Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [184] (partea a doua)
Traduceri patristice
vol. 7
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei
(sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
XI. Cartea a unsprezecea a Exaimeronului
Aceasta este cartea a unsprezecea a aceluiași autor.
I. 1. „Și” femeia „a luat [din] rodul său [și] a mâncat și a dat și bărbatului ei” și a mâncat. „Și le-au fost deschiși ochii celor doi și au cunoscut că erau goi”[1].
Este adevărat că, cu puțin timp în urmă ți s-a arătat că, înainte de mâncare, ei aveau ochii deschiși. Cuvântul: „Și a văzut femeia că bun [este] pomul spre mâncare”[2] arată că ea avea vedere pătrunzătoare, la fel ca și zisa: „plăcut îi [este] ochilor să-l vadă și frumos este să-l înțeleagă”[3]. Prin aceste trei descrieri [ale pomului], învățăm cu claritate despre vederea ei ascuțită și despre limpezimea și și curiozitatea vederii ochilor ei, care zărea până departe.
De aceea, Simahos a înlocuit „vor fi deschiși”[4] cu „vor cunoaște”. La fel, în loc de „le-au fost deschiși ochii celor doi”[5], el a zis: „au cunoscut”. Adică: au înțeles. E adevărat, ochii sufletului lor au ajuns la o înțelegere a propriei goliciuni.
Cu referire la acești ochi duhovnicești, Profetul L-a rugat pe Dumnezeu, zicând: „Descoperă-Te ochilor mei”[6], pentru că „părăsitu-m-a […] lumina ochilor mei, și aceasta nu este cu mine”[7]. Ci „luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte!”[8]. Înțelegerea și recunoașterea păcatului duc la schimbare. Înțelege aceasta ca fiind deschiderea ochilor.
Este nevoie a remarca, cu mare atenție, că, atunci când femeia era despărțită de Bărbatul său și lângă șarpe, când a mâncat prima oară din pom, nu a văzut îndată[9]. Aceasta nu s-a întâmplat până când ea nu s-a întors la Bărbatul ei. Dar când Adamul duhovnicesc a primit și a mâncat[10] – adică, când Hristos a suferit –, atunci, prin suferința Lui, femeia a văzut împreună cu El[11]. Dacă, însă, nu accepți lucrurile în felul acesta, atunci ar fi trebuit ca femeia, care a mâncat prima, să vadă prima[12].
Să privim, deci, spre cele care urmează.
2. „Și au cunoscut că erau goi. Și și-au cusut frunze de smochin și și-au făcut lor cingători în jurul coapselor”[13]. În goliciunea anterioară, povestitorul zice: „și nu se rușinau”[14]. Dar acum zice că au simțit rușine unul în fața celuilalt, ceea ce, ca să spunem așa, constituia o urmare[15] [a păcatului]. Dar dacă ei nu avuseseră niciodată relații conjugale și nu înțelegeau de ce organele lor reproductive erau create diferit, [de] bărbat și femeie[16], înaintea cui au simțit rușine, astfel încât să-și coasă împreună acoperăminte pentru ei din frunzele smochinului[17]?
De fapt, dacă ar fi vrut să ascundă goliciunea lor fizică, acolo creșteau multe frunze ale altor plante, pentru un astfel de scop, mai mari și mai folositoare. Vedem că frunzele palmierului indian sunt de felul acesta. Totodată, nu respingem și nici nu desființăm istoria propriu-zisă a Dumnezeieștii Scripturi. Ne întrebăm, încă o dată, cum aceste acoperăminte, care erau făcute din [frunze de] smochin, erau preînchipuiri primare[18], legate de Hristos și de Biserică[19]. Căci toate s-au întâmplat prin El și țintesc către El[20].
II. 1. „Și și-au cusut frunze de smochin și și-au făcut lor cingători în jurul coapselor. Și au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în Paradis către seară”[21].
O credință comună și de necontrazis a stabilit că seara zilei a șasea, în creația de șapte zile[22], sugerează și descrie mijlocul zilei a șasea a timpului: adică anul 5500, când Domnul Dumnezeu S-a făcut om[23]. De aceea, timpul dinaintea serii semnifică închinarea după lege a sinagogii. Și precum frunzele smochinului, care, din cauză că sunt cam aspre, reușesc cumva să curețe încet, prin frecare, murdăria vaselor, [astfel] cuvintele neroditoare ale sinagogii[24] și poruncile aspre cumva au curățat superficial păcatele murdare ale oamenilor la acea vreme. Și ei au ascuns goliciunea și rușinea firii prin tăierea împrejur.
Așadar, Protopărinții și-au pus cingătorile din frunze de smochin în jurul acelei părți a trupului care primește tăierea împrejur. O astfel de imagine poate că arată și faptul că, în seara acestei zile a creației, cumva, tăierea împrejur ar fi ascunsă și ar deveni nevăzută[25], fiind acoperită de veșmântul de piele al lui Hristos[26]. Și așa cum lucrătura a fost făcută din frunze umbroase, la fel Legea a venit sub umbra poruncilor lui Hristos[27]. Iar în Scriptura iudaică, sub frunzele ei, a fost ascuns rodul lui Hristos[28]. Iudeii nu l-au văzut, din cauza vălului care le-a acoperit inima[29], iar perdeaua frunzelor, cuvintele dinafară.
[1] Fac. 3, 6-7.
[2] Fac. 3, 6.
[3] Ibidem.
[4] Fac. 3, 5.
[5] Fac. 3, 7.
[6] Ps. 118, 18.
[7] Ps. 37, 11.
[8] Ps. 12, 4.
[9] Cf. Fac. 3, 1-6.
[10] Cf. I Cor. 15, 45.
[11] Cf. Fac. 3, 7.
[12] Dacă urmărim înțelesul literal, atunci femeii, după ce a mâncat singură, ei mai întâi ar fi trebuit să i se deschidă ochii și să vadă că e goală și atunci ea s-ar fi rușinat de Adam și nu s-ar mai fi dus la el, în această stare, să îi ofere rodul pomului.
[13] Fac. 3, 7.
[14] Fac. 2, 25.
[15] Cf. Fac. 3, 10-11.
[16] Cf. Fac. 1, 27.
[17] Cf. Fac. 3, 7.
[18] Cf. I Cor. 10, 6.
[19] Cf. Ef. 5, 32.
[20] Cf. In. 1, 3; Col. 1, 16.
[21] Cf. Fac. 3, 7-8.
[22] Cf. Fac. 1, 31.
[23] Cf. In. 1, 14.
[24] Cf. Mt. 21, 19; Mc. 11, 13; Lc. 13, 6.
[25] Cf. Evr. 8, 13.
[26] Cf. Fac. 3, 21; Evr. 10, 19-20.
[27] Cf. Evr. 10, 1.
[28] Cf. II Cor. 4, 3.
[29] Cf. II Cor. 3, 14-16.