Sermon on the 7th Sunday after Pentecost [2026]
My beloveds,
before dying and rising for us, the Lord was „teaching in their synagogues [διδάσκων ἐν ταῖς συναγωγαῖς αὐτῶν] and preaching the Evangel of the Emperordom [καὶ κηρύσσων τὸ Εὐαγγέλιον τῆς Βασιλείας] and healing every disease and infirmity among the people [καὶ θεραπεύων πᾶσαν νόσον καὶ πᾶσαν μαλακίαν ἐν τῷ λαῷ]” [Matteos 9, 35, BYZ]. Because the lack of teaching is the disease of the soul. And the Lord first healed their souls through the teaching of the Gospel, then all bodily disease and infirmity. And through this He also teaches us to deal first with the soul, with the teaching of the soul, with the virtues of the soul, so that we understand how to live our earthly life. Because the soul is the one who leads our body in everything it does[1].
What do you mean by all the sickness and all the helplessness? Because there is nothing incurable before God! God can heal us from any sickness, any weakness, any temptation, if only we desire this with all our soul. For, first of all, we must hear the Evangel of our salvation and make it one with our life. Before healing our body, we must heal our soul, fill it with faith and saving deeds. Because our whole being must serve God in everything it does[2].
The blind prayed hesychastically [Matteos 9, 27, BYZ] and they believed that He could do this: that He could heal them [Matteos 9, 28, BYZ]. And when the Lord touched their eyes [Matteos 9, 29, BYZ], their eyes were opened [Matteos 9, 30, BYZ]. Their eyes could see. Because it is necessary for Him to touch us through His glory, so that we may truly see Him. So that we may understand that He is alive and that, through Him, we too will be alive for eternity. The one who seemed mute, was, in fact, demonized [Matteos 9, 32, BYZ]. And when the Lord cast out the demon, the one who seemed mute spoke [Matteos 9, 33, BYZ]. Because the Lord gives us word, gives us to speak to each other and not to be mute, selfish, evil[3].
The satanic muteness is one of our great problems. Our society is talkative about evil, but silent about the truth. We do not speak good things, but we waste our time in chatter, in empty talk. And when an entire world does not love the truth, it is a sign that it lies in evil things. Because the truth is the light of the good and faithful. But if the unbelief is the fog of your life, then you do not want the truth of your life to be seen, to be seen that you are spiritually dead, and that is why you pretend to be „alive”. A pitiful pretense, but one that takes up a lot of our time[4].
The multitudes marveled [Matteos 9, 33, BYZ], because they recognized that these were divine miracles. But the pharisees blasphemed, because they said that the Lord „with the ruler of demons casts out demons” [Matteos 9, 34, BYZ]. Some saw the truth, while the pharisees were completely blinded by their unbelief and blasphemy. And whoever lies about the things of men, distorts the truth of men. But whoever speaks the truth about God and His Saints does himself a great good, and also the whole world. Because speaking the truth means being saved through the truth of God[5].
When you tell lies in an interested manner, you are an apologist for demons. When you tell the truth with love for people, you are a great lover of people’s salvation, because you are preaching to them the truth that saves them. But when you mix the truth with many lies, you do not help people, because you must tell them the whole truth of God. Therefore, the Church is the depository of all saving truth, because here we find all the truth that saves us. Because the truth of people is the one that is transposed into deeds, it is the one that sanctifies us. And the truth of the Saints of God is the truth by which they were saved and are living lights in the Emperordom of God[6].
What did the healed blind men do? „They proclaimed Him throughout all that land” [Matteos 9, 31, BYZ]. What did the healed demoniac do? He did the same! Because they spoke from within their relationship with the Lord. And we, too, when we testify about our faith, say what God does with us all the days of our lives. Because He is toowonderful in the life and in our eyes. And the dynamism of God in His earthly work is seen in the dynamism of our liturgical and ghostual life. Because He unceasingly speaks to us, proclaims His Evangel to us, heals us of all our sickness and passion. Because He is always active in our life and that of the entire world[7].
The Holy Fathers of the 4th Ecumenical Synod defended the person of the Lord, the personal union between the natures of His person. For they confessed that the natures of the Lord are united in His person in an unmixed [ἀσυγχύτως], unchangeable [ἀσυγχύτως], undivided [ἀδιαιρέτως], and inseparable [ἀχωρίστως] manner[8]. And by this they showed that the divine nature and the human nature are truly united in the person of the Lord, each nature having its uniqueness, just as, in His Church, God is united with each of us, the union with Him not destroying our person, but rather enhancing it. Because in relationship with God we are constantly sanctified, without thereby leaving our personal reality[9].
There is a real union between the two natures in the person of Christ, just as, through His glory, there is a real union between God and us. The incarnate Son of God is both God and man, just as we, through Baptism, are born of God, after having been born of our parents. We receive our life through our natural birth, from our parents. But we receive our ghostual life through Baptism, when we are born of God, through our being filled with His glory. And His glory is the life of God, it is His eternal life, the one that eternalizes us as well[10].
And so, remembering the Saints of God who spoke the truth about the person of the Lord, we prepare to also remember Saint Iliu Tesvitis, our Father, the Prophet who descended fire through his prayer. And who made us understand that we cannot be God’s, if we are not filled with His glory. Because He is the source of our life and immortality. Amin[11]!
[1] Iubiții mei, mai înainte de a muri și a învia pentru noi, Domnul era „învățând în sinagogile lor [διδάσκων ἐν ταῖς συναγωγαῖς αὐτῶν] și propovăduind Evanghelia Împărăției [καὶ κηρύσσων τὸ Εὐαγγέλιον τῆς Βασιλείας] și vindecând toată boala și neputința în popor [καὶ θεραπεύων πᾶσαν νόσον καὶ πᾶσαν μαλακίαν ἐν τῷ λαῷ]” [Matteos 9, 35, BYZ]. Pentru că lipsa învățăturii e boala sufletului. Și Domnul vindeca mai întâi sufletele lor prin învățătura Evangheliei, după care toată boala și neputința trupească. Și prin aceasta ne învață și pe noi ca să ne ocupăm mai întâi de suflet, de învățătura sufletului, de virtuțile sufletului, pentru ca să înțelegem cum să ne trăim viața noastră pământească. Pentru că sufletul e cel care conduce trupul nostru în toate câte face.
[2] Cum adică toată boala și toată neputința? Pentru că nu e nimic nevindecabil înaintea lui Dumnezeu! Dumnezeu ne poate vindeca de orice boală, de orice neputință, de orice ispită, numai noi să dorim din tot sufletul acest lucru. Căci, mai înainte de toate, trebuie să auzim Evanghelia mântuirii noastre și să o facem una cu viața noastră. Înainte de a ne vindeca trupul trebuie să ne vindecăm sufletul, să ni-l umplem de credință și de fapte mântuitoare. Pentru că întreaga noastră ființă trebuie să Îi slujească lui Dumnezeu în tot ceea ce ea face.
[3] Orbii se rugau isihast [Matteos 9, 27, BYZ] și ei au crezut că El poate să facă aceasta: că poate să-i vindece [Matteos 9, 28, BYZ]. Și când Domnul S-a atins de ochii lor [Matteos 9, 29, BYZ], ochii lor s-au deschis [Matteos 9, 30, BYZ]. Ochii lor au putut să vadă. Pentru că e nevoie ca El să Se atingă de noi prin slava Lui, pentru ca noi să Îl vedem cu adevărat. Pentru ca noi să înțelegem că El este viu și că, prin El, și noi vom fi vii pentru veșnicie. Cel care părea mut, era, în fapt, demonizat [Matteos 9, 32, BYZ]. Și când Domnul l-a izgonit pe demon, cel care părea a fi mut a vorbit [Matteos 9, 33, BYZ]. Pentru că Domnul ne dă cuvânt, ne dă să vorbim unii cu alții și nu să fim muți, egoiști, răi.
[4] Muțenia satanică este una din marile noastre probleme. Societatea noastră e guralivă la rele, dar mută la adevăr. Nu vorbim cele bune, dar ne pierdem timpul în vorbărie, în vorbă goală. Și când o lume întreagă nu iubește adevărul e semn că ea zace în cele rele. Pentru că adevărul e lumina celor buni și credincioși. Dar dacă necredința e ceața vieții tale, atunci nu vrei să ți se vadă adevărul vieții, să se vadă că ești mort sufletește și de aceea te prefaci că ești „viu”. O prefăcătorie jalnică, dar care ne ocupă foarte mult timp.
[5] Mulțimile s-au minunat [Matteos 9, 33, BYZ], pentru că au recunoscut că acestea sunt minuni dumnezeiești. Însă fariseii au blasfemiat, pentru că ei au spus că Domnul „cu stăpânitorul demonilor îi scoate pe demoni” [Matteos 9, 34, BYZ]. Unii au văzut adevărul, pe când fariseii au orbit cu totul în necredința și în blasfemia lor. Și oricine minte despre lucrurile oamenilor, deformează adevărul oamenilor. Dar oricine spune adevărul despre Dumnezeu și despre Sfinții Lui, acela își face lui un mare bine, dar și întregii lumi. Pentru că a spune adevărul înseamnă a te mântui prin adevărul lui Dumnezeu.
[6] Când spui minciuni în mod interesat, ești un apologet al demonilor. Când spui adevărul cu iubire de oameni, tu ești un mare iubitor al mântuirii oamenilor, pentru că le propovăduiești adevărul care îi mântuie. Dar când amesteci adevărul cu multe minciuni, nu îi ajuți pe oameni, pentru că trebuie să le spui tot adevărul lui Dumnezeu. De aceea, Biserica este depozitarea întregului adevăr mântuitor, pentru că aici găsim tot adevărul care ne mântuie. Pentru că adevărul oamenilor e cel care e transpus în fapte, e cel care ne sfințește. Și adevărul Sfinților lui Dumnezeu e adevărul prin care ei s-au mântuit și sunt lumini vii în Împărăția lui Dumnezeu.
[7] Ce au făcut orbii vindecați? „L-au vestit pe El în tot pământul acela” [Matteos 9, 31, BYZ]. Ce a făcut demonizatul vindecat? A făcut la fel! Pentru că ei au vorbit din interiorul relației lor cu Domnul. Și noi, la fel, când dăm mărturie despre credința noastră, spunem ce face Dumnezeu cu noi în toate zilele vieții noastre. Pentru că El e prea-minunat în viața și în ochii noștri. Și dinamismul lui Dumnezeu în lucrarea Sa pământească se vede în dinamismul vieții noastre liturgice și duhovnicești. Pentru că El neîncetat ne vorbește, ne vestește Evanghelia Sa, ne vindecă de toată boala și patima noastră. Pentru că El e mereu activ în viața noastră și a întregii lumi.
[8] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Sinodul_IV_Ecumenic.
[9] Sfinții Părinți de la Sinodul al 4-lea Ecumenic au apărat persoana Domnului, unirea personală dintre firile persoanei Sale. Căci ei au mărturisit că firile Domnului sunt unite în persoana Sa în mod neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit. Și prin aceasta ei au arătat că firea dumnezeiască și firea omenească sunt unite în mod real în persoana Domnului, fiecare fire având unicitatea ei, după cum, în Biserica Sa, Dumnezeu e unit cu fiecare dintre noi, unirea cu El nestricându-ne persoana noastră, ci potențând-o. Pentru că în relație cu Dumnezeu noi ne sfințim neîncetat, fără ca prin asta să ieșim din realitatea noastră personală.
[10] E unire reală între cele două firi în persoana lui Hristos, după cum, prin slava Lui, e unire reală între Dumnezeu și noi. Fiul lui Dumnezeu întrupat e deopotrivă Dumnezeu și om, după cum noi, prin Botez, suntem născuți din Dumnezeu, după ce am fost născuți de părinții noștri. Noi ne primim viața noastră prin nașterea noastră firească, din părinții noștri. Dar viața noastră duhovnicească o primim prin Botez, când ne naștem din Dumnezeu, prin umplerea noastră de slava Lui. Și slava Lui e viața lui Dumnezeu, e viața Lui cea veșnică, cea care ne înveșnicește și pe noi.
[11] Și astfel, pomenindu-i pe Sfinții lui Dumnezeu care au spus adevărul despre persoana Domnului, ne pregătim să îl pomenim și pe Sfântul Iliu Tesvitis, Părintele nostru, pe Profetul care a coborât foc prin rugăciunea sa. Și care ne-a făcut să înțelegem că nu putem fi ai lui Dumnezeu, dacă nu suntem plini de slava Lui. Pentru că El e izvorul vieții și al nemuririi noastre. Amin!