Sermon at Pentecost [2026]

My beloveds[1],

 

God is the One who brought us together! Because His Church was formed by the descent of the Holy Ghost, of the glory of the Holy Ghost in the Holy Apostles and in the faithful of the Lord. And today, on Pentecost Sunday, we celebrate the birthday of the christian Church, when the descent of the Ghost in the Holy Apostles made them all-wise [πανσόφους][2], for they needed this holy wisdom to turn the nations to God. Because when God gives us the wisdom of theology, when He teaches us His will with us, He makes us responsible for the salvation of all. For He gives us the wisdom to convert others for the good of all, for the salvation of all[3].

The Holy Apostles were together in prayer, they were waiting for the fulfillment of the Lord’s promise, that they would be clothed „[with] power from on height [δύναμιν ἐξ ὕψους]” [Lucas 24, 49, BYZ] and they received „tongues like fire [γλῶσσαι ὡσεὶ πυρός], and sat in each [of] them [ἐκάθισέν τε ἐφ᾽ ἕνα ἕκαστον αὐτῶν]. And they were all filled with the Holy Ghost [Καὶ ἐπλήσθησαν ἅπαντες Πνεύματα Ἁγίου] and began to speak [in] other languages ​​[καὶ ἤρξαντο λαλεῖν ἑτέραις γλώσσαις], as the Ghost gave them to speak [καθὼς τὸ Πνεῦμα ἐδίδου αὐτοῖς ἀποφθέγεσθαι]” [Acts 2, 3-4, BYZ]. The reception of the Ghost was internal, because each one received His glory within himself. And each one was enlightened and prompted by God the Holy Ghost in what language to speak for the benefit of the people[4].

From Pentecost the tongues of the gentiles become liturgical, because God wants us to speak in them for the salvation of people. Those who are separated unite in His one Church, they become one, because the glory of God is what unites us with each other in His Church. And His Church becomes from Pentecost the center of the world, the place of unity of all humanity, because we all become one in the Church of God, His one people. But participation in the one Church of God does not abolish the nation to which you belong, because every nation and language must become christian, must serve the will of God[5].

The Lord was incarnated from the Virgin, became an israelite after His human birth, but His Church is not only for Israil, but for all humanity. Because the Father, through the Son, into the Holy Ghost, filled the Holy Apostles with the glory of the Trinity at Pentecost so that the whole world could become His Church. And His Church is multinational, but each nation lives its own particular relationship with God. Just as each person lives his relationship with God in His Church, according to his age and understanding. For neither the infant, nor the child, nor the adolescent, nor the mature, nor the elderly, nor the person with serious illnesses is excluded from the life with God, because all are part of His Church through Baptism[6].

The Pentecost is the birthday of the Church, but the descent of the Holy Ghost into the Church meant His abiding in the Church forever. Because the glory of our triune God descends into every person at his sacramental Baptism and makes him a christian. The sacramental life of the Church, that is, the Holy Mysteries and the Holy Services of the Church, are the descent of God’s glory into us, into His Church, endlessly. We rejoice every day in the descent of His glory into us, because our ecclesial life is a continuous Pentecost, a continuous reception and abiding of His glory in us. Therefore, the reliving of Pentecost is very at hand for us, because we always live with God within ourselves, because we are full of His eternal glory[7].

But before we share with the Lord, we say together the Creed of the Church. For the truth of the Church is what holds us together. God’s revelation is His truth, and His truth must be lived and confessed in its entirety by us, in order to share with the Lord. The sharing with Him is, in essence, the living of His entire truth. Because we are filled with His eternal glory in order to understand and confess with godliness His entire truth. The divine godliness is the ghostual state in which we are filled with the glory of the eucharistic Hristos. Because, having Him in us, we are in a continuous interior humbleness towards Him, towards the One who is in us through His glory. We are in continuous gentleness and delicacy and joy towards our Lord[8].

The descent of the Holy Ghost into the first christian community was an inexpressible joy for them, as it is for us at our sacramental Baptism and on all the days when we enjoy great outpourings of God’s glory in our person. We are filled with holy joy when we have divine experiences, and God’s enlightenments are our straightenings on His path. Because we must be guided unceasingly in our life with God. And He, either directly through His glory, or through the Saints, through the Angels, through His men, through our Duhovniks teaches us His things, so that we know how to live our lives. Because the Church is at the same time our life with God, but also our continuous guidance by Him to live christianly[9].

„The Holy Ghost gives everything: He springs prophecies, He perfects priests [ἱερέας τελειοῖ], He taught the unlettered wisdom, He showed the fishermen theologians [ἁλιεῖς θεολόγους ἀνέδειξεν], He fulfills the entire order of the Church”[10]. For the Holy Ghost, Who is of one being and of one throne with the Father and the Son[11], perfects everything in His Church, so that we may be filled with holiness and holy joy. For it is not enough to appear proper or moral in the Church of God, but we must be filled with His holiness. Because He, the All-Holy One, wants us to be Holy too, so that we may enjoy His holiness for eternity[12].

And when we speak of sanctification or blessing in the Church, we speak of the sanctifying work of God in His Church. Because God sanctifies everything in His Church through the service of the hierarchy of His Church. The hierarchy of the Church is constitutive of it. We cannot renounce the Servants of the Church, just as we cannot renounce the Services and the faith of the Church. Everything that belongs to the Church is from God and the entire existence and service of the Church is for our salvation. Therefore, for us the Church is our way of being and thinking, because the will of God is our way of being[13].

And to live churchly means to live communionally. Because we live in communion with God and with His Saints and Angels, but also with our confreres in service and faith. And to live communionally means to live with care for our salvation, for all, and with holy delicacy in the relationships between us. For when you live with God, you want to pray and serve in peace, to highlight the good things, that unite us. Churchly life is fraternal. Churchly life is holy joy for all and co-service with all. Because the glory of God teaches us fraternal life, co-work of all for the service of God and people[14].

If you do not have the Ghost of communion within you, you cannot be a man of communion. For the Ghost of God teaches us how to enjoy everyone and love everyone. He who is eternally together with the Father and the Son also teaches us the life of communion, the life of holiness. Because God wants us to be His Saints, to be those filled with all His peace and holiness, those who do His will eternally. Amin[15]!

---

[1] Started at 7. 24, in day of monday, on 25 may 2026. Sun, 17 degrees, wind of 6 km/h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/3615/sxsaintinfo.aspx.

[3] Iubiții mei, Dumnezeu e Cel care ne-a adus împreună! Pentru că Biserica Lui s-a format prin coborârea Duhului Sfânt, a slavei Duhului Sfânt în Sfinții Apostoli și în cei credincioși Domnului. Și astăzi, în Duminica Cincizecimii, prăznuim ziua de naștere a Bisericii creștine, când coborârea Duhului în Sfinții Apostoli i-a făcut pe ei atotînțelepți [πανσόφους], căci de această înțelepciune sfântă aveau nevoie pentru a întoarce neamurile la Dumnezeu. Pentru că atunci când Dumnezeu ne dă înțelepciunea teologiei, când ne învață voia Sa cu noi, ne face responsabili pentru mântuirea tuturor. Căci El ne dă înțelepciunea de a-i converti pe alții pentru binele tuturor, pentru mântuirea tuturor.

[4] Sfinții Apostoli erau împreună la rugăciune, așteptau împlinirea făgăduinței Domnului, aceea că vor fi îmbrăcați „[cu] putere dintru înălțime [δύναμιν ἐξ ὕψους]” [Lucas 24, 49, BYZ] și au primit „limbile ca de foc [γλῶσσαι ὡσεὶ πυρός], și a șezut în fiecare [dintre] ei [ἐκάθισέν τε ἐφ᾽ ἕνα ἕκαστον αὐτῶν]. Și au fost umpluți toți de Duhul Sfânt [Καὶ ἐπλήσθησαν ἅπαντες Πνεύματος Ἁγίου] și au început a grăi [în] alte limbi [καὶ ἤρξαντο λαλεῖν ἑτέραις γλώσσαις], precum Duhul le dădea lor să vorbească [καθὼς τὸ Πνεῦμα ἐδίδου αὐτοῖς ἀποφθέγγεσθαι]” [Faptele Apostolilor 2, 3-4, BYZ]. Primirea Duhului a fost interioară, pentru că fiecare a primit slava Lui în el însuși. Și fiecare era luminat și îndemnat de Dumnezeu Duhul Sfânt în ce limbă să grăiască spre folosul oamenilor.

[5] De la Cincizecime limbile neamurilor devin liturgice, pentru că Dumnezeu dorește să vorbim în ele spre mântuirea oamenilor. Cei despărțiți se unesc în singura lui Biserică, devin una, pentru că slava lui Dumnezeu e cea care ne unește pe unii cu alții în Biserica Sa. Și Biserica Sa devine de la Cincizecime centrul lumii, locul unității întregii umanități, pentru că toți ne facem una în Biserica lui Dumnezeu, un singur popor al Său. Dar participarea la Biserica cea una a lui Dumnezeu nu desființează națiunea din care faci parte, pentru că fiecare națiune și limbă trebuie să devină creștine, trebuie să slujească voii lui Dumnezeu.

[6] Domnul S-a întrupat din Fecioară, a devenit israelit după nașterea Sa umană, dar Biserica Lui nu e doar pentru Israil, ci pentru întreaga umanitate. Pentru că Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt, au umplut de slava Treimii pe Sfinții Apostoli la Cincizecime pentru ca întreaga lume să devină Biserica Sa. Și Biserica Lui e multinațională, dar fiecare națiune trăiește în felul ei particular relația sa cu Dumnezeu. După cum fiecare om își trăiește în Biserica Sa relația sa cu Dumnezeu, potrivit vârstei și înțelegerii sale. Căci nu este exclus nici pruncul, nici copilul, nici adolescentul, nici maturul, nici bătrânul, nici omul cu mari boli de la viața cu Dumnezeu, pentru că toți fac parte din Biserica Lui prin Botez.

[7] Cincizecimea este ziua de naștere a Bisericii, însă coborârea Duhului Sfânt în Biserică a însemnat rămânerea Lui în Biserică pentru totdeauna. Pentru că slava Dumnezeului nostru treimic coboară în fiecare om la Botezul său sacramental și îl face creștin. Viața sacramentală a Bisericii, adică Sfintele Taine și Sfintele Slujbe ale Bisericii, sunt coborârea slavei lui Dumnezeu în noi, în Biserica Sa, la nesfârșit. Noi în toate zilele ne bucurăm de coborârea slavei Lui în noi, pentru că viața noastră eclesială e o continuă Cincizecime, o continuă primire și rămânere a slavei Lui în noi. De aceea, retrăirea Cincizecimii ne este foarte la îndemână, pentru că noi trăim mereu cu Dumnezeu în noi înșine, pentru că suntem plini de slava Lui cea veșnică.

[8] Dar înainte de a ne împărtăși cu Domnul, noi spunem împreună Crezul Bisericii. Căci adevărul Bisericii e cel care ne ține împreună. Revelația lui Dumnezeu este adevărul Său, iar adevărul Său trebuie trăit și mărturisit integral de către noi, pentru ca să ne împărtășim cu Domnul. Împărtășirea cu El este, în esență, trăirea întregului Său adevăr. Pentru că noi ne umplem de slava Lui cea veșnică pentru ca să înțelegem și să mărturisim cu evlavie întregul Său adevăr. Evlavia dumnezeiască este starea duhovnicească în care ne umplem de slava lui Hristos euharistic. Pentru că, avându-L pe El în noi, suntem într-o continuă smerire interioară față de El, față de Cel ce e în noi prin slava Lui. Suntem în continuă blândețe și delicatețe și bucurie față de Domnul nostru.

[9] Coborârea Duhului Sfânt în prima comunitate creștină a fost o bucurie inexprimabilă pentru ei, după cum e și pentru noi la Botezul nostru sacramental și în toate zilele în care ne bucurăm de mari revărsări ale slavei lui Dumnezeu în persoana noastră. Suntem plini de bucurie sfântă când avem trăiri dumnezeiești, iar luminările lui Dumnezeu sunt îndreptările noastre pe calea Lui. Pentru că trebuie să fim călăuziți neîncetat în viața noastră cu Dumnezeu. Iar El fie direct prin slava Lui, fie prin Sfinții, prin Îngerii, prin oamenii Lui, prin Duhovnicii noștri ne învață cele ale Sale, pentru ca să știm cum să ne trăim viața. Pentru că Biserica e în același timp trăirea noastră cu Dumnezeu, dar și călăuzirea noastră continuă de către El pentru a trăi creștinește.

[10] Cf. Penticostar, Ed. IBMBOR, București, 1999, p. 314/ https://glt.goarch.org/texts/Pen/p49.html.

[11] Ibidem/ Ibidem.

[12] „Pe toate le dă Duhul Sfânt: izvorăște profeții, desăvârșește preoții [ἱερέας τελειοῖ], pe cei necărturari i-a învățat înțelepciune, pe pescari i-a arătat teologi [ἁλιεῖς θεολόγους ἀνέδειξεν], toată rânduiala Bisericii o plinește”. Căci Duhul Sfânt, Cel deoființă și de un tron cu Tatăl și cu Fiul, desăvârșește toate în Biserica Sa, pentru ca să fim plini de sfințenie și de bucurie sfântă. Căci nu e de ajuns să pari cuviincios sau moral în Biserica lui Dumnezeu, ci trebuie să fim plini de sfințenia Lui. Pentru că El, Cel cu totul sfânt, voiește ca și noi să fim Sfinți, pentru ca să ne bucurăm de sfințenia Lui pentru veșnicie.

[13] Și când vorbim de sfințire sau de binecuvântare în Biserică, vorbim despre lucrarea sfințitoare a lui Dumnezeu în Biserica Sa. Pentru că Dumnezeu sfințește toate în Biserica Sa prin slujirea ierarhiei Bisericii Sale. Ierarhia Bisericii e constitutivă ei. Nu putem renunța la Slujitorii Bisericii, după cum nu putem renunța la Slujbele și la credința Bisericii. Tot ce este al Bisericii e de la Dumnezeu și întreaga existență și slujire a Bisericii e spre mântuirea noastră. De aceea, pentru noi Biserica e modul nostru de a fi și de a gândi, pentru că voia lui Dumnezeu este felul nostru de-a fi.

[14] Și a trăi bisericește înseamnă a trăi comunional. Pentru că noi trăim în comuniune cu Dumnezeu și cu Sfinții și Îngerii Lui, dar și cu confrații noștri de slujire și de credință. Și a trăi comunional înseamnă a trăi cu grija pentru mântuirea noastră, a tuturor, și cu delicatețe sfântă în relațiile dintre noi. Căci atunci când trăiești cu Dumnezeu, vrei să te rogi și să slujești în pace, să scoți în evidență lucrurile bune, care ne unesc. Viața bisericească e fraternală. Viața bisericească e bucurie sfântă de toți și împreună-slujire cu toți. Pentru că slava lui Dumnezeu ne învață viața frățească, împreuna-lucrare a tuturor pentru slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor.

[15] Dacă nu ai în tine pe Duhul comuniunii, nu poți să fii un om al comuniunii. Căci Duhul lui Dumnezeu ne învață cum să ne bucurăm de toți și să îi iubim pe toți. Cel care e împreună veșnic cu Tatăl și cu Fiul ne învață și pe noi viața de comuniune, viața de sfințenie. Pentru că Dumnezeu voiește să fim Sfinții Lui, să fim cei plini de toată pacea și sfințenia Sa, cei care facem veșnic voia Sa. Amin!