Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [174] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
2. „Și erau cei doi goi [καὶ ἦσαν οἱ δύο γυμνοί], și Adam și femeia sa [ὅ τε Αδαμ καὶ ἡ γυνὴ αὐτοῦ], și nu se rușinau [καὶ οὐκ ᾐσχύνοντο]”[1].
Dacă s-a vorbit despre goliciunea primilor oameni plăsmuiți mai înainte de păcătuire, cineva poate zice că era vinovată, iar nu vrednică de cinste. Însă, de vreme ce goliciunea a fost cu ei îndată la nașterea și plăsmuirea lor, mă întorc spre iudeu înaintea altora și caut să aflu de la el: De ce nicio altă natură [făptură], fiind creată goală de către Dumnezeu, nu a avut nevoie de un acoperământ, ci numai omul?
Îngerii, fiarele, turmele, păsările, dobitoacele și mai ales târâtoarele/ reptilele au fost create goale de către Dumnezeu. Dar niciuna dintre acestea nu a fost îmbrăcată de Dumnezeu. Numai omul. De aceea, cugetă această goliciune a întâilor plăsmuiți a fi ceva care s-a petrecut mai prejos de Dumnezeu, la început, ca simbol și prototip timpuriu al lui Hristos și al Bisericii.
El a meșteșugit fiecare ființă, rațională și irațională, cu acoperământul ei și fără a avea nevoie de adăpost. Dumnezeu nu era neputincios ca să îi dea și omului acoperământ. Totuși, Dumnezeu Cuvântul, la început, era un Dumnezeu gol și necompus[2]. Și avea să devină compus [, Dumnezeu și om,] și îmbrăcat de Dumnezeu în veșmântul de piele al trupului nostru[3], și astfel să Se întrupeze și să-și înalțe cortul Său între noi[4].
De aceea, Dumnezeu l-a zidit pe om gol, prototipul celui de-al doilea Adam[5], iar pe soția sa, femeia, [drept] chip al Bisericii. Căci Biserica se va înveli cu El. „Căci câți întru Hristos v-ați botezat”, zice, „[întru] Hristos v-ați [și] îmbrăcat”[6].
3. Despre aceasta, Scriptura zice: „Și erau cei doi goi, și Adam și femeia sa, și nu se rușinau”[7].
Când încă nu a fost săvârșit păcatul, rușinea nu există, pentru că ea este un rod al păcatului. Când firea este curată, ca atunci când s-a născut prima oară, și goală de orice greșeală mare și de veșmântul omului vechi[8], nicio rușinare nu intră. Cei dintâi plăsmuiți, când au venit întru ființă, erau goi de orice pată[9], pângărire[10] și rană[11]. Și de aceea nu se rușinau. Încă nu cunoșteau scopul rușinii.
4. Dacă vrei să auzi cum Dumnezeu Cuvântul nu poate fi făcut să aibă rușine, atunci ascultă-L pe El numindu-Se pe Sine Însuși „judecătorul nedreptății”[12], Care osândește pe cel nedrept, venirea în lume a păcatului[13]. El nu Se teme de Dumnezeu, pentru că este Dumnezeu[14]. Nu ia aminte la fața omului[15], întrucât nu respectă fețele[16], ci judecă după dreptate. De aceea, sadducheii, în adunare[17], au zis: „Învățătorule, am cunoscut că drept” judeci „și nu iei [aminte la] fața [omului]”[18], „spune-ne nouă”[19] despre dajdie.
Așadar, când Dumnezeu era gol, nu avea rușine. Dar când S-a întrupat, n-a mai fost gol și a simțit rușine. Dar a disprețuit-o și a purtat Crucea rușinii pentru noi[20]. Pentru aceasta, când a fost pălmuit[21], biciuit[22] și scuipat[23] de iudei, a zis: „Spatele Meu l-am dat spre bice și obrajii Mei spre palme, iar fața Mea nu am întors-o de la rușinea scuipărilor”[24]. Și iarăși Iisus Însuși, prin Profet, a zis către Tatăl: „Că Tu cunoști ocara Mea și rușinea Mea și umilirea Mea”[25]. Și: „rușinea feței Mele M-a acoperit pe Mine”[26].
[1] Fac. 2, 25.
[2] Cf. In. 1, 1.
[3] Cf. Fac. 3, 21.
[4] Cf. Ion. 1, 14.
[5] Cf. I Cor. 15, 45.
[6] Gal. 3, 27.
[7] Fac. 2, 25.
[8] Cf. Col. 3, 9.
[9] Cf. Ef. 5, 27.
[10] Cf. II Cor. 7, 1.
[11] Cf. Lc. 10, 34.
[12] Lc. 18, 6.
[13] Cf. In. 16, 8-11.
[14] Cf. Lc. 18, 2.
[15] Cf. Lc. 20, 21.
[16] Dumnezeu nu se uită la rangul pe care îl au oamenii în societate, ca să favorizeze pe cei cu funcții înalte, așa cum fac adesea judecătorii din această lume.
[17] Cf. Mt. 23, 2.
[18] Lc. 20, 21.
[19] Mt. 22, 17.
[20] Cf. Evr. 12, 2.
[21] Cf. Mt. 26, 67.
[22] Cf. Mt. 27, 26; Mc. 15, 15.
[23] Cf. Mt. 26, 67; 27, 30; Mc. 14, 65; 15, 19.
[24] Is. 50, 6.
[25] Ps. 68, 20.
[26] Ps. 43, 16.