Lună: august 2026

My beloveds[1],

the beginning of the churchly year is always a living hope, because we know that God gave us this life so that we can serve Him every day. And that is why, when the churchly year begins on september 1, we know that all the liturgical days, all the feasts, all the fasts, all our ecclesial joys begin again. Because we live in the rhythm of the Church of God, in the mysterious rhythm of life with God, purifying ourselves, enlightening ourselves and sanctifying ourselves ceaselessly in our relationship with Him. And if others do not see how the days pass, where they pass, our days pass through us, because every day we change ghostually, we rejuvenate ghostually, because God is the One who rejuvenates us through His eternal glory. And, although we grow old every day, we also rejuvenate every day. Because our soul is the one that changes ceaselessly in its mysterious relationship with God[2].

For 30 years we have had Bishopric in Alexandria, because we have Father Bishop Galaction Stângă, since september 1, 1996[3], as our Father, of all. And the grace of God has worked through his person abundantly, because he has filled us all with the blessings of God in our life. Therefore, this beginning of the year is a fulfilling one, it is one full of gratitude, because we thank God for all the fulfillment of the 30 years of Episcopate in our midst. And, at the same time, we worship the right hand of Saint Vasilios the Great, our Father, brought to Alexandria from Athens[4], so that we may be filled with the blessing and prayers of Saint Vasilios for us. For when we kiss the Holy Relics, we are filled with the glory of God from His Saints, those who pray unceasingly for our salvation, for all of us[5].

Father Bishop Galaction is the renewer of Monachism in Teleorman and the dynamizer par excellence of liturgical and ghostual life in our region. Through the Monasteries, Churches, published books, through the multitude of cheirotoned persons, through the pilgrimages and conferences initiated here, our Bishop has highlighted the living, liturgical and ascetic Church in Teleorman, which loves beauty, loves moderation, loves balance in everything it does, with all the financial hardships it experiences. Because the life with God is the one that does not exclude hardships and troubles, but which is fulfilled precisely in spite of them. And we serve God and live with Him, because His life fulfills us first and foremost and not material benefits of all kinds[6].

Although he is 73 years old, having been born on may 17, 1953[7], our Galaction, our Father, the one who always takes care of us all, is always on the move, serving in various Churches, always present in our midst. And, as a Priest, you feel a great strengthening in your service when you see that your Bishop serves unceasingly, because you feel like doing the same. You feel like following his good example of dedication. For each Service is a dedication of ours to God and to our confreres. You serve for all in order to serve for yourself, for your salvation. And to serve means to rejoice with all, to be fulfilled in communion, in communion with God and with all the members of the Church[8].

What does it mean to start something? It means to believe in the present and in your future. You start writing a book because you know you can write it, but you need God’s time, His gift of time to write it, and His strengthening. When you start something, you have a deep sentiment that that thing is fulfilling for you. And if you complete it and it is a good thing, willed by God, that thing is just that: fulfilling. You want to study and the study fulfills you. You work and your work bears fruits. But to bear fruits, you have to work conscientiously, you have to work enlightened by God, in order to truly fulfill yourself. Because everything we do with God is truly fulfilling[9].

Today, at the Divine Liturgy, his synodal friends came, but also us, his Priests and Deacons friends. So that we can enjoy 30 years of Episcopate in Alexandria. It is a day of tuesday, it is a day of the beginning of the year, it is a fulfilling day. Because the Church is together and serves together every day. And that is why, when our sins make us fall from the communion of the Church, our forgiveness of sins also means a re-entry into the communion of the Church. An inner re-entry into the communion of the Church. Because you must feel within yourself the grace of God, His forgiveness, the love for God and for all people[10].

But the beginning is also a look back, not just forward. Because you look at what you have done, but also at the projects in progress. I have books written and published, but also books in the works. I have to finish the ones I started some time ago. And in order to finish them, to see them published, I have to make time to write, to read, to correct, to publish. Because a book started in the past is fulfilled in its time, at the time of its publication. It is like a tree that you wait for, whose fruits you wait for until they ripen. You cannot force the book, just as you cannot force the fig tree to give us good figs. You have to wait. To wait with God, with great patience, working conscientiously on the book. Because it will be written, it will end and many will enjoy it[11].

Our Bishop grew old with us, expecting us to be more and more responsible in our life and in our ministry. He was gentle and kind to us, he helped us, he strengthened us in everything, because he believed in us. But, at the same time, we ourselves must believe in our vocation and live our churchly ministry with a holy conscience. Because we are not storekeepers or policemen of people, but their ghostual Fathers, those who teach them to be saved. And for this we always need the enlightenment of God, so that we know what to say to the people of God. For He is our enlightenment and peace, He is our strengthening, and from our God we expect all good and all our guidance in the life with Him[12].

God has placed the weathers [καιροὺς] and the times [χρόνους] into His power[13], because He knows all of our life. And that is why He blesses the crown of the year [τὸν στέφανον τοῦ ἐνιαυτοῦ] with His goodness[14]. He blesses each of our days, but also the entire year of our life, filling us with His goodness. For His goodness fills us with life and joy. Through His goodness we feel His care for us, His living desire to save us, to live eternally with Him. For why would God bless us now, if He did not want to bless us eternally? But, precisely because He fills us now with His glory, He teaches us that He eternally wants to fill us with His life, because He wants us to be eternally with Him[15].

In the kontakion of the day we are told that God blesses the detour of the year [τὴν ἐνιαύσιον περίοδον], the entire period of the year[16]. Because all days must be blessed with His mercy towards us. Because He saves us through His mercy, through His boundless mercifulness, all those who honor Him[17]. And that’s why, it’s one thing to feel His mercy with you all the time and another to be indifferent to any day, any holiday, any commandment of God. With God we experience everything, being filled with His glory, while without Him we have only pain and sadness. And that is why we do not want to leave the life with Him for the endless sadness, because the life with Him is our joy and fulfillment[18].

At many years, my beloveds, and much increase in everything you do! May God make you happy and strengthen you in everything! Amin[19]!

[1] Started at 8.31, in day of wednesday, on 26 august 2026. Cloudy sky, after the rain, the sun starts to come out from the clouds, 20 degrees, wind of 8 km/h.

[2] Iubiții mei, începutul anului bisericesc e întotdeauna o nădejde vie, pentru că știm că Dumnezeu ne-a dat viața aceasta pentru ca să Îi slujim Lui în fiecare zi. Și de aceea, când începe anul bisericesc la 1 septembrie, noi știm că încep din nou toate zilele liturgice, toate praznicele, toate posturile, toate bucuriile noastre eclesiale. Pentru că noi trăim în ritmul Bisericii lui Dumnezeu, în ritmul tainic al vieții cu Dumnezeu, curățindu-ne, luminându-ne și sfințindu-ne neîncetat în relația cu El. Și dacă alții nu văd cum trec zilele, pe unde trec, zilele noastre trec prin noi, pentru că în fiecare zi ne schimbăm duhovnicește, întinerim duhovnicește, pentru că Dumnezeu e Cel care ne întinerește prin slava Lui cea veșnică. Și, deși îmbătrânim pe fiecare zi, tot pe fiecare zi și întinerim. Pentru că sufletul nostru e cel care se schimbă neîncetat în relația sa tainică cu Dumnezeu.

[3] Cf. https://episcopiaalexandriei.ro/despre-noi/.

[4] Cf. https://basilica.ro/mana-dreapta-sf-vasile-cel-mare-adusa-pentru-prima-data-romania/.

[5] De 30 de ani de zile avem Episcopie la Alexandria, pentru că îl avem pe Părintele Episcop Galaction Stângă, din 1 septembrie 1996, ca Părinte al nostru, al tuturor. Și harul lui Dumnezeu a lucrat prin persoana sa din destul, pentru că ne-a umplut pe toți de binefacerile lui Dumnezeu în viața noastră. De aceea, acest început de an este unul împlinitor, este unul plin de recunoștință, pentru că Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toată împlinirea celor 30 de ani de Episcopat în mijlocul nostru. Și, în același timp, ne închinăm mâinii drepte a Sfântului Vasilios cel Mare, Părintele nostru, adusă la Alexandria din Atena, pentru ca să ne umplem de binecuvântarea și de rugăciunile Sfântului Vasilios cele pentru noi. Căci atunci când sărutăm Sfintele Moaște, noi ne umplem de slava lui Dumnezeu din Sfinții Lui, cei care se roagă neîncetat pentru mântuirea noastră, a tuturor.

[6] Părintele Episcop Galaction este înnoitorul Monahismului în Teleorman și dinamizatorul prin excelență al vieții liturgice și duhovnicești în ținutul nostru. Prin Mănăstirile, Bisericile, cărțile publicate, prin mulțimea de persoane hirotonite, prin pelerinajele și conferințele inițiate aici, Episcopul nostru a pus în evidență Biserica vie, liturgică și ascetică din Teleorman, care iubește frumosul, iubește cumpătarea, iubește echilibrul în tot ceea ce face, cu toate neajunsurile financiare pe care le trăiește. Pentru că viața cu Dumnezeu e cea care nu exclude greutățile și necazurile, ci care se împlinește tocmai în ciuda lor. Și noi Îi slujim lui Dumnezeu și trăim cu El, pentru că viața Lui ne împlinește în primul rând și nu beneficiile materiale de tot felul.

[7] Cf. https://episcopiaalexandriei.ro/ierarh/.

[8] Deși are 73 de ani, fiind născut pe 17 mai 1953, Galaction al nostru, Părintele nostru, cel care are mereu grijă de noi toți, e mereu în mișcare, slujind în diverse Biserici, fiind prezent mereu în mijlocul nostru. Și, ca Preot, simți o mare întărire în slujire când vezi că Episcopul tău slujește neîncetat, pentru că simți să faci și tu la fel. Simți să îi urmezi exemplul bun de dăruire. Căci fiecare Slujbă e o dăruire a noastră lui Dumnezeu și confraților noștri. Slujești pentru toți ca să slujești și pentru tine, pentru mântuirea ta. Și a sluji înseamnă a te bucura împreună cu toți, a te împlini în comuniune, în comuniunea cu Dumnezeu și cu toți membrii Bisericii.

[9] Ce înseamnă să începi ceva anume? Înseamnă să crezi în prezentul și în viitorul tău. Începi să scrii o carte pentru că știi că poți să o scrii, dar ai nevoie de timpul lui Dumnezeu, de darul Său de timp pentru ca să o scrii, și de întărirea Lui. Când începi ceva ai sentimentul profund că acel lucru e împlinitor pentru tine. Și dacă îl duci la bun sfârșit și e un lucru bun, voit de Dumnezeu, acel lucru chiar așa este: unul împlinitor. Vrei să studiezi și studiul te împlinește. Muncești și munca ta produce roade. Dar ca să produci roade, trebuie să muncești conștiincios, trebuie să muncești luminat de Dumnezeu, pentru ca să te împlinești cu adevărat. Pentru că tot ceea ce facem cu Dumnezeu e cu adevărat împlinitor.

[10] Astăzi, la Dumnezeiasca Liturghie, au venit prietenii săi sinodali, dar și noi, prietenii săi Preoți și Diaconi. Pentru ca să ne bucurăm la 30 de ani de Episcopat la Alexandria. E o zi de marți, e o zi de început de an, e o zi împlinitoare. Pentru că Biserica e împreună și slujește împreună în fiecare zi. Și de aceea, când păcatele noastre ne fac să cădem din comuniunea Bisericii, iertarea noastră de păcate înseamnă totodată și o reintrare în comuniunea Bisericii. O reintrare interioară în comuniunea Bisericii. Pentru că trebuie să simți în tine harul lui Dumnezeu, iertarea Lui, iubirea pentru Dumnezeu și pentru toți oamenii.

[11] Însă începutul e și o privire înapoi, nu doar înainte. Pentru că privești la ce ai făcut, dar și la proiectele aflate în derulare. Am cărți scrise și publicate, dar și cărți în lucru. Pe cele începute cândva trebuie să le duc la bun sfârșit. Și ca să le duc la final, să le văd publicate, trebuie să îmi fac timp pentru a scrie, pentru a citi, pentru a corecta, pentru a publica. Pentru că o carte începută în trecut se împlinește la vremea ei, la vremea publicării ei. Ea e ca un pom pe care îl aștepți, căruia îi aștepți roadele până la coacerea lor. Nu poți forța cartea, cum nu poți forța smochinul să ne dea smochine bune. Trebuie să aștepți. Să aștepți cu Dumnezeu, cu multă răbdare, muncind conștiincios la carte. Pentru că ea se va scrie, ea se va sfârși și se vor bucura mulți de ea.

[12] Episcopul nostru a îmbătrânit împreună cu noi, așteptând ca noi să fim tot mai responsabili în viața și în slujirea noastră. A fost blând și cu bun cu noi, ne-a ajutat, ne-a întărit în toate, pentru că a crezut în noi. Dar, în același timp, noi înșine trebuie să credem în vocația noastră și să ne trăim slujirea bisericească cu conștiință sfântă. Pentru că noi nu suntem magazioneri și nici polițiști ai oamenilor, ci Părinții lor duhovnicești, cei care îi învățăm să se mântuie. Și pentru aceasta avem nevoie mereu de luminarea lui Dumnezeu, pentru ca să știm ce să spunem poporului lui Dumnezeu. Căci El e luminarea și pacea noastră, El e întărirea noastră și de la Dumnezeul nostru așteptăm tot binele și toată călăuzirea noastră în viața cu El.

[13] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/510/sxsaintinfo.aspx.

[14] Ibidem.

[15] Dumnezeu a pus vremurile [καιροὺς] și timpurile [χρόνους] întru puterea Sa, pentru că El le cunoaște pe toate ale vieții noastre. Și de aceea El binecuvântă cununa anului [τὸν στέφανον τοῦ ἐνιαυτοῦ] cu bunătatea Sa. El binecuvântă fiecare zi a noastră, dar și tot anul vieții noastre, umplându-ne de bunătatea Sa. Căci bunătatea Sa ne umple de viață și de bucurie. Prin bunătatea Sa simțim grija Lui față de noi, dorința Lui vie de a ne mântui, de a trăi veșnic cu El. Căci de ce ne-ar binecuvânta Dumnezeu acum, dacă nu ar dori să ne binecuvânte veșnic? Însă, tocmai pentru că El ne umple acum de slava Lui, El ne învață că voiește veșnic să ne umple de viața Sa, pentru că voiește să fim veșnic cu El.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] În condacul zilei ni se spune că Dumnezeu binecuvântă ocolul anului [τὴν ἐνιαύσιον περίοδον], perioada întregului an. Pentru că toate zilele trebuie binecuvântate cu mila Lui față de noi. Pentru că El ne mântuie prin mila Lui, prin îndurarea Sa cea nemărginită, pe toți cei care Îl cinstesc pe El. Și de aceea, una e să simți mila Lui cu tine tot timpul și alta e să fii indiferent față de orice zi, față de orice sărbătoare, față de orice poruncă a lui Dumnezeu. Cu Dumnezeu le trăim pe toate plini fiind de slava Lui, pe când, fără El, avem numai durere și tristețe. Și de aceea nu dorim să lăsăm viața cu El pentru tristețea nesfârșită, pentru că viața cu El e bucuria și împlinirea noastră.

[19] La mulți ani, iubiții mei, și mult spor în tot ceea ce faceți! Dumnezeu să vă bucure și să vă întărească în toate! Amin!

My beloveds[1],

now, at the end of the churchly year, we have an evangelical parable, in which the Lord speaks mysteriously about the world before and after Him. For Hristos the Lord is the man [ἄνθρωπός] and the master of the house [οἰκοδεσπότης][Matteos 21, 33, BYZ]. And He is man, because He became incarnate for us, and He is the master of the house because He is the head of His Church. And the Lord planted His Vineyard, that is, His Church, and placed around it the fence of His commandments and dug in it the winepress of ascesis. And He built a tower for His Vineyard [Ibidem], that is, a divine way of life, so that it might see far through the grace of God. For if you do not see through His glory, you see nothing. But if you see through His glory, you see far, you see as if you were climbing a tower, as if looking through a spyglass. You see far[2].

And when the Lord says that He has hired workers for His Vineyard [Matteos 21, 33, BYZ], for His Church, He tells us that He has called us, His Servants, to Himself. But here, by the vinedressers, he speaks equally of the workers of the Old Testament, but also of the New Testament. By all those He has called to His service. The vinedressers are one, those who serve Him on earth, who serve Him liturgically, while His slaves [τοὺς δούλους Αὐτοῦ][Matteos 21, 34, BYZ] are His Saints. And the Saints are His slaves, because the greatest slavery is the love of God. Because the Saints are one with God because they love Him inexpressibly. And the difference between the liturgical servants and His Saints is enormous. Because the servants, without fear of God, without a good conscience, „beat one, and another they killed, and another they stoned” [Matteos 21, 35, BYZ]. [3].

How does a servant of the Church end up killing the Saints of God, when he must serve the salvation of all? From a real misunderstanding of the will of God! Only when you do not know who you are and what you should do, do you end up committing such abominable crimes. And from here we understand the earth-shattering vocation of the Priesthood, that of serving the salvation of all with humility and peace. Because the members of the churchly hierarchy are not satraps of the Church, but its servants. The servants of the Church must be the example to follow, they must be the light of the Church. But when the light becomes darkness, then the most odious crimes are committed. Because they are done „in the name of the Lord”, that is, against His will[4].

God sent His Saints to the people of Israil, but Israil killed them [Matteos 21, 36, BYZ]. Whereupon He sent His Son, thinking that they would be ashamed of Him [Matteos 21, 37, BYZ]. But they, on Heir [Matteos 21, 38, BYZ], on the Son incarnate, cast Him out of the vineyard, out of the city of Jerusalem, and killed Him [Matteos 21, 39, BYZ]. And He prophesied to them about Himself, He spoke explicitly to them about their hatred, about the deicide, from which they did not stop. Because hatred is blind, it is full of madness, and it takes its madness to the end[5].

And what will God do to these workers? [Matteos 21, 40, BYZ]. How will He punish them? And they answered Him, giving their own verdict: „The wicked with evil will be destroyed and will lease the vineyard to other workers, who will render to Him the fruits in their times” [Matteos 21, 41, BYZ]. He will take His vineyard from Israil and give it to all the nations, so that they may bear the fruits of their faith. For our faith is manifested through everything we do. And the works of our faith are its blessed fruits. And when the Lord spoke to them of Him as „The Stone which the builders rejected [Λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες]” [Matteos 21, 42, BYZ] and when He told them that the Emperordom of God would be taken from them [Matteos 21, 43, BYZ], the archiereuses and pharisees „knew that He was speaking of them [ἔγνωσαν ὅτι περὶ αὐτῶν λέγει]” [Matteos 21, 45, BYZ]. And, nevertheless, they continued to seek to seize Him [Matteos 21, 46, BYZ], in order to carry their folly of unbelief to its conclusion. Because they killed their God, Whom they were waiting for and still are waiting for[6].

Therefore, my beloveds, whoever falls on the Stone will be shattered, and on whom the Stone falls, he will be crushed [Mattheos 21, 44, BYZ]. For whoever fights against God will perish terribly. Therefore, at the end of the churchly year, we must pay attention to ourselves, to our life. To see if we serve God. Because serving Him means doing His will and not fighting His will with us. As servants of the Church, we must do the will of God in everything. And when we fall into a sin, let us recognize it with repentance and confess it before Him. Because He forgives us all our sins and iniquities, if we repent for them. Amin[7]!

[1] Started at 15. 10, in day of monday, on 24 august 2026. It’s 22 degrees, sun and clouds, wind of 8 km/h.

[2] Iubiții mei, acum, la sfârșit de an bisericesc, avem o parabolă evanghelică, în care Domnul vorbește tainic despre lumea de dinainte și de după El. Pentru că Hristos Domnul este omul [ἄνθρωπός] și stăpânul casei [οἰκοδεσπότης][Matteos 21, 33, BYZ]. Și El este om, pentru că S-a întrupat pentru noi, și e stăpânul casei pentru că El este capul Bisericii Sale. Și Domnul Și-a sădit Via Sa, adică Biserica Sa, și a pus împrejurul ei gardul poruncilor Sale și a săpat în ea teascul ascezei. Și El i-a zidit turn Viei Sale [Ibidem], adică un mod de viețuire dumnezeiesc, pentru ca să vadă departe prin harul lui Dumnezeu. Căci dacă nu vezi prin slava Lui, nu vezi nimic. Dar dacă vezi prin slava Lui, vezi departe, vezi ca suit într-un turn, ca privind prin ochean. Vezi până departe.

[3] Și când Domnul spune că a angajat lucrători pentru Via Sa [Matteos 21, 33, BYZ], pentru Biserica Sa, El ne spune că ne-a chemat la Sine pe noi, pe Slujitorii Săi. Dar aici, prin vieri, El vorbește deopotrivă și de lucrătorii Vechiului, dar și ai Noului Testament. De toți cei pe care i-a chemat la slujirea Lui. Vierii sunt unii, cei care Îi slujesc Lui pe pământ, care Îi slujesc liturgic, pe când robii Săi [τοὺς δούλους Αὐτοῦ][Matteos 21, 34, BYZ] sunt Sfinții Lui. Și Sfinții sunt robii Lui, pentru că cea mai mare robie e dragostea de Dumnezeu. Pentru că Sfinții sunt una cu Dumnezeu pentru că Îl iubesc pe El în mod inexprimabil. Iar diferența dintre slujitorii liturgici și Sfinții Lui este enormă. Pentru că slujitorii, fără frică de Dumnezeu, fără conștiință bună, „pe unul l-au bătut, iar pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre” [Matteos 21, 35, BYZ].

[4] Cum ajunge un slujitor al Bisericii să îi omoare pe Sfinții lui Dumnezeu, când el trebuie să slujească la mântuirea tuturor? Din neînțelegerea reală a voii lui Dumnezeu! Numai când nu știi cine ești și ce trebuie să faci, ajungi să comiți astfel de crime abominabile. Și de aici înțelegem cutremurătoarea vocație a Preoției, aceea de a sluji la mântuirea tuturor cu smerenie și cu pace. Pentru că membrii ierarhiei bisericești nu sunt satrapi ai Bisericii, ci slujitori ai ei. Slujitorii Bisericii trebuie să fie exemplul de urmat, ei trebuie să fie lumina Bisericii. Dar când lumina devine întuneric, atunci se fac cele mai odioase fărădelegi. Pentru că se fac „în numele Domnului”, adică împotriva voii Sale.

[5] Dumnezeu i-a trimis pe Sfinții Lui la poporul lui Israil, dar Israil i-a omorât [Matteos 21, 36, BYZ]. După care L-a trimis pe Fiul Său, socotind că ei se vor rușina de El [Matteos 21, 37, BYZ]. Dar ei, pe Moștenitor [Matteos 21, 38, BYZ], pe Fiul întrupat, L-au scos afară din vie, din cetatea Ierusalimului, și L-au omorât [Matteos 21, 39, BYZ]. Și El le profețea cele despre Sine, le vorbea explicit despre ura lor, despre deicid, de la care nu s-au oprit. Pentru că ura e oarbă, e plină de nebunie, și își duce nebunia până la capăt.

[6] Și ce va face Dumnezeu acestor lucrători? [Matteos 21, 40, BYZ]. Cum îi va pedepsi pe ei? Și ei I-au răspuns, dându-și singuri verdictul: „Pe cei răi cu rău îi va pierde pe ei și via o va tocmi altor lucrători, care Îi vor da Lui roadele la timpurile lor” [Matteos 21, 41, BYZ]. Via Lui o va lua de la Israil și o va da tuturor neamurilor, pentru ca ele să facă roadele credinței lor. Căci credința noastră se manifestă prin tot ceea ce facem. Și faptele credinței noastre sunt roadele ei cele binecuvântate. Și când Domnul le-a vorbit despre El ca despre „Piatra pe care au lepădat-o ziditorii [Λίθον ὃν ἀπεδοκίμασαν οἱ οἰκοδομοῦντες]” [Matteos 21, 42, BYZ] și când le-a spus că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la ei [Matteos 21, 43, BYZ], arhiereii și fariseii „au cunoscut că despre ei spune [ἔγνωσαν ὅτι περὶ αὐτῶν λέγει]” [Matteos 21, 45, BYZ]. Și, cu toate acestea, ei căutau în continuare să Îl prindă [Matteos 21, 46, BYZ], pentru ca să își ducă nebunia necredinței până la capăt. Pentru că L-au omorât pe Dumnezeul lor, pe Care ei Îl așteptau și încă Îl așteaptă.

[7] Așadar, iubiții mei, cine cade pe Piatră se va sfărâma, iar peste care cade Piatra, acela va fi zdrobit [Matteos 21, 44, BYZ]. Pentru că oricine se luptă cu Dumnezeu va pieri în mod cumplit. De aceea, la sfârșit de an bisericesc, trebuie să luăm aminte la noi înșine, la viața noastră. Ca să vedem dacă Îi slujim lui Dumnezeu. Pentru că a-I sluji Lui înseamnă a face voia Sa și nu a ne lupta cu voia Lui cu noi. Ca slujitori ai Bisericii trebuie să facem voia lui Dumnezeu întru toate. Și când cădem într-un păcat, să îl recunoaștem cu pocăință și să îl mărturisim înaintea Lui. Pentru că El ne iartă toate păcatele și fărădelegile noastre, dacă ne pocăim pentru ele. Amin!

My beloveds[1],

Peter Wüthrich[2] took a set of photographs of various people, who had, instead of wings, an open book, in the form of wings, on their backs[3]. I saw it in The Museum of Contemporary Art from Thessaloniki[4] on august 20, 2026. A very warm thursday. With other words, the artist told us that whoever has book, has wings. He can fly. But the real flight is the faith. Man can fly ghostually because he believes in God. And Saint Ioannis the Baptist is the iconographically winged one, because his wings are prayer and fasting. And his mouth, full of truth, is what brought him the death. Because he was martyred for truth. Because he confessed the truth of God[5].

Also in Thessaloniki, on august 21, 2026, I saw a Divine Icon of Saint Ioannis the Baptist from the 18th century. Located in the stunning Byzantine Museum of Culture. And here Saint Ioannis is winged, has the flag of the Cross in his left hand and the Lord in the Holy Chalice, while his severed head is next to his right foot, placed in a large chalice. And, dressed in the clothes of ascesis, of repentance, he looks at us with divine strength, always reminding us that being strong in faith means being strong in our love for God. For the faith is full of love for God. The faith expects everything from God. Because we, faithful people, love God with our whole being, as those who always want to do His will with us[6].

In a Holy Icon of today’s feast, the soldier cuts off the head of Saint Ioannis the Baptist, and the woman carries it on the salver as a trophy. In both hypostases, his eyes are closed[7]. But, in fact, our eyes are closed, they are indifferent, they are blind to injustices. We pretend not to see them. And we don’t want to see the pain and unhappiness around us, because we don’t want to help those in need. We pass by carelessly, we pass by cold, indifferent, and the indifference is our state of spiritual death. Because we don’t want to help. We don’t want to be active in the life of the world. We don’t want to be the people who actually help people[8].

The soldier cut off his head with the sword, and the one carrying his head is Irodias[9]’ daughter, Salomi [Σαλώμη[10]]. And for her lewd dance, which aroused the lust of Irodis [Ἡρῴδης[11]], she asked for and received from him the head of Saint Ioannis the Baptist. When did she ask him for such a monstrosity? On his birthday! Because then the Emperor gave a dinner [δεῖπνον] for the dignitaries of the State [Marcos 6, 21, BYZ]. And the girl danced, he liked her, and he promised to give her everything she asked for [Marcos 6, 22, BYZ]. But here comes the wickedness! Because the daughter asks her mother what to ask for. And her mother, full of hatred, tells her: „The head of Ioannis the Baptist [Τὴν κεφαλὴν Ἰωάννου τοῦ Βαπτιστοῦ]” [Marcos 6, 24, BYZ]. And why did Irodias hate Saint Ioannis? Because he had publicly said to Irodis: „It is not lawful for you to have your brother’s wife [Οὐκ ἔξεστίν σοι ἔχειν τὴν γυναῖκα τοῦ ἀδελφοῦ σου]!” [Marcos 6, 18, BYZ]. For she was the Emperor’s sister-in-law and not his wife[12].

And the mouth of the Holy Prophet, which rebuked sin, was closed by his martyric’s death. But, when his head was brought on salver in the midst of the assembly, his tongue confessed the Emperor’s sin. And Irodias pricked his tongue with a needle so that his mouth would be silent[13]. But, no matter how much we want to hide the truth, it always comes to light. Our sins come to light, because they are darkness. And in order to be washed from our inner darkness, we must confess and receive forgiveness for our sins. Because our sins are death, they are eternal death. And only our God cleanses us from them[14].

Irodias mocked his holy head and buried it in a hidden and dishonorable place[15]. But the holy head of Saint Ioannis the Baptist has reached us! And he, from the Emperordom of God, helps us unceasingly, because his death was for eternal life. Because when people want to hide the truth, God reveals it to everyone. When people lie, deceive, pretend not to know, God always tells us His truth. And His truth is what saves us, because we live in His truth[16].

The Emperor made a drunken promise and his promise produced a monstrous thing: the martyrdom of the Saint. The woman’s wickedness came to the surface, then when her daughter danced debauchedly and received an irresponsible promise. But the truth is this: Saint Ioannis was martyred for speaking the truth. He died for speaking the truth in a world that lies continuously. Which hides its sins, claims to be „righteous”, but is deeply corrupt, depraved[17].

And what is the lesson of truth? That the truth is the sincerity of the world and we must always choose it. We must choose God’s truth in our heart and in our life. We must live according to His truth and enjoy Him. Because our fulfillment is the life with God. Without Him we have nothing, we are nothing. But with Him we have everything. Amin[18]!

[1] Started in day of thursday, at 17.30, on 20 august 2026. At Thessaloniki, sun, 32 degrees felt like 34, wind of 22 km/h (the sea breeze).

[2] About artist: https://kewenig.com/artists/peter-wuethrich.

[3] Details here: https://kewenig.com/news/peter-wuethrich-stadkirche-thun.

[4] Here: https://www.momus.gr/en/museum/museum-contemporary-art#museum.

[5] Iubiții mei, Peter Wüthrich a făcut un set de fotografii cu diverși oameni, care aveau, în loc de aripi, câte o carte deschisă, sub formă de aripi, pe spate. L-am văzut în Muzeul de Artă Contemporană din Tesalonic pe 20 august 2026. O zi foarte călduroasă de joi. Cu alte cuvinte, artistul ne-a spus că cine are carte, are aripi. Poate să zboare. Dar adevăratul zbor este credința. Omul poate să zboare duhovnicește pentru că crede în Dumnezeu. Iar Sfântul Ioannis Botezătorul e cel înaripat iconografic, pentru că aripile sale sunt rugăciunea și postul. Iar gura lui, plină de adevăr, e cea care i-a adus moartea. Pentru că el a fost martirizat pentru adevăr. Pentru că a mărturisit adevărul lui Dumnezeu.

[6] Tot la Tesalonic, pe 21 august 2026, am văzut o Dumnezeiască Icoană a Sfântului Ioannis Botezătorul din sec. al 18-lea. Aflată în uluitorul Muzeu Bizantin al Culturii. Și aici Sfântul Ioannis e înaripat, are steagul Crucii în mâna stângă și pe Domnul în Sfântul Potir, pe când capul său tăiat e lângă piciorul său drept, pus într-un potir mare. Și, îmbrăcat în hainele ascezei, ale pocăinței, el privește spre noi cu tărie dumnezeiască, amintindu-ne mereu că a fi tari în credință înseamnă a fi tari în iubirea noastră pentru Dumnezeu. Căci credința e plină de iubire pentru Dumnezeu. Credința așteaptă totul de la Dumnezeu. Pentru că noi, oamenii credincioși, Îl iubim pe Dumnezeu cu toată ființa noastră, ca unii care vrem să facem mereu voia Lui cu noi.

[7] We have it here: https://malamasfrozen.gr/wp-content/uploads/2022/08/ιωαννης1.jpg.

[8] Într-o Sfântă Icoană a praznicului de astăzi, soldatul îi taie capul Sfântului Ioannis Botezătorul, iar femeia îl cară pe tipsie ca pe un trofeu. În ambele ipostaze, ochii săi sunt închiși. Dar, în fapt, ochii noștri sunt închiși, sunt indiferenți, sunt orbi la nedreptăți. Ne facem că nu le vedem. Și nu vrem să vedem durerea și nefericirea din jurul nostru, pentru că nu vrem să-i ajutăm pe cei în nevoie. Trecem nepăsători, trecem reci, indiferenți, și indiferența e starea noastră de moarte sufletească. Pentru că nu vrem să ajutăm. Nu vrem să fim activi în viața lumii. Nu vrem să fim oamenii care îi ajută în mod real pe oameni.

[9] Ἡρῳδιάς, cf. https://en.wiktionary.org/wiki/Ἡρῳδιάς.

[10] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Salomeea.

[11] Cf. https://en.wiktionary.org/wiki/Ἡρῴδης.

[12] Soldatul i-a tăiat capul cu sabia, iar cea care îi poartă capul este fiica Irodiasei, Salomi [Σαλώμη]. Și pentru dansul ei desfrânat, care i-a ațâțat pofta lui Irodis [Ἡρῴδης], ea a cerut și a primit de la el capul Sfântului Ioannis Botezătorul. Când i-a cerut o astfel de monstruozitate? De ziua lui de naștere! Pentru că atunci Împăratul a făcut o cină [δεῖπνον] pentru demnitarii Statului. Și fata a dansat, lui i-a plăcut de ea, și i-a făgăduit că îi va da tot ceea ce ea va cere [Marcos 6, 22, BYZ]. Însă aici intervine răutatea! Pentru că fiica o întreabă pe mama ei ce să ceară. Și mama ei, plină de ură, îi spune: „Capul lui Ioannis Botezătorul [Τὴν κεφαλὴν Ἰωάννου τοῦ Βαπτιστοῦ]” [Marcos 6, 24, BYZ]. Și de ce îl ura Irodias pe Sfântul Ioannis? Pentru că el îi spusese în mod public lui Irodis: „Nu îți este legiuit ție a avea pe femeia fratelui tău [Οὐκ ἔξεστίν σοι ἔχειν τὴν γυναῖκα τοῦ ἀδελφοῦ σου]!” [Marcos 6, 18, BYZ]. Căci ea era cumnata Împăratului și nu soția lui.

[13] Viețile Sfinților pe luna lui august [Lives of the Saints on the month of august], Ed. Episcopiei Romanului, 1998, p. 390.

[14] Și gura Sfântului Profet, cea care a mustrat păcatul, a fost închisă prin moartea sa martirică. Dar, când capul său a fost adus pe tipsie, limba lui mărturisea păcatul Împăratului. Și Irodiasa îi înțepa limba cu acul ca gura lui să tacă. Dar, oricât de mult am vrea să ascundem adevărul, el iese mereu la lumină. Păcatele noastre ies la lumină, pentru că ele sunt întuneric. Și pentru ca să ne spălăm de întunericul nostru interior, noi trebuie să ne spovedim și să primim iertare pentru păcatele noastre. Pentru că păcatele noastre sunt moarte, sunt moarte veșnică. Și de ele ne curățește doar Dumnezeul nostru.

[15] Ibidem.

[16] Irodiasa i-a batjocorit sfântul său cap și l-a îngropat în loc ascuns și necinstit. Dar sfântul cap al Sfântului Ioannis Botezătorul a ajuns până la noi! Și el, din Împărăția lui Dumnezeu, ne ajută pe noi neîncetat, pentru că moartea sa a fost spre viață veșnică. Pentru că atunci când oamenii vor să ascundă adevărul, Dumnezeu îl revelează tuturor. Când oamenii mint, înșală, se prefac că nu știu, Dumnezeu ne spune mereu adevărul Său. Și adevărul Său e cel care ne mântuie pe noi, pentru că trăim în adevărul Său.

[17] Împăratul a făgăduit la beție și făgăduința sa a produs un lucru monstruos: martirizarea celui Sfânt. Răutatea femeii a ieșit la suprafață, atunci când fiica ei a dansat desfrânat și a primit o făgăduință iresponsabilă. Dar adevărul e acesta: Sfântul Ioannis a fost martirizat pentru că a spus adevărul. El a murit pentru că a spus adevărul într-o lume care minte în continuu. Care își ascunde păcatele, pretinde că e „dreaptă”, dar e profund coruptă, depravată.

[18] Și care e lecția adevărului? Că adevărul e sinceritatea lumii și pe el trebuie să îl alegem mereu. Trebuie să alegem adevărul lui Dumnezeu în inima și în viața noastră. Trebuie să trăim după adevărul Său și bucurându-ne de El. Pentru că împlinirea noastră e viața cu Dumnezeu. Fără El nu avem nimic, nu suntem nimic. Dar cu El avem totul. Amin!