartă de grijă în ce fel? Și față de toată existența, de tot universul, pentru că e creația Lui, dar și de fiecare în parte. Și trebuie să avem în vedere ambele aspecte în discuția despre purtarea Sa de grijă. Să vedem ambele aspecte: și providența generală și pe cea individuală. Și e important acest lucru, pentru că există și ideea unei providențe filosofice. Anticii vorbeau despre o providență și credeau în ideea că zeii proniază lumea, dar subliniau faptul că zeii se ocupă numai de lucrurile mari, importante, esențiale, și nu și de cele mici. De cele individuale, pe care le considerau minore. Ei negau providența individuală și o afirmau numai pe cea generală. Însă ideea creștină este alta: există nu numai providența generală, ci și cea individuală. Iar Mântuitorul ne spune că și perii capului nostru sunt numărați. Și trebuie să observăm că nimeni în lume n-a spus până la El așa ceva. Pentru că toți, înaintea Sa, aveau ideea numai a providenței generale. […] Și noi trebuie să vedem importanța providenței în aceea că se identifică cu existența lui Dumnezeu. Căci degeaba argumentăm existența lui Dumnezeu, dacă nu dovedim providența Lui în istorie. Dacă nu vorbim despre ea la modul aplicat, la modul concret. Și, mai ales, în viața fiecărui om. […] Căci providența este totuna cu existența Lui. Și dacă nu poți să argumentezi providența Lui, vorbești doar de o existență ipotetică a Lui, nu de experimentarea existenței Sale. Și omul nu poate să creadă în El, dacă tu îi dai doar ideea existenței Lui, dar nu poți să-i arăți că Dumnezeu ne poartă de grijă. Și dacă nu suntem siguri că El ne poartă de grijă, atunci El există degeaba. […]”[5].
[1] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=vRtsrzUf6Po, min. 1.
[2] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=euFGVGWNDiM.
[3] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=j1SjlDsFzYY, min. 12. E vorba de predica sa din 21 mai 2026.
[4] Cf. https://stjohngoc.org/with-gratitude-and-love/.
[5] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=9gkzrAWBBdk, min. 6-10.