Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [176] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
4. Dumnezeu a revelat toate acestea poporului său, ca pentru a opri răzvrătirea lor mai înainte [de a se petrece] și pentru a-i conduce departe de ea. Dar, pe când aceste cuvinte îi erau spuse lui Moisis pe înălțimea muntelui, ei, la [poalele muntelui] Sina s-au îmbolnăvit de răzvrătire[1]. Și toate închinările lor idolatre de după aceasta l-au avut pe șarpe ca început păcătos al lor, pe autorul răului și acel așa-numit pom al neascultării.
Poate că din această cauză, ca o reamintire a celor [întâmplate] în Paradis și ca o avertizare, adesea Dumnezeu le-a arătat lor, astfel încât ei să aibă cu toții o singură minte, minuni cu șarpele și lemnul. Mai întâi a schimbat toiagul lui Moisis în șarpe. Apoi a transformat șarpele în lemn mort[2]. Aceasta a fost o arătare profetică [a faptului] că nu a fost o nevoie să fie ascultat șarpele sau să fie idolatrizat pomul. Sau a arătat că, prin lemnul Crucii, El îl va ucide și îl va îngreuna pe șarpele din Paradis, sfătuitorul din spatele pomului[3]. Și, de aceea, toiagul lui Aaron, fiind însuflețit din lemn în șarpe viu, s-a târât, i-a prins și i-a mâncat pe șerpii cei falși ai vrăjitorilor, care erau doar lemn mișcător[4]. Mai mult, un șarpe de aramă a atârnat fără suflare într-un pom, în mijlocul pustiei[5], zicând fără cuvinte:
După o vreme, va sosi timpul[6] când Hristos, nebiruita nicovală, va fi întins jos și Pilat, acel fierar, o va bate[7]. Iar șarpele cel vechi, arhisfătuitorul, va fi bătut, încins, topit și ucis. Mort pe lemn, va fi arătat spre batjocura lumii, care până atunci va fi săracă de tot binele. Și atacurile asupra oamenilor, mușcați de șarpe, vor înceta[8].
VI. 1. „Și a zis șarpele femeii: „Pentru ce a zis Dumnezeu: «Să nu mâncați din tot pomul cel din Paradis»?”. Și i-a zis femeia șarpelui: „Din rodul pomului Paradisului vom mânca, dar din rodul pomului, care este în mijlocul Paradisului, a zis Dumnezeu: «Nu veți mânca din el și nici nu aveți să vă atingeți de el, pentru ca să nu muriți»”. Și a zis șarpele femeii: „Nu veți muri [cu] moarte. Căci Dumnezeu știuse [știe], că, în care zi aveți să mâncați din el, vor fi deschiși ochii voștri și veți fi ca dumnezeii, cunoscând binele și răul”[9].
Nu e nevoie să spunem că aici, înaintea noastră, zace o mare și un adânc întunecos mai întins chiar decât ceea ce am parcurs până acum. Însuși acest fragment strigă [de la sine] că așa este. Și cei care îl citesc mai mult istoric decât duhovnicesc – cei care vânează cuvintele – nu știu cum vor răspunde la întrebările ridicare de Irineos. Căci el, înarmându-se împotriva îngrozitorilor ofiți, a zis următoarele.
Cum este cu putință ca un șarpe, care a fost creat necugetător de către Dumnezeu și care era nevorbitor, prin fire, să fi comunicat verbal și convingător? Oare el, prin propriile meșteșugiri, și-a creat rațiunea, înțelepciunea și puterea de a înțelege și de a răspunde la afirmațiile femeii? Atunci orice șarpe poate face la fel. Și dacă, pe de-o parte, ei susțin că aceasta s-a zis Evei cu glas omenesc, în acord cu voința și hotărârea dumnezeiască, atunci ei Îl fac pe Dumnezeu răspunzător pentru păcat. Iar, pe de altă parte, nu s-a îngăduit niciodată unui demon rău să creeze – din neființă la ființă – și să dăruie rațiune unei firi necugetătoare. Căci altfel Satanas nu ar înceta a grăi cu înșelăciune oamenilor prin șerpi, fiare și păsări și astfel să-i amăgească. Și cum se face că, deși era un animal, el a auzit porunca dată duhovnicește de Dumnezeu numai bărbatului[10], dar femeia nu a auzit-o ea însăși?
2. Și de ce nu l-a atacat el mai degrabă pe bărbat în locul femeii? Dacă îmi spui că a atacat-o pe ea pentru că era mai slabă, voi răspunde că ea pare cea mai bărbată, ajutându-l pe bărbat în călcarea poruncii[11]. Căci numai ea răspunde împotriva șarpelui. Iar când a fost atacată cu viclenie[12], doar după o anumită împotrivire și polemică ea a mâncat din pom[13].
Adam, pe de altă parte, nu s-a certat și nu s-a împotrivit deloc. Când soția lui i-a dat rodul, el a mâncat[14]. Aceasta arată deplină slăbiciune și o minte lipsită de putere[a de a se lupta cu înșelarea]. Femeia, fiind biruită în luptă de demon, este de iertat. Dar Adam, fiind subjugat de femeie, nu va fi iertat, de vreme ce el însuși a primit, în mod personal, porunca de la Dumnezeu[15]. Femeia, auzind porunca de la Adam, a fost înclinată să nu o respecte. Fie pentru că ea nu a fost găsită destul de vrednică de Dumnezeu ca să-i vorbească și ei; sau pentru că ea s-a îndoit, cugetând că porunca i-ar fi fost dată doar de Adam.
3. Și unde a găsit-o șarpele pe ea singură, astfel încât să poată să-i vorbească ei aparte? Oare el, văzând că ea mănâncă din pom, i-a oferit rodul acelui pom, sau ea nu mânca[16] [din pom]? Dacă, pe de-o parte, ea mânca, neîndoielnic că se afla într-un trup stricăcios. Căci orice intră în gură se scoate afară[17]. Dacă, deci, ea era stricăcioasă, este limpede că era și muritoare. Și dacă era muritoare, acea hotărâre a lui Dumnezeu nu a fost nici un blestem, nici o judecată, cea prin care i-a zis bărbatului: „pământ ești și întru pământ vei merge”[18]. Așa stăteau lucrurile.
4. La întrebarea care stă deja înaintea noastră, voi adăuga pe următoarea. Cum anume această ființă necugetătoare și asemenea fiarelor a auzit glasul lui Dumnezeu când a grăit cel mai groaznic blestem împotriva ei[19]? Și, primindu-l, șarpele pare a se afla față în față cu Dumnezeu. Dar glasul Teologului spune limpede: Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu și nicio ureche materială nu a primit sau auzit glasul lui Dumnezeu[20]. De la glasul Domnului din Evanghelii am primit toți aceasta[21].
5. Deci vino la mine și bucură-te, copile frumos! Spune adio literei, deoarece ea ucide[22]. Dumnezeiasca lucrare care s-a făcut cu așa-numitul șarpe și pom și femeie – în ce fel are legătură cu realitatea și cum, întru început, s-a petrecut cu adevărat: aceasta trebuie lăsată lui Dumnezeu. El singur a făcut toate acestea și a grăit și știe despre ele. Dar cum au fost tâlcuite de comentatorii de Dumnezeu insuflați și de cei din jurul lor, și cum ele, ca preînchipuiri primare, într-un mod suprafiresc, vorbesc despre Hristos și despre Biserică[23], voi fi îndrăzneț să explic. Iar cel care poate să înainteze, să meargă mai departe[24]. Și cel care are urechi de auzit pe Duhul Sfânt, să audă[25].
[1] Cf. Ieș. 32, 1-8.
[2] Cf. Ieș. 4, 2-4.
[3] Cf. Fac. 3, 4-5.
[4] Cf. Ieș. 7, 8-12.
[5] Cf. Num. 21, 8-9.
[6] Cf. In. 12, 31-33.
[7] Cf. Mt. 27,26; Mc. 15, 15; Lc. 23, 23-25; In. 19, 16.
[8] Cf. Num. 21: 6, 9.
[9] Fac. 3, 1-5.
[10] Cf. 2, 16-17.
[11] Cf. Fac. 2: 18,20; 3, 6.
[12] Cf. II Cor. 11, 3.
[13] Cf. Fac. 3, 2-3.
[14] Cf. Fac. 3, 6.
[15] Cf. Fac. 2, 16-17.
[16] În sensul: se reținea să mănânce, poate doar îl privea.
[17] Cf. Mt. 15, 17.
[18] Fac. 3, 19.
[19] Cf. Fac. 3, 14-15.
[20] Cf. In. 5, 37.
[21] Ascultarea cuvintelor Lui.
[22] Cf. II Cor. 3, 6.
[23] Cf. Ef. 5, 32.
[24] Cf. Mt. 19, 12.
[25] Cf. Mt. 11, 15; 13: 9, 43; Lc. 8, 8. 14, 35.