Zi: 4 august 2026

Lumea se teme de ei, pentru că sunt imprevizibili. Cine cunoaște ce au în cap oamenii ăștia, având atâția bani și neștiind ce să facă cu ei? Nu îi împart cu nimeni. Îi strâng meticulos, cu eforturi clare, pline de șmecherie, și despre care nu vorbesc cu nimeni. Veniseră cu toții la saună, toți magnații. Stăteau în aburi. Știau că după abureală vine masajul și, unii dintre ei, se așteptau să fie tinere, de mai multe naționalități, dar tinere, care să vorbească vrute și nevrute cu ei în timp ce îi pipăie profesional. Dar, în acea zi, șeful de protocol a schimbat strategia: a adus profesioniste, nu ageamii de prin toată lumea. A adus femei trecute prin viață. De-ale noastre, cu dexteritate. Care știu să apese pe nervul sciatic, să depisteze inflamația, să producă extindere, să aducă vise erotice nestăpânite, să declanșeze ultima izbucnire pe pieptul lor mare, îmbrăcat în cămăși albe, pe când le zâmbesc ca niște mame înțelegătoare. Cum să nu fii satisfăcut, când vezi că cineva, ca propria ta mamă, îți zâmbește, când tu tocmai te-ai eliberat? Că noi, bărbații, căutăm femei maternale, care să ne înțeleagă, să ne cocoloșească, să ne facă mâncare d-aia bună, să ne uite în parc până seara, pentru că ele au rămas la coafor. Sau, poate, s-au lovit de vreun bărbat, pe care n-au putut să-l ocolească…

În afaceri nu există protocol. Intri cu bolidul în casa omului, furi tot ceea ce prinzi și pleci. Dacă banii intră în contul tău, atunci nu mai sunt ai altora. Ei sunt ai tăi și nu faci nimic cu ei, în afară de ai înmulți. Cifra de afaceri e amețitoare pentru cine nu își permite să mănânce la restaurant în fiecare zi. Cu cât ești mai singur, cu atât ești mai precaut. Hackerii tăi sunt cei mai buni, ai avocați de top, granguri hârsiți, care n-au mamă și nici tată. Nici tu, nici măcar tu nu mai știi când banii au devenit mai importanți decât propria ta răsuflare. Și când ai uitat subit că mori. Banii îți dau iluzia nefastă că tu n-o să mori. Dar ai să mori ca un câine călcat de mașină, ca o libelulă căreia i se rupe o aripă, apoi i se strivește capul, ca o muscă enervantă, care, în cele din urmă, e făcută marmeladă de acel pervaz tăcut, neverosimil de aproape de tine.

Toți magnații se strânseseră să se laude. Forumul era o găselniță, căci, în fapt, fiecare era singur. Era singur cu ifosele lui, cu apucăturile lui ciudate, cu ticurile lui de neam prost. Autorul vrea să scoată în evidență parvenitismul fiecăruia. Fiecare a pupat pe cineva, s-a cățărat pe cineva, a omorât pe cineva. Omorârea simbolică înseamnă să nu mai vorbești despre el, să te faci că ai uitat tot, absolut tot. El a fost, tu ești. Ce-a fost n-a fost, contează ce este. Uitarea interesată, telurica uitare interesată, este tot magiunul de prune al respectabilității. Tu nu ești cineva pentru că ești, tu ești cineva pentru că uiți. Și uiți cine ești, te rescrii de fiecare dată, pentru că banii te fac invizibil.

Magnații erau acolo ca niște oameni invizibili. Nimeni nu își punea problema unde sunt cătușele lor, de când ar fi trebuit ei să vadă tot mai puțin, să vadă pereți goi. Îți râd în față, se cred mai presus, banii le dau puterea să scoată nebunii pe gură, să se încurce în declarații fără urmări. Căci și ție îți curg balele după. E mult prea evident! Și tu vrei mașinile lor, femeile lor, lubricitățile lor. Filmele sunt despre ei, reclamele, graba aceasta demonică. Dacă o masă scumpă înseamnă a arunca o groază de bani pe cărnuri, legume și vinuri, ei vor considera că nimic nu s-a petrecut, că nimic n-a fost prea mult, pentru că nu există prea mult. De ce, la urma urmei, magnații sunt singuri, sunt stingheri pe craca lor? Pentru că banii sunt obiecte, nu oameni. Simbolurile nu sunt îmbrățișări. Când el se culcă cu secretara lui nu e nici măcar sport, nu e nici măcar trend, nu e nici măcar atingere. E un fel de privire în oglindă, pentru ca să nu-ți placă ceea ce vezi. Ăsta sunt eu?! De când am ajuns așa?!! Un sex de ură, de insatisfacție.

Ce era în acea zi? Era duminică! Niciun glas nu se auzea când m-am trezit eu, o profundă tăcere, mai apoi câinii au început să latre la alți câini, în limba lor, care nu e limba noastră, deși vorbim despre atitudini câinești. Zgomote de mașini, diverși magnați plecau și veneau în visele lor. Unii credeau că zboară, dar ei erau în pat, cu perna între picioare, ca și când ar fi îmbrățișat pe cineva. Unii uitaseră codul de la seif, o mare pacoste, și vedeau cum se scufundă. Cei care-l ascunseseră pe cel ucis în pădure, vedeau și acum că au mâinile pătate de sânge. Sângele miroase și în somn. Se prelinge peste tot, e real, deși pare ireal, pentru că magnații au vărsat sânge. Ritualurile lor satanice, orgiile lor, fărădelegile lor în stil mare sunt acolo, în acte. În care acte?! În respirația lor, în numerele de la mașini, în diversele înscrisuri semnate de ei. Blocurile lor de sticlă sunt acvarii, iar ei: niște pești răpitori. Ce fel de capitalism vrei tu, dacă n-ai pești răpitori?! Peștii răpitori dau salarii, creează locuri de muncă, creează drame. Ce fel de drame vrei tu, cititorule, dacă nu reacționezi?! Stai și aștepți scrisul meu, te uiți după el și nu reacționezi. Zi, fratele meu, ceva! Magnații stingheri introduc mingea în zona green. Crosa lovește cu putere. S-ar putea ca mingea să te lovească direct în frunte. Mai vrei sau nu să spui ceva? Magnații își vor vedea de treabă și după ce mori tu. Nimeni nu se uită la firele de iarbă, ci doar la imaginea de ansamblu.