Psalmul 9. Comentariu teologic [3]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Comentarii teologice

(vol. 1)

*

Prima parte și a doua…

Cine Îl receptează pe Dumnezeu ca stând departe de el (v. 22)? Cel păcătos! Pentru că Sfântul Lui e totdeauna cu Domnul. Și El ne trece cu vederea în vremurile cele bune, dar și în necazuri (v. 22), pentru că noi nu ne pocăim de păcatele noastre. Nepocăința noastră ne face să Îl resimțim pe El ca „indiferent” față de noi, când El e Cel mai atent față de noi. Îngâmfarea neevlaviosului înseamnă aprinderea săracului, mânierea lui (v. 23), pentru că neevlaviosul îi face rele. Și neevlaviosul e prins în gândurile lui trufașe, pe când săracul în gândurile lui de indignare. Și amândoi sunt prinși în gândurile lor (v. 23), pentru că se luptă unul împotriva altuia la nivel de gânduri, de sentimente, de intenții. Când ești prins în gânduri ești robit de ele. De gândurile păcătoase. Pentru că atunci când ai gânduri bune ești în pace, în liniște. Nu ești purtat de gânduri, ci te bucuri în ele, în dorințele tale bune.

Cu ce se laudă păcătosul? Cu poftele sufletului său (v. 24), cu poftele sale păcătoase! Și poftele păcătoase ale sufletului devin și poftele trupului. Pentru că patimile sufletului se lucrează prin trup. Păcătosul se laudă cu păcatele sale, iar el, cel nedrept cu altul, „se binecuvântă” pe sine (v. 24), considerând că bogăția sa din nedreptate e „averea” lui, când ea este Iadul său. De aceea, Domnul Se întărâtă împotriva celui păcătos (v. 25), Se mânie pe el, și Își varsă mânia Sa pe el ca mulțime a urgiei Lui (v. 25) față de păcatele sale. Căci cel păcătos nu Îl caută pe Domnul, nu Îl are pe El înaintea lui (v. 25), înaintea ochilor săi. Cel păcătos L-a înlocuit pe Dumnezeu cu poftele sale, cu idolii săi. Poftele sale sunt idolii săi, sunt cele spre care el privește.

Care sunt căile Lui [αἱ ὁδοὶ Αὐτοῦ](v. 26)? Poruncile Sale! Și noi spurcăm căile sau poruncile Sale în toată vremea vieții noastre (v. 26), prin aceea că păcătuim împotriva Lui. În loc să le împlinim, noi le călcăm în picioare, le nesocotim, le disprețuim. Și prin aceasta ne disprețuim și viața noastră, pentru că nu ne împlinim în Dumnezeu. Însă, când disprețuim căile Lui, noi înlăturăm de la fața noastră și judecățile [τὰ κρίματα] Domnului (v. 26), adică consecințele păcatelor noastre. Nu mai cugetăm la consecințele relelor noastre și credem că „îi stăpânim” pe vrăjmașii noștri (v. 26), pe demoni, când ei ne-au luat în robie. Căci El ne judecă pe noi neîncetat pentru ca să ne îndreptăm. Dar dacă noi negăm consecințele veșnice ale faptelor noastre, noi negăm judecățile Lui cu noi, modul în care El dorește să ne îndrepte spre fapte bune.

Ce crede în inima lui cel păcătos? Că e stabil în viața lui, că n-o să aibă parte de rău (v. 27)! De ce crede el că nu o să se clatine (v. 27)? Pentru că el privește ca un miop viitorul său, fără să știe ce se va petrece cu el mâine, peste 5, peste 10 ani. El vede că acum îi e bine, că n-are parte de boli, de necazuri, de dușmani și presupune că așa va fi toată viața lui. De aceea are o perspectivă proastă asupra viitorului său. Căci viitorul său nu e în mâna lui, ci a lui Dumnezeu. Și el, păcătosul care crede că o duce bine și că viitorul său va fi bun, are gura plină de blestem, de hule, de amărăciune și de vicleșug (v. 28), pentru că vorbește și plănuiește cele rele. Și sub limba lui e osteneală și durere (v. 28), pentru că păcatele sale sunt pedepsite încă de acum de Domnul. Căci, pe măsură ce face rele ca să se simtă „bine”, el e umplut de dureri și de necazuri. Dureri și necazuri care sunt pedagogice, spre îndreptarea lui, dar el nu le privește așa.

Păcătosul locuiește întru pândă cu cei bogați, plănuiește împreună cu ei. Gândurile lor sunt ascunse, pentru că ei plănuiesc să îl omoare pe cel nevinovat (v. 29). Însă, pe când păcătoșii plănuiesc cele rele împotriva robilor Săi, Domnul Se uită la cei săraci ai Săi (v. 29), la cei săraci de gânduri rele. Când plănuiești moartea cuiva ești bogat în gânduri rele, dar când te sărăcești pentru Domnul, când îți lepezi gândurile rele pentru a fi cu El, atunci ești sărac de cele rele, pentru că te umpli de slava Lui.

Păcătosul îl pândește ca leul pe cel sărac, pentru ca să îl prindă și să îl tragă la el (v. 30). Ce face demonul, face și păcătosul: pândește să îl cuprindă pe om. Gândește în ascuns, plănuiește, se repede și pune mâna pe el. În lațul patimii omul se smerește (v. 31), pentru că patima e robie care te smerește. Când vrei să scapi de o patimă, atunci vezi cât de mare este robia ei asupra ta. Ce forță are în tine însuți. Dar noi le dăm putere patimilor ca să ne stăpânească. Pentru că învățarea cu răul ne stăpânește. Și Domnul îi face să cadă pe cei care ajung să stăpânească peste săracii Săi (v. 31).

Cine spune în inima lui că Dumnezeu uită (v. 32)? Cel păcătos! Cel păcătos crede că Dumnezeu Și-a întors fața Sa și nu ne vede (v. 32). Dar El nu uită nimic și nici nu-Și întoarce fața Sa de la noi, pentru că El vede toate ale noastre. Și El Se ridică mereu în apărarea noastră, Își înalță mâna Sa, mâna Sa care e Fiul Său, Cel care S-a înălțat la cer cu umanitatea Sa, și nu îi uită pe săracii Săi (v. 33), pentru că e mereu cu noi. El e mereu cu noi și nimeni împotriva noastră, pentru că e apărarea noastră pentru totdeauna.

Cel neevlavios Îl întărâtă pe Dumnezeu cu ceea ce își spune în inima lui. Căci în inima lui el crede că Dumnezeu nu va cerceta faptele noastre (v. 34). Dar El ne cercetează neîncetat faptele noastre! Dumnezeu știe ce ne spunem în inima noastră, ce gândim în inima noastră. Știe toate. Semn că El ne cercetează toate ale noastre. Și dacă El ne cercetează, atunci noi trebuie să ne pocăim de păcatele noastre, pentru ca să Se milostivească de noi, păcătoșii. Însă păcătoșii care nu se pocăiesc sunt plini de mânie, și Domnul știe acest lucru, dar știe și osteneala celor Cuvioși ai Săi (v. 35). El vede și osteneala și mânia, de aceea pedepsește mânia, dar îi ajută pe săraci și pe orfani (v. 35), pe cei care sunt plini de fapte bune.

Domnul zdrobește brațul celui păcătos și rău, îl face neputincios, și oprește păcatul lui (v. 36). Pentru că boala care te țintuiește în pat te face neputincios pentru rele. Iar neamurile cele păcătoase vor pieri de pe pământ, însă Domnul va împărăți pentru veșnicie (v. 37). Și El va împărăți împreună cu Sfinții și Îngerii Săi, împreună cu cei plini de voia Lui.

Care e pofta celor nevoiași [τὴν ἐπιθυμίαν τῶν πενήτων] pe care o ascultă Domnul (v. 38)? E pregătirea inimii [τὴν ἑτοιμασίαν τῆς καρδίας] pentru a face voia Lui (v. 38)! Urechea Lui ia aminte (v. 38) la continua noastră curățire de patimi, la toată rugăciunea și cererea noastră evlavioasă. Căci atunci când te golești de tot răul pentru Domnul, pofta inimii tale e curăția. Dorirea inimii tale e să faci voia Lui.

Și Domnul judecă orfanului și celui smerit, adică le face dreptate, pentru ca omul păcătos să nu se mai mândrească pe pământ (v. 39). Căci omul păcătos adaugă (v. 39) mereu păcate, își înmulțește povara lui. Dar marea înțelepciune a vieții duhovnicești este aceea de a te despovăra de păcate, de a te curăți de păcatele tale.